ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 484 din 8 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și excepția tardivității acțiunii reclamanților, excepții invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.G. și P.C. și a constatat nelegalitatea poziției nr. X anexa 2 din H.G. nr. 874 bis/2005 ce cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că: - excepția tardivității acțiunii reclamanților invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București este nefondată, deoarece conform art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, astfel că excepția invocată de către reclamanți este imprescriptibilă; - excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul Consiliul Local Timișoara este nefondată deoarece reclamanții revendică un drept al lor care le-a fost vătămat printr-un act administrativ, respectiv hotărârile de guvern ce se solicită a fi analizate pe calea excepției de nelegalitate, reclamanții încadrându-se astfel în disp.

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind subiectele de sesizare a instanței; - excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București este nefondată pentru că în dosarul de fond în care s-a invocat prezenta excepție de nelegalitate acest pârât este parte, iar conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce reglementează excepția de nelegalitate prevede în mod imperativ că "(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului". Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, instanța de fond a constatat că aceasta are ca obiect nelegalitatea poziției nr. X anexa 2 din H.G.

nr. 874 bis/2005 ce cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K. Instanța a mai constatat că Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1.016/2005 suplimentează inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara. Conform poziției nr. X anexa 2 din H.G. nr. 874 bis/2005 ce cuprinde anexele nr. 1 - 23 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002, s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara în ceea ce privește imobilul compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K.

Trecerea imobilului în domeniul public al municipiului este nelegală, în condițiile în care reclamanții sunt proprietarii casei edificate, pentru care plătesc impozit din 1952, așadar cu mai mult de 50 de ani înainte de emiterea H.G. nr. 1.016/2005, iar în privința terenului în suprafață de 340 mp, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, pentru includerea lui în domeniul public. Bunul în litigiu este un imobil compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K. Instanța de fond a observat că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.

În consecință, instanța de fond a considerat că trecerea imobilului compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K., din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara nu a fost justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes public. În absența cauzei de utilitate publică sau a interesului public, instanța a reținut că această trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4), și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Împotriva hotărârii instanței de fond Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Guvernul României, Municipiul Timișoara, prin primar și Primarul Municipiului Timișoara au declarat recurs.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin motivele de recurs a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca nefondată considerând că „în dosarul de fond în care s-a invocat prezenta excepție de nelegalitate acest pârât este parte". Cererea este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, deoarece lipsesc condițiile cumulative, care în același timp sunt și condiții de exercițiu a acțiunii civile, pentru a putea fi parte în proces: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, recurentul susține că sentința pronunțată de instanța de fond este dată cu greșita aplicare și interpretare a legii, precum și cu ignorarea rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., rațiunea pentru care a invocat această excepție este dată de distincția existentă între excepția de nelegalitate și nulitate. Altfel spus, într-adevăr, excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, fiind de principiu imprescriptibilă în timp (cu excepția cazului când vizează acte emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004), însă nu mai puțin adevărat este și faptul că instanța este îndrituită a verifica dacă motivele invocate în susținere pot fi circumscrise excepției de nelegalitate, deci dacă suntem în prezența unei excepții veritabile, ori ele sunt caracteristice cauzelor de nulitate. Recurentul mai arată că instanța de fond avea obligația de a sesiza inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în considerarea faptului că motivele invocate nu pot fi circumscrise obiectului excepției de nelegalitate.

Reclamanții urmăresc, în fapt, o anulare parțială a actului, dovadă ce reiese din aceea că nu urmăresc restabilirea legalității generale, ci personale, nerecunoscută de autorități. Cu alte cuvinte, reclamanții nu urmăresc apărarea legii, ordinii de drept, ci un drept personal al lor. Astfel, actul atacat este un act cu caracter individual emis în anul 2005, iar termenul pentru formularea acțiunii este de 6 luni care se calculează de la data luării la cunoștință, respectiv publicarea în Monitorul Oficial, dar nu mai târziu de 1 an, pentru motive temeinice.

Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara prin motivele de recurs formulate critică sentința instanței de fond sub următoarele aspecte: În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, recurenții consideră că motivarea instanței de fond este lapidară și nefondată, reclamanta având obligația, odată cu promovarea acțiunii, de a-și dovedi calitatea procesuală activă, adică faptul că este într-adevăr titulara dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecații. H.G. nr. 1.016/2005 se referă la dreptul de proprietate, iar nu la un dezmembrământ al acestuia, respectiv la dreptul de folosința ori de administrare.

Calitatea de reclamant, în materia contenciosului administrativ, nu o poate avea decât titularul unui drept recunoscut de lege, care a fost vătămat de către autoritatea publică pârâtă prin emiterea actului administrativ contestat. Pentru a fi recunoscut de lege și a obține protecția juridică pe calea contenciosului administrativ, dreptul subiectiv invocat trebuie să fie dobândit în condițiile legii și să existe la momentul adoptării actului administrativ vătămător. Recurenții susțin că reclamanții S.G., P.C. nu și-au dovedit dreptul nici în ceea ce privește construcția, pentru a se putea pune în discuție vreo eventuală vătămare. Pe fond, consideră aprecierea instanței de fond drept eronată și învederează faptul că este întru totul legal punctul nr. X din H.G.

nr. 1.016/2005, iar soluționarea litigiului pe fond nu depinde de actul administrativ contestat. Prin natura sa juridică, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, deci nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin astfel de acte administrative, consiliile locale stabilesc doar regimul juridic diferențiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând niciun efect asupra proprietății altor persoane. Prin H.G. nr. 1.016/2005 nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea legii, deci prin H.G.

nr. 1.016/2005 nu se adaugă la lege. H.G. nr. 1.016/2005 este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 - trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local. Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.

Referitor la calitatea de „uz public" a imobilului înscris în anexă, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 „Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local", acestea fiind declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, având în vedere necesitatea concesionarii sau închirierii lor și numeroasele cereri depuse de persoane fizice sau juridice care solicită atribuiri de terenuri pentru construcții cu caracter social, schimburi de teren, concesionări etc. Guvernul României critică sentința recurată invocând prevederile art. 299 și art. 304 1 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca nefondate, cel declarat de Guvernul României ca tardiv formulat, iar cele declarate de Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara ca fiind declarate de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: I. Recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local al Municipiului Timișoara În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a avea calitate procesuală pasivă este necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins această excepție reținând că în dosarul de fond în care s-a invocat excepția de nelegalitate acest pârât este parte.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze” Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins această excepție. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, modificată: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.” În cauza de față reclamanții revendică un drept care le-a fost vătămat printr-un act administrativ, deci aceștia, așa cum corect a reținut și instanța de fond, se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 mai sus citate. Pe fondul cauzei Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 3(4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (modificată și completată) domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la lege și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.

Potrivit art. 8(1) din același act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, în baza art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local. Totodată, în condițiile art. 7(1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.

În fine, prin art. 3(1) din Legea nr. 213/1998 se statuează că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135(4) din Constituție, din cele stabilite în Anexa care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Rezultă din prevederile legale amintite, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al unui municipiu (în speță municipiul Timișoara) se poate face numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În cauză, învestită prin Încheierea din 24 februarie 2010 a Judecătoriei Timișoara, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu verificarea legalității parțiale a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș). Dezlegarea dată excepției de nelegalitate este cea corectă, fiind susținută atât de materialul probator administrat cât și de normele legale incidente, respectiv Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 112/1995 modificată și completată, precum și normele metodologice de aplicare a acestei din urmă legi, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond în mod corect a reținut că trecerea imobilului în domeniul public al municipiului este nelegală, în condițiile în care reclamanții-intimați sunt proprietarii imobilului. Instanța de fond a constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 1.016/2005 și nr. 874/bis/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului reclamanților ca fiind de uz sau de interes public. De asemenea, nici din cuprinsul H.G. nr. 1.016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, „dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică”. În cauză, bunul în litigiu este un imobil compus din casă și curte în Timișoara, str. Z., constând în 340 mp curte în C.K. Interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură. Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de Curtea de Apel că, în absența cauzei de utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4), și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

II. Recursul declarat de Guvernul României Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, în cauză, de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 13 decembrie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 21 decembrie 2010, prin poștă, potrivit plicului aflat la dosar, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus-citat.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”. Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare. III.

Recursul declarat de Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim. În virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, rezultă că Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara nu au calitate procesuală. În pricina de față, părți la judecata în primă instanță a cauzei au fost reclamanții S.G. și P.C. și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice, deci numai aceste persoane putând exercita calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Aceasta, deoarece în contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia personalității juridice a autorității publice chemate în judecată, ci de capacitatea acesteia de a emite/adopta acte administrative. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". De asemenea potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților”.

Așadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim. Cum, în cauza de față, Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara nu au fost părți la judecata în primă instanță a cauzei, Înalta Curte va respinge recursurile, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă, examinarea motivelor de recurs fiind, în această situație, de prisos. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local al Municipiului Timișoara ca nefondate, va respinge recursul declarat de Guvernul României ca tardiv formulat, iar recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin primar și Primarul Municipiului Timișoara vor fi respinse ca fiind declarate de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 484 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de Guvernul României. Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara, prin primar și Primarul Municipiului Timișoara ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.