ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1716/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.D. SA a chemat în judecată M.T.,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-l oblige la

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 15.942 m.p. aferent complexului D.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că urmare divizării SC M. SA, SC C.D. SA a dobândit dreptul

de proprietate asupra activului cu același nume și a terenului aferent conform Protocolului

de predare - primire din 20 octombrie 1995.

Fiind îndreptățită la

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr.

834/1991 și Legii nr. 137/2002, reclamanta a arătat că a solicitat C.L. Constanța

avizul necesar emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate,

însă răspunsul a fost negativ, propunându-i-se vânzarea terenului prin

negociere directă.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, prin Sentința civilă nr. 123/ CA din 14 aprilie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să elibereze certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D., în

suprafață de 15.942 m.p., cu următoarele vecinătăți: la Nord – proprietatea C.L. Constanța; la Sud – proprietatea C.L. Constanța; la est – alee acces

faleză, plajă; la vest – drum asfaltat.

Totodată a obligat

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.004,3 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că justețea demersului reclamantei a fost

analizată în raport de adresa din 24 septembrie 2008 apreciată drept un refuz

nejustificat, aceasta fiind limita investirii nu și în raport de adresa din 12

februarie 2009 care prin ea însăși poate constitui un refuz de eliberare a

atestatului solicitat.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs M.D.R.T., care a invocat în primul rând,

motivul prevăzut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia o hotărâre

poate fi recurată când a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea

dispozițiilor legale.

În motivarea acestui

motiv de recurs, societatea comercială a susținut că Sentința civilă nr. 123/2011

a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual, de același judecător care

pronunțase și prima sentință, Sentința civilă nr. 587/2009, casată cu trimitere

pentru rejudecare prin Decizia nr. 3412/2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În al doilea rând, a

invocat motivul de recurs prevăzut la arft.304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei

legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În susținerea acestui

motiv de recurs, ministerul a susținut că deși a depus la dosarul cauzei o

copie a C.F. nr. 786 a municipiului Constanța care este proprietarul unei

suprafețe de teren de 4.357,84 m.p., în timp ce societatea comercială are

intabulat un drept de folosință pentru același teren și fără ca situația

juridică a terenului respectiv să fi fost elucidată, instanța de fond a obligat

ministerul să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru

întreaga suprafață de 15.942 m.p., care include și suprafața anterior

menționată.

De asemenea, s-a mai

susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și pentru faptul că încalcă

prevederile Legii nr. 7/1996, H.G. nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665/1992,

Legii nr. 137/2002, H.G. nr. 517/2002 și O.U.G. nr. 88/1997, pentru argumentele

prezentate în cererea de recurs.

În concluzie,

ministerul recurent a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței

atacate.

2.2. Societatea

comercială intimată a depus concluzii scrise, răspunzând criticilor recursului

și solicitând respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond

este legală și temeinică.

de recurs

Recursul este

întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că același judecător a pronunțat și prima și a doua hotărâre în

dosarul aflat în al doilea ciclu procesual.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 587/2009 judecătorul a admis acțiunea formulată de societatea comercială

și a obligat ministerul de resort să elibereze certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D. situat în

Stațiunea Mamaia, județul Constanța.

Prin Sentința civilă nr.

123/2011 pronunțată de același judecător ca urmare a casării primei hotărâri și

trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași Curți de Apel, acțiunea formulată

a fost admisă din nou, ministerul de resort fiind obligat să emită certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D.,

situat în Stațiunea Mamaia, județul Constanța, în suprafață de 15.942 m.p.

Este adevărat că

judecătorul a formulat cerere de abținere care, însă, i-a fost respinsă de

completul care a soluționat-o.

Instanța de recurs

constată că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit cărora este incompatibil judecătorul care și-a spus părerea cu

privire la pricina care se judecă.

Or, în cauză, prin

Sentința civilă nr. 587/2009, admițând acțiunea, constatând caracterul

nejustificat al refuzului ministerului de resort de a emite actul administrativ

pretins și dispunând obligarea acestei autorități să emită certificatul pentru

terenul în litigiu, judecătorul a soluționat fondul cauzei, spunându-și astfel

părerea cu privire la pricină, în sensul art. 27 pct. 7 C. proc. civ., situație

care îl făcea incompatibil să judece a doua oară aceeași cauză.

Astfel fiind, rezultă

că Sentința nr. 123/2011 este nelegală, fiind casabilă în condițiile art. 304 pct.

1 C. proc. civ., ceea ce va atrage admiterea recursului și trimiterea dosarului

pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Având în vedere

soluția adoptată, cercetarea celuilalt motiv de recurs a devenit superfluă,

urmând ca criticile respective să fie avute în vedere de instanța de rejudecare

ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.D.R.T. împotriva Sentinței civile nr. 123/ CA din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012.