ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7401/2012

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța la 21 septembrie 1999, reclamanta B.L.

a chemat în judecată Departamentul pentru Construcții în Străinătate-Baza de

Aprovizionare Constanta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul

art. 480 C. civ. și al Legii nr. 213/1998, să se dispună obligarea pârâtului

să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, str. E.V.,

în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii acestui

imobil, la prețul de circulație.

Prin sentința

civila nr. 348 din 25 aprilie 2000, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâta SC A. SA Constanța să lase în deplină proprietate și posesie

reclamantei imobilul situat în Constanța, str. E.V., nr. 31, compus din teren în

suprafață de 252 mp și construcție-demisol, parter și etaj. A fost respins, că rămas

fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri

bănești.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC A. SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Judecata apelului

a fost suspendată în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar ulterior,

în temeiul art.

II

alin. (2) din Legea nr. 219/2005, Curtea

de Apel Constanța a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului

Constanța.

Reclamantul B.P.

a precizat că renunță la beneficiul acordat de Legea nr. 10/2001 și că înțelege

să revendice bunul pe calea dreptului comun.

Prin decizia civilă

nr. 438 din 09 octombrie 2007, Tribunalul Constanța a admis apelul pârâtei și a

schimbat în tot sentința civilă nr. 348 din 25 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul

Constanța, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul B.P. Prin decizia civilă nr. 74/C din 19

martie 2008, Curtea de Apel Constanța a admis recursul și a casat decizia atacată,

cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Constanța, reținând că hotărârea

a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, deci lipsită de capacitate

de folosință.

La rejudecare,

cadrul procesual a fost modificat și în sensul că, urmare a decesului reclamantului

B.P., succesor al acestuia și continuator al judecății este B.M.

Pârâta SC A.

SA a formulat cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului, solicitând instanței ca, în cazul admiterii cererii principale să oblige

chematul în garanție la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în Constanța,

str. E.V.

Prin sentința

civilă nr. 1590 din 08 octombrie 2010, Tribunalul Constanța a respins cererea reclamantului

B.M. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca nefondate.

Împotriva acestei

sentinței a formulat apel reclamantul B.M., care a solicitat desființarea hotărârii

și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâților să-i restituie în natură

imobilul sau, în subsidiar, obligarea acestora la plata sumei de 2.362.129 RON reprezentând

valorarea de circulație a imobilului.

Prin decizia civilă

nr. 81/C/10.02.2011 Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în parte

sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat societatea pârâtă să restituie

reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul din Constanța, str. E.V.,

format din construcție și teren în suprafață de 252,82 m.p. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Decizia a fost

atacată cu recurs de pârâta SC A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., care a fost respins prin decizia nr. 2068 din 22 martie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC A. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile

art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea căii

de atac exercitate, contestatoarea arată că instanța de recurs a omis să se pronunțe

asupra motivului de modificare a hotărârii privind faptul că instanța de apel a

dispus restituirea bunului în condițiile în care titlul de proprietate al pârâtei

asupra terenului și imobilului, a cărui nulitate nu a fost contestată, era înscris

în C.F.

În aceste condiții

reclamantul B.M. a dobândit imobilul în urma comparării titlurilor de proprietate

ale celor două părți, facându-se abstracție de faptul că pârâta are intabulat dreptul

de proprietate în C.F. și de dispozițiile care guvernează acțiunea în revendicare

în regim de carte funciară.

Contestatoarea

susține că atât timp cât titlul său de proprietate nu a fost declarat nul întrucât

intimatul nu a promovat o acțiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară,

imobilul nu putea fi restituit printr-o simplă comparare a titlurilor.

În concluzie,

solicită admiterea contestației în anulare, ariularea deciziei pronunțate de instanța

de recurs cu consecința rejudecării recursului.

Analizând contestația

în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Printre motivele

de recurs formulate, contestatoarea SC A. SA a susținut că „Titlul nostru de proprietate

asupra terenului și imobilului din str. E.V. a fost intabulat în C.F., acesta nu

a fost anulat, nu s-a constatat nulitatea absolută a acestuia printr-o hotărâre

judecătorească.

Dacă în C.F. s-a

înscris un drept real în folosul unei persoane conform art. 33 și 34 din Legea nr.

7/1996, nu se poate trece peste aceste dispoziții legale pentru a face aplicarea

art. 480 C. civ., înscrisurile sunt opozabile terților și deci implicit intimatei

-reclamante."

Instanța a răspuns

și acestui motiv de recurs, prin considerentele reținute în motivare, în sensul

că acțiunea în revendicare a fost promovată în anul 1999 și, de aceea, este supusă

regulilor care guvernează acțiunea în revendicare de drept comun.

A mai reținut

instanța că împrejurarea potrivit căreia în privința imobilului (obiect material

al judecății) a avut loc o preluare abuzivă de către stat (așa cum însăși recurenta

recunoaște, atunci când îl plasează în categoria imobilelor ce cad în sfera de reglementare

a Legii nr. 10/2001) face ca titlul autorilor reclamantului să aibă prevalentă în

acțiunea în revendicare promovată. Totodată, fundamentat pe o preluare abuzivă a

bunului de către stat, societatea nu și-a putut constitui un titlu valabil - trecerea

imobilului în administrare de la Comitetul Executiv al Sfatului Popular Constanța

la I.L.L. Constanța și de la aceasta la Departamentul pentru Construcții în Străinătate

(actuala SC A. SA) neputând valora titlu de proprietate.

Înalta Curte mai

reține că a doua teza a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina

unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304

din același cod, însă analiza acestora poate fi făcută și prin considerente comune.

Cererea de cheltuieli

de judecată formulată de intimatul B.M., prin întâmpinarea calificată drept concluzii

scrise ca urmare a neformulării în termenul legal, se va respinge, ca nefondată,

deoarece intimatul nu a făcut dovada acestei plăți pentru această fază procesuală

prin depunerea chitanței de plată a onorariului avocațial, pentru a se putea stabili

în sarcina contestatoarei obligațiile ce revin conform art. 274 C. proc. civ. părții

care cade în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva deciziei

nr. 2068 din data de 22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă.

Respinge, ca nefondată,

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul B.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 decembrie 2012.