ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Prima instanță 1.Sesizarea instanței de fond Reclamanții T.L., A.D., F.C. și F.E. au chemat în judecată Guvernul României și de Consiliul Local al municipiului Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 publicată în M. Of. nr. 699 bis/19.10.2009, respectiv anularea poziției din anexa 2 „Completare la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara” privind imobilul situat în Timișoara, înscris în CF Timișoara. În motivarea cererii reclamanții au arătat că potrivit art. 1 pct. 2 lit. b) H.G. nr. 849/2009, anexa nr. 2, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara - Secțiunea bunuri imobile - s-a completat.

Reclamanții au considerat că H.G. nr. 849/2009 este nelegală în ceea ce privește poziția din anexa 2 la această hotărâre, întrucât aceștia sunt proprietarii casei înscrise în CF Timișoara, care figurează la această poziție, casă formată din patru apartamente. Au susținut reclamanții că la data intrării în vigoare a H.G.

nr. 849/2009, Statul român nu mai era proprietarul imobilului, acesta fiind înstrăinat în anii 1997 și 1998 antecesorilor reclamanților, motiv pentru care acest act normativ reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate privată, drept legal dobândit și garantat de art. 44 alin. (2) din Constituția României . Prin completarea de acțiune depusă la data de 13 mai 2010 reclamanții au solicitat pentru aceleași considerente și anularea parțială a hotărârii Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timișoara , respectiv anularea poziției din anexa la această hotărâre, invocând în esență faptul că imobilul în litigiu nu intră în enumerarea prevăzută exemplificativ în anexa III a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

2. Apărarea pârâtei Prin întâmpinarea formulată în temeiul art. 115 C. proc. civ., Consiliul Local al Municipiului Timișoara a solicitat în principal respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților iar în subsidiar , ca nelegală, nefondată și neîntemeiată. 3.Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 307 din 14 iunie 2010, a admis acțiunea formulată și completată și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 în privința imobilului evidențiat la poziția din anexa 2 „Completare la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara”, compus din casă, curte în suprafață de 332 mp și grădină în suprafață de 993 mp.

Totodată a respins acțiunea în privința anulării parțiale a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 31 octombrie 2006 și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a cheltuielilor judiciare în sumă de 5 RON. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în speță actul vătămător pentru reclamanți este H.G. nr. 849/2009 întrucât aceasta atestă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al reclamanților, în sensul art. 1 Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat că hotărârea Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind completarea inventarului bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara reprezintă un act prealabil cu caracter preparator și care nu produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

II.Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toate părțile din proces. 1. Recursul reclamanților Reclamanții T.L., A.D., F.C. și F.E. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în privința soluției de respingere a capătului de cerere din completarea acțiunii lor privind anularea hotărârii Consiliului Local Timișoara din 2006 cu argumentul că ar fi vorba de un act administrativ prealabil, cu caracter preparator , care nu produce efecte juridice proprii , fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Recurenții-reclamanți au arătat că interpretarea primei instanțe este greșită și lipsit de temei legal, deoarece potrivit art. 21 Legea nr. 213 /1998 privind proprietatea publică, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale se întocmește de comisii special constituite, conduse de președinții Consiliilor județene, respectiv de către primarul localității, iar inventarele astfel întocmite se însușesc de autoritățile locale sau județene, se centralizează de consiliile județene și se trimit Guvernului, pentru a emite hotărâre care să ateste apartenența imobilelor cuprinse în inventar la domeniul public județean sau de interes local.

Au învederat recurenții că hotărârea emisă de Consiliile locale sau județene, prin care se însușesc inventarele bunurilor ce vor alcătui domeniul public respectiv, face parte din procedura prealabilă atestării propriu-zise a domeniului public prin hotărâre de Guvern, astfel că hotărârile Consiliilor Locale pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în acest sens fiind și art. 23 Legea nr. 213/1998, care arată că litigiile privind delimitarea domeniului public al unităților administrativ teritoriale sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, fără a face vreo distincție între hotărârea de guvern și hotărârea consiliului local, între acestea existând o strânsă legătură, așa cum rezultă din conținutul art. 21 din același act normativ Recurenții-reclamanți au mai arătat că se impune soluția anulării hotărârii Consiliului Local Timișoara din 2006, ca efect al anulării hotărârii de Guvern, întrucât a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, nelegalitatea acestei hotărâri constând în faptul că la data emiterii sale statul nu mai avea în patrimoniu imobilul din Timișoara, proprietatea reclamanților, înscris în CF Timișoara, acesta fiind înstrăinat în anii 1997, respectiv 1998. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea parțială a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii completate,

în drept invocându-se dispozițiile art. 21 Legea nr. 213/1998 și ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.. 2.Recursul pârâtului Consiliul Local Timișoara Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Timișoara a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a anulat H.G. nr. 849/2009 în privința imobilului evidențiat la poziția din Anexa 2, deoarece nu erau îndeplinite condițiile legale pentru pronunțarea acestei soluții. A învederat recurentul că reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private ori publice legitime, ori a unei vătămări acestora, întrucât nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la poziția din H.G.

849/2009 , ci doar posesorii unui drept de folosință a acestuia. Recurentul a susținut că prin natura sa juridică actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, deci nu poate vătăma vreun drept al unui particular, Consiliile Locale nefăcând altceva decât să stabilească regimul juridic diferențiat în privința bunurilor lor, iar hotărârile Guvernului neavând nici un efect asupra proprietății altor persoane, astfel că H.G. 849/2009 nu a adus atingere vreunui drept recunoscut de lege sau vreunui interes legitim. A arătat recurentul că H.G. 849/2009 s-a adoptat conform art. 108 Constituție și art. 21 alin. (3) Legea nr. 213/1998, pentru organizarea executării legii, în sensul art. 107 alin. (2) din Constituție, deoarece de la momentul atestării domeniului public al județului Timiș prin H.G.

977/2002, mai multe bunuri și-au schimbat regimul proprietății, ca urmare a transferurilor din domeniul public sau privat al statului, în domeniile publice ale unităților administrativ-teritoriale, fiind necesară actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al județului, municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, ceea ce s-a făcut prin H.G. 849/2009, emisă în temeiul art. 18-24 Legea nr. 213/1998, nefiind necesară o motivare mai amplă a acestui act normativ. S-a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și modificarea sentinței în sensul respingerii excepției de nelegalitate. 3.Recursul pârâtului Guvernul României Guvernul României și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., arătând că H.G. nr. 849/2009 a fost adoptată conform art. 108 Constituția României (republicată) și art. 21 alin. (3) Legea nr. 213/1998, precum și cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (republicată) și a Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la acea dată). Recurentul a susținut că instanța fondului a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 26 Legea nr. 112/195 și pe cele ale art. 33 H.G. nr. 11/1997, iar în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept real asupra terenului menționat la poziția din H.G.

nr. 849/2009, nu se poate dovedi că prin acest act administrativ s-a adus vreo vătămare drepturilor lor recunoscute de lege; efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale, care prin hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006, adusă la cunoștință publică, și-a însușit completările la Inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara. 4.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor prezentate anterior, cuprinse în cererile recurenților, dar și din perspectiva art. 304 1 din C. proc.

civ., având în vedere situația de fapt și normele legale incidente, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, după cum se va arăta în continuare: Cu privire la recursul reclamanților, se constată că potrivit art. 21 Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului local privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public, având natura juridică a unui act preparator, care nu poate produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, nu cel prealabil emis de autoritățile locale, întrucât numai prin aceasta se schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective, putându-se aduce atingere dreptului de proprietate al altor persoane, ori interesului legitim al acestora în dobândirea lui, în sensul art. 2 lit. o) Legea nr. 554/2004, așa cum corect a constatat și prima instanță.

Textul art. 23 Legea nr. 213/1998 invocat de recurenții-reclamanți nu are incidență în cauză, acesta privind competența instanței de contencios administrativ de a soluționa litigiile care au ca obiect delimitarea (grănițuirea) domeniului public al unităților administrativ teritoriale, neavând relevanță în privința caracterului de act preparator al hotărârii autorității locale, care pregătește emiterea hotărârii de guvern privind inventatorul bunurilor din domeniul public al unui județ, în speță județul Timiș. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților ca nefondat. Recursurile pârâților vizează în esență aceleași critici, prezentate într-o formă diferită, astfel că urmează a fi analizate împreună.

Cu privire la recursurile părților se constată următoarele: Este de necontestat că reclamanții sunt proprietarii construcției ce face parte din imobilul situat în Timișoara, compus din casă și curte în suprafață de 332 mp., precum și grădină în suprafață de 933 mp. care figurează la poziția în Anexa 2 a H.G. 849/2009 privind completarea H.G. nr. 977/2002, modificată și completată la rândul său prin H.G. nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al județului Timișoara și a unităților administrativ teritoriale componente. Astfel, construcția situată la adresa menționată anterior este compusă din 4 apartamente, care au fost înstrăinate foștilor chiriași, în baza Legii nr. 112/1995, după cum urmează: apartamentul 1 a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 1997 către numitul B.P.

- antecesorul reclamantului A.D., conform certificatului de legatar din 16 noiembrie 2009, apartamentele 2 și 3 s-au înstrăinat numitului F.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1998, potrivit aceluiași act normativ, unicul moștenitor al acestui cumpărător fiind reclamantul T.L., iar reclamanții F.C. și F.E. au dobândit proprietatea apartamentului 4 din același imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2008 încheiat cu SC A.D.P. SA Timișoara. Prin urmare, la data adoptării actelor administrative contestate - H.G.

849/2009 și HCL Timișoara nr. 474/2006, construcția situată în Timișoara str. Gheorghe Barițiu nr. 5 nu se mai afla în patrimoniul statului român , astfel că nu mai putea figura ca făcând parte din domeniul public al municipiului Timișoara, chiar dacă reclamanții nu își intabulaseră dreptul de proprietate, deoarece înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate față de terți și nu efect constitutiv de drepturi, iar pe de altă parte,chiar statul român a fost vânzătorul imobilului, prin operatorii economici autorizați să efectueze înstrăinări în temeiul Legii nr. 112/1995 (SC A.D.P. SA Timișoara și RA U. SA Timișoara) astfel că nu poate invoca în beneficiul său neînscrierea dreptului de proprietate al reclamanților cumpărători în cartea funciară.

Nu poate fi primită afirmația recurenților-pârâți privind lipsa unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a reclamanților în sensul Legii contenciosului administrativ, cu privire la terenul (curte și grădină) care figura la poziția în anexa 2 a H.G. nr. 849/2009, chiar dacă aceștia nu sunt proprietarii terenului, deoarece reclamanții, în calitate de cumpărători ai construcției în condițiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în temeiul art. 21 și 26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acesteia (astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997).

Nici Hotărârea de Guvern contestată și nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conțin motivele care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale că se impunea trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) , art. 4 și art. 7 alin. (1) Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea terenului (curte și grădină) situat în Timișoara, în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, cu nesocotirea dreptului prevăzut de lege în beneficiul recurenților - reclamanți de a dobândi proprietatea terenului aferent construcțiilor cumpărate de ei în temeiul Legii nr. 112/1995, se constată că în mod corect prima instanță a anulat parțial H.G. nr. 849/2009 - poziția din anexa 2 care privește imobilul din Timișoara, recursurile pârâților fiind în întregime nefondate. 5.Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. , în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Guvernul României, de Consiliul Local al municipiului Timișoara precum și de reclamanții T.L., A.D., F.C. și F.E. împotriva sentinței civile nr. 307 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.