ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2006, pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții comuna L. prin Primar și Consiliul Local al comunei L., în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Comerțului și SC E. SA, au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2005, emis de Ministerul Economiei și Comerțului în favoarea SC E. SA, pentru suprafața de 161.200 mp teren, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Au arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate s-a emis cu nerespectarea dispozițiilor H.G.

nr. 834/1991, vătămând dreptul de proprietate privată al comunei L., că au formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la modul de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate au precizat că potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pentru a se putea elibera un astfel de certificat, se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: terenul să fi fost în patrimoniul societății comerciale, acest teren să fie necesar desfășurării activității în vederea realizării obiectului de activitate al societății și terenul să fie aferent unui activ. În speță, însă, aceste condiții nu au fost îndeplinite, SC E. SA neavând terenul în patrimoniu și nici un activ amplasat pe acesta.

Pe de altă parte, SC E. SA nu a obținut acordul reclamanților în ceea ce privește procesul-verbal de vecinătate, act în lipsa căruia nu se putea elibera certificatul de atestare al dreptului de proprietate. Reclamanții au susținut că își justifică interesul prin aceea că terenul în litigiu este proprietate privată a comunei L., fiind inventariat în condițiile legii și trecut în patrimoniul privat al comunei potrivit Hotărârii Consiliului Local L. din 27 martie 2003. b) întâmpinările formulate Ministerul Economiei și Comerțului a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, susținând, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada că prin actul administrativ au fost vătămați într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, respectiv nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, iar Consiliul Local L. nu avea abilitarea legală de a trece în patrimoniul privat al comunei suprafața de teren.

Pârâta SC E. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu precizarea că este un abuz din partea reclamanților de a dispune de un bun aflat în proprietatea pârâtei printr-o simplă hotărâre a unui consiliu local, fără a cerceta în prealabil situația juridică a acestui teren. Au apreciat că hotărârea invocată de reclamanți ca fiind un act anterior certificatului de atestare a dreptului de proprietate este nul de drept, atât timp cât terenul în cauză se află în litigiu la o instanță de judecată.

c) sentința și considerentele instanței de fond Prin sentința nr. 398/CA din 19 mai 2006, Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea formulată de reclamanții comuna L. prin Primar și Consiliul Local L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și SC E. SA București și a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 29 iunie 2005 eliberat de Ministerul Economiei și Comerțului pentru suprafața de 161.200 mp, în favoarea pârâtei SC E. SA. În baza art. 274 C. proc. civ. a dispus obligarea pârâților intimați la plata sumei de 5.954 RON, cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că procedura de emitere a actului a cărui anulare se solicită, cât și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele juridice beneficiare, au fost statuate în mod imperativ în cuprinsul H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, iar în cauza dedusă judecății se constată încălcarea acestor texte imperative. Astfel potrivit art. 1 din actul normativ mai sus enunțat, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.

În ceea ce privește terenurile, legiuitorul a stabilit două condiții și anume ca acestea să se regăsească în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării acesteia pe de o parte, iar pe de altă parte acesta să fie necesar desfășurării activității societății conform obiectului ei de activitate. Cu privire la persoana juridică beneficiară, s-a statuat condiția premiză ca la data apariției actului normativ, 20 decembrie 1991, aceasta să fie organizată sub forma unei societăți comerciale. Prima instanță a considerat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în cauza dedusă judecății condițiile enunțate mai sus nu sunt îndeplinite, astfel la data apariției H.G. nr. 834/1991 pârâta SC E. SA nu era organizată sub forma unei societăți comerciale, ci a unei regii autonome, aceasta s-a înființat ca societate comercială prin H.G.

nr. 1524/2002, situație în care în mod implicit nici celelalte două condiții ce vizează terenurile ce fac obiectul certificatului de atestare nu sunt îndeplinite, ele neputându-se regăsi în patrimoniul unei societăți comerciale inexistente la data apariției actului normative aplicabil și nici nu sunt necesare desfășurării activității acesteia conform obiectului ei de activitate, neexistănd la momentul de referință, elemente de natură a statua o asemenea corelație. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului. a) motivele de recurs S-a motivat că instanța de fond a introdus o condiție nouă, în afara celor reglementate de H.G.

nr. 834/1991, respectiv aceea ca beneficiarul actului să fi fost organizat ca societate comercială. Recurenta a susținut că reclamantul nu a făcut dovada unui drept propriu asupra terenului și astfel nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. A precizat că, dimpotrivă, SC E. SA a avut în administrare terenul inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ca urmare a Decretul Consiliului de Stat nr. 47/1988. b) analiza motivelor de recurs Situația de fapt: Reclamantul a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru pârâta SC E. SA pentru o suprafață de 161.200 mp, cu motivarea că aceasta nu a avut terenul în patrimoniu, că la data intrării în vigoare a H.G.

nr. 834/1991 nu era organizată sub forma unei societăți comerciale, că terenul în litigiu a fost inclus în proprietatea privată a comunei, potrivit Hotărârii Consiliului Local din 27 martie 2003. Legislația aplicabilă: Legea nr. 554/2004 – art. 1 alin. (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

- alin. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept . - art. 8 alin. (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Art. 2 lit. a) persoana vătămată, orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și organismele sociale care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat; Art. 2 lit. o) interes legitim privat, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat . Înalta Curte arată că din interpretarea art. 1 alin. (1) și alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) și lit. o) din Legea nr. 554/2004, rezultă că se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea unui act administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.

Terțul vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept poate contesta actul administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept numai dacă dovedește vătămarea unui drept sau interes legitim. În cauza prezentă, reclamanții nu au dovedit existența unui drept vătămat, așa cum se va explica în continuare. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 47/1988 al Consiliului de Stat al R.S.R., s-au expropriat terenuri în suprafață de 161.200 mp situate în comuna suburbană O., fiind trecute în proprietatea statului și care s-au dat în administrarea directă a întreprinderii E. Constanța. Prin sentința nr. 9304 din 2 iunie 2003, rămasă irevocabilă, s-a constatat dreptul de administrare al SC E. SA Constanța asupra unui teren în suprafață de 161.200 mp, situat în comuna L., județul Constanța.

În cadrul procedurii prealabile, reclamanta-intimată a justificat interesul legitim susținând că terenul respectiv este proprietate privată a comunei L., iar în acțiune s-a arătat că terenul în litigiu a fost inventariat și trecut în patrimoniul privat al comunei, prin Hotărârea Consiliului Local L. din 27 martie 2003. În ceea ce privește Hotărârea Consiliului Local al comunei L. din 27 martie 2003, invocată ca temei al dreptului vătămat, prin sentința nr. 1974 din 16 iunie 2010, irevocabilă prin decizia nr. 508/2011 (Dosar nr. 2008/3/2008), aceasta a fost constatată ca nelegală, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și ca urmare, este lipsită de orice efecte juridice.

Înalta Curte arată că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de dovada vătămării unui drept sau interes legitim propriu, prin actul a cărui anulare se cere, așa cum rezultă expres din prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ori, în cauză, comuna L. nu a dovedit dreptul propriu, actul pe care și-a întemeiat existența dreptului fiind declarat nelegal și ca urmare, inexistent în ordinea juridică. Dimpotrivă, terenul respectiv a fost expropriat și trecut în patrimoniul statului, constituindu-se în favoarea autoarei pârâtei, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 47/1988, dreptul de administrare directă asupra terenului inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Din conținutul normativ al art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că exercitarea acțiunii în contencios administrativ este supusă unei condiții, aceea a dreptului sau interesului vătămat. Dreptul sau interesul vătămat implică existența unui drept sau interes legitim, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prin lege s-au stabilit limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, fiind și definită condiția în care se poate exercita acțiunea, respectiv numai în cazul vătămării dreptului sau interesului. Numai vătămarea unui drept sau interes, care trebuie probată, conferă legitimarea procesuală persoanei fizice sau juridice, în litigiile de contencios administrativ.

În cauza prezentă, reclamanții nu au probat existența unui drept vătămat prin actul a cărui anulare se cere, motiv pentru care acțiunea trebuia respinsă. Deși lipsa dreptului a constituit apărarea pârâților, totuși instanța de fond nu a analiza această apărare, astfel că a pronunțat o soluție greșită. c) soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele acestei decizii, motivele de recurs fiind fondate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile se vor admite, se va modifica sentința primei instanțe, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de comuna L. prin Primar și de Consiliul Local al comunei L., în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Comerțului și SC E. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Comerțului (în prezent Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri) împotriva sentinței nr. 398/CA din 19 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții comuna L. prin Primar și Consiliul Local al comunei L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.