ÎCCJ, decizie (scj.ro #84847)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84847) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere având ca obiect
anularea unui certificat de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991.
Limitele de învestire ale instanței de contencios administrativ.
Legea
nr. 554/2004, art. 1
H.G.
nr. 834/1991
Cuprins
pe materii: Drept administrativ
Indice
alfabetic: certificat de proprietate
Drept de
proprietate
Interes
legitim
Procedura
contenciosului administrativ
Examinarea de către instanța de
judecată a interesului legitim și, implicit, a temeiniciei cererii
având ca obiect anularea unui certificat de proprietate emis în temeiul H.G.
nr. 834/1991, realizată în cadrul procedurii contenciosului administrativ,
trebuie să se facă numai în limitele verificării
legalității emiterii actului administrativ atacat, fără a
fi pus în discuție, în fond și în mod direct , dreptul de proprietate
al uneia sau
al alteia dintre
părți.
Decizia nr. 3282 din 7
iunie 2011
Prin
acțiunea înregistrată
la Curtea
de Apel
Timișoara la data de 28.05.2009, reclamanta MA a chemat în judecată
pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, S.C. UTT S.A., Statul Român
reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul
Timișoara, reprezentat de Primar, Primăria Timișoara
reprezentată de Primar și Primarul Municipiului Timișoara
solicitând următoarele:
-
anularea certificatului
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.
10944/11.08.2008 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea
pârâtei S.C. „UTT" S.A., în temeiul H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr.
386/2007, cu privire la terenul de
19.795 m
.p., înscris în C.F. nr. 15393
Timișoara, nr. top. 28669/1;
-
anularea
tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor;
-
anularea actelor emise în procedura
prealabilă;
-
restabilirea
situației anterioare de carte funciară în sensul radierii din CF nr.
15393 Timișoara a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „UTT" S.A.
asupra parcelei nr. top. 28669/1, înscris cu titlu de atestare conform H.G. nr.
834/1991 și al HG nr. 386/2007 și al reînscrierii dreptului de
proprietate al Statului Român;
-
obligarea
pârâților în solidar la plata de despăgubiri în sumă de
1.000.000 euro, constând în valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a
avizării de către Primar a atestării dreptului de proprietate în
favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A. și a emiterii de către
Ministerul Finanțelor Publice a certificatului de atestare a dreptului de
proprietate în favoarea aceleiași pârâte.
În motivarea cererii, reclamanta MA arată că a
deținut în coproprietate devălmașă împreună cu fostul
soț CV cota de
˝
parte din
terenul intabulat inițial în C.F. nr. 16846 Timișoara, nr. top.
1796/2, teren din care s-a transcris o parte în C.F. nr. 15393 Timișoara
și 120452 Timișoara. Cealaltă cotă de 1/2 din același
imobil a aparținut numiților TV și soțului ei TC. Imobilul
a fost expropriat în întregime, atât cota sa și a fostului soț, cât
și cota soților TV și TC, în baza Decretului nr. 437/1979,
fără plata unei despăgubiri, deci cu încălcarea art. 481
Cod civil, astfel că titlul statului nu este valabil, formulând, în
temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificări pentru restituirea în
natură.
A mai arătat reclamanta că, ulterior preluării
imobilului de către stat s-au efectuat mai multe operațiuni de carte
funciară, dezmembrări și unificări cu alte parcele,
așa încât suprafețele în litigiu au fost
transnotate
în C.F. nr. 120452 Timișoara, nr. top. 28665/1/1/1/1/1 (suprafața de
98 mp) și în C.F. nr. 15393 Timișoara, nr. top. nou 28669/1
(suprafața 1540 mp). Restituirea acestor suprafețe de teren în
natură era posibilă, întrucât nu sunt ocupate de construcții,
servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, în
înțelesul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În continuare, s-a susținut că pârâta S.C. „UTT"
S.A. a avut un drept de folosință asupra terenului, dar la data
notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 proprietatea o
deținea Statul Român, astfel că restituirea în natură era
obligatorie, conform art. 1 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001
republicată.
Reclamanta a mai arătat că, încălcând prevederi
legale imperative, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București a
emis în favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A., certificatul de atestare a
dreptului de proprietate atacat, deși imobilul în discuție era
indisponibilizat prin efectul legii și avea obligația să
verifice în prealabil dacă acest imobil era revendicat sau nu, aceasta
constituind o cerință a cărei îndeplinire era obligatorie,
înainte de emiterea certificatului.
Certificatul în discuție s-a emis în 11.08.2008, după
data de 12.06.2008 când reclamanta a depus
la Tribunalul Timiș
,
în condițiile Legii nr. 10/2001, contestația împotriva
Dispoziției nr. 988/09.04.2008 a Primarului municipiului Timișoara
emisă în procedura administrativă prevăzută de aceeași
lege (dosar nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș).
Pârâta S.C. „UTT" S.A. și-a
întabulat
dreptul de proprietate la data 16.10.2008 când contestația reclamantei era
pe rolul instanței, pârâta având cunoștință la data
atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât
și de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din
Legea nr. 10/2001 republicată, dar, fiind de rea-credință, a
făcut demersurile pentru dobândirea acestui drept, în scopul de a
împiedica restituirea în natură.
A mai susținut reclamanta că certificatul de atestare
a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. UTT S.A., emis în baza
Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 și a Hotărârii de Guvern nr.
386/2007 este nul absolut, neputând produce niciun efect, iar înscrierea
dreptului de proprietate al sus-numitei pârâte în cartea funciară s-a
făcut în baza unui titlu nul, fiind lovite de nulitate și toate
actele care au stat la baza emiterii acestui certificat, precum și actele
emise în procedura prealabilă constând în răspunsul la plângerea pe
care am formulat-o conform art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat că a luat la cunoștință
despre existența certificatului de atestare a proprietății
atacat, cu prilejul depunerii de către pârâta SC UTT SA în dosarul nr.
5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, la termenul de judecată din
4.11.2008, a unui extras al cărții funciare nr. 15393 Timișoara,
datând din 22.10.2008, în care figura ca proprietară a terenului în
temeiul H.G. nr. 386/2007 și H.G. nr. 834/1991, certificatul ce nu i
s-a comunicat decât la data de 11.05.2009, în
baza cererii pe care a depus-o
la
Oficiul
de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din
extrasul de carte funciară pe care l-a obținut în data de 9.10.2008
rezulta că acest teren era intabulat la acea dată în proprietatea
statului, iar nu a pârâtei S.C. „UTT" S.A..
Reclamanta a susținut că în 4.12.2008 a depus la
pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București plângerea
prealabilă, solicitând revocarea certificatului de atestare a dreptului de
proprietate în litigiu, plângere la care a primit răspuns la începutul
lunii ianuarie 2009, în sensul că actul atacat nu ar constitui un act
administrativ a cărui validitate să se verifice pe calea
contenciosului administrativ.
La termenul de judecată din 7.09.2009, reclamanta MA a
depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat că
solicită anularea certificatul de atestare al dreptului de proprietate
asupra terenurilor seria M03 nr. 10944/11.08.2008 eliberat de pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și
Finanțelor) în favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A. în temeiul H.G. nr.
834/1991 și al H.G. nr. 386/2007 cu privire la terenul de 19.795 mp
înscris în C.F. nr. 15393 Timișoara nr. top. 28669/1 și anularea
actelor administrative care au stat la baza emiterii acestui certificat,
respectiv documentația depusă
la Oficiul
de Cadastru și anume: expertiza de
identificare topografică a terenurilor, procesul-verbal de recepție
internă a documentației topografice nr.757/5.03.2007 întocmit de
pârâta S.C. UTT S.A., decizia nr.3392/16.11.2006 emisă de aceeași
pârâtă, ca beneficiar al atestării dreptului de proprietate, privind
constituirea comisiei de stabilire și evaluare a terenurilor și
cererea de emitere a ordinului de numire a acestei comisii adresata
Ministerului Economiei și Finanțelor, procesele-verbale de delimitare
a terenului emise de comisia amintită la 15.10.2007, 30.03.2007,
31.03.2007, 31.03.2007 (corectat 2008), 31.03.2007 (corectat 2008), 5.02.2007 (corectat
2008), procesul-verbal nr.5/16.12.2007 de avizare a documentației de
către Primăria municipiului Timișoara înregistrat sub nr.
SC2007-029094/28.12.2007. Arată că toate procesele-verbale emise de
comisia numită a pârâtei S.C. UTT S.A., cu excepția celui din 30.03.2007
nu poartă dată certă.
Reclamanta a mai solicitat și anularea adresei nr.
195083/23.12.2008 a Ministerului Finanțelor Publice București prin
care i s-a soluționat plângerea prealabilă.
La termenul de judecată din 09.03.2010, reclamanta MA
a mai depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat
că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe
Ministerul Finanțelor Publice București, ca și reprezentant al
Statului Român și nu în nume propriu, întrucât anterior atestării
dreptului de proprietate al pârâtei S.C. UTT S.A., proprietar era Statul Român,
acesta urmând să fie beneficiarul dreptului a cărui restabilire o
solicită.
Prin sentința nr. 226 din 26 aprilie 2010, Curtea de
Apel Timișoara
-Secția
contencios
administrativ și fiscal a respins excepția
inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții
Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și S.C.
„UTT" și totodată a dispus, după cum urmează:
(i) A admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta MA în contradictoriu cu pârâții S.C „UTT" S.A., Statul
Român
-reprezentat
de Ministerul Finanțelor
Publice și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de
Afaceri; a
anulat în parte certificatul de
atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor seria M03 nr.
10944/11.08.2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor,
respectiv pentru suprafața de 19.795 mp, aferentă parcelei cu nr.
topografic 28669/1; a anulat adresa cu nr. 195083/23.12.2008, emisă de
Ministerul Economiei și Finanțelor și a dispus restabilirea
situației anterioară de carte funciară, în sensul radierii din
Cartea Funciară nr. 15393 Timișoara a înscrierii dreptului de
proprietate al pârâtei S.C. „UTT" S.A. asupra parcelei cu nr. topografic
28669/1
;
a
obligat
pârâta S.C. „UTT" S.A. la plata către reclamantă a sumei de
20.000 RON, cu titlul de despăgubiri și a respins în rest cererea de
despăgubiri formulată de reclamantă; a respins cererea de
anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03, nr. 10944/11.08.2008,
emis de Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul
Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara; a
respins acțiunea formulată de
reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul
Timișoara,/Primarul Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane
fără calitate procesuală pasivă; și a
obligat
pârâta S.C. „UTT" S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1828
RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea
onorariului de avocat și a taxelor judiciare de timbru și timbrului
judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a
reținut, în esență,următoarele:
- reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 10944/11.08.2008
eliberat de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtei S.C. UTT
S.A. cu privire Ia terenul de 19.795 mp, înscris în Cartea Funciară nr.
nr. 15393 Timișoara, nr. top. 28669/1;
-motivul
cererii de anulare
l-a constituit încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr.
10/2001, care interziceau înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor
imobile care formau obiectul acestei legi, conform art. 21 alin. 5 din Legea
nr. 10/2001;
-instanța
de fond a constatat
că, în speță, nu s-a contestat că terenul în
suprafață de
1540 metri pătrați
-
întabulat
inițial în C.F. nr. 16846 Timișoara, nr. top. 1796/2, ulterior
transcris în C.F. nr. 15393 Timișoara, având nr. top. 28669/1 - a
făcut obiectul cererii de restituire în natură formulată de
reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, iar actul a cărui nulitate se
solicită în prezenta cauză - respectiv certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 10944/11.08.2008,
eliberat de Ministerul Finanțelor Publice - are drept efect
recunoașterea dreptului de proprietate al pârâtei S.C. UTT S.A. asupra
acestui teren;
-
prima instanță nu și-a
însușit susținerea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului
și Mediului de Afaceri, în sensul că dreptul de proprietate al S.C. UTT
S.A. este preexistent emiterii acestui certificat și că acest act are
numai menirea de a confirma acest drept. Sub acest aspect, instanța a
constatat că dreptul de proprietate al S.C. „UTT” S.A. asupra terenului
respectiv a fost înscris în Cartea Funciară în baza acestui certificat de
atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta S.C. „UTT” S.A. nu a invocat un
alt titlu de proprietate în afara acestui certificat;
-
conform înscrierii de Carte funciară,
imobilul respectiv a fost proprietatea Statului Român și a fost dat numai
în folosința antecesoarei reclamantei S.C. „UTT” S.A., nefiind constituit
un drept real în favoarea acesteia.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că, în
condițiile în care terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor
judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. 5 din
această lege interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către
Statul Român, anterior finalizării acestor proceduri.
A concluzionat prima instanță în sensul că, în
mod nelegal, s-a stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de
proprietate cu seria M03 nr. 10944/11.08.2008, emis de Ministerul Economiei
și Finanțelor, că pârâta S.C. UTT S.A. are în proprietate
suprafața totală de
20.076 metri
pătrați
, dintre care suprafața de 19.795
mp este aferentă parcelei cu nr. topografic 28669/1, în care a fost inclus
și terenul solicitat la restituire de reclamantă, în
suprafață de
1540 metri pătrați
.
Cât privește situația parcelei cu nr. topografic
28669/1 în suprafață de 19.795 mp, instanța de fond a
reținut că în această parcelă a fost inclus și terenul
solicitat la restituire de reclamantă în suprafață de
1540 metri pătrați
,
dar, având în vedere că nu este posibilă o identificare a acestei
suprafețe de
1540 m
.p. din totalul
de
19.795 m
.p. al
parcelei
cu nr. topografic 28669/1,
impunându-se o dezmembrare a acestei parcele, instanța constată
necesitatea anulării certificatului seria M03, nr. 10944/11.08.2008 pentru
întreaga suprafața de 19.795 mp, aferentă parcelei cu nr. topografic
28669/1, în care este inclus terenul care a făcut obiectul cererii de
restituire în natură a reclamantei.
Cu privire la
cererea de anulare a adresei nr. 195083/23.12.2008 emisă de Ministerul
Economiei și Finanțelor, curtea de apel
a reținut că
prin această adresă, Ministerul Economiei și Finanțelor a
respins plângerea administrativă prealabilă prin care reclamanta a
solicitat revocarea certificatului seria M03, nr. 10944/11.08.2008 și,
având în vedere argumentele pentru care instanța a constatat temeinicia
acestei cereri de anulare, față de caracterul accesoriu al
răspunsului dat în procedura administrativă prealabilă de
ministerul emitent al actului în litigiu, a reținut temeinicia și a
cererii de anulare a acestei adrese.
Cu privire la cererea de restabilire a situației
anterioară de carte funciară instanța de fond a apreciat că
rectificarea Cărții funciare se impune în urma constatării
nevalabilității actului de înscriere a dreptului de proprietate în
Cartea Funciară și a dispus restabilirea situației anterioare de
carte funciară, în sensul radierii din Cartea Funciară nr. 15393
Timișoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „UTT"
S.A. asupra parcelei cu nr. topografic 28669/1.
Cu privire la
cererea de
anulare a actelor
care au stat la
baza
emiterii
certificatului de
atestare a dreptului de
proprietate asupra
terenurilor seria M 03 nr. 10944/11.08.2008,
emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat
că reclamanta nu a indicat actele care au stat la baza emiterii
certificatului în litigiu și a căror anulare o solicită și
nici emitentul acestora și, de asemenea, doamna Maistru
Agnesa
nu a indicat motivele de nulitate a acestor acte,
astfel încât această solicitare este nefondată.
Cu privire la cererea de acordare de
despăgubiri
,
prima instanță a reținut
că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata
despăgubirilor în cuantum de 1.000.000 euro constând în valoarea
prejudiciului cauzat.
S-a constatat că pârâta S.C. „UTT" S.A. a dat
dovadă de rea-credință în demersurile efectuate în vederea
obținerii acestui certificat în sensul că, certificatul în
discuție s-a emis în 11.08.2008, după data de 12.06.2008 - când reclamanta
a depus
la
Tribunalul Timiș
, în condițiile Legii nr. 10/2001,
contestația împotriva Dispoziției nr. 988/09.04.2008 a Primarului
municipiului Timișoara emisă în procedura administrativă
prevăzută
de
aceeași
lege
(dosar
nr.
5185/30/2008
al Tribunalului Timiș), chemând în
judecată și S.C. UTT S.A. și tot după sesizarea
Tribunalului Timiș, la data de 29.07.2008, doamna LL, director al pârâtei
S.C. „UTT" S.A. semnează un înscris în care declară pe proprie
răspundere că
„nu există litigii cu persoanele fizice sau
juridice privind terenul în suprafață de
19.795 m
, situat în
Timișoara, strada Textiliștilor",
înscris care a fost
folosit în fața Ministerului Economiei și Finanțelor, în vederea
obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor seria M 03 nr. 10944/11.08.2008.
De asemenea, instanța de fond a reținut că
pârâta S.C. UTT S.A. și-a
întabulat
dreptul de
proprietate la data 16.10.2008, când contestația reclamantei era pe rolul
instanței, pârâta având cunoștință la data atestării
dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât și de
indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr.
10/2001 republicată.
Cu referire la prejudiciul pricinuit reclamantei prin
această faptă, instanța de fond a subliniat că nu poate
să speculeze cu privire la soluția ce urmează a se da în dosarul
nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, astfel încât nu poate reține
că, în absența emiterii certificatului în litigiu, reclamanta ar fi
obținut restituirea în natură a terenului respectiv.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a
reținut că această conduită a pârâtei S.C. UTT S.A. a
pricinuit reclamantei un prejudiciu moral, fiind îndeplinite condițiile
răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 Cod Civil, care dau
dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru acest prejudiciu.
Observând că reclamanta MA nu a indicat cuantumul unui
prejudiciu material și nici nu a făcut probe în acest sens,
instanța a reținut că singurele daune la care reclamanta este
îndreptățită sunt daunele morale decurgând din frustrarea
pricinuită reclamantei prin restricțiile suferite de aceasta timp de
mai mulți ani în legătură cu împiedicarea obținerii
restituirii în natură a terenului în litigiu, respectiv din întârzierea
ilicită a procedurii de soluționare a cererii formulate de aceasta în
baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis în parte
cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, obligând pârâta S.C. „UTT"
S.A. la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de
despăgubiri, considerând suficientă această despăgubire,
luând în considerare că reclamanta nu este proprietara terenului în
litigiu, ci are numai o speranță legitimă în a dobândi
proprietatea acestui imobil.
A mai apreciat instanța de fond, că nu se
justifică obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la
plata de despăgubiri către reclamantă în calitate de emitent al
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria
M03, nr. 10944/11.08.2008, având în vedere declarația dată de doamna LL,
director al pârâtei S.C. UTT SA, care a declarat pe proprie răspundere
că
„nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind
terenul în suprafață de 19.795 m~. situat în Timișoara, strada
Textiliștilor.
Instanța
a mai observat că, în aceeași declarație, doamna LL a
arătat că „S.C.
UTT S.A. se angajează să suporte
eventualele cheltuieli de judecată sau pretenții în urma litigiului
legat de certificatul de atestare",
astfel încât instanța
urmează să țină seama de această convenție a
părților cu privire la suportarea riscurilor emiterii certificatului
în litigiu.
Referitor la acțiunea formulată de
reclamantă împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,
instanța de fond a reținut că prin încheierea din 10.02.2010,
s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale
pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului
Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara și, prin
urmare, acțiunea va fi respinsă față de acești
pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs
pârâții
S.C. „UTT" S.A.
și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru
Ministerul Finanțelor Publice.
Invocând ca temei
legal
al
recursului promovat, prevederile
art. 304 pct.9 Cod procedură civilă
recurentul a solicitat
modificarea
sentinței
atacate în sensul
respingerii
acțiunii
reclamantei,
apreciind
că hotărârea
primei instanțe a
fost dată cu
greșita
aplicare a legii.
În opinia
acestui
recurent,
instanța de fond, în mod eronat, a respins excepțiile
formulate, cu referire la neîndeplinirea
procedurii
prealabile,
întemeiată
pe prevederile
art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce
atrăgea
respingerea acțiunii
ca inadmisibilă.
S-a mai susținut de către recurentul-pârât că de
altfel
acțiunea
intimatei-reclamante este inadmisibilă
întrucât nu s-a făcut
dovada
vătămării
reclamantei într-un drept
recunoscut de
lege, prin actul administrativ, în
condițiile în care
aceasta
nu
și-a dovedit
și nu a opus
propriul
drept de proprietate asupra
terenului,
față de
dreptul
său
de
proprietate, dobândit prin
efectul
Legii nr. 15/1990 (art.
20 alin.2).
În opinia recurentului în mod nelegal instanța de fond
a
apreciat
că este
admisibilă acțiunea
reclamantei numai pentru
că
aceasta ar fi
titulara unui interes
legitim de a pretinde
restituirea
în natură
a imobilului
în litigiu, restituire
care
formează
obiectul
unui
alt
litigiu,
încă
nesoluționat.
Cu referire la
petitul
principal al
acțiunii reclamantei
recurentul
a
mai arătat că
certificatul de
atestare a
dreptului
său
de
proprietate demonstrează o anumită
situație
patrimonială existentă la momentul înființării societății
prin hotărâre de guvern,
însăși reclamanta recunoscându-i dreptul de folosință
asupra
terenului
în cauză la
momentul
formulării
notificărilor
în baza
Legii nr. 10/2001.
În fine, recurentul-pârât a mai arătat
că în
mod nelegal
instanța de fond
a admis capetele de cerere ale acțiunii
reclamantei în condițiile
în
care
societatea pârâtă recurentă
a arătat
și dovedit
că a devenit
proprietara imobilului în
litigiu prin
efectul Legii nr. 15/1990 art. 20 alin.2
și desigur prin îndeplinirea tuturor
condițiilor prevăzute
în respectivul act normativ.
La data de 25 ianuarie 2011, recurenta UTT a solicitat în
temeiul
art. 306 alin.2 Cod
procedură civilă, invocarea
din oficiu de către
instanță a
motivelor
de
ordine publică, vizând necompetența
absolută a Curții de Apel
Timișoara,
în soluționarea cauzei, prescripția specială de 1 an
și
încălcarea
unor
norme
imperative, toate
cu
referire
la
Legea
nr.10/2001 (art. 26 alin.3) art. 46 alin.5
și
art. 44 alin.4) și
în raport de procedura instituită,
conform
Deciziei
XX din
19 martie
2007 a
Înaltei Curți de
Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Apreciind la rândul său nelegalitatea
și netemeinicia hotărârii
pronunțate de instanța de fond,
recurentul-pârât
Direcția
Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea
Ministerului Finanțelor Publice,
a solicitat în principal, drept
consecință a admiterii recursului admiterea
excepției lipsei
calității
procesuale
pasive
a statului român, calitate
procesuală având în opinia sa succesorul
emitentului actului
administrativ
contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului
de
Afaceri.
În subsidiar, în
temeiul
art. 304
1
Cod procedură civilă recurentul a solicitat
modificarea
sentinței
în sensul
respingerii
cererii
reclamantei
ca
netemeinică
și nelegală.
În contextul
prezentării
situației
de
fapt și a
excepțiilor
invocate, recurentul –pârât a menționat,
în esență, că în opinia
sa
instanța de
fond fără temei
legal și
fără argumente
pertinente, a respins
excepțiile de
inadmisibilitate,
de lipsă
calitate
procesuală
pasivă invocate după cum și pe
fond a pronunțat o soluție
nefondată.
Recursurile declarate
sunt
fondate.
Dată fiind similitudinea criticilor
înfățișate în ambele
recursuri, Înalta Curte le va
răspunde prin argumente comune, și/sau
distincte, după caz,
în susținerea
soluției adoptate de instanța
de
control
judiciar în calea de
atac a recursului.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei
intimate, astfel cum a fost
aceasta
succesiv precizată și
completată, și a dispus anularea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate
asupra
terenurilor M 03 nr. 10944/11 august 2008,
emis de
Ministerul Economiei și
Finanțelor pentru
suprafața de
19.795 m
2
reținând
ca prim argument
esențial, deopotrivă în
soluționarea
excepției de
inadmisibilitate dar și
în ceea ce privește temeinica
acțiunii,
interesul
legitim
al
reclamantei, care,
deși nu a opus un titlu de
proprietate asupra terenului în litigiu, are
totuși o speranță legitimă în a dobândi proprietatea
acestui imobil, întrucât a solicitat
în
temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea suprafeței de
1540 m
2
.
Contrar celor reținute de prima instanță asupra
fondului
cauzei,
Înalta Curte
apreciază în raport de natura acțiunii, de probatoriile
administrate
și de prevederile
legale
incidente, că
o astfel de interpretare
nu poate fi primită, în
susținerea
temeiniciei
cererii de față.
Este adevărat că potrivit
art.
1
alin.1 din Legea contenciosului
administrativ
nr. 554/2004,
republicată,
orice persoană
care se
consideră
vătămată într-un drept
al său ori într-un interes
legitim de
către o
autoritate
publică, printr-un
act
administrativ sau prin nesoluționarea
în
termenul legal
al unei
cereri, se
poate
adresa
instanței de
contencios
administrativ pentru
anularea
actului, recunoașterea
dreptului
pretins sau a
interesului
legitim, care
în cauza
de
față are natura
privată.
Același act
normativ
definește
interesul
legitim
privat
ca
fiind posibilitatea
de a
pretinde
o anumită
conduită, în considerarea
realizării
unui drept
subiectiv viitor și
previzibil, prefigurat
(art. 2
alin.1
lit.p
din Legea nr. 554/2004).
Totodată, Înalta Curte reține ca incontestabil
dovedită, împrejurarea
că
reclamanta a promovat o acțiune în
revendicare și pe calea dreptului comun, în temeiul
Legii nr. 10/2001 (dosarul nr. 5185/30/2008
aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în prezent suspendat) preferând să
dea prioritate litigiului de contencios administrativ.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a
considerentelor
sentinței atacate, de mai sus,
litigiul
civil a cărui
soluționare
a fost pentru
moment
suspendată, are
ca
obiect contestația reclamantei
formulată împotriva Dispoziției
Primarului Timișoara nr. 988/9 aprilie 2008,
prin care
s-a
respins
cererea de
restituire în natură a
imobilului,
în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din această perspectivă, Înalta Curte
apreciază, în contextul
factual
prezentat,
că în
adevăr nu se poate
reține inadmisibilitatea
acțiunii reclamantei-intimate, astfel
cum au susținut recurenții, pentru
lipsa oricărui interes
legitim în
promovarea
acțiunii
de față.
Înalta Curte
precizează însă că examinarea interesului legitim și
implicit a temeiniciei cererii de față se realizează în cadrul
procedurii contenciosului administrativ numai în limitele
verificării
legalității
emiterii actului
administrativ atacat, fără
a fi
pus
în discuție, în
fond și
în mod
direct, dreptul de
proprietate al uneia
sau alteia dintre părți.
De altfel,
o atare
analiză
și examinare
se va
realiza
de către
instanța
civilă, de drept comun, astfel cum rezultă și din
înscrisurile
aflate
la filele
40-41 în dosarul
de
fond privitoare
la
măsurile și probatoriile dispuse în dosarul de fond nr.
5185/30/2008.
Așa fiind
considerentele
primei
instanțe
vizând
analiza
directă
și
efectivă
a dreptului
de proprietate al societății
recurente ca și cele referitoare la
modalitatea și efectele juridice ale înscrierilor
în cartea funciară, întemeiate pe
prevederile
Legii nr. 10/2001
urmează a fi
examinate
și
raportate
strict la limitele
controlului
exercitat de
instanța de
contencios administrativ.
Aspectul formal de nelegalitate al certificatului contestat
reținut de prima instanță,
în
sensul că terenul
în litigiu făcea obiectul procedurilor
judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, iar
art. 21 alin.5 din acest
act normativ interzicea
orice
înstrăinare
a acestui
bun de către
statul român anterior
finalizării procedurii,
reclamanta
solicitând
prin notificare
restituirea unei
suprafețe de
1540 m
2
. nu
poate fi primit
în opinia
Înaltei Curți, întrucât
se
fundamentează pe o
interpretare
eronată
atât a
prevederilor legale
incidente
cât și
a tuturor
probelor
administrate.
Prin emiterea
certificatului
de atestare
seria
M 03
nr. 10944 la
11 august
2008, în baza
Legii nr. 15/1990
și a HG nr. 834/1991, pentru suprafața
de
20.076,00 m
2
, în
favoarea
UTT de
fostul
Minister al Economiei
și
Finanțelor, a fost
atestată și recunoscută, după
o procedură
stabilită
de
lege, situația
patrimonială existentă a societății recurente.
Certificatul
emis
nu are
efect al constitutiv dreptului
de
proprietate.
Chiar
recurenta-reclamantă a recunoscut
dreptul
de folosință al
S.C. UTT S.A. Timișoara asupra
terenului
în cauză, existent
la data
formulării
notificărilor
în
baza
Legii nr. 10/2001.
Simpla împrejurare că pârâta a invocat
ca titlu de
proprietate acest
certificat,
înscris în cartea funciară
la data
de
16
octombrie
2008 nu poate
demonstra, astfel cum
susține
instanța de fond că
dreptul de
proprietate
al
recurentei
S.C. UTT S.A. nu ar fi
preexistent, cu atât mai mult cu cât pe temeiurile
legale
invocate de
recurentă
au
rămas
neanalizate
de
prima instanță.
Societatea
recurentă, constituită în temeiul Legii
nr. 15/1990 ca societate comercială pe acțiuni, cu capital integral
de stat beneficiază
de
prevederile HG
nr. 834/1991, condiția
fiind aceea ca
societatea
să fi
fost cu
capital
integral de
stat la data
înființării
societății, aspect necontestat
în
cauză.
Așa fiind
terenul
pentru
care
ministerul de resort a emis
certificatul de
atestare a
dreptului de proprietate se
afla
și se află în patrimoniul societății
și în folosința
acesteia, fiind
preluat integral
odată cu
întregul
patrimoniu
al fostei
întreprinderi, fiind necesar
obiectului său de
activitate.
Instanța de
fond nu
a
motivat inaplicabilitatea
prevederilor
art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990 invocată de recurentă
în
susținerea dobândirii dreptului
său de proprietate asupra
terenului, prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care
„bunurile din patrimoniul
societății
comerciale
sunt
proprietatea acesteia” și
nici nu
a demonstrat
nelegalitatea
documentației
întocmite
pe baza
căreia
a fost emis
certificatul de
atestare a
dreptului de
proprietate.
Modalitatea specifică în care recurenta a dobândit
proprietatea
asupra imobilului în
litigiu, prin cumpărarea de acțiuni, în procesul de privatizare,
nu a fost
analizată în raport de prevederile art. 20 alin.2
din Legea n r. 15/1990.
Astfel, Înalta Curte apreciază, în acord cu
susținerile
recurenților
că
actul
atacat nu este
viciat
urmare a nerespectării
dispozițiilor art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001 care nu sunt
aplicabile în
cauză.
Emiterea
certificatului
de
atestare
a dreptului de proprietate, pe temeiurile
legale
mai sus arătate
nu echivalează, în sensul
textului
evocat, cu
o înstrăinare,
concesionare, locațiune de gestiune sau închiriere, cu atât mai mult cu
cât chiar
judecătorul
fondului reține
printr-un
considerent al
sentinței
pronunțate
că certificatul de
atestare a
dreptului de
proprietate
eliberat
de
Ministerul Finanțelor Publice are drept efect
recunoașterea
dreptului
de proprietate al societății recurente asupra
respectivului teren.
Desigur, nimic
nu
împiedică intimata-reclamantă
ca în situația
în care va
obține
pe cale
civilă
titlul de proprietate asupra terenului
arătat, să solicite
o
eventuală
comparare
de
titluri tot pe calea
dreptului
comun, pe calea
contenciosului
administrativ putând fi
anulat
actul
administrativ atacat doar
dacă se
dovedește
cu certitudine
încălcarea
dispozițiilor
legale
în vigoare ce au
servit
ca temei al
emiterii
acestuia, ceea că
însă în cauză, Înalta Curte apreciază că
nu s-a realizat.
În fine, Înalta Curte
apreciază că hotărârea
primei instanțe a fost dată cu
greșita aplicare a legii
și în
considerarea
faptului
că
s-a dispus
anularea
certificatului de
atestare a
dreptului de proprietate pentru
o
suprafață de
19.795 m
2
, în
ciuda faptului
că s-a
afirmat
constant
că cererea
de restituire
a reclamatei-intimate vizează
numai
o
suprafață de
1540 m
2
, motivarea
oferită
în acest
sens nefiind
pertinentă.
În raport de considerentele
arătate, Înalta Curte apreciază
așadar că
se impune
admiterea
recursurilor
de față și în temeiul
art. 312 alin.1 cu referire la art. 304 pct.9
Cod procedură civilă, modificarea
sentinței atacate
în
sensul respingerii
ca nefondată a acțiunii reclamantei
vizând
anularea
certificatului
seria
M 03 nr. 10944/11 august
2008.
Netemeinicia capătului de cerere principal atrage
respingerea ca
nefondate și
a cererilor
accesorii, admise
în parte
de
prima instanță, ca și
a cererilor de intervenție accesorii în favoarea
reclamantei-intimate.