ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 22 decembrie 2010, în

Dosar nr. 19640/325/2011, ulterior modificată, reclamanții F.G., F.V., M.J. și

M.L.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, solicitând să se

constate că, în temeiul Legii nr. 112/1995, au devenit ope legis și

proprietarii terenului aferent construcțiilor dobândite prin cumpărare, situate

în Timișoara, bd. Dâmbovița nr. 40, ap. 3, înscrise în CF col nr. 47786

Timișoara, să se dispună înscrierea în CF a dreptului astfel dobândit asupra

terenului, cu titlu de cumpărare.

La

termenul de judecată din 31 octombrie 2012, reclamanții a invocat excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, de modificare a H.G. nr. 977/2002 care

atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin H.C.L.M.

Timișoara nr. 145/2004, cu referire exclusiv la poziția nr. 3645 din anexa nr.

2, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004,

în sensul de a fi sesizată instanța de contencios administrativ, pentru

analizarea excepției astfel invocate.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara

și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar au solicitat respingerea

excepției de nelegalitate, susținând că excepția este neîntemeiată, întrucât

H.G. nr. 1016/2005 este doar un act de atestare a bunurilor aparținând

domeniului public local, că acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge

raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar și

deci nu poate aduce vătămare unui drept al reclamantei.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate, învederând că H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată cu

respectarea dispozițiilor constituționale, din Legea nr. 213/1998, cu

respectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000, că

inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara a fost

însușit prin H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, acesta fiind înaintat de către

Consiliul Județean Timiș pentru aprobare, Guvernului, că apartenența bunurilor

la domeniul public local este stabilită prin hotărâri de declarare adoptate de

consiliile locale, H.G. limitându-se la atestarea inventarului astfel realizat,

nefiind de natură să aducă vătămare unui drept al reclamanților.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 284 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată

de reclamanții F.G., F.V., M.J. și M.L.M., împotriva pârâților Guvernul

României, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara,

reprezentat prin Primar și a constatat nelegalitatea parțială a H.G. nr.

1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea

domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și

comunelor din Județul Timiș, în privința poziției nr. 3645 din anexa nr. 2,

cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public

al Municipiului Timișoara, însușit de Consiliul Local al Municipiului Timișoara

prin H.C.L. nr. 145/2004.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt

potrivit căreia imobilul situat în Timișoara, Bd. Dâmbovița nr. 40, înscris în

CF nr. 47786 Timișoara, nr. top 28451, este compus din casă și curte, fiind

evidențiat în proprietate comună pe cote părți, cota de 1/3 fiind deținută de

către reclamanți.

Acest

imobil este menționat în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, poziția

3645, cu descrierea casă și curte în Bd. Dâmbovița nr. 40, menționându-se că

potrivit situației juridice actuale este titular Statul Român asupra terenului

și particulari asupra construcțiilor. Includerea bunului în anexa la această

hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din

domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr.

977/2002, bunul fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, la poziția 3645, cu

aceeași descriere.

Instanța

a constatat că se verifică în speță susținerile reclamanților potrivit cărora

includerea bunului în domeniul public al unității administrativ teritoriale contravine

dispozițiilor din Legea nr. 213/1998.

Din

enumerarea cuprinsă la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, rezultă că

apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul

public local legat de imobilele respective, iar în speță nu se dovedește o

asemenea utilitate publică sau interes public, prin raportate la destinația

imobilului reprezentând teren aferent unei case de locuit. Din acest punct de

vedere, instanța a reținut că pârâtul Municipiul Timișoara nu a dovedit că

imobilul deținut în coproprietate cu reclamanții ar fi de uz sau de interes

public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, deși i s-a pus în vedere în

mod expres obligația de a face această dovadă.

În

speță, niciuna din aceste condiții nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci

imobilul se află în folosința unor particulari și nu au acces la utilizarea sa

orice persoane, rezultând astfel că nu este de uz public, iar pârâtul

Municipiul Timișoara, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, a avut

în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții

Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara,

precum și Guvernul României au declarat recurs.

3.1.

Recursul declarat de Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., autoritățile pârâte susțin că

instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legislației în materie,

interpretând în mod eronat probatoriul administrat în cauză.

Astfel,

învederează recurenții, construcția a fost cumpărată în baza Legii 112/1995 și

conform art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995:

"în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este

cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate

se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții." Conform

art. 26 alin. (3) din Legea 112/1995 " Suprafețele de teren preluate de

stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în

posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în

proprietatea statului."

Recurenții

menționează că s-a aprobat prin H.C.L. 275/2009 vânzarea terenurilor

excedentare parcelelor de sub construcțiile dobândite conform Legii 112/1995,

iar conform art. 1 "Terenurile aferente imobilelor construcții dobândite

în temeiul Legii nr. 112/1995 care au fost trecute în domeniul public al

Municipiului Timișoara se vor trece în domeniul privat al Municipiului

Timișoara în vederea valorificării prin modalitatea atribuirii și vânzării

către actualii proprietari ai construcțiilor." Prin H.C.L. 170/2012 s-a

aprobat regulamentul privind procedura de atribuire și vânzare a terenurilor

respective, iar prin H.C.L. 169/2012 se modifică art. 3 din H.C.L. 275/2009 cu

următorul conținut "Terenul aliat sub imobilul construcție dobândit în

temeiul Legii nr. 112/1995 se va atribui în mod gratuit proprietarului

construcției - persoana fizica, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului

funciar nr. 18/1991 și se înaintează documentația către Prefectura Județului

Timiș în vederea emiterii Ordinului Prefectului în acest sens" și art. 4

cu următorul conținut "Terenul excedentar terenului aflat sub imobilul

construcție va fi vândut proprietarului construcției la prețul stabilit

printr-un raport de evaluare întocmit; de către o comisie tehnică de evaluare

din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, numită prin dispoziția Primarului.

Atribuirea și vânzarea terenului se va face conform regulamentului aprobat de

Consiliul Local".

3.2.

Recursul formulat de Guvernul României

Criticând

sentința prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și

de art. 304

1

C. proc. civ., instituția pârâtă precizează că

Hotărârea Consiliului Local Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004 nu a fost emisă

în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005, ci în temeiul Legii nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și în baza

H.G. 548/1999 prin care s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea

inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public.

Pe

fondul cauzei, subliniază că procedura inventarierii bunurilor și atestării

acestora la domeniul public al unităților administrativ - teritoriale se

realizează în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și

completările ulterioare.

La

Poziția nr. 3645 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 874bis/2005 sunt înscrise două parcele de teren: una

situată în intersecția B-dului Dâmbovița cu str. Transilvania, descrisă în C.F.

45227, ca "spații verzi și alei cu un garaj", cu nr. top. 28461/1/1/2

și suprafața de 267 mp, și parcela situată în B-dul Dâmbovița nr. 40, cu nr.

top. 28451, înscris în C.F.47786, cu suprafața de 285 mp.

Prin

urmare, la data includerii în domeniul public, cele două parcele erau înscrise

în două cărți funciare diferite, fiind incluse în inventar în mod corect și cu

respectarea reglementărilor, ca urmare a analizării situației juridice

înscrise, în Cartea funciară, la Foaia de proprietate, Statul Român figurează

proprietar pe teren, încă din anul 1981, asupra imobilului construcției - casă,

fiind proprietari particulari, conform Legii nr. 112/1995.

Prin

urmare, solicită instanței să observe că intimații - reclamanți nu au făcut

dovada existenței drepturilor sau a intereselor proprii private sau publice

legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce

formează obiectul prezentului litigiu. Prin actul contestat nu s-au vătămat

drepturi subiective sau interese legitime, astfel cum sunt ele consacrate în

accepțiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

bunurile în discuție aparținând altui titular de drept, și nicidecum

intimaților - reclamanți.

Așadar,

arată recurentul, H.G. nr. 1016/2005 este emisă în conformitate cu dispozițiile

legale care reglementează această materie, în sensul aprobării hotărârilor

autorităților publice locale ale Județului Timiș/Municipiului Timișoara.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Înalta

Curte, examinând sentința atacată în raport de toate criticile formulate, față

de prevederile legale incidente și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate

care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea

celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de

recurenți, Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin

argumente comune, de sinteză.

Astfel

cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului imobilul situat în

Timișoara, Bd. Dâmbovița nr. 40, înscris în CF nr. 47786 Timișoara, nr. top

28451, este compus din casă și curte, fiind evidențiat în proprietate comună pe

cote părți, cota de 1/3 fiind deținută de către reclamanți.

Acest

imobil este menționat în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004, poziția

3645, cu descrierea casă și curte în Bd. Dâmbovița nr. 40, menționându-se că

potrivit situației juridice actuale este titular Statul Român asupra terenului

și particulari asupra construcțiilor. Includerea bunului în anexa la această

hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din

domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr.

977/2002, bunul fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, la poziția 3645, cu

aceeași descriere.

Reclamanții

au invocat nelegalitatea poziției nr. 3645 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005,

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002, privind atestarea

domeniului public al județului Timiș precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Timiș, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat

în domeniul public al municipiului Timișoara a imobilului proprietatea

reclamanților, dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.

Argumentul

esențial al instanței de fond în aprecierea și constatarea nelegalității

poziției nr. 3645 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea

că, în cuprinsul acestui act administrativ, incluzând nota de fundamentare, nu

au fost indicate argumentele și motivațiile de ordin juridic care au condus la

calificarea imobilului deținut în coproprietate de reclamanți ca fiind de uz

sau de interes public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 21371998

[art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (4) și art. 7 alin. (1)].

Contrar

susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și

de prima instanță, că reclamanților le-a fost produsă o vătămare, prin emiterea

actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit

prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările

ulterioare, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este

alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din anexa și din alte bunuri de

uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului

local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes

public național sau județean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege,

trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit.

e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean,

respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului

local. De asemenea, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor

bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de

utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ,

domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din

Constituție, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege și din

orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de

interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile

administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în

domeniul public al Municipiului Timișoara, se poate face numai cât privește

bunurile prevăzute în punctul III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte

bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a

consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri

care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes

public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Înalta

Curte reține că imobilul în discuție nu apare astfel nici potrivit

dispozițiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 și nici potrivit naturii sale,

ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestuia

în domeniul public al Municipiului Timișoara și atestarea lui ca atare prin

H.G. nr. 1016/2005 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3

alin. (4) și art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Din

acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit

cărora unitățile administrativ teritoriale pot stabili în mod discreționar,

prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de

interes public, această calificare putând fi făcută doar prin lege. În

condițiile în care art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabilește în mod expres că un

bun nu poate aparține domeniului public decât în măsura în care este cuprins în

enumerarea legal realizată ori, după caz, este de uz sau de interes public,

indiferent de modul de dobândire a proprietății asupra acestuia, trebuie

concluzionat că nu orice bun poate fi inclus în domeniul public de către

autoritatea competentă, ci doar cele pentru care poate fi relevat interesul

public sau utilitatea publică.

Nici

din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei de

fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au

determinat calificarea imobilului litigios ca fiind de uz sau de interes public

și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de

organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impune trecerea

imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Timișoara.

Or,

în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea bunului în

domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes

public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este

aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și 4 și ale

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia. Reclamanții justifică în proces calitatea de "parte

interesată", în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, fiind vătămați prin emiterea Hotărârii Guvernului de atestare a

dreptului de proprietate publică a Municipiului Timișoara ( poziția nr. 3645

din anexa 2) într-un interes legitim.

În

cauză nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu

anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara prin care s-a

însușit inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident că în

litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile

adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților

administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu

hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor

din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care

nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de

autoritate al Guvernului. H.G. este actul care schimbă regimul juridic

aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului

de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursurile formulate de autoritățile pârâte, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și de Guvernul României împotriva Sentinței civile nr.

284 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV