ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 22 decembrie 2010, în Dosar nr. 19640/325/2011, ulterior modificată, reclamanții F.G., F.V., M.J. și M.L.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, solicitând să se constate că, în temeiul Legii nr. 112/1995, au devenit ope legis și proprietarii terenului aferent construcțiilor dobândite prin cumpărare, situate în Timișoara, bd. Dâmbovița nr. 40, ap. 3, înscrise în CF col nr. 47786 Timișoara, să se dispună înscrierea în CF a dreptului astfel dobândit asupra terenului, cu titlu de cumpărare.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2012, reclamanții a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, de modificare a H.G. nr. 977/2002 care atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, cu referire exclusiv la poziția nr. 3645 din anexa nr. 2, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a fi sesizată instanța de contencios administrativ, pentru analizarea excepției astfel invocate. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, susținând că excepția este neîntemeiată, întrucât H.G.

nr. 1016/2005 este doar un act de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local, că acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar și deci nu poate aduce vătămare unui drept al reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, învederând că H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor constituționale, din Legea nr. 213/1998, cu respectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000, că inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara a fost însușit prin H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, acesta fiind înaintat de către Consiliul Județean Timiș pentru aprobare, Guvernului, că apartenența bunurilor la domeniul public local este stabilită prin hotărâri de declarare adoptate de consiliile locale, H.G.

limitându-se la atestarea inventarului astfel realizat, nefiind de natură să aducă vătămare unui drept al reclamanților. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 284 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții F.G., F.V., M.J. și M.L.M., împotriva pârâților Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar și a constatat nelegalitatea parțială a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, în privința poziției nr. 3645 din anexa nr. 2, cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, însușit de Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin H.C.L.

nr. 145/2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia imobilul situat în Timișoara, Bd. Dâmbovița nr. 40, înscris în CF nr. 47786 Timișoara, nr. top 28451, este compus din casă și curte, fiind evidențiat în proprietate comună pe cote părți, cota de 1/3 fiind deținută de către reclamanți. Acest imobil este menționat în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, poziția 3645, cu descrierea casă și curte în Bd. Dâmbovița nr. 40, menționându-se că potrivit situației juridice actuale este titular Statul Român asupra terenului și particulari asupra construcțiilor. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G.

nr. 977/2002, bunul fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, la poziția 3645, cu aceeași descriere. Instanța a constatat că se verifică în speță susținerile reclamanților potrivit cărora includerea bunului în domeniul public al unității administrativ teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998. Din enumerarea cuprinsă la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, rezultă că apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective, iar în speță nu se dovedește o asemenea utilitate publică sau interes public, prin raportate la destinația imobilului reprezentând teren aferent unei case de locuit. Din acest punct de vedere, instanța a reținut că pârâtul Municipiul Timișoara nu a dovedit că imobilul deținut în coproprietate cu reclamanții ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, deși i s-a pus în vedere în mod expres obligația de a face această dovadă.

În speță, niciuna din aceste condiții nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci imobilul se află în folosința unor particulari și nu au acces la utilizarea sa orice persoane, rezultând astfel că nu este de uz public, iar pârâtul Municipiul Timișoara, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și Guvernul României au declarat recurs. 3.1. Recursul declarat de Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., autoritățile pârâte susțin că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legislației în materie, interpretând în mod eronat probatoriul administrat în cauză. Astfel, învederează recurenții, construcția a fost cumpărată în baza Legii 112/1995 și conform art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995: "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții." Conform art. 26 alin. (3) din Legea 112/1995 " Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului." Recurenții menționează că s-a aprobat prin H.C.L.

275/2009 vânzarea terenurilor excedentare parcelelor de sub construcțiile dobândite conform Legii 112/1995, iar conform art. 1 "Terenurile aferente imobilelor construcții dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995 care au fost trecute în domeniul public al Municipiului Timișoara se vor trece în domeniul privat al Municipiului Timișoara în vederea valorificării prin modalitatea atribuirii și vânzării către actualii proprietari ai construcțiilor." Prin H.C.L. 170/2012 s-a aprobat regulamentul privind procedura de atribuire și vânzare a terenurilor respective, iar prin H.C.L. 169/2012 se modifică art. 3 din H.C.L.

275/2009 cu următorul conținut "Terenul aliat sub imobilul construcție dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 se va atribui în mod gratuit proprietarului construcției - persoana fizica, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și se înaintează documentația către Prefectura Județului Timiș în vederea emiterii Ordinului Prefectului în acest sens" și art. 4 cu următorul conținut "Terenul excedentar terenului aflat sub imobilul construcție va fi vândut proprietarului construcției la prețul stabilit printr-un raport de evaluare întocmit; de către o comisie tehnică de evaluare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, numită prin dispoziția Primarului. Atribuirea și vânzarea terenului se va face conform regulamentului aprobat de Consiliul Local". 3.2.

Recursul formulat de Guvernul României Criticând sentința prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și de art. 304 1 C. proc. civ., instituția pârâtă precizează că Hotărârea Consiliului Local Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004 nu a fost emisă în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005, ci în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și în baza H.G. 548/1999 prin care s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Pe fondul cauzei, subliniază că procedura inventarierii bunurilor și atestării acestora la domeniul public al unităților administrativ - teritoriale se realizează în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

La Poziția nr. 3645 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 874bis/2005 sunt înscrise două parcele de teren: una situată în intersecția B-dului Dâmbovița cu str. Transilvania, descrisă în C.F. 45227, ca "spații verzi și alei cu un garaj", cu nr. top. 28461/1/1/2 și suprafața de 267 mp, și parcela situată în B-dul Dâmbovița nr. 40, cu nr. top. 28451, înscris în C.F.47786, cu suprafața de 285 mp. Prin urmare, la data includerii în domeniul public, cele două parcele erau înscrise în două cărți funciare diferite, fiind incluse în inventar în mod corect și cu respectarea reglementărilor, ca urmare a analizării situației juridice înscrise, în Cartea funciară, la Foaia de proprietate, Statul Român figurează proprietar pe teren, încă din anul 1981, asupra imobilului construcției - casă, fiind proprietari particulari, conform Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, solicită instanței să observe că intimații - reclamanți nu au făcut dovada existenței drepturilor sau a intereselor proprii private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul prezentului litigiu. Prin actul contestat nu s-au vătămat drepturi subiective sau interese legitime, astfel cum sunt ele consacrate în accepțiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, bunurile în discuție aparținând altui titular de drept, și nicidecum intimaților - reclamanți. Așadar, arată recurentul, H.G. nr. 1016/2005 este emisă în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează această materie, în sensul aprobării hotărârilor autorităților publice locale ale Județului Timiș/Municipiului Timișoara.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de toate criticile formulate, față de prevederile legale incidente și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune, de sinteză. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului imobilul situat în Timișoara, Bd. Dâmbovița nr. 40, înscris în CF nr. 47786 Timișoara, nr. top 28451, este compus din casă și curte, fiind evidențiat în proprietate comună pe cote părți, cota de 1/3 fiind deținută de către reclamanți.

Acest imobil este menționat în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, poziția 3645, cu descrierea casă și curte în Bd. Dâmbovița nr. 40, menționându-se că potrivit situației juridice actuale este titular Statul Român asupra terenului și particulari asupra construcțiilor. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 977/2002, bunul fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, la poziția 3645, cu aceeași descriere. Reclamanții au invocat nelegalitatea poziției nr. 3645 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al județului Timiș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara a imobilului proprietatea reclamanților, dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995. Argumentul esențial al instanței de fond în aprecierea și constatarea nelegalității poziției nr. 3645 din Anexa 2 la H.G.

nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea că, în cuprinsul acestui act administrativ, incluzând nota de fundamentare, nu au fost indicate argumentele și motivațiile de ordin juridic care au condus la calificarea imobilului deținut în coproprietate de reclamanți ca fiind de uz sau de interes public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 21371998 [art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (4) și art. 7 alin. (1)]. Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că reclamanților le-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes public național sau județean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.

De asemenea, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute în punctul III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public. Înalta Curte reține că imobilul în discuție nu apare astfel nici potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 și nici potrivit naturii sale, ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestuia în domeniul public al Municipiului Timișoara și atestarea lui ca atare prin H.G.

nr. 1016/2005 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (4) și art. 7 din Legea nr. 213/1998. Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unitățile administrativ teritoriale pot stabili în mod discreționar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar prin lege. În condițiile în care art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabilește în mod expres că un bun nu poate aparține domeniului public decât în măsura în care este cuprins în enumerarea legal realizată ori, după caz, este de uz sau de interes public, indiferent de modul de dobândire a proprietății asupra acestuia, trebuie concluzionat că nu orice bun poate fi inclus în domeniul public de către autoritatea competentă, ci doar cele pentru care poate fi relevat interesul public sau utilitatea publică.

Nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului litigios ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara. Or, în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și 4 și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Reclamanții justifică în proces calitatea de "parte interesată", în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind vătămați prin emiterea Hotărârii Guvernului de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timișoara ( poziția nr. 3645 din anexa 2) într-un interes legitim.

În cauză nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara prin care s-a însușit inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

H.G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de autoritățile pârâte, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și de Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 284 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2014. Procesat de GGC - GV