Decizia nr. 3282/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 5185/30/2008 — recurs

Circumstanțele cauzei. 1.1. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 28 mai 2009, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, SC U.T. SA Timișoara, Statul Român reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, reprezentat de Primar, Primăria Timișoara reprezentată de Primar și Primarul Municipiului Timișoara solicitând următoarele: - anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara, în temeiul H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007, cu privire la terenul de 19.795 m.p., înscris în CF Timișoara; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor; - anularea actelor emise în procedura prealabilă; - restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii din CF Timișoara a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra, înscris cu titlu de atestare conform H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007 și al reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; - obligarea pârâților în solidar la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 euro, constând în valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a avizării de către Primar a atestării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara și a emiterii de către Ministerul Finanțelor Publice a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea aceleiași pârâte. 1.

În motivarea cererii, reclamanta M.A. (fostă C. anterior divorțului) arată că a deținut în coproprietate devălmașă împreună cu fostul soț C.V. (devenit printr-o căsătorie ulterioară C.P.V.) cota de ½ parte din terenul intabulat inițial în CF Timișoara, teren din care s-a transcris o parte în CF Timișoara. Cealaltă cotă de 1/2 din același imobil a aparținut numiților T.V. și soțului ei T.C.. Imobilul a fost expropriat în întregime, atât cota sa și a fostului soț, cât și cota soților T., în baza Decretului nr. 437/1979, fără plata unei despăgubiri, deci cu încălcarea art. 481 C. civ., astfel că titlul statului nu este valabil, formulând, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificări pentru restituirea în natură. A mai arătat reclamanta că, ulterior preluării imobilului de către stat s-au efectuat mai multe operațiuni de carte funciară, dezmembrări și unificări cu alte parcele, așa încât suprafețele în litigiu au fost transnotate în CF Timișoara, (suprafața de 98 mp) și în CF Timișoara, (suprafața 1540 mp). Restituirea acestor suprafețe de teren în natură era posibilă, întrucât nu sunt ocupate de construcții, servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, în înțelesul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată. În continuare, s-a susținut că pârâta SC U.T. SA Timișoara a avut un drept de folosință asupra terenului, dar la data notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 proprietatea o deținea Statul Român, astfel că restituirea în natură era obligatorie, conform art. 1 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată. Reclamanta a mai arătat că, încălcând prevederi legale imperative, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București a emis în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat, deși imobilul în discuție era indisponibilizat prin efectul legii și avea obligația să verifice în prealabil dacă acest imobil era revendicat sau nu, aceasta constituind o cerință a cărei îndeplinire era obligatorie, înainte de emiterea certificatului. Certificatul în discuție s-a emis în 11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 când reclamanta a depus la Tribunalul Timiș, în condițiile Legii nr. 10/2001, contestația împotriva dispoziției din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timișoara emisă în procedura administrativă prevăzută de aceeași lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș). Pârâta SC U.T. SA Timișoara și-a întabulat dreptul de proprietate la data 16 octombrie 2008 când contestația reclamantei era pe rolul instanței, pârâta având cunoștință la data atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât și de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată, dar, fiind de rea-credință, a făcut demersurile pentru dobândirea acestui drept, în scopul de a împiedica restituirea în natură. A mai susținut reclamanta că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara, emis în baza H.G. nr. 834/1991 și a H.G. nr. 386/2007 este nul absolut, neputând produce niciun efect, iar înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitei pârâte în cartea funciară s-a făcut în baza unui titlu nul, fiind lovite de nulitate și toate actele care au stat la baza emiterii acestui certificat, precum și actele emise în procedura prealabilă constând în răspunsul la plângerea pe care am formulat-o conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat că a luat la cunoștință despre existența certificatului de atestare a proprietății atacat, cu prilejul depunerii de către pârâta SC U.T. SA Timișoara în Dosarul nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, la termenul de judecată din 4 decembrie 2008, a unui extras al CF Timișoara, datând din 22 octombrie 2008, în care figura ca proprietară a terenului în temeiul H.G. nr. 386/2007 și H.G. nr. 834/1991, certificatul ce nu i s-a comunicat decât la data de 11 mai 2009, în baza cererii pe care a depus-o la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din extrasul de carte funciară pe care l-a obținut în data de 9 octombrie 2008 rezulta că acest teren era intabulat la acea dată în proprietatea statului, iar nu a pârâtei SC U.T. SA Timișoara. Reclamanta a susținut că în 4 decembrie 2008 a depus la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București plângerea prealabilă, solicitând revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, plângere la care a primit răspuns la începutul lunii ianuarie 2009, în sensul că actul atacat nu ar constitui un act administrativ a cărui validitate să se verifice pe calea contenciosului administrativ. 1.

La termenul de judecată din 7 septembrie 2009, reclamanta M.A. a depus la dosar o precizare de acțiune, atașată la dosar, prin care a arătat că solicită anularea certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor). în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara în temeiul H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007 cu privire la terenul de 19.795 mp înscris în CF Timișoara și anularea actelor administrative care au stat la baza emiterii acestui certificat, respectiv documentația depusă la Oficiul de Cadastru și anume: expertiza de identificare topografică a terenurilor, procesul-verbal de recepție internă a documentației topografice din 5 martie 2007 întocmit de pârâta SC U.T. SA Timișoara, decizia din 16 noiembrie 2006 emisă de aceeași pârâtă, ca beneficiar al atestării dreptului de proprietate, privind constituirea comisiei de stabilire și evaluare a terenurilor și cererea de emitere a ordinului de numire a acestei comisii adresata Ministerului Economiei și Finanțelor, procesele-verbale de delimitare a terenului emise de comisia amintită la 15 octombrie 2007, 30 martie 2007, 31 martie 2007, 31 martie 2007 (corectat 2008), 31 martie 2007 (corectat 2008), 5 februarie 2007 (corectat 2008), procesul-verbal din 16 decembrie 2007 de avizare a documentației de către Primăria municipiului Timișoara înregistrat din 28 decembrie 2007. Arată că toate procesele-verbale emise de comisia numită a pârâtei SC U.T. SA Timișoara, cu excepția celui din 30 martie 2007 nu poartă dată certă. Reclamanta a mai solicitat și anularea adresei din 23 decembrie 2008 a Ministerului Finanțelor Publice București prin care i s-a soluționat plângerea prealabilă. 1.

Reclamanta M.A. a depus la termenul de judecată din 20 ianuarie 2010 o completare de cerere, atașată la dosar, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, alături de ceilalți pârâți, și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca succesor în drepturi și obligații al Ministerului Economiei și Finanțelor. La termenul de judecată din 09 martie 2010, reclamanta M.A. a mai depus la dosar o precizare de acțiune, atașată la dosar, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe Ministerul Finanțelor Publice București, ca și reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu, întrucât anterior atestării dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara, proprietar era Statul Român, acesta urmând să fie beneficiarul dreptului a cărui restabilire o solicită. 1.

La termenul de judecată din 22 iunie 2009 C.P.V. a depus la o dosar o cerere de intervenție în interesul reclamantei, atașată la dosar, solicitând încuviințarea în principiu a acesteia și admiterea acțiunii reclamanții. C.P.V. a arătat că a deținut în proprietate ca bun comun cu reclamanta, fosta sa soție, cota de 1/2 din terenul intabulat inițial în CF Timișoara trecut în proprietatea Statului Român fără plata vreunei despăgubiri. Mai arată că după apariția Legii 10/2001 a formulat notificare prin executor judecătoresc către Primăria Municipiului Timișoara solicitând restituirea în natură a terenului trecut fără titlu în proprietatea Statului, notificare ce a avut efect indisponibilizarea imobilului până la finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001. 1.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare la termenul din 22 iunie 2009, atașată la dosar, prin care a solicitat, în principal, anularea acțiunii ca netimbrată, iar, în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru fostul Minister al Economiei și Finanțelor, calitate de reprezentant având Ministerul Economiei, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală. 1.

Pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar a formulat întâmpinare, depusă la termenul de judecată din 7 septembrie 2009 și atașată la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală. 1.

Pârâta SC U.T. SA Timișoara a formulat întâmpinare la termenul din 23 noiembrie 2009, atașată la dosar, prin care a invocat excepției netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii datorită neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât nu a fost contestat nici un răspuns al Ministerului Economiei. 1.

Pârâtul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a depus întâmpinare prin care a arătat că acțiunea este inadmisibila, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, o condiție de fond privind admisibilitatea acțiunii în contencios administrative fiind dovedirea caracterului ilicit al actului administrativ contestat, ilegalitate care rezulta din vătămarea dreptului subiectiv al reclamantei, iar reclamanta nu a făcut dovada ca prin actul administrativ a fost vătămata într-un drept recunoscut de lege, respectiv nu face dovada propriului drept de proprietate asupra terenului. 2. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 226 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T. SA Timișoara și totodată a dispus, după cum urmează: (i) A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâții SC U.T. SA Timișoara, Statul Român -reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri; (ii) A admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A.; (iii) A anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv pentru suprafața de 19.795 mp, aferentă parcelei; (iv) A anulat adresa din 23 decembrie 2008, emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor și a dispus restabilirea situației anterioară de carte funciară, în sensul radierii din CF Timișoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra parcelei; (v) A obligat pârâta SC U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri și a respins în rest cererea de despăgubiri formulată de reclamantă; (vi) A respins cererea de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor; (vii) A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara; (viii) A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara,/Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; și (ix) A obligat pârâta SC U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 1.828 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat și a taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: A. Raportat la situația de fapt, s-a constatat că reclamanta M.A. și intervenientul C.P.V. au deținut în co-proprietate devălmașă cota de 1/2 parte din terenul întabulat inițial în CF Timișoara, teren din care s-a transcris o parte în C.F. Timișoara și în C.F. Timișoara. Cealaltă cotă de 1/2 parte din același imobil a aparținut numiților T.V. și soțului ei T.C.. Imobilul respectiv a fost expropriat în întregime, atât cota reclamanteiși a fostului soț, cât și cota soților T., în baza Decretului nr. 437/1979, fără plata unei despăgubiri. A mai reținut prima instanță ca nefiind contestat că, ulterior preluării imobilului de către Statul Român, s-au efectuat mai multe operațiuni de carte funciară, dezmembrări și unificări cu alte parcele, iar imobilul a fost dat în folosința antecesoarei pârâtei SC U.T. SA Timișoara A mai reținut că cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timișoara, în sensul respingerii acesteia, împotriva dispoziției reclamanta introducând o acțiune judiciară înregistrată sub nr. de Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș Instanța de fond a constatat că în această din urmă acțiune, reclamanta a chemat în judecată inclusiv pe pârâta SC U.T. SA Timișoara, iar această pârâtă a invocat, ca temei al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care se atesta dreptul de proprietate al pârâtei asupra suprafeței de 19.795 mp, aferentă parcelei. B. Cu privire la excepțiile procesuale invocate, instanța de fond, prin încheierea din 10 februarie 2010, atașată la dosar, a dispus următoarele: -respingerea excepției netimbrării acțiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timișoara; -respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timișoara; -admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara; - admiterea excepției lipsei calității Consiliului Local al Municipiului Timișoara de reprezentant al Statului Român și reține că în prezenta cauză Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice; și - admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de domnul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A.. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T. SA Timișoara instanța de fond a observat că, într-adevăr, reclamanta nu este proprietara terenului care a format obiectul certificatului a cărui anulare a solicitat-o. Pe de altă parte, instanța a reținut existența unui interes legitim al reclamantei în anularea acestui certificat, în condițiile în care certificatul respectiv se referă la un teren care a format obiectul cererii de restituire în natură formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere care nu a fost soluționată încă irevocabil, în prezent fiind declanșat un litigiu pe rolul Tribunalului Timiș în legătură cu dispoziția prin care Primarul Municipiului Timișoara a refuzat restituirea în natură a acestui imobil către reclamantă. În acest context, instanța de fond a apreciat că reclamanta are interesul legitim de a formula prezenta acțiune, chiar dacă nu este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. C. Pe fondul litigiului Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept: - reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara cu privire Ia terenul de 19.795 mp, înscris în CF Timișoara; -motivul cererii de anulare l-a constituit încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care interziceau înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor imobile care formau obiectul acestei legi, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; -instanța de fond a constatat că, în speță, nu s-a contestat că terenul în suprafață de 1540 metri pătrați - întabulat inițial în C.F. Timișoara, ulterior transcris în C.F. Timișoara, - a făcut obiectul cererii de restituire în natură formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, iar actul a cărui nulitate se solicită în prezenta cauză - respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, eliberat de Ministerul Finanțelor Publice - are drept efect recunoașterea dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra acestui teren; prima instanță nu și-a însușit susținerea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în sensul că dreptul de proprietate al SC U.T. SA Timișoara este preexistent emiterii acestui certificat și că acest act are numai menirea de a confirma acest drept. Sub acest aspect, instanța a constatat că dreptul de proprietate al SC U.T. SA Timișoara asupra terenului respectiv a fost înscris în Cartea Funciară în baza acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta SC U.T. SA Timișoara nu a invocat un alt titlu de proprietate în afara acestui certificat; - conform înscrierii de Carte funciară, imobilul respectiv a fost proprietatea Statului Român și a fost dat numai în folosința antecesoarei reclamantei SC U.T. SA Timișoara, nefiind constituit un drept real în favoarea acesteia. Pe de altă parte, s-a mai reținut că, în condițiile în care terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. (5) din această lege interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către Statul Român, anterior finalizării acestor proceduri. A concluzionat prima instanță în sensul că, în mod nelegal, s-a stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, că pârâta SC U.T. SA Timișoara are în proprietate suprafața totală de 20.076 metri pătrați, dintre care suprafața de 19.795 mp este aferentă parcelei, în care a fost inclus și terenul solicitat la restituire de reclamantă, în suprafață de 1540 metri pătrați. Cât privește situația parcelei în suprafață de 19.795 mp, instanța de fond a reținut că în această parcelă a fost inclus și terenul solicitat la restituire de reclamantă în suprafață de 1540 metri pătrați, dar, având în vedere că nu este posibilă o identificare a acestei suprafețe de 1540 m.p. din totalul de 19.795 m.p. al parcelei, impunându-se o dezmembrare a acestei parcele, instanța constată necesitatea anulării certificatului din 11 august 2008 pentru întreaga suprafața de 19.795 mp, aferentă parceRON, în care este inclus terenul care a făcut obiectul cererii de restituire în natură a reclamantei. Cu privire la cererea de anulare a adresei din 23 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea de apel a reținut că prin această adresă, Ministerul Economiei și Finanțelor a respins plângerea administrativă prealabilă prin care reclamanta a solicitat revocarea certificatului din 11 august 2008 și, având în vedere argumentele pentru care instanța a constatat temeinicia acestei cereri de anulare, față de caracterul accesoriu al răspunsului dat în procedura administrativă prealabilă de ministerul emitent al actului în litigiu, a reținut temeinicia și a cererii de anulare a acestei adrese. Cu privire la cererea de restabilire a situației anterioară de carte funciară instanța de fond a apreciat că rectificarea Cărții funciare se impune în urma constatării nevalabilității actului de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, îfl sensul radierii din CF Timișoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra parcelei. Cu privire la cererea de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că reclamanta nu a indicat actele care au stat la baza emiterii certificatului în litigiu și a căror anulare o solicită și nici emitentul acestora și, de asemenea, doamna M.A. nu a indicat motivele de nulitate a acestor acte, astfel încât această solicitare este nefondată. Cu privire la cererea de acordare de despăgubiri, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 1.000.000 euro constând în valoarea prejudiciului cauzat. S-a constatat că pârâta SC U.T. SA Timișoara a dat dovadă de rea-credință în demersurile efectuate în vederea obținerii acestui certificat în sensul că, certificatul în discuție s-a emis în 11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 - când reclamanta a depus la Tribunalul Timiș, în condițiile Legii nr. 10/2001, contestația împotriva dispoziției din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timișoara emisă în procedura administrativă prevăzută de aceeași lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș), chemând în judecată și SC U.T. SA Timișoara și tot după sesizarea Tribunalului Timiș, la data de 29 iulie 2008, doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timișoara semnează un înscris în care declară pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind terenul în suprafață de 19.795 mp, situat în Timișoara", înscris care a fost folosit în fața Ministerului Economiei și Finanțelor, în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008. De asemenea, instanța de fond a reținut că pârâta SC U.T. SA Timișoara și-a întabulat dreptul de proprietate la data 16 octombrie 2008, când contestația reclamantei era pe rolul instanței, pârâta având cunoștință la data atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât și de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată. Cu referire la prejudiciul pricinuit reclamantei prin această faptă, instanța de fond a subliniat că nu poate să speculeze cu privire la soluția ce urmează a se da în Dosarul nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, astfel încât nu poate reține că, în absența emiterii certificatului în litigiu, reclamanta ar fi obținut restituirea în natură a terenului respectiv. Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a reținut că această conduită a pârâtei SC U.T. SA Timișoara a pricinuit reclamantei un prejudiciu moral, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., care dau dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru acest prejudiciu. Observând că reclamanta M.A. nu a indicat cuantumul unui prejudiciu material și nici nu a făcut probe în acest sens, instanța a reținut că singurele daune la care reclamanta este îndreptățită sunt daunele morale decurgând din frustrarea pricinuită reclamantei prin restricțiile suferite de aceasta timp de mai mulți ani în legătură cu împiedicarea obținerii restituirii în natură a terenului în litigiu, respectiv din întârzierea ilicită a procedurii de soluționare a cererii formulate de aceasta în baza Legii nr. 10/2001. Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis în parte cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, obligând pârâta SC U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri, considerând suficientă această despăgubire, luând în considerare că reclamanta nu este proprietara terenului în litigiu, ci are numai o speranță legitimă în a dobândi proprietatea acestui imobil. A mai apreciat instanța de fond, că nu se justifică obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata de despăgubiri către reclamantă în calitate de emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, având în vedere declarația dată de doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timișoara, care a declarat pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind terenul în suprafață de 19.795 mp. situat în Timișoara. Instanța a mai observat că, în aceeași declarație, doamna C.L. a arătat că SC U.T. SA Timișoara se angajează să suporte eventualele cheltuieli de judecată sau pretenții în urma litigiului legat de certificatul de atestare", astfel încât instanța urmează să țină seama de această convenție a părților cu privire la suportarea riscurilor emiterii certificatului în litigiu. Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A., prima instanța a reținut că dat fiind faptul că a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 2008, se impune admiterea în fond a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A.. Referitor la acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, instanța de fond a reținut că prin încheierea din 10 februarie 2010, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara și, prin urmare, acțiunea va fi respinsă față de acești pârâți. 3 Recursurile promovate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții SC U.T. SA Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru Ministerul Finanțelor Publice. 3.1.Recursul pârâtului-recurent SC U.T. SA Timișoara Invocând ca temei legal al recursului promovat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, apreciind că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii. În opinia acestui recurent, instanța de fond, în mod eronat, a respins excepțiile formulate, cu referire la neîndeplinirea procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrăgea respingerea acțiunii ca inadmisibilă. S-a mai susținut de către recurentul-pârât că de altfel acțiunea intimatei-reclamante este inadmisibilă întrucât nu s-a făcut dovada vătămării reclamantei într-un drept recunoscut de lege, prin actul administrativ, în condițiile în care aceasta nu și-a dovedit și nu a opus propriul drept de proprietate asupra terenului, față de dreptul său de proprietate, dobândit prin efectul Legii nr. 15/1990 (art. 20 alin. (2)). În opinia recurentului în mod nelegal instanța de fond a apreciat că este admisibilă acțiunea reclamantei numai pentru că aceasta ar fi titulara unui interes legitim de a pretinde restituirea în natură a imobilului în litigiu, restituire care formează obiectul unui alt litigiu, încă nesoluționat. Cu referire la petitul principal al acțiunii reclamantei recurentul a mai arătat că certificatul de atestare a dreptului său de proprietate demonstrează o anumită situație patrimonială existentă la momentul înființării societății prin hotărâre de guvern, însăși reclamanta recunoscându-i dreptul de folosință asupra terenului în cauză la momentul formulării notificărilor în baza Legii nr. 10/2001. În fine, recurentul-pârât a mai arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis capetele de cerere ale acțiunii reclamantei în condițiile în care societatea pârâtă recurentă a arătat și dovedit că a devenit proprietara imobilului în litigiu prin efectul Legii nr. 15/1990 art. 20 alin. (2) și desigur prin îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute în respectivul act normativ. La data de 25 ianuarie 2011, recurenta SC U.T. SA Timișoara a solicitat în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., invocarea din oficiu de către instanță a motivelor de ordine publică, vizând necompetența absolută a Curții de Apel Timișoara, în soluționarea cauzei, prescripția specială de 1 an și încălcarea unor norme imperative, toate cu referire la Legea nr. 10/2001 (art. 26 alin. (3)) art. 46 alin. (5) și art. 44 alin. (4)) și în raport de procedura instituită, conform Deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite. 3.2. Recursul promovat de recurentul-pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. Apreciind la rândul său nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, recurentul-pârât a solicitat în principal, drept consecință a admiterii recursului admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a statului român, calitate procesuală având în opinia sa succesorul emitentului actului administrativ contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. În subsidiar, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. recurentul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei ca netemeinică și nelegală. În contextul prezentării situației de fapt și a excepțiilor invocate, recurentul-pârât a menționat, în esență, că în opinia sa instanța de fond fără temei legal și fără argumente pertinente, a respins excepțiile de inadmisibilitate, de lipsă calitate procesuală pasivă invocate după cum și pe fond a pronunțat o soluție nefondată. 4. Apărările intimatei-reclamante M.A. a formulat întâmpinare față de motivele de recurs ale pârâților recurenți, solicitând respingerea tuturor criticilor, inclusiv a celor de ordine publică, ca neîntemeiate. În esență, reclamanta intimată a arătat că litigiului de față, guvernat de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, apreciind totodată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pentru motivele dezvoltate în scris. 5. Considerentele și soluția instanței de control judiciar examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente din materia supusă verificării, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate în sensul și pentru considerentele în continuare expuse. Dată fiind similitudinea criticilor înfățișate în ambele recursuri, Înalta Curte le va răspunde prin argumente comune, și/sau distincte, după caz, în susținerea soluției adoptate de instanța de control judiciar în calea de atac a recursului. Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei intimate, astfel cum a fost aceasta succesiv precizată și completată, și a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru suprafața de 19.795 m 2 reținând ca prim argument esențial, deopotrivă în soluționarea excepției de inadmisibilitate dar și în ceea ce privește temeinica acțiunii, interesul legitim al reclamantei, care, deși nu a opus un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, are totuși o speranță legitimă în a dobândi proprietatea acestui imobil, întrucât a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea suprafeței de 1540 m 2 . Contrar celor reținute de prima instanță asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază în raport de natura acțiunii, de probatoriile administrate și de prevederile legale incidente, că o astfel de interpretare nu poate fi primită, în susținerea temeiniciei cererii de față. Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, care în cauza de față are natura privată. Același act normativ definește interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat (art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004). Totodată, Înalta Curte reține ca incontestabil dovedită, împrejurarea că reclamanta a promovat o acțiune în revendicare și pe calea dreptului comun, în temeiul Legii nr. 10/2001 (Dosarul nr. 5185/30/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în prezent suspendat) preferând să dea prioritate litigiului de contencios administrativ. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate, de mai sus, litigiul civil a cărui soluționare a fost pentru moment suspendată, are ca obiect contestația reclamantei formulată împotriva dispoziției Primarului Timișoara din 9 aprilie 2008, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în temeiul Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, în contextul factual prezentat, că în adevăr nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii reclamantei-intimate, astfel cum au susținut recurenții, pentru lipsa oricărui interes legitim în promovarea acțiunii de față. Înalta Curte precizează însă că examinarea interesului legitim și implicit a temeiniciei cererii de față se realizează în cadrul procedurii contenciosului administrativ numai în limitele verificării legalității emiterii actului administrativ atacat, fără a fi pus în discuție, în fond și în mod direct, dreptul de proprietate al uneia sau alteia dintre părți. De altfel, o atare analiză și examinare se va realiza de către instanța civilă, de drept comun, astfel cum rezultă și din înscrisurile aflate în dosarul de fond privitoare la măsurile și probatoriile dispuse în Dosarul de fond nr. 5185/30/2008. Așa fiind considerentele primei instanțe vizând analiza directă și efectivă a dreptului de proprietate al societății recurente ca și cele referitoare la modalitatea și efectele juridice ale înscrierilor în cartea funciară, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 urmează a fi examinate și raportate strict la limitele controlului exercitat de instanța de contencios administrativ. Aspectul formal de nelegalitate al certificatului contestat reținut de prima instanță, în sensul că terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, iar art. 21 alin. (5) din acest act normativ interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către statul român anterior finalizării procedurii, reclamanta solicitând prin notificare restituirea unei suprafețe de 1540 m 2 . nu poate fi primit în opinia Înaltei Curți, întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată atât a prevederilor legale incidente cât și a tuturor probelor administrate. Prin emiterea certificatului de atestare la 11 august 2008, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, pentru suprafața de 20.076,00 m 2 , în favoarea SC U.T. SA Timișoara, de fostul Minister al Economiei și Finanțelor, a fost atestată și recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situația patrimonială existentă a societății recurente. Certificatul emis nu are efect al constitutiv dreptului de proprietate. Chiar recurenta-reclamantă a recunoscut dreptul de folosință al SC U.T. SA Timișoara Timișoara asupra terenului în cauză, existent la data formulării notificărilor în baza Legii nr. 10/2001. Simpla împrejurare că pârâta a invocat ca titlu de proprietate acest certificat, înscris în cartea funciară la data de 16 octombrie 2008 nu poate demonstra, astfel cum susține instanța de fond că dreptul de proprietate al recurentei SC U.T. SA Timișoara nu ar fi preexistent, cu atât mai mult cu cât pe temeiurile legale invocate de recurentă au rămas neanalizate de prima instanță. Societatea recurentă, constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, condiția fiind aceea ca societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înființării societății, aspect necontestat în cauză. Așa fiind terenul pentru care ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate se afla și se află în patrimoniul societății și în folosința acesteia, fiind preluat integral odată cu întregul patrimoniu al fostei întreprinderi, fiind necesar obiectului său de activitate. Instanța de fond nu a motivat inaplicabilitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 invocată de recurentă în susținerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului, prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia” și nici nu a demonstrat nelegalitatea documentației întocmite pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Modalitatea specifică în care recurenta a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, prin cumpărarea de acțiuni, în procesul de privatizare, nu a fost analizată în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Astfel, Înalta Curte apreciază, în acord cu susținerile recurenților că actul atacat nu este viciat urmare a nerespectării dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care nu sunt aplicabile în cauză. Emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pe temeiurile legale mai sus arătate nu echivalează, în sensul textului evocat, cu o înstrăinare, concesionare, locațiune de gestiune sau închiriere, cu atât mai mult cu cât chiar judecătorul fondului reține printr-un considerent al sentinței pronunțate că certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Finanțelor Publice are drept efect recunoașterea dreptului de proprietate al societății recurente asupra respectivului teren. Desigur, nimic nu împiedică intimata-reclamantă ca în situația în care va obține pe cale civilă titlul de proprietate asupra terenului arătat, să solicite o eventuală comparare de titluri tot pe calea dreptului comun, pe calea contenciosului administrativ putând fi anulat actul administrativ atacat doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestuia, ceea că însă în cauză, Înalta Curte apreciază că nu s-a realizat. În fine, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii și în considerarea faptului că s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafață de 19.795 m 2 , în ciuda faptului că s-a afirmat constant că cererea de restituire a reclamatei-intimate vizează numai o suprafață de 1540 m 2 , motivarea oferită în acest sens nefiind pertinentă. În raport de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază așadar că se impune admiterea recursurilor de față și în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei vizând anularea certificatului din 11 august 2008. Netemeinicia capătului de cerere principal atrage respingerea ca nefondate și a cererilor accesorii, admise în parte de prima instanță, ca și a cererilor de intervenție accesorii în favoarea reclamantei-intimate. Față de argumentele înfățișate și de modalitatea de soluționare a recursurilor Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea distinctă a criticilor vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepțiilor de procedură, corect și amplu motivată de altfel prin încheierea din data de 10 februarie 2010 (dosar fond) și nici a celor, așa-zise, de ordine publică, care se subsumează de altfel celor vizând fondul cauzei și cărora li s-a răspuns, cel puțin în manieră indirectă.