ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 242 din

6 octombrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție invocată de

pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara;

- a admis excepția de

nelegalitate invocată de reclamanții R.V. și R.S., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara;

- a constatat

nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a

H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind

atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Timiș.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R.V. și R.S.,

excepție invocată de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul

Local al Municipiului Timișoara, instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând

că reclamanții au calitate procesuală în cauză, întrucât sunt proprietarii unui

apartament din construcția reprezentând imobilul înscris în C.F. ind. nr.

123676 Timișoara și C.F. col. nr. 270 Timișoara, în baza unui contract de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și că terenul din

litigiu este aferent imobilului cumpărat de reclamanți în baza Legii nr.

112/1995.

S-a apreciat că reclamanții

au fost vătămați într-un interes legitim, deoarece în calitate de cumpărători

în condițiile Legii nr. 112/1995 ai apartamentului nr. 2 din imobilul trecut în

proprietate publică, sunt îndreptățiți să dobândească un drept de proprietate

asupra terenului aferent construcției, în temeiul art. 26 alin. (3) din lege și

art. 33 din Normele de aplicare a acesteia.

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate, instanța a constatat că această excepție are ca

obiect nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009, pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și

al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Conform poziției nr.

3950 din H.G. nr. 849/2009, s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul

public al Municipiului Timișoara a imobilului înscris în C.F. nr. 270

Timișoara, constând în casă cu două etaje și curte, situate în Municipiul

Timișoara.

Astfel cum rezultă

din copia Cărții Funciare nr. 270 Timișoara, reclamanții sunt proprietarii

apartamentului nr. 2 din construcția edificată pe terenul respectiv, teren al

cărui proprietar este Statul Român.

Instanța a constatat

că nici din cuprinsul H.G. nr. 849/2009 și nici din cuprinsul notei de

fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care sunt împrejurările care au

determinat calificarea imobilului din litigiu ca fiind de uz sau de interes

public și că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei

de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care este cauza de utilitate

publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului

respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara.

În speță, bunul în

litigiu era un imobil constând în casă cu două etaje și curte, situat în Municipiul

Timișoara.

Instanța a reținut că

interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public

nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care

justifică această măsură.

În consecință,

instanța a apreciat că trecerea imobilului înscris în C.F. nr. 270 Timișoara,

constând în casă cu două etaje și curte, situat în Municipiul Timișoara, din

domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara nu a fost

justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes

public, iar, în absența acestora, trecerea bunului în litigiu din domeniul

privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998.

Pentru aceste motive,

instanța a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, ca fiind

întemeiată și a constatat nelegalitatea poziției nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea

domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții-pârâți Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara aduc următoarele critici sentinței atacate:

Se susține că

reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor

private legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea

hotărârii ce formează obiectul litigiului.

În opinia

recurenților-pârâți, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească

nelegală și netemeinică, fără a ține cont de dispozițiile legale incidente în

cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condițiile

în care reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor

lor private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin

adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.

În condițiile în care

reclamanții nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului

menționat la poziția atacată din H.G. nr. 849/2009, susțin recurenții-pârâți că

prin acest act normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege

sau unui interes legitim și nici nu se adaugă la lege în sensul invocat.

Arată

recurenții-pârâți că H.G nr. 894/2009 este temeinică și legală , fiind adoptată

conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, precum și faptul că această hotărâre nu necesită

vreo motivare, având în vedere că prin însuși

obiectul actului administrativ,

constând în atestarea apartenenței la

domeniul public, nu se impune vreo

motivare

mai amplă, având practic scopul de a proba un inventar al bunurilor aparținând

domeniului public al Municipiului Timișoara.

recurată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., arătând în esență că

H.G. nr. 849/2009 a

fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României,

republicată, și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și

completările ulterioare, prin însușirea de către Guvern a proiectului inițiat

de Ministerul Administrației și Internelor.

Arată

recurentul că în mod eronat instanța a făcut referire la dispozițiile art. 7 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, întrucât, în speță, prin H.G. nu s-a

aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Timișoara, ci s-a atestat domeniul public al municipiului.

Mai

arată recurentul că prin H.G. nr. 894/2009 nu se delimitează proprietatea

unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor

fizice sau juridice de drept privat, efectul juridic al actului emis de

autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății

publice ce aparține unității administrativ-teritoriale.

Se mai

arată în motivele de recurs formulate că reclamanții nu justifică calitatea

procesuală în a solicita, pe cale de excepție, constatarea nelegalității

hotărârii de Guvern,

în

condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, dreptul subiectiv pretins trebuie să

fie dobândit în condițiile legii, să fie actual (să fi existat la momentul

emiterii actului) și să nu fie un drept contractual, care să implice cercetarea

însăși a contractului, a clauzelor lui.

Raportat

la motivele invocate în susținerea excepției și față de situația juridică a

imobilului în discuție atât la data inventarierii, respectiv atestării acestuia

în domeniul public al Municipiului Timișoara, cât și la data invocării

excepției de nelegalitate, recurentul consideră că actul administrativ

contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamanților și nici nu a

încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de

probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că

recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse pentru următoarele

considerente:

Curtea de apel a fost

investită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 544/2004, cu excepția de nelegalitate având ca obiect poziția nr. 3950 din

H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind

atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. 1.016/2005 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, toți

recurenții-pârâți se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate

în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că

poziția nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009, a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (4) și cele ale art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Astfel, nu pot fi

primite criticile recurenților-pârâți în sensul că intimații-reclamanți nu au

făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului

înscris la poziția nr. 3950 din Anexa 2 a H.G. nr. 1.016/2005, în condițiile în care prin extrasele de carte funciară, emise de către Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Timișoara, în baza Cărții Funciare Colective nr. 270 Timișoara și a Cărții

Funciare Individuale nr. 123676 Timișoara, aflate în copie în dosarul nr. 24005/325/2009

al Judecătoriei Timișoara, rezultă, fără putere de tăgadă faptul că aceștia au

dobândit la data de 30 noiembrie 2006, în baza Legii nr. 112/1995, un drept de

proprietate asupra imobilului, în natură construcție (apartamentul nr. 2)

situat în Municipiul Timișoara, cu nr. cadastral 1129/II.

De asemenea, mai

trebuie reținut și faptul că, atât în cuprinsul H.G. nr. 1.016 cât și al H.C.L.

Timișoara nr. 313/2005, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului

imobil, fără a se face distincție între teren și construcție.

Totodată, Înalta

Curte constată că dobândind astfel un drept de proprietate asupra construcției

intimații-reclamanți au dobândit și cu privire la terenul aferent construcției,

aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosință, cât și

vocația unui drept de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995

și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 20/1996, astfel cum au fost acestea modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997.

Așadar,

intimații-reclamanți nu puteau fi privați de dreptul de proprietate asupra

construcției, prin trecerea în domeniul public al statului decât cu respectarea

art. 44 alin. (3) din Constituția României iar în ceea ce privește terenul

aferent construcției acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului

în domeniul public decât cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În mod corect a

reținut instanța de fond că pârâții nu au fost în măsură să demonstreze

interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al

Municipiului Timișoara a imobilului situat în Municipiul Timișoara, așa încât a

conchis asupra nelegalității hotărârilor contestate pe calea excepției de

nelegalitate.

Înalta Curte nu poate

primi criticile referitoare la inexistența unui drept recunoscut de lege sau

unui interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind

contenciosul administrativ, în condițiile în care a constatat că, în cauză,

prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timișoara atât a unei

construcții aflate în proprietatea intimaților-reclamanți, cât și a terenului

aferent acestei construcții, în raport cu care reclamanții aveau un drept de

folosință, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în

domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de

utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituției României și ale Legii

nr. 213/1998 și au fost vătămate, astfel, interesele legale ale

intimaților-reclamanți.

Toate considerentele

expuse converg către concluzia că soluția de respingere a excepției de

nelegalitate, pronunțată de instanța de fond, este temeinică și legală, motiv

pentru care recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 424

din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2011.