ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4493/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4493/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2005,

reclamantul Municipiul Timișoara, reprezentat prin primarul municipiului, a

solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul

Județean Timiș să se dispună anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005, respectiv

a art.

I,

pct. 1 lit. b) alin. (2) privind nr. topo

25.152, 25.153/1, 25.147/1, 25.148/1, 25.151/1, 25146/1, 25.147/2/1, 25.148/2/1

cuprinse în C.F. . nr. 13 Timișoara și nr. topo 25147/2/2, 25148/2/2,

25.149/2/2, 25151/2/2 cuprinse în C.F. nr. 2 Timișoara.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că prin H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr.

977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, au fost nelegal atestate

în domeniul public al județului Timiș terenurile înscrise în C.F. nr. 2 și C.F.

nr. 13 Timișoara, care sunt în proprietatea sa și în administrarea Consiliului

local al municipiului Timișoara.

Pârâții Guvernul României și Consiliul

Județean Timiș au invocat excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 554/2004 și privind tardivitatea recursului grațios pentru

că a fost realizat după termenul de 30 de zile de la data comunicării actului

atacat.

In interesul pârâtului Guvernul României

și în baza art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție

Ministerul Administrației și Internelor, solicitând în principal respingerea

acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât terenurile înscrise în C.F. nr.

2 și C.F. nr. 13 Timișoara întruneau condițiile cerute de Legea nr. 213/1998

pentru a fi incluse în domeniul public al județului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 12 din 17 ianuarie

2007, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile invocate de pârâți și de intervenient, a admis în parte

acțiunea și cererea de intervenție accesorie, anulând parțial H.G. nr.

1016/2005, respectiv a art.

I

pct. 1 lit. b) alin. (2) în

ce privește includerea în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public

al județului Timiș a imobilelor cuprinse în C.F. 2 Timișoara nr. top 25147/2/2,

25.148/2/2, 25149/2/2 și 25151/2/2 în suprafață totală de 58.106 mp, respingând

ca nefondate celelalte cereri.

Hotărând astfel, instanța de fond a

apreciat că este neîntemeiată excepția inadmisibilitătii acțiunii, întrucât

reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prin petiția expediată

la data de 12 decembrie 2005 și la care nu i s-a răspuns în termenul legal.

Excepția tardivității plângerii

prealabile față de data publicării hotărârii atacate a fost respinsă, cu motivarea

că reclamantul nu a fost în măsură să cunoască anexa hotărârii atacate în

momentul publicării, avându-se în vedere că anexa este un act cu volum extins

care interesează, prin obiectul său de reglementare, doar un număr restrâns de

abonați și din acest motiv s-a publicat într-un număr special, cu un tiraj

limitat și nu s-a comunicat abonaților, fiind achiziționat distinct de

persoanele interesate, conform Legii nr. 202/1998 privind

organizarea Monitorului Oficial și Ordinului nr. 6/1999 privind procedura

publicării, republicării și rectificării actelor în Monitorul Oficial.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin

hotărârea de guvern atacată s-a inclus nelegal în inventarul bunurilor din

domeniul public al județului Timiș terenul în suprafață de 58.106 mp înscris în

C.F. 2 Timișoara cu nr. topo 25.147/2/2, 25.148/2/2, 25.149/2/2 și 25.151/2/2.

Instanța de fond a reținut că acest teren este

proprietatea reclamantului, fiind înscris în foaia de proprietate a Primăriei

municipiului Timișoara, posesor la localizare, cumpărare, schimb, unificare,

donație, fără modificarea proprietății în timp.

Acțiunea în anulare a fost respinsă ca

neîntemeiată în privința bunurilor înscrise în C.F. 13 Timișoara, cu motivarea

că în evidențele cadastrale acestea figurează în proprietatea Statului Român,

astfel că este legal transferul lor în domeniul public al județului Timiș prin

actul administrativ atacat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs

reclamantul, pârâții și intervenientul.

Recurentul-reclamant a solicitat modificarea

parțială a sentinței recurate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul

admiterii acțiunii și anulării H.G. nr. 1016/2005 și în privința terenului în

suprafață de 267,63 ha, reprezentând pășunea Mehala.

In dezvoltarea motivului de recurs invocat,

s-a arătat că terenul respectiv a fost atribuit în proprietatea municipiului

Timișoara și în administrarea Consiliului local al municipiului Timișoara prin

Ordinul nr. 947/1999 emis de Prefectul județului Timiș. Recurentul reclamant a

învederat că legalitatea acestui ordin a fost constatată prin sentința civilă

nr. 499/CA din 29 septembrie 2006 a Tribunalului Timiș, irevocabilă prin

decizia civilă nr. 769 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, prin

care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de Consiliul Județean Timiș,

astfel încât a fost greșit respinsă cererea sa, considerându-se fără temei că

pășunea nu este identificată în concret, prin indicarea numerelor topografice

ale parcelelor din compunerea ei.

In recursurile declarate de pârâtul

Guvernul României și de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor,

s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

Recurentul-pârât și recurentul-intervenient au

susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca fiind vătămat un drept

recunoscut de lege municipiului Timișoara prin actul atacat, dat fiind că acest

act nu este constitutiv de drepturi și a fost emis pe baza hotărârilor

consiliilor locale, care nu au fost contestate în privința terenurilor indicate

în acțiune. De asemenea, recurenții au arătat că actul atacat nu produce efecte

asupra proprietății private a altor persoane și că, pentru compararea

titlurilor de proprietate, respectiv pentru cenzurarea valabilității titlului

cu care unitatea administrativ-teritorială deține imobilul, intimatul-reclamant

avea posibilitatea să se adreseze instanței de drept comun.

In recursul declarat de pârâtul Consiliul

Județean Timiș s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și s-a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

In primul motiv de recurs a fost

criticată soluția dată excepției privind tardivitatea recursului grațios,

susținându-se că municipiul Timișoara a atacat prevederile H.G. nr. 1016/2005 și

nu anexele publicate ulterior în Monitorul Oficial, motiv pentru care instanța

de fond trebuia să aibă în vedere data de 29 septembrie 2005, la care a fost

publicată hotărârea de guvern și în raport de care trebuia respectat termenul

de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs

invocat pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că este nelegală soluția

de anulare a H.G. nr. 1016/2005 pentru terenul în suprafață de 58.106 mp,

înscris în C.F. nr. 2 Timișoara nr. top 25147/2/2, 25.148/2/2, 25.149/2/2 și 25.151/2/2,

deși

intimatul-reclamant nu a dovedit

dreptul său de proprietate sau un drept real.

Dezvoltând această critică,

recurentul-pârât a arătat că instanța de fond și-a întemeiat greșit hotărârea

pe înscrisurile din cartea funciară, dat fiind că s-a dovedit doar o notare

provizorie a Primăriei Timișoara, în calitate de „posesor la localizare",

ceea ce nu constituie dovada dreptului de proprietate al intimatului municipiul

Timișoara.

Astfel, s-a susținut că nu este identitate

între noțiunea de primărie notată în C.F. nr. 2 și cea de municipiu, care a

fost reclamant în cauză și că notarea provizorie nu a fost confirmată prin

înscrierea unui drept. De asemenea, s-a arătat că pentru terenul aferent

Aeroportului „Cioca" din cadrul S.C. „Aviația Utilitară" SA

Timișoara, intimatul-reclamant nu a dovedit reconstituirea dreptului de

proprietate și bunul a fost legal atestat în domeniul public al județului

Timiș, care este acționar unic al societății comerciale susmenționate, ca

societate de interes județean, conform H.G. nr. 147/2003.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul municipiul

Timișoara și va respinge ca nefondate celelalte recursuri, pentru următoarele

considerente:

Cererea de anulare parțială a H.G. nr.

1.016/2005, respectiv a art.

I

pct. 1 lit. b) alin. (2) a

fost formulată de reclamantul Municipiul Timișoara cu privire la imobilele

cuprinse în C.F. nr. 2 Timișoara, nr. topo 25147/2/2, 25.148/2/2, 25.149/2/2 și

25.151/2/2 și imobilele cuprinse în C.F. nr. 13 Timișoara nr. topo 25.152,

25.153/1, 25.147/1, 25.148/1, 25.515/1, 25146/1, 25.147/1, 25.148/2/1.

Pentru imobilele cuprinse în C.F. nr. 13

Timișoara, reprezentând pășunea Mehala, în suprafață de 267,63 ha, instanța de

fond a respins acțiunea în anulare, reținând că municipiul Timișoara nu a

dovedit dreptul său de proprietate, în condițiile în care bunurile figurează în

proprietatea Statului Român și pe baza numerelor cadastrale indicate nu se pot

i

dentifica parcelele componente, nefiind menționate vechile

numere topografice.

Soluția pronunțată de instanța de fond

cu privire la aceste imobile se dovedește a fi netemeinică și nelegală și

urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Ordinul nr. 947/1999 emis de

Prefectul județului Timiș s-a trecut în proprietatea municipiului Timișoara și

în administrarea Consiliului local al municipiului Timișoara suprafața de

330,99 ha pășune, în care este inclusă și pășunea Mehala în suprafață de 267,63

ha

Pășunea municipiului Timișoara a fost

reconstituită în conformitate cu prevederile art. 32 ale Legii nr. 18/1991 și

art. 29 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 730/1992 și trecerea în

proprietatea municipiului a fost dispusă în baza art. 44 din Legea nr. 18/1991

republicată.

Din art. 5 al Ordinului nr. 947/1999 rezultă că

acesta a fost comunicat și Consiliului Județean Timiș, care nu a formulat

acțiune în anulare, invocând însă în prezenta cauză excepția de nelegalitate,

care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 499/CA din 29 septembrie 2006 a

Tribunalului Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 769 din 29 noiembrie 2006

a Curții de Apel Timișoara.

In consecință, recurentul-reclamant a dovedit

titlul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 267,63 ha,

reprezentând pășunea Mehala și instanța de fond trebuia să verifice dacă pentru

imobilul respectiv a fost atestată proprietatea publică a județului Timiș prin

actul administrativ contestat în cauză.

Municipiul Timișoara a întocmit documentațiile

cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a parcelelor componente ale pășunii

Mehala conform Ordinului nr. 947/1999, obținând de la Serviciul de carte

funciară la data de 15 iulie 2002 extrasul nedefinitiv nr. 135.381, în care

sunt descrise imobilele prin date noi, reprezentând simbolul categoriei de

folosință și numărul cadastral, fără trimitere la vechile numere topografice.

Instanța de fond a apreciat greșit că nu pot fi

identificate parcelele componente ale pășunii, în condițiile în care acestea au

fost indicate cu numerele cadastrale corespunzătoare în anexele Ordinului nr.

947/1999.

Pe baza acestor anexe și a documentațiilor

cadastrale întocmite de reclamant, se impunea efectuarea unei expertize

topo-cadastrale pentru a se stabili dacă există identitate între parcelele

componente ale pășunii Mehala, în suprafață de 267,63 ha, proprietatea

municipiului Timișoara și imobilele cuprinse în C.F. nr. 13 Timișoara nr. topo

25.152, 25.153/1, 25.147/1, 25.148/1, 25.515/1, 25146/1, 25.147/1 și

25.148/2/1, pentru care a fost atestată proprietatea publică a județului Timiș

prin H.G. nr. 1016/2005.

Cu privire la terenul respectiv în

suprafață de 267,63 ha, instanța de fond a avut în vedere numai înscrierea

dreptului de proprietate al statului, fără a avea în vedere transferul de

proprietate efectuat în baza art. 44 din Legea nr. 18/1991 republicată în

favoarea municipiului Timișoara. De asemenea, pentru acest teren nu s-a

verificat legalitatea atestării proprietății publice a județului Timiș,

deoarece nu s-a avut în vedere existența unui titlu legal de deținere sau a

unui temei legal, în baza căruia bunul să aparțină de drept domeniului public

de interes județean.

Pentru aceste considerente, se va admite

recursul declarat de reclamantul Municipiul Timișoara, se va casa în parte

hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu

privire la cererea de anulare parțială a H.G. nr. 1016/2005 referitor la

suprafața de 267,63 ha pășune.

Recursurile declarate de pârâtul

Guvernul României și de intervenientul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative vor fi respinse ca nefondate, constatându-se că instanța de

contencios administrativ s-a pronunțat în conformitate cu dispozițiile art. 23

din Legea nr. 213/1998 asupra legalității H.G. nr. 1016/2005. Acest act

administrativ a fost emis pentru delimitarea domeniului public al statului, județelor,

orașelor și comunelor și poate fi contestat în justiție pe calea contenciosului

administrativ, astfel încât nu este relevant dacă efectele juridice ale actului

sunt declarative sau constitutive de drepturi.

Recurenții au indicat neîntemeiat calea

dreptului comun pentru compararea titlurilor de proprietate, fără a avea în

vedere că în prezenta cauză s-a contestat însăși apartenența unor bunuri la

domeniul public de interes județean, astfel încât instanța de fond a aplicat corect

normele de drept public și s-a pronunțat asupra acțiunii în anulare formulată

în baza Legii nr. 554/2004.

Susținerea acelorași recurenți că

intimatul-reclamant nu a contestat hotărârile consiliilor locale de aprobare a

inventarului bunurilor din domeniul public va fi respinsă, întrucât nu s-a

indicat și nu s-a depus o hotărâre adoptată de Consiliul Județean Timiș cu

privire la imobilele menționate în acțiune. Pe de altă parte, se reține că un

asemenea act este preparator, fiind întocmit în vederea emiterii hotărârii de

guvern pentru atestarea dreptului de proprietate publică și deci nu poate fi

contestat distinct de actul final prevăzut de Legea nr. 213/1998 pentru

delimitarea domeniului public al statului, județelor, orașelor și comunelor.

Înalta Curte va respinge ca nefondat și

recursul declarat de Consiliul Județean Timiș, constatând că sunt neîntemeiate

cele două motive de recurs invocate.

Referitor la soluția dată excepției de

tardivitate a recursului grațios, se constată că instanța de fond a aplicat

corect dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora

plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate

introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul de 30 de zile de la data

comunicării actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.

Potrivit aceleiași reglementări,

termenul pentru exercitarea recursului grațios este un termen de prescripție și

depășirea lui nu are drept consecință decăderea părții din dreptul de a cere în

justiție anularea actului administrativ.

Critica formulată pe fondul cauzei de

recurentul-pârât este neîntemeiată, întrucât municipiul Timișoara a dovedit cu

extrase actualizate de carte funciară că este proprietar al imobilelor cuprinse

în C.F. nr. 2 Timișoara nr. topo 25.147/2/2, 25.148/2/2, 25.149/2/2 și nr.

25.151/2/2. Pentru aceste bunuri, prin hotărârea de guvern contestată în cauză

a fost atestată nelegal proprietatea publică a județului Timiș, cu atât mai

mult cu cât nu s-a solicitat rectificarea înscrierilor din cartea funciară.

Susținerea recurentului că sunt nelegale

asemenea înscrieri în favoarea Primăriei Timișoara, care nu a fost parte în

litigiu, urmează a fi respinsă întrucât foaia de avere din C.F. nr. 2, aflată

la fila nr. 69 a fost întocmită pentru comuna Timișoara. Din celelalte

înscrisuri prezentate în cauză rezultă în mod neechivoc că dreptul de

proprietate înscris aparține unității teritorial-administrative, municipiul

Timișoara, chiar dacă unele extrase au fost eliberate pentru Primăria Timișoara,

ceea ce nu afectează legalitatea operațiunii de intabulare a dreptului.

In consecință, urmează a fi respinse ca

nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți și de

recurentul-intervenient și se va menține ca legală și temeinică soluția de

anulare parțială a H.G. nr. 1016/2005 cu privire la imobilele cuprinse în C.F. nr.

2 Timișoara nr. topo 25.147/2/2, 25.148/2/2, 25.149/2/2 și 25.151/2/2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Municipiul

Timișoara prin primarul municipiului împotriva sentinței civile nr. 12 din 17

ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează în parte hotărârea atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu privire la cererea de

anulare

parțială a H.G. nr. 1016/2005

referitor la suprafața de 267,63 ha pășune.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge recursurile declarate de Guvernul

României, Consiliul Județean Timiș și Ministerul Internelor și Reformei Administrative

împotriva aceleiași sentințe ca nefondate.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2007.