ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 142 din 1 aprilie

2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins atât excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active,

tardivității și lipsei de interes cât și acțiunea formulată de reclamanta S.H.

în contradictoriu cu pârâții GR și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, cu privire la fondul cauzei, în esență,

următoarele:

Prin H.G. nr.

977/2002 a fost atestat domeniul public al județului Timiș precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș prin enumerarea bunurilor

aparținând domeniului public în 83 de anexe iar prin H.G. nr. 1016/2005 au fost

efectuate modificări ale conținutului anexelor.

Reclamanta S.H.

pretinde că una din aceste modificări, respectiv cea cuprinsă în anexa nr. 2,

poziția nr. 2620 este nelegală, motiv pentru care cere anularea ei; în esență,

susține că sunt încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 6 din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prin

faptul că bunurile trecute în domeniul public nu au caracteristicile prevăzute

de lege și că astfel este prejudiciată deoarece în calitate de moștenitoare a

fostului proprietar, H.E., care a pierdut dreptul de proprietate în 1977 prin

plecare din țară, a formulat acțiune în revendicare înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș. Aceste afirmații au fost dovedite prin depunerea la dosarul

cauzei a copiei de pe cartea funciară nr. ....... Freidorf, de pe actul de

înstrăinare a terenului către Statul român și de pe acțiunea în revendicare.

Consideră instanța de

fond că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamantă, în condițiile în

care H.G. nr. 1.016/2005 a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

213/1998.

Astfel, se reține că

potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, „Domeniul public al județelor

este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de

uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a

consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de

interes public național” iar potrivit al. 4, „Domeniul public al comunelor, al

orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III

din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca

atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege

bunuri de uz sau de interes public național ori județean”.

Așadar, constată

instanța de fond că pe lângă bunurile prevăzute la pct. II și III din anexa la

Legea nr. 213/1998 (drumuri, rețele de alimentare cu apă, etc.), fac parte din

domeniul public și acele bunuri care sunt de uz sau de interes public județean

sau local declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean sau, după

caz, local. Ține de aprecierea discreționară a autorității competente să

stabilească dacă un bun, care nu se încadrează printre cele prevăzute în anexa

la lege, este sau nu de uz sau de interes public.

Apreciază, instanța

de fond că hotărârea de atestare a domeniului public criticată de reclamantă nu

este nelegală prin simplu fapt că stabilește că imobilul menționat în anexa nr.

2, poziția nr. 2620 face parte din domeniu public în condițiile în care

Consiliul Local al Municipiului Timișoara a apreciat că sunt de uz sau interes

public, deoarece aprecierea privește propriile bunuri ale Municipiului

Timișoara și nu bunurile reclamantei.

Se mai reține că

reclamanta nu a făcut dovada că actul de înstrăinare a imobilului în favoarea

Statului român (înstrăinare constatată prin Decizia nr. 673 din 22 martie 1977

ar fi fost anulat de instanță sau de autoritatea competentă, așa încât s-a

apreciat că acesta continuă să producă efecte, constituind pentru pârât titlu

valabil de preluare. Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, „Fac parte din

domeniul public sau privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la

care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către

stat”.

Împotriva Sentinței

civile nr. 142 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.H., în temeiul art. 304

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, susține

recurenta că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile legale

referitoare la bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului

Timișoara, reținând că ține de aprecierea discreționară a autorității

competente să stabilească dacă un bun care nu se încadrează printre cele prevăzute

în anexă, este sau nu de interes public.

Consideră recurenta

că prin includerea în domeniul public a imobilului înscris în Anexa nr. 2, la

poziția 2620 au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

112/1995, care ar fi trebuit coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. *304

1

și văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru

următoarele considerente:

Conform art. 3 alin.

(4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia (modificată și completată) domeniul public al comunelor, al orașelor

și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa

la lege și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca

atare prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din același act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al

statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al

acestora, în baza art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului,

a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului

București ori a consiliului local.

Totodată, în

condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 dreptul de

proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat

al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al

acestora, pentru cauză de utilitate publică.

În fine, prin art. 3

alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se statuează că domeniul public este alcătuit

din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele

stabilite în Anexa care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri

care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și

sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile

prevăzute de lege.

Rezultă din

prevederile legale amintite, că trecerea unui bun din domeniul privat în

domeniul public al unui municipiu (în speță municipiul Timișoara) se poate face

numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr.

213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare

prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local

numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi

folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În cauză, este de

necontestat că imobilul, în natură teren și construcție, situat în Timișoara,

județul Timiș, înscris în CF nr. ............ Freidorf nr. top. ............ și

nr. top. ............, a fost proprietatea tabulară a mamei recurentei până la

data de 22 martie 1977 când, în baza Decretului nr. 223/1974 privind

reglementarea situației unor bunuri, a fost trecut în proprietatea Statului

Român prin Decizia nr. 673/1977.

Intabularea dreptului

de proprietate publică asupra imobilului în discuție, în favoarea Municipiului

Timișoara, s-a realizat în temeiul punctului 2620 din anexa nr. 2 la H.G. nr.

1.016/2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002

privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Prin urmare,

recurenta justifică în proces calitatea de „persoană vătămată ”, în sensul

prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, fiind vătămată prin emiterea Hotărârii

Guvernului de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului

Timișoara (punctul 2620 din anexa 2) într-un interes legitim.

Înalta Curte constată

că nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei

de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care

au determinat calificarea imobilului situat în Timișoara, ca fiind de uz sau de

interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia

s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se

impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al

Municipiului Timișoara

Or, în mod evident,

în absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al

Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru

cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost

încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

Totodată, Înalta

Curte constată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că Decizia nr.

673/1977 constituind pentru pârât titlu valabil de preluare, fiind respectate

astfel dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care

imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 10/2001 pentru că, chiar dacă a emis decizie administrativă

statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional

al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina

imobilul către stat.

În raport de cele mai

sus arătate, din care rezultă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

pronunțate de instanța de fond, urmează a primi criticile recurentei și a

dispune, potrivit prevederilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului declarat de

reclamanta S.H. împotriva Sentinței civile nr. 142 din 1 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, și modificarea hotărârii recurate în sensul anulării

parțiale a H.G. nr. 1.016/2005 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, respective a Anexei II, poziția 2620.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.H. împotriva Sentinței civile nr. 142 din 1 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă.

Dispune anularea

parțială a H.G. nr. 1.016/2005 privind atestarea domeniului public al Județului

Timiș, respectiv Anexa II, poziția 2620.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM