ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Prima instanță

1.Sesizarea instanței

de fond

Reclamanții T.L., A.D.,

F.C. și F.E. au chemat în judecată Guvernul României și de Consiliul Local al municipiului

Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea

parțială a H.G. nr. 849/2009 publicată în M. Of. nr. 699 bis/19.10.2009, respectiv

anularea poziției din anexa 2 „Completare la inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al municipiului Timișoara” privind imobilul situat în Timișoara, înscris

în CF Timișoara.

În motivarea cererii reclamanții

au arătat că potrivit art. 1 pct. 2 lit. b) H.G. nr. 849/2009, anexa nr. 2, inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara - Secțiunea bunuri

imobile - s-a completat.

Reclamanții au considerat

că H.G. nr. 849/2009 este nelegală în ceea ce privește poziția din anexa 2 la această

hotărâre, întrucât aceștia sunt proprietarii casei înscrise în CF Timișoara, care

figurează la această poziție, casă formată din patru apartamente. Au susținut reclamanții

că la data intrării în vigoare a H.G. nr. 849/2009, Statul român nu mai era proprietarul

imobilului, acesta fiind înstrăinat în anii 1997 și 1998 antecesorilor reclamanților,

motiv pentru care acest act normativ reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate

privată, drept legal dobândit și garantat de art. 44 alin. (2) din Constituția României

.

Prin completarea de acțiune

depusă la data de 13 mai 2010 reclamanții au solicitat pentru aceleași considerente

și anularea parțială a hotărârii Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind

completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului

Timișoara , respectiv anularea poziției din anexa la această hotărâre, invocând

în esență faptul că imobilul în litigiu nu intră în enumerarea prevăzută exemplificativ

în anexa III a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

Prin întâmpinarea formulată

în temeiul art. 115 C. proc. civ., Consiliul Local al Municipiului Timișoara a solicitat

în principal respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților

iar în subsidiar , ca nelegală, nefondată și neîntemeiată.

3.Soluția instanței de

fond

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 307 din 14

iunie 2010, a admis acțiunea formulată și completată și a dispus anularea parțială

a H.G. nr. 849/2009 în privința imobilului evidențiat la poziția din anexa 2 „Completare

la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara”,

compus din casă, curte în suprafață de 332 mp și grădină în suprafață de 993 mp.

Totodată a respins acțiunea

în privința anulării parțiale a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara

din 31 octombrie 2006 și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți

a cheltuielilor judiciare în sumă de 5 RON.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut că în speță actul vătămător pentru reclamanți este H.G. nr. 849/2009

întrucât aceasta atestă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care poate

aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al reclamanților,

în sensul art. 1 Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat

că hotărârea Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind completarea inventarului

bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara reprezintă un act prealabil

cu caracter preparator și care nu produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării

prin actul de autoritate al Guvernului.

II.Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs toate părțile din proces.

Reclamanții T.L., A.D.,

F.C. și F.E. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în privința

soluției de respingere a capătului de cerere din completarea acțiunii lor privind

anularea hotărârii Consiliului Local Timișoara din 2006 cu argumentul că ar fi vorba

de un act administrativ prealabil, cu caracter preparator , care nu produce efecte

juridice proprii , fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Recurenții-reclamanți

au arătat că interpretarea primei instanțe este greșită și lipsit de temei legal,

deoarece potrivit art. 21 Legea nr. 213 /1998 privind proprietatea publică, inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale

se întocmește de comisii special constituite, conduse de președinții Consiliilor

județene, respectiv de către primarul localității, iar inventarele astfel întocmite

se însușesc de autoritățile locale sau județene, se centralizează de consiliile

județene și se trimit Guvernului, pentru a emite hotărâre care să ateste apartenența

imobilelor cuprinse în inventar la domeniul public județean sau de interes local.

Au învederat recurenții

că hotărârea emisă de Consiliile locale sau județene, prin care se însușesc inventarele

bunurilor ce vor alcătui domeniul public respectiv, face parte din procedura prealabilă

atestării propriu-zise a domeniului public prin hotărâre de Guvern, astfel că hotărârile

Consiliilor Locale pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ,

în acest sens fiind și art. 23 Legea nr. 213/1998, care arată că litigiile privind

delimitarea domeniului public al unităților administrativ teritoriale sunt de competența

instanțelor de contencios administrativ, fără a face vreo distincție între hotărârea

de guvern și hotărârea consiliului local, între acestea existând o strânsă legătură,

așa cum rezultă din conținutul art. 21 din același act normativ

Recurenții-reclamanți

au mai arătat că se impune soluția anulării hotărârii Consiliului Local Timișoara

din 2006, ca efect al anulării hotărârii de Guvern, întrucât a stat la baza emiterii

actului administrativ atacat, nelegalitatea acestei hotărâri constând în faptul

că la data emiterii sale statul nu mai avea în patrimoniu imobilul din Timișoara,

proprietatea reclamanților, înscris în CF Timișoara, acesta fiind înstrăinat în

anii 1997, respectiv 1998.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea parțială a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime

a acțiunii completate, în drept invocându-se dispozițiile art. 21 Legea nr. 213/1998

și ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ..

2.Recursul pârâtului Consiliul

Local Timișoara

Recurentul-pârât Consiliul

Local al Municipiului Timișoara a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a anulat H.G. nr. 849/2009 în privința

imobilului evidențiat la poziția din Anexa 2, deoarece nu erau îndeplinite condițiile

legale pentru pronunțarea acestei soluții.

A învederat recurentul

că reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private

ori publice legitime, ori a unei vătămări acestora, întrucât nu sunt titularii dreptului

de proprietate asupra terenului menționat la poziția din H.G. 849/2009 , ci doar

posesorii unui drept de folosință a acestuia.

Recurentul a susținut

că prin natura sa juridică actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public

local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic

al bunurilor respective, deci nu poate vătăma vreun drept al unui particular, Consiliile

Locale nefăcând altceva decât să stabilească regimul juridic diferențiat în privința

bunurilor lor, iar hotărârile Guvernului neavând nici un efect asupra proprietății

altor persoane, astfel că H.G. 849/2009 nu a adus atingere vreunui drept recunoscut

de lege sau vreunui interes legitim.

A arătat recurentul că

H.G. 849/2009 s-a adoptat conform art. 108 Constituție și art. 21 alin. (3) Legea

nr. 213/1998, pentru organizarea executării legii, în sensul art. 107 alin. (2)

din Constituție, deoarece de la momentul atestării domeniului public al județului

Timiș prin H.G. 977/2002, mai multe bunuri și-au schimbat regimul proprietății,

ca urmare a transferurilor din domeniul public sau privat al statului, în domeniile

publice ale unităților administrativ-teritoriale, fiind necesară actualizarea inventarului

bunurilor din domeniul public al județului, municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Timiș, ceea ce s-a făcut prin H.G. 849/2009, emisă în temeiul art. 18-24

Legea nr. 213/1998, nefiind necesară o motivare mai amplă a acestui act normativ.

S-a solicitat admiterea

recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și modificarea sentinței în

sensul respingerii excepției de nelegalitate.

3.Recursul pârâtului Guvernul

României

Guvernul României și-a

întemeiat cererea de recurs

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., arătând că H.G. nr. 849/2009 a fost adoptată conform art. 108 Constituția

României (republicată) și art. 21 alin. (3) Legea nr. 213/1998, precum și cu respectarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative (republicată) și a Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare

la acea dată).

Recurentul a susținut

că instanța fondului a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 26 Legea

nr. 112/195 și pe cele ale art. 33 H.G. nr. 11/1997, iar în condițiile în care reclamanții

nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept real asupra terenului menționat

la poziția din H.G. nr. 849/2009, nu se poate dovedi că prin acest act administrativ

s-a adus vreo vătămare drepturilor lor recunoscute de lege; efectul juridic al actului

emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății

publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot

unității administrativ-teritoriale, care prin hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006,

adusă la cunoștință publică, și-a însușit completările la Inventarul bunurilor din

domeniul public al Municipiului Timișoara.

4.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

criticilor prezentate anterior, cuprinse în cererile recurenților, dar și din perspectiva

art. 304

1

din C. proc. civ., având în vedere situația de fapt și normele

legale incidente, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea

sentinței atacate, după cum se va arăta în continuare:

Cu privire la recursul

reclamanților, se constată că potrivit art. 21 Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului

local privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil

adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul

public, având natura juridică a unui act preparator, care nu poate produce efecte

juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Din interpretarea acestor

dispoziții legale, rezultă că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții

din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităților

administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, nu cel prealabil

emis de autoritățile locale, întrucât numai prin aceasta se schimbă regimul juridic

aplicabil bunurilor respective, putându-se aduce atingere dreptului de proprietate

al altor persoane, ori interesului legitim al acestora în dobândirea lui, în sensul

art. 2 lit. o) Legea nr. 554/2004, așa cum corect a constatat și prima instanță.

Textul art. 23 Legea

nr. 213/1998 invocat de recurenții-reclamanți nu are incidență în cauză, acesta

privind competența instanței de contencios administrativ de a soluționa litigiile

care au ca obiect delimitarea (grănițuirea) domeniului public al unităților administrativ

teritoriale, neavând relevanță în privința caracterului de act preparator al hotărârii

autorității locale, care pregătește emiterea hotărârii de guvern privind inventatorul

bunurilor din domeniul public al unui județ, în speță județul Timiș.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

reclamanților ca nefondat.

Recursurile pârâților

vizează în esență aceleași critici, prezentate într-o formă diferită, astfel că

urmează a fi analizate împreună.

Cu privire la recursurile

părților se constată următoarele:

Este de necontestat că

reclamanții sunt proprietarii construcției ce face parte din imobilul situat în

Timișoara, compus din casă și curte în suprafață de 332 mp., precum și grădină în

suprafață de 933 mp. care figurează la poziția în Anexa 2 a H.G. 849/2009 privind

completarea H.G. nr. 977/2002, modificată și completată la rândul său prin H.G.

nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al județului Timișoara

și a unităților administrativ teritoriale componente.

Astfel, construcția situată

la adresa menționată anterior este compusă din 4 apartamente, care au fost înstrăinate

foștilor chiriași, în baza Legii nr. 112/1995, după cum urmează: apartamentul 1

a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 1997 către numitul

B.P. - antecesorul reclamantului A.D., conform certificatului de legatar din 16

noiembrie 2009, apartamentele 2 și 3 s-au înstrăinat numitului F.G. în baza contractului

de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1998, potrivit aceluiași act normativ, unicul

moștenitor al acestui cumpărător fiind reclamantul T.L., iar reclamanții F.C. și

F.E. au dobândit proprietatea apartamentului 4 din același imobil în baza contractului

de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2008 încheiat cu SC A.D.P. SA Timișoara.

Prin urmare, la data adoptării

actelor administrative contestate - H.G. 849/2009 și HCL Timișoara nr. 474/2006,

construcția situată în Timișoara str. Gheorghe Barițiu nr. 5 nu se mai afla în patrimoniul

statului român , astfel că nu mai putea figura ca făcând parte din domeniul public

al municipiului Timișoara, chiar dacă reclamanții nu își intabulaseră dreptul de

proprietate, deoarece înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate față

de terți și nu efect constitutiv de drepturi, iar pe de altă parte,chiar statul

român a fost vânzătorul imobilului, prin operatorii economici autorizați să efectueze

înstrăinări în temeiul Legii nr. 112/1995 (SC A.D.P. SA Timișoara și RA U. SA Timișoara)

astfel că nu poate invoca în beneficiul său neînscrierea dreptului de proprietate

al reclamanților cumpărători în cartea funciară.

Nu poate fi primită afirmația

recurenților-pârâți privind lipsa unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime

a reclamanților în sensul Legii contenciosului administrativ, cu privire la terenul

(curte și grădină) care figura la poziția în anexa 2 a H.G. nr. 849/2009, chiar

dacă aceștia nu sunt proprietarii terenului, deoarece reclamanții, în calitate de

cumpărători ai construcției în condițiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți

să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în

temeiul art. 21 și 26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele metodologice de

aplicare a acesteia (astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997).

Nici Hotărârea de Guvern

contestată și nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conțin motivele

care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau de interes

public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat

de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale că se impunea

trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara,

fiind încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) , art. 4 și art. 7 alin. (1)

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În mod evident, în absența

probării împrejurării că trecerea terenului (curte și grădină) situat în Timișoara,

în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes

public sau pentru cauză de utilitate publică, cu nesocotirea dreptului prevăzut

de lege în beneficiul recurenților - reclamanți de a dobândi proprietatea terenului

aferent construcțiilor cumpărate de ei în temeiul Legii nr. 112/1995, se constată

că în mod corect prima instanță a anulat parțial H.G. nr. 849/2009 - poziția din

anexa 2 care privește imobilul din Timișoara, recursurile pârâților fiind în întregime

nefondate.

5.Soluția instanței de

recurs

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. , în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

Guvernul României, de Consiliul Local al municipiului Timișoara precum și de reclamanții

T.L., A.D., F.C. și F.E. împotriva sentinței civile nr. 307 din 14 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie

2011.