ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 242 din 6 octombrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție invocată de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara; - a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții R.V. și R.S., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara; - a constatat nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R.V. și R.S., excepție invocată de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând că reclamanții au calitate procesuală în cauză, întrucât sunt proprietarii unui apartament din construcția reprezentând imobilul înscris în C.F.

ind. nr. 123676 Timișoara și C.F. col. nr. 270 Timișoara, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și că terenul din litigiu este aferent imobilului cumpărat de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995. S-a apreciat că reclamanții au fost vătămați într-un interes legitim, deoarece în calitate de cumpărători în condițiile Legii nr. 112/1995 ai apartamentului nr. 2 din imobilul trecut în proprietate publică, sunt îndreptățiți să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției, în temeiul art. 26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele de aplicare a acesteia. Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, instanța a constatat că această excepție are ca obiect nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G.

nr. 849/2009, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Conform poziției nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009, s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului înscris în C.F. nr. 270 Timișoara, constând în casă cu două etaje și curte, situate în Municipiul Timișoara. Astfel cum rezultă din copia Cărții Funciare nr. 270 Timișoara, reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din construcția edificată pe terenul respectiv, teren al cărui proprietar este Statul Român.

Instanța a constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 849/2009 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului din litigiu ca fiind de uz sau de interes public și că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara. În speță, bunul în litigiu era un imobil constând în casă cu două etaje și curte, situat în Municipiul Timișoara. Instanța a reținut că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.

În consecință, instanța a apreciat că trecerea imobilului înscris în C.F. nr. 270 Timișoara, constând în casă cu două etaje și curte, situat în Municipiul Timișoara, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara nu a fost justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes public, iar, în absența acestora, trecerea bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Pentru aceste motive, instanța a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, ca fiind întemeiată și a constatat nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G.

nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 1. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții-pârâți Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara aduc următoarele critici sentinței atacate: Se susține că reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului. În opinia recurenților-pârâți, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, fără a ține cont de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.

În condițiile în care reclamanții nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la poziția atacată din H.G. nr. 849/2009, susțin recurenții-pârâți că prin acest act normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim și nici nu se adaugă la lege în sensul invocat. Arată recurenții-pârâți că H.G nr. 894/2009 este temeinică și legală , fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și faptul că această hotărâre nu necesită vreo motivare, având în vedere că prin însuși obiectul actului administrativ, constând în atestarea apartenenței la domeniul public, nu se impune vreo motivare mai amplă, având practic scopul de a proba un inventar al bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Timișoara.

2. Recurentul-pârât Guvernul României critică sentința recurată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arătând în esență că H.G. nr. 849/2009 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, prin însușirea de către Guvern a proiectului inițiat de Ministerul Administrației și Internelor. Arată recurentul că în mod eronat instanța a făcut referire la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, întrucât, în speță, prin H.G. nu s-a aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara, ci s-a atestat domeniul public al municipiului.

Mai arată recurentul că prin H.G. nr. 894/2009 nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice ce aparține unității administrativ-teritoriale. Se mai arată în motivele de recurs formulate că reclamanții nu justifică calitatea procesuală în a solicita, pe cale de excepție, constatarea nelegalității hotărârii de Guvern, în condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dreptul subiectiv pretins trebuie să fie dobândit în condițiile legii, să fie actual (să fi existat la momentul emiterii actului) și să nu fie un drept contractual, care să implice cercetarea însăși a contractului, a clauzelor lui.

Raportat la motivele invocate în susținerea excepției și față de situația juridică a imobilului în discuție atât la data inventarierii, respectiv atestării acestuia în domeniul public al Municipiului Timișoara, cât și la data invocării excepției de nelegalitate, recurentul consideră că actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamanților și nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Curtea de apel a fost investită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepția de nelegalitate având ca obiect poziția nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, toți recurenții-pârâți se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că poziția nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (4) și cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Astfel, nu pot fi primite criticile recurenților-pârâți în sensul că intimații-reclamanți nu au făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului înscris la poziția nr. 3950 din Anexa 2 a H.G.

nr. 1.016/2005, în condițiile în care prin extrasele de carte funciară, emise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara, în baza Cărții Funciare Colective nr. 270 Timișoara și a Cărții Funciare Individuale nr. 123676 Timișoara, aflate în copie în dosarul nr. 24005/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, rezultă, fără putere de tăgadă faptul că aceștia au dobândit la data de 30 noiembrie 2006, în baza Legii nr. 112/1995, un drept de proprietate asupra imobilului, în natură construcție (apartamentul nr. 2) situat în Municipiul Timișoara, cu nr. cadastral 1129/II. De asemenea, mai trebuie reținut și faptul că, atât în cuprinsul H.G.

nr. 1.016 cât și al H.C.L. Timișoara nr. 313/2005, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului imobil, fără a se face distincție între teren și construcție. Totodată, Înalta Curte constată că dobândind astfel un drept de proprietate asupra construcției intimații-reclamanți au dobândit și cu privire la terenul aferent construcției, aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosință, cât și vocația unui drept de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 20/1996, astfel cum au fost acestea modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997.

Așadar, intimații-reclamanți nu puteau fi privați de dreptul de proprietate asupra construcției, prin trecerea în domeniul public al statului decât cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constituția României iar în ceea ce privește terenul aferent construcției acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului în domeniul public decât cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În mod corect a reținut instanța de fond că pârâții nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului situat în Municipiul Timișoara, așa încât a conchis asupra nelegalității hotărârilor contestate pe calea excepției de nelegalitate.

Înalta Curte nu poate primi criticile referitoare la inexistența unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, în condițiile în care a constatat că, în cauză, prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timișoara atât a unei construcții aflate în proprietatea intimaților-reclamanți, cât și a terenului aferent acestei construcții, în raport cu care reclamanții aveau un drept de folosință, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituției României și ale Legii nr. 213/1998 și au fost vătămate, astfel, interesele legale ale intimaților-reclamanți.

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția de respingere a excepției de nelegalitate, pronunțată de instanța de fond, este temeinică și legală, motiv pentru care recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 424 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.