ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 484 din 8 noiembrie

2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și excepția tardivității acțiunii

reclamanților, excepții invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale București, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.G. și

P.C. și a constatat nelegalitatea poziției nr. X anexa 2 din H.G. nr. 874

bis/2005 ce cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș, în ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în

Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că:

- excepția

tardivității acțiunii reclamanților invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale București este nefondată, deoarece conform art. 4 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ

poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate, astfel că excepția invocată de către

reclamanți este imprescriptibilă;

- excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul Consiliul Local

Timișoara este nefondată deoarece reclamanții revendică un drept al lor care le-a

fost vătămat printr-un act administrativ, respectiv hotărârile de guvern ce se

solicită a fi analizate pe calea excepției de nelegalitate, reclamanții

încadrându-se astfel în disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind

subiectele de sesizare a instanței;

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale București este nefondată pentru că în dosarul de fond în care s-a

invocat prezenta excepție de nelegalitate acest pârât este parte, iar conform

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce reglementează excepția de

nelegalitate prevede în mod imperativ că "(2) Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului".

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate, instanța de fond a constatat că aceasta are ca

obiect nelegalitatea poziției nr. X anexa 2 din H.G. nr. 874 bis/2005 ce

cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în

ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în Timișoara, str. Z.,

constând în 340 mp curte în C.K.

Instanța a mai

constatat că Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1.016/2005 suplimentează

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara.

Conform poziției nr.

X anexa 2 din H.G. nr. 874 bis/2005 ce cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr.

1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002, s-a dispus

trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara în

ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în Timișoara, str. Z.,

constând în 340 mp curte în C.K.

Trecerea imobilului

în domeniul public al municipiului este nelegală, în condițiile în care

reclamanții sunt proprietarii casei edificate, pentru care plătesc impozit din

1952, așadar cu mai mult de 50 de ani înainte de emiterea H.G. nr. 1.016/2005,

iar în privința terenului în suprafață de 340 mp, instanța de fond a constatat

că nu sunt întrunite cerințele art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, pentru

includerea lui în domeniul public.

Bunul în litigiu este

un imobil compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp

curte în C.K.

Instanța de fond a

observat că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în

domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la

împrejurările care justifică această măsură.

În consecință,

instanța de fond a considerat că trecerea imobilului compus din casă și curte

în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K., din domeniul privat în

domeniul public al municipiului Timișoara nu a fost justificată de existența

unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.

În absența cauzei de

utilitate publică sau a interesului public, instanța a reținut că această

trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al

municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3

alin. (1) și (4), și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva hotărârii

instanței de fond Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul

Local al Municipiului Timișoara, Guvernul României, Municipiul Timișoara, prin

primar și Primarul Municipiului Timișoara au declarat recurs.

Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin motivele de recurs a arătat că instanța

de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca

nefondată considerând că „în dosarul de fond în care s-a invocat prezenta

excepție de nelegalitate acest pârât este parte".

Cererea este

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, deoarece lipsesc condițiile

cumulative, care în același timp sunt și condiții de exercițiu a acțiunii

civile, pentru a putea fi parte în proces: calitate procesuală, capacitate

procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând

respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.

În ceea ce privește

excepția tardivității acțiunii, recurentul susține că sentința pronunțată de

instanța de fond este dată cu greșita aplicare și interpretare a legii, precum

și cu ignorarea rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

rațiunea pentru care a invocat această excepție este dată de distincția

existentă între excepția de nelegalitate și nulitate.

Altfel spus,

într-adevăr, excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, fiind de

principiu imprescriptibilă în timp (cu excepția cazului când vizează acte emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004), însă nu mai puțin adevărat

este și faptul că instanța este îndrituită a verifica dacă motivele invocate în

susținere pot fi circumscrise excepției de nelegalitate, deci dacă suntem în

prezența unei excepții veritabile, ori ele sunt caracteristice cauzelor de

nulitate.

Recurentul mai arată

că instanța de fond avea obligația de a sesiza inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate în considerarea faptului că motivele invocate nu pot fi

circumscrise obiectului excepției de nelegalitate.

Reclamanții urmăresc,

în fapt, o anulare parțială a actului, dovadă ce reiese din aceea că nu

urmăresc restabilirea legalității generale, ci personale, nerecunoscută de

autorități. Cu alte cuvinte, reclamanții nu urmăresc apărarea legii, ordinii de

drept, ci un drept personal al lor.

Astfel, actul atacat

este un act cu caracter individual emis în anul 2005, iar termenul pentru

formularea acțiunii este de 6 luni care se calculează de la data luării la

cunoștință, respectiv publicarea în Monitorul Oficial, dar nu mai târziu de 1

an, pentru motive temeinice.

Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar și Primarul

Municipiului Timișoara prin motivele de recurs formulate critică sentința

instanței de fond sub următoarele aspecte:

În privința excepției

lipsei calității procesuale active a reclamanților, recurenții consideră că

motivarea instanței de fond este lapidară și nefondată, reclamanta având

obligația, odată cu promovarea acțiunii, de a-și dovedi calitatea procesuală

activă, adică faptul că este într-adevăr titulara dreptului ce rezultă din

raportul de drept material dedus judecații.

H.G. nr. 1.016/2005

se referă la dreptul de proprietate, iar nu la un dezmembrământ al acestuia,

respectiv la dreptul de folosința ori de administrare.

Calitatea de

reclamant, în materia contenciosului administrativ, nu o poate avea decât

titularul unui drept recunoscut de lege, care a fost vătămat de către

autoritatea publică pârâtă prin emiterea actului administrativ contestat.

Pentru a fi

recunoscut de lege și a obține protecția juridică pe calea contenciosului

administrativ, dreptul subiectiv invocat trebuie să fie dobândit în condițiile

legii și să existe la momentul adoptării actului administrativ vătămător.

Recurenții susțin că

reclamanții S.G., P.C. nu și-au dovedit dreptul nici în ceea ce privește

construcția, pentru a se putea pune în discuție vreo eventuală vătămare.

Pe fond, consideră

aprecierea instanței de fond drept eronată și învederează faptul că este întru

totul legal punctul nr. X din H.G. nr. 1.016/2005, iar soluționarea litigiului

pe fond nu depinde de actul administrativ contestat.

Prin natura sa

juridică, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu

creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al

bunurilor respective, deci nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin astfel

de acte administrative, consiliile locale stabilesc doar regimul juridic

diferențiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând niciun efect asupra

proprietății altor persoane.

Prin H.G. nr.

1.016/2005 nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes

legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării

legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește

aplicarea legii, deci prin H.G. nr. 1.016/2005 nu se adaugă la lege.

H.G. nr. 1.016/2005

este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din

Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 213/1998 - trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit

art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului

județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a

consiliului local.

Hotărârea de trecere

a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios

administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.

Referitor la

calitatea de „uz public" a imobilului înscris în anexă, conform art. 3

alin. (4) din Legea nr. 213/1998 „Domeniul public al comunelor, al orașelor și

al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și

din alte bunuri de uz sau de interes public local", acestea fiind

declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, având în vedere necesitatea

concesionarii sau închirierii lor și numeroasele cereri depuse de persoane

fizice sau juridice care solicită atribuiri de terenuri pentru construcții cu

caracter social, schimburi de teren, concesionări etc.

Guvernul României

critică sentința recurată invocând prevederile art. 299 și art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca nefondate, cel declarat de

Guvernul României ca tardiv formulat, iar cele declarate de Municipiul Timișoara

prin primar și Primarul Municipiului Timișoara ca fiind declarate de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

I. Recursurile

declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local

al Municipiului Timișoara

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Pentru a avea

calitate procesuală pasivă este necesar ca autoritatea publică respectivă să

fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în

termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a

reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

Cu alte cuvinte,

calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana

celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins această excepție

reținând că în dosarul de fond în care s-a invocat excepția de nelegalitate

acest pârât este parte.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiunii.

Conform art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ astfel cum a fost

modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de

sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins această excepție.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, modificată:

„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

În cauza de față

reclamanții revendică un drept care le-a fost vătămat printr-un act

administrativ, deci aceștia, așa cum corect a reținut și instanța de fond, se

încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 mai sus

citate.

Pe fondul cauzei

Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 3(4) din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

(modificată și completată) domeniul public al comunelor, al orașelor și al

municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la lege

și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin

lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.

Potrivit art. 8(1)

din același act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului

sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, în

baza art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a

consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București

ori a consiliului local.

Totodată, în

condițiile art. 7(1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate

publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora,

pentru cauză de utilitate publică.

În fine, prin art.

3(1) din Legea nr. 213/1998 se statuează că domeniul public este alcătuit din

bunurile prevăzute la art. 135(4) din Constituție, din cele stabilite în Anexa

care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit

legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite

de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de

lege.

Rezultă din

prevederile legale amintite, că trecerea unui bun din domeniul privat în

domeniul public al unui municipiu (în speță municipiul Timișoara) se poate face

numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr.

213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare

prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local

numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi

folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În cauză, învestită

prin Încheierea din 24 februarie 2010 a Judecătoriei Timișoara, Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată, în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu verificarea legalității parțiale a

H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002

(privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș).

Dezlegarea dată

excepției de nelegalitate este cea corectă, fiind susținută atât de materialul

probator administrat cât și de normele legale incidente, respectiv Legea nr.

213/1998 și Legea nr. 112/1995 modificată și completată, precum și normele

metodologice de aplicare a acestei din urmă legi, cu modificările și

completările ulterioare.

Instanța de fond în

mod corect a reținut că trecerea imobilului în domeniul public al municipiului

este nelegală, în condițiile în care reclamanții-intimați sunt proprietarii

imobilului.

Instanța de fond a

constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 1.016/2005 și nr. 874/bis/2005 și nici

din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care

sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului reclamanților ca

fiind de uz sau de interes public.

De asemenea, nici din

cuprinsul H.G. nr. 1.016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a

acestui act normativ, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în

temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din

domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara.

Potrivit art. 7 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, „dreptul de proprietate publică se

dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru

cauză de utilitate publică”.

În cauză, bunul în

litigiu este un imobil compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând

în 340 mp curte în C.K.

Interesul public care

a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă

vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.

Înalta Curte

constată, în acord cu cele reținute de Curtea de Apel că, în absența cauzei de

utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului în

litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4), și ale art.

7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

II. Recursul declarat

de Guvernul României

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, în cauză, de pârâtul Guvernul României, Înalta

Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost

declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Potrivit art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 „Soluția instanței de contencios administrativ este

supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a

fost comunicată la data de 13 decembrie 2010, iar recursul a fost înregistrat

la data de 21 decembrie 2010, prin poștă, potrivit plicului aflat la dosar,

depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal

sus-citat.

Conform dispozițiilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum în cauză,

recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în

termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința lui, se va

constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge ca atare.

III. Recursul

declarat de Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara

Pentru a avea

calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este

suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca

autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat

sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a

rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea

principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să

dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse

obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind

necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Având în vedere că

într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care

se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în

raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia,

rezultă că Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara

nu au calitate procesuală.

În pricina de față,

părți la judecata în primă instanță a cauzei au fost reclamanții S.G. și P.C.

și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice,

deci numai aceste persoane putând exercita calea de atac a recursului împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Aceasta, deoarece în

contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia

personalității juridice a autorității publice chemate în judecată, ci de

capacitatea acesteia de a emite/adopta acte administrative.

În acest sens, sunt

prevederile art. 1 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată".

De asemenea potrivit

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea

părților”.

Așadar, o autoritate

publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului

administrativ contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat

nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la

un interes legitim.

Cum, în cauza de

față, Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara nu au

fost părți la judecata în primă instanță a cauzei, Înalta Curte va respinge

recursurile, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă,

examinarea motivelor de recurs fiind, în această situație, de prisos.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, Înalta Curte va

respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca nefondate, va respinge recursul

declarat de Guvernul României ca tardiv formulat, iar recursurile declarate de

Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara vor fi

respinse ca fiind declarate de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local

al Municipiului Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 484 din 8 noiembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Respinge ca tardiv

formulat recursul declarat de Guvernul României.

Respinge recursurile

declarate de Municipiul Timișoara, prin primar și Primarul Municipiului

Timișoara ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.