ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3282/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3282/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1.

Prin

acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara la data de 28 mai 2009, reclamanta M.A. a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, SC U.T. SA Timișoara, Statul

Român reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul

Timișoara, reprezentat de Primar, Primăria Timișoara reprezentată de Primar și

Primarul Municipiului Timișoara solicitând următoarele:

- anularea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat

de Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara, în temeiul

H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007, cu privire la terenul de 19.795 m.p.,

înscris în CF Timișoara;

- anularea tuturor actelor

care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor;

- anularea actelor emise

în procedura prealabilă;

- restabilirea situației

anterioare de carte funciară în sensul radierii din CF Timișoara a dreptului de

proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra, înscris cu titlu de atestare

conform H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007 și al reînscrierii dreptului de

proprietate al Statului Român;

- obligarea pârâților

în solidar la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 euro, constând în valoarea

prejudiciului cauzat ca urmare a avizării de către Primar a atestării dreptului

de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara și a emiterii de către Ministerul

Finanțelor Publice a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea

aceleiași pârâte.

1.2. În motivarea cererii,

reclamanta M.A. (fostă C. anterior divorțului) arată că a deținut în coproprietate

devălmașă împreună cu fostul soț C.V. (devenit printr-o căsătorie ulterioară C.P.V.)

cota de ½ parte din terenul intabulat inițial în CF Timișoara, teren din

care s-a transcris o parte în CF Timișoara. Cealaltă cotă de 1/2 din același imobil

a aparținut numiților T.V. și soțului ei T.C.. Imobilul a fost expropriat în întregime,

atât cota sa și a fostului soț, cât și cota soților T., în baza Decretului nr. 437/1979,

fără plata unei despăgubiri, deci cu încălcarea art. 481 C. civ., astfel că titlul

statului nu este valabil, formulând, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificări

pentru restituirea în natură.

A mai arătat reclamanta

că, ulterior preluării imobilului de către stat s-au efectuat mai multe operațiuni

de carte funciară, dezmembrări și unificări cu alte parcele, așa încât suprafețele

în litigiu au fost transnotate în CF Timișoara, (suprafața de 98 mp) și în CF Timișoara,

(suprafața 1540 mp). Restituirea acestor suprafețe de teren în natură era posibilă,

întrucât nu sunt ocupate de construcții, servituți legale sau alte amenajări de

utilitate publică, în înțelesul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În continuare, s-a susținut

că pârâta SC U.T. SA Timișoara a avut un drept de folosință asupra terenului, dar

la data notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 proprietatea o deținea

Statul Român, astfel că restituirea în natură era obligatorie, conform art. 1

alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Reclamanta a mai arătat

că, încălcând prevederi legale imperative, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

București a emis în favoarea pârâtei SC U.T. SA Timișoara, certificatul de atestare

a dreptului de proprietate atacat, deși imobilul în discuție era indisponibilizat

prin efectul legii și avea obligația să verifice în prealabil dacă acest imobil

era revendicat sau nu, aceasta constituind o cerință a cărei îndeplinire era obligatorie,

înainte de emiterea certificatului.

Certificatul în discuție

s-a emis în 11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 când reclamanta a depus la

Tribunalul Timiș, în condițiile Legii nr. 10/2001, contestația împotriva dispoziției

din 09 aprilie 2008 a Primarului municipiului Timișoara emisă în procedura administrativă

prevăzută de aceeași lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș).

Pârâta SC U.T. SA

Timișoara și-a întabulat dreptul de proprietate la data 16 octombrie 2008 când contestația

reclamantei era pe rolul instanței, pârâta având cunoștință la data atestării dreptului

de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât și de indisponibilizarea imobilului

în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată, dar, fiind de

rea-credință, a făcut demersurile pentru dobândirea acestui drept, în scopul de

a împiedica restituirea în natură.

A mai susținut reclamanta

că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA

Timișoara, emis în baza H.G. nr. 834/1991 și a H.G. nr. 386/2007 este nul absolut,

neputând produce niciun efect, iar înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitei

pârâte în cartea funciară s-a făcut în baza unui titlu nul, fiind lovite de nulitate

și toate actele care au stat la baza emiterii acestui certificat, precum și actele

emise în procedura prealabilă constând în răspunsul la plângerea pe care am formulat-o

conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat că a luat

la cunoștință despre existența certificatului de atestare a proprietății atacat,

cu prilejul depunerii de către pârâta SC U.T. SA Timișoara în Dosarul nr. 5185/30/2008

al Tribunalului Timiș, la termenul de judecată din 4 decembrie 2008, a unui extras

al CF Timișoara, datând din 22 octombrie 2008, în care figura ca proprietară a terenului

în temeiul H.G. nr. 386/2007 și H.G. nr. 834/1991, certificatul ce nu i s-a comunicat

decât la data de 11 mai 2009, în baza cererii pe care a depus-o la Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară. Din extrasul de carte funciară pe care l-a obținut în

data de 9 octombrie 2008 rezulta că acest teren era intabulat la acea dată în proprietatea

statului, iar nu a pârâtei SC U.T. SA Timișoara.

Reclamanta a susținut

că în 4 decembrie 2008 a depus la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București

plângerea prealabilă, solicitând revocarea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate în litigiu, plângere la care a primit răspuns la începutul lunii

ianuarie 2009, în sensul că actul atacat nu ar constitui un act administrativ a

cărui validitate să se verifice pe calea contenciosului administrativ.

1.3. La termenul de judecată

din 7 septembrie 2009, reclamanta M.A. a depus la dosar o precizare de acțiune,

atașată la dosar, prin care a arătat că solicită anularea certificatul de atestare

al dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008 eliberat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor). în favoarea

pârâtei SC U.T. SA Timișoara în temeiul H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr. 386/2007

cu privire la terenul de 19.795 mp înscris în CF Timișoara și anularea actelor administrative

care au stat la baza emiterii acestui certificat, respectiv documentația depusă

la Oficiul de Cadastru și anume: expertiza de identificare topografică a terenurilor,

procesul-verbal de recepție internă a documentației topografice din 5 martie 2007

întocmit de pârâta SC U.T. SA Timișoara, decizia din 16 noiembrie 2006 emisă de

aceeași pârâtă, ca beneficiar al atestării dreptului de proprietate, privind constituirea

comisiei de stabilire și evaluare a terenurilor și cererea de emitere a ordinului

de numire a acestei comisii adresata Ministerului Economiei și Finanțelor, procesele-verbale

de delimitare a terenului emise de comisia amintită la 15 octombrie 2007, 30

martie 2007, 31 martie 2007, 31 martie 2007 (corectat 2008), 31 martie 2007 (corectat

2008), 5 februarie 2007 (corectat 2008), procesul-verbal din 16 decembrie 2007 de

avizare a documentației de către Primăria municipiului Timișoara înregistrat din

28 decembrie 2007. Arată că toate procesele-verbale emise de comisia numită a pârâtei

SC U.T. SA Timișoara, cu excepția celui din 30 martie 2007 nu poartă dată certă.

Reclamanta a mai solicitat

și anularea adresei din 23 decembrie 2008 a Ministerului Finanțelor Publice București

prin care i s-a soluționat plângerea prealabilă.

1.

la termenul de judecată din 20 ianuarie 2010 o completare de cerere, atașată la

dosar, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, alături de ceilalți

pârâți, și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca succesor

în drepturi și obligații al Ministerului Economiei și Finanțelor.

La termenul de judecată

din 09 martie 2010, reclamanta M.A. a mai depus la dosar o precizare de acțiune,

atașată la dosar, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate

de pârât pe Ministerul Finanțelor Publice București, ca și reprezentant al Statului

Român și nu în nume propriu, întrucât anterior atestării dreptului de proprietate

al pârâtei SC U.T. SA Timișoara, proprietar era Statul Român, acesta urmând să fie

beneficiarul dreptului a cărui restabilire o solicită.

1.5.

La termenul de judecată

din 22 iunie 2009 C.P.V. a depus la o dosar o cerere de intervenție în interesul

reclamantei, atașată la dosar, solicitând încuviințarea în principiu a acesteia

și admiterea acțiunii reclamanții.

C.P.V. a arătat că a deținut

în proprietate ca bun comun cu reclamanta, fosta sa soție, cota de 1/2 din terenul

intabulat inițial în CF Timișoara trecut în proprietatea Statului Român fără plata

vreunei despăgubiri. Mai arată că după apariția Legii 10/2001 a formulat notificare

prin executor judecătoresc către Primăria Municipiului Timișoara solicitând restituirea

în natură a terenului trecut fără titlu în proprietatea Statului, notificare ce

a avut efect indisponibilizarea imobilului până la finalizarea procedurii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

1.6. Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare

la termenul din 22 iunie 2009, atașată la dosar, prin care a solicitat, în principal,

anularea acțiunii ca netimbrată, iar, în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității

de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru fostul Minister al Economiei

și Finanțelor, calitate de reprezentant având Ministerul Economiei, admiterea excepției

inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile,

iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală.

1.7. Pârâtul Municipiul

Timișoara prin Primar a formulat întâmpinare, depusă la termenul de judecată din

7 septembrie 2009 și atașată la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei, în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în

subsidiar, ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală.

1.8.

Pârâta SC U.T. SA

Timișoara a formulat întâmpinare la termenul din 23 noiembrie 2009, atașată la dosar,

prin care a invocat excepției netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității

acțiunii datorită neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât nu a fost contestat nici un

răspuns al Ministerului Economiei.

1.9.

Pârâtul Ministerului Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri a depus întâmpinare prin care a arătat că acțiunea

este inadmisibila, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 544/2004, o condiție de fond privind admisibilitatea acțiunii în contencios

administrative fiind dovedirea caracterului ilicit al actului administrativ contestat,

ilegalitate care rezulta din vătămarea dreptului subiectiv al reclamantei, iar reclamanta

nu a făcut dovada ca prin actul administrativ a fost vătămata într-un drept recunoscut

de lege, respectiv nu face dovada propriului drept de proprietate asupra terenului.

Prin sentința nr. 226

din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T. SA Timișoara și totodată

a dispus, după cum urmează:

(i) A admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâții SC U.T. SA Timișoara,

Statul Român -reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri;

(ii) A admis în principiu

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea

reclamantei M.A.;

(iii) A anulat în parte

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august

2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv pentru suprafața de

19.795 mp, aferentă parcelei;

(iv) A anulat adresa din

23 decembrie 2008, emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor și a dispus restabilirea

situației anterioară de carte funciară, în sensul radierii din CF Timișoara a înscrierii

dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra parcelei;

(v)

A obligat pârâta SC

U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de

despăgubiri și a respins în rest cererea de despăgubiri formulată de reclamantă;

(vi) A respins cererea

de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul

Economiei și Finanțelor;

(vii) A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara;

(viii) A

respins acțiunea formulată

de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara,/Primarul Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, ca fiind formulată împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă; și

(ix) A obligat pârâta

SC U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 1.828 RON, cu titlul de

cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat și a taxelor

judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

A. Raportat la situația

de fapt,

s-a

constatat că reclamanta M.A. și intervenientul C.P.V. au deținut în co-proprietate

devălmașă cota de 1/2 parte din terenul întabulat inițial în CF Timișoara, teren

din care s-a transcris o parte în C.F. Timișoara și în C.F. Timișoara.

Cealaltă cotă de 1/2 parte

din același imobil a aparținut numiților T.V. și soțului ei T.C..

Imobilul respectiv a fost

expropriat în întregime, atât cota reclamanteiși a fostului soț, cât și cota soților

T., în baza Decretului nr. 437/1979, fără plata unei despăgubiri.

A mai reținut prima instanță

ca nefiind contestat că, ulterior preluării imobilului de către Statul Român, s-au

efectuat mai multe operațiuni de carte funciară, dezmembrări și unificări cu alte

parcele, iar imobilul a fost dat în folosința antecesoarei pârâtei SC U.T. SA

Timișoara

A mai reținut că cererea

de restituire în natură a imobilului formulată de reclamantă în temeiul Legii

nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 09 aprilie 2008 a Primarului

municipiului Timișoara, în sensul respingerii acesteia, împotriva dispoziției reclamanta

introducând o acțiune judiciară înregistrată sub nr. de Dosar nr. 5185/30/2008 al

Tribunalului Timiș

Instanța de fond a constatat

că în această din urmă acțiune, reclamanta a chemat în judecată inclusiv pe pârâta

SC U.T. SA Timișoara, iar această pârâtă a invocat, ca temei al dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor,

prin care se atesta dreptul de proprietate al pârâtei asupra suprafeței de 19.795

mp, aferentă parcelei.

B. Cu privire la excepțiile

procesuale invocate,

instanța

de fond, prin încheierea din 10 februarie 2010, atașată la dosar, a dispus următoarele:

-respingerea excepției

netimbrării acțiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timișoara;

-respingerea excepției

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC U.T. SA Timișoara;

-admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara;

- admiterea excepției

lipsei calității Consiliului Local al Municipiului Timișoara de reprezentant al

Statului Român și reține că în prezenta cauză Statul Român este reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice; și

- admiterea în principiu

a cererii de intervenție accesorie formulată de domnul C.P.V. în favoarea reclamantei

M.A..

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul Economiei, Comerțului

și Mediului de Afaceri și SC U.T. SA Timișoara instanța de fond a observat că, într-adevăr,

reclamanta nu este proprietara terenului care a format obiectul certificatului a

cărui anulare a solicitat-o. Pe de altă parte, instanța a reținut existența unui

interes legitim al reclamantei în anularea acestui certificat, în condițiile în

care certificatul respectiv se referă la un teren care a format obiectul cererii

de restituire în natură formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere

care nu a fost soluționată încă irevocabil, în prezent fiind declanșat un litigiu

pe rolul Tribunalului Timiș în legătură cu dispoziția prin care Primarul Municipiului

Timișoara a refuzat restituirea în natură a acestui imobil către reclamantă.

În acest context, instanța

de fond a apreciat că reclamanta are interesul legitim de a formula prezenta acțiune,

chiar dacă nu este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

C. Pe fondul litigiului

Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:

- reclamanta a solicitat

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

din 11 august 2008 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtei

SC U.T. SA Timișoara cu privire Ia terenul de 19.795 mp, înscris în CF Timișoara;

-motivul cererii de anulare

l-a constituit încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

care interziceau înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor imobile care formau

obiectul acestei legi, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;

-instanța de fond a constatat

că, în speță, nu s-a contestat că terenul în suprafață de 1540 metri pătrați - întabulat

inițial în C.F. Timișoara, ulterior transcris în C.F. Timișoara, - a făcut obiectul

cererii de restituire în natură formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001,

iar actul a cărui nulitate se solicită în prezenta cauză - respectiv certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, eliberat

de Ministerul Finanțelor Publice - are drept efect recunoașterea dreptului de proprietate

al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra acestui teren;

prima instanță nu și-a

însușit susținerea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri,

în sensul că dreptul de proprietate al SC U.T. SA Timișoara este preexistent emiterii

acestui certificat și că acest act are numai menirea de a confirma acest drept.

Sub acest aspect, instanța a constatat că dreptul de proprietate al SC U.T. SA

Timișoara asupra terenului respectiv a fost înscris în Cartea Funciară în baza acestui

certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta SC U.T. SA

Timișoara nu a invocat un alt titlu de proprietate în afara acestui certificat;

- conform înscrierii de

Carte funciară, imobilul respectiv a fost proprietatea Statului Român și a fost

dat numai în folosința antecesoarei reclamantei SC U.T. SA Timișoara, nefiind constituit

un drept real în favoarea acesteia.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că, în condițiile în care terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor

judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. (5) din această lege

interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către Statul Român, anterior finalizării

acestor proceduri.

A concluzionat prima instanță

în sensul că, în mod nelegal, s-a stabilit prin certificatul de atestare a dreptului

de proprietate din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, că

pârâta SC U.T. SA Timișoara are în proprietate suprafața totală de 20.076 metri

pătrați, dintre care suprafața de 19.795 mp este aferentă parcelei, în care a fost

inclus și terenul solicitat la restituire de reclamantă, în suprafață de 1540 metri

pătrați.

Cât privește situația

parcelei în suprafață de 19.795 mp, instanța de fond a reținut că în această parcelă

a fost inclus și terenul solicitat la restituire de reclamantă în suprafață de 1540

metri pătrați, dar, având în vedere că nu este posibilă o identificare a acestei

suprafețe de 1540 m.p. din totalul de 19.795 m.p. al parcelei, impunându-se o dezmembrare

a acestei parcele, instanța constată necesitatea anulării certificatului din 11

august 2008 pentru întreaga suprafața de 19.795 mp, aferentă parceRON, în care este

inclus terenul care a făcut obiectul cererii de restituire în natură a reclamantei.

Cu privire la cererea

de anulare a adresei din 23 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor,

curtea de apel a reținut că prin această adresă, Ministerul Economiei și Finanțelor

a respins plângerea administrativă prealabilă prin care reclamanta a solicitat revocarea

certificatului din 11 august 2008 și, având în vedere argumentele pentru care instanța

a constatat temeinicia acestei cereri de anulare, față de caracterul accesoriu al

răspunsului dat în procedura administrativă prealabilă de ministerul emitent al

actului în litigiu, a reținut temeinicia și a cererii de anulare a acestei adrese.

Cu privire la cererea

de restabilire a situației anterioară de carte funciară instanța de fond a apreciat

că rectificarea Cărții funciare se impune în urma constatării nevalabilității actului

de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară și a dispus restabilirea

situației anterioare de carte funciară, îfl sensul radierii din CF Timișoara a înscrierii

dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T. SA Timișoara asupra parcelei.

Cu privire la cererea

de anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul

Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că reclamanta nu a indicat actele

care au stat la baza emiterii certificatului în litigiu și a căror anulare o solicită

și nici emitentul acestora și, de asemenea, doamna M.A. nu a indicat motivele de

nulitate a acestor acte, astfel încât această solicitare este nefondată.

Cu privire la cererea

de acordare de despăgubiri, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

în solidar a pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 1.000.000 euro constând

în valoarea prejudiciului cauzat.

S-a constatat că pârâta

SC U.T. SA Timișoara a dat dovadă de rea-credință în demersurile efectuate în vederea

obținerii acestui certificat în sensul că, certificatul în discuție s-a emis în

11 august 2008, după data de 12 iunie 2008 - când reclamanta a depus la Tribunalul

Timiș, în condițiile Legii nr. 10/2001, contestația împotriva dispoziției din 09

aprilie 2008 a Primarului municipiului Timișoara emisă în procedura administrativă

prevăzută de aceeași lege (Dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș), chemând

în judecată și SC U.T. SA Timișoara și tot după sesizarea Tribunalului Timiș, la

data de 29 iulie 2008, doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timișoara semnează

un înscris în care declară pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele

fizice sau juridice privind terenul în suprafață de 19.795 mp, situat în Timișoara",

înscris care a fost folosit în fața Ministerului Economiei și Finanțelor, în vederea

obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

din 11 august 2008.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că pârâta SC U.T. SA Timișoara și-a întabulat dreptul de proprietate

la data 16 octombrie 2008, când contestația reclamantei era pe rolul instanței,

pârâta având cunoștință la data atestării dreptului de proprietate atât de cererea

de retrocedare, cât și de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21

alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cu referire la prejudiciul

pricinuit reclamantei prin această faptă, instanța de fond a subliniat că nu poate

să speculeze cu privire la soluția ce urmează a se da în Dosarul nr. 5185/30/2008

al Tribunalului Timiș, astfel încât nu poate reține că, în absența emiterii certificatului

în litigiu, reclamanta ar fi obținut restituirea în natură a terenului respectiv.

Având în vedere aceste

aspecte, instanța de fond a reținut că această conduită a pârâtei SC U.T. SA

Timișoara a pricinuit reclamantei un prejudiciu moral, fiind îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., care dau dreptul reclamantei

de a fi despăgubită pentru acest prejudiciu.

Observând că reclamanta

M.A. nu a indicat cuantumul unui prejudiciu material și nici nu a făcut probe în

acest sens, instanța a reținut că singurele daune la care reclamanta este îndreptățită

sunt daunele morale decurgând din frustrarea pricinuită reclamantei prin restricțiile

suferite de aceasta timp de mai mulți ani în legătură cu împiedicarea obținerii

restituirii în natură a terenului în litigiu, respectiv din întârzierea ilicită

a procedurii de soluționare a cererii formulate de aceasta în baza Legii nr. 10/2001.

Având în vedere aceste

aspecte, instanța a admis în parte cererea reclamantei de acordare a daunelor morale,

obligând pârâta SC U.T. SA Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 20.000

RON, cu titlul de despăgubiri, considerând suficientă această despăgubire, luând

în considerare că reclamanta nu este proprietara terenului în litigiu, ci are numai

o speranță legitimă în a dobândi proprietatea acestui imobil.

A mai apreciat instanța

de fond, că nu se justifică obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata

de despăgubiri către reclamantă în calitate de emitent al certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 august 2008, având în vedere

declarația dată de doamna C.L., director al pârâtei SC U.T. SA Timișoara, care a

declarat pe proprie răspundere că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice

privind terenul în suprafață de 19.795 mp. situat în Timișoara.

Instanța a mai observat

că, în aceeași declarație, doamna C.L. a arătat că SC U.T. SA Timișoara se angajează

să suporte eventualele cheltuieli de judecată sau pretenții în urma litigiului legat

de certificatul de atestare", astfel încât instanța urmează să țină seama de

această convenție a părților cu privire la suportarea riscurilor emiterii certificatului

în litigiu.

Cu privire la cererea

de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei

M.A., prima instanța a reținut că dat fiind faptul că a admis acțiunea reclamantei

și a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

din 11 august 2008, se impune admiterea în fond a cererii de intervenție accesorie

formulată de intervenientul C.P.V. în favoarea reclamantei M.A..

Referitor la acțiunea

formulată de reclamantă împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, instanța de fond a reținut că prin

încheierea din 10 februarie 2010, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara

și Primăria Municipiului Timișoara și, prin urmare, acțiunea va fi respinsă față

de acești pârâți.

3 Recursurile promovate

în cauză

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții SC U.T. SA Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș pentru Ministerul Finanțelor Publice.

3.1.Recursul pârâtului-recurent

SC U.T. SA Timișoara

Invocând ca temei legal

al recursului promovat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a solicitat

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, apreciind

că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii.

În opinia acestui recurent,

instanța de fond, în mod eronat, a respins excepțiile formulate, cu referire la

neîndeplinirea procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea

nr. 554/2004, ceea ce atrăgea respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

S-a mai susținut de către

recurentul-pârât că de altfel acțiunea intimatei-reclamante este inadmisibilă întrucât

nu s-a făcut dovada vătămării reclamantei într-un drept recunoscut de lege, prin

actul administrativ, în condițiile în care aceasta nu și-a dovedit și nu a opus

propriul drept de proprietate asupra terenului, față de dreptul său de proprietate,

dobândit prin efectul Legii nr. 15/1990 (art. 20 alin. (2)).

În opinia recurentului

în mod nelegal instanța de fond a apreciat că este admisibilă acțiunea reclamantei

numai pentru că aceasta ar fi titulara unui interes legitim de a pretinde restituirea

în natură a imobilului în litigiu, restituire care formează obiectul unui alt litigiu,

încă nesoluționat.

Cu referire la petitul

principal al acțiunii reclamantei recurentul a mai arătat că certificatul de atestare

a dreptului său de proprietate demonstrează o anumită situație patrimonială existentă

la momentul înființării societății prin hotărâre de guvern, însăși reclamanta recunoscându-i

dreptul de folosință asupra terenului în cauză la momentul formulării notificărilor

în baza Legii nr. 10/2001.

În fine, recurentul-pârât

a mai arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis capetele de cerere ale acțiunii

reclamantei în condițiile în care societatea pârâtă recurentă a arătat și dovedit

că a devenit proprietara imobilului în litigiu prin efectul Legii nr. 15/1990

art. 20 alin. (2) și desigur prin îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute în

respectivul act normativ.

La data de 25 ianuarie

2011, recurenta SC U.T. SA Timișoara a solicitat în temeiul art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., invocarea din oficiu de către instanță a motivelor de ordine publică,

vizând necompetența absolută a Curții de Apel Timișoara, în soluționarea cauzei,

prescripția specială de 1 an și încălcarea unor norme imperative, toate cu referire

la Legea nr. 10/2001 (art. 26 alin. (3)) art. 46 alin. (5) și art. 44 alin. (4))

și în raport de procedura instituită, conform Deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

3.2. Recursul promovat

de recurentul-pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice.

Apreciind la rândul său

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, recurentul-pârât

a solicitat în principal, drept consecință a admiterii recursului admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a statului român, calitate procesuală având în

opinia sa succesorul emitentului actului administrativ contestat, respectiv Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

În subsidiar, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ. recurentul a solicitat modificarea sentinței

în sensul respingerii cererii reclamantei ca netemeinică și nelegală.

În contextul prezentării

situației de fapt și a excepțiilor invocate, recurentul-pârât a menționat, în esență,

că în opinia sa instanța de fond fără temei legal și fără argumente pertinente,

a respins excepțiile de inadmisibilitate, de lipsă calitate procesuală pasivă invocate

după cum și pe fond a pronunțat o soluție nefondată.

M.A. a formulat întâmpinare

față de motivele de recurs ale pârâților recurenți, solicitând respingerea tuturor

criticilor, inclusiv a celor de ordine publică, ca neîntemeiate.

În esență, reclamanta

intimată a arătat că litigiului de față, guvernat de prevederile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001,

apreciind totodată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pentru

motivele dezvoltate în scris.

instanței de control judiciar

examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente din materia supusă

verificării, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile declarate sunt fondate în sensul și pentru considerentele

în continuare expuse.

Dată fiind similitudinea

criticilor înfățișate în ambele recursuri, Înalta Curte le va răspunde prin argumente

comune, și/sau distincte, după caz, în susținerea soluției adoptate de instanța

de control judiciar în calea de atac a recursului.

Instanța de fond a admis

în parte acțiunea reclamantei intimate, astfel cum a fost aceasta succesiv precizată

și completată, și a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din 11 august 2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor

pentru suprafața de 19.795 m

2

reținând ca prim argument esențial, deopotrivă

în soluționarea excepției de inadmisibilitate dar și în ceea ce privește temeinica

acțiunii, interesul legitim al reclamantei, care, deși nu a opus un titlu de proprietate

asupra terenului în litigiu, are totuși o speranță legitimă în a dobândi proprietatea

acestui imobil, întrucât a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea suprafeței

de 1540 m

2

.

Contrar celor reținute

de prima instanță asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază în raport de natura

acțiunii, de probatoriile administrate și de prevederile legale incidente, că o

astfel de interpretare nu poate fi primită, în susținerea temeiniciei cererii de

față.

Este adevărat că potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată,

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim,

care în cauza de față are natura privată.

Același act normativ definește

interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită,

în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat

(art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004).

Totodată, Înalta Curte

reține ca incontestabil dovedită, împrejurarea că reclamanta a promovat o acțiune

în revendicare și pe calea dreptului comun, în temeiul Legii nr. 10/2001 (Dosarul

nr. 5185/30/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în prezent suspendat) preferând

să dea prioritate litigiului de contencios administrativ.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate, de mai sus, litigiul civil

a cărui soluționare a fost pentru moment suspendată, are ca obiect contestația reclamantei

formulată împotriva dispoziției Primarului Timișoara din 9 aprilie 2008, prin care

s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Din această perspectivă,

Înalta Curte apreciază, în contextul factual prezentat, că în adevăr nu se poate

reține inadmisibilitatea acțiunii reclamantei-intimate, astfel cum au susținut recurenții,

pentru lipsa oricărui interes legitim în promovarea acțiunii de față.

Înalta Curte precizează

însă că examinarea interesului legitim și implicit a temeiniciei cererii de față

se realizează în cadrul procedurii contenciosului administrativ numai în limitele

verificării legalității emiterii actului administrativ atacat, fără a fi pus în

discuție, în fond și în mod direct, dreptul de proprietate al uneia sau alteia dintre

părți.

De altfel, o atare analiză

și examinare se va realiza de către instanța civilă, de drept comun, astfel cum

rezultă și din înscrisurile aflate în dosarul de fond privitoare la măsurile și

probatoriile dispuse în Dosarul de fond nr. 5185/30/2008.

Așa fiind considerentele

primei instanțe vizând analiza directă și efectivă a dreptului de proprietate al

societății recurente ca și cele referitoare la modalitatea și efectele juridice

ale înscrierilor în cartea funciară, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001

urmează a fi examinate și raportate strict la limitele controlului exercitat de

instanța de contencios administrativ.

Aspectul formal de nelegalitate

al certificatului contestat reținut de prima instanță, în sensul că terenul în litigiu

făcea obiectul procedurilor judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, iar

art. 21 alin. (5) din acest act normativ interzicea orice înstrăinare a acestui

bun de către statul român anterior finalizării procedurii, reclamanta solicitând

prin notificare restituirea unei suprafețe de 1540 m

2

. nu poate fi primit

în opinia Înaltei Curți, întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată atât

a prevederilor legale incidente cât și a tuturor probelor administrate.

Prin emiterea certificatului

de atestare la 11 august 2008, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991,

pentru suprafața de 20.076,00 m

2

, în favoarea SC U.T. SA Timișoara,

de fostul Minister al Economiei și Finanțelor, a fost atestată și recunoscută, după

o procedură stabilită de lege, situația patrimonială existentă a societății recurente.

Certificatul emis nu are efect al constitutiv dreptului de proprietate.

Chiar recurenta-reclamantă

a recunoscut dreptul de folosință al SC U.T. SA Timișoara Timișoara asupra terenului

în cauză, existent la data formulării notificărilor în baza Legii nr. 10/2001.

Simpla împrejurare că

pârâta a invocat ca titlu de proprietate acest certificat, înscris în cartea funciară

la data de 16 octombrie 2008 nu poate demonstra, astfel cum susține instanța de

fond că dreptul de proprietate al recurentei SC U.T. SA Timișoara nu ar fi preexistent,

cu atât mai mult cu cât pe temeiurile legale invocate de recurentă au rămas neanalizate

de prima instanță.

Societatea recurentă,

constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială pe acțiuni, cu

capital integral de stat beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, condiția

fiind aceea ca societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înființării

societății, aspect necontestat în cauză.

Așa fiind terenul pentru

care ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate

se afla și se află în patrimoniul societății și în folosința acesteia, fiind preluat

integral odată cu întregul patrimoniu al fostei întreprinderi, fiind necesar obiectului

său de activitate.

Instanța de fond nu a

motivat inaplicabilitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 invocată

de recurentă în susținerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului,

prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care „bunurile din patrimoniul

societății comerciale sunt proprietatea acesteia” și nici nu a demonstrat nelegalitatea

documentației întocmite pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului

de proprietate.

Modalitatea specifică

în care recurenta a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, prin cumpărarea

de acțiuni, în procesul de privatizare, nu a fost analizată în raport de prevederile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Astfel, Înalta Curte apreciază,

în acord cu susținerile recurenților că actul atacat nu este viciat urmare a nerespectării

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care nu sunt aplicabile în

cauză.

Emiterea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, pe temeiurile legale mai sus arătate nu

echivalează, în sensul textului evocat, cu o înstrăinare, concesionare, locațiune

de gestiune sau închiriere, cu atât mai mult cu cât chiar judecătorul fondului reține

printr-un considerent al sentinței pronunțate că certificatul de atestare a dreptului

de proprietate eliberat de Ministerul Finanțelor Publice are drept efect recunoașterea

dreptului de proprietate al societății recurente asupra respectivului teren.

Desigur, nimic nu împiedică

intimata-reclamantă ca în situația în care va obține pe cale civilă titlul de proprietate

asupra terenului arătat, să solicite o eventuală comparare de titluri tot pe calea

dreptului comun, pe calea contenciosului administrativ putând fi anulat actul administrativ

atacat doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în

vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestuia, ceea că însă în cauză, Înalta

Curte apreciază că nu s-a realizat.

În fine, Înalta Curte

apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii și

în considerarea faptului că s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate pentru o suprafață de 19.795 m

2

, în ciuda faptului că

s-a afirmat constant că cererea de restituire a reclamatei-intimate vizează numai

o suprafață de 1540 m

2

, motivarea oferită în acest sens nefiind pertinentă.

În raport de considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază așadar că se impune admiterea recursurilor de față

și în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei vizând

anularea certificatului din 11 august 2008.

Netemeinicia capătului

de cerere principal atrage respingerea ca nefondate și a cererilor accesorii, admise

în parte de prima instanță, ca și a cererilor de intervenție accesorii în favoarea

reclamantei-intimate.

Față de argumentele înfățișate

și de modalitatea de soluționare a recursurilor Înalta Curte apreciază că nu se

mai impune examinarea distinctă a criticilor vizând modalitatea de soluționare de

către prima instanță a excepțiilor de procedură, corect și amplu motivată de altfel

prin încheierea din data de 10 februarie 2010 (dosar fond) și nici a celor, așa-zise,

de ordine publică, care se subsumează de altfel celor vizând fondul cauzei și cărora

li s-a răspuns, cel puțin în manieră indirectă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de SC U.T. SA Timișoara. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 226 din 26 aprilie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta M.A. ca nefondată

și, în consecință, respinge și cererile de intervenție accesorii formulate de C.C.G.

și B.A.L..

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 2,15

RON către recurenta-pârâtă SC U.T. SA Timișoara. S.A. cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie

2011.