ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7401/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța la 21 septembrie 1999, reclamanta B.L. a chemat în judecată Departamentul pentru Construcții în Străinătate-Baza de Aprovizionare Constanta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 480 C. civ. și al Legii nr. 213/1998, să se dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, str. E.V., în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii acestui imobil, la prețul de circulație. Prin sentința civila nr. 348 din 25 aprilie 2000, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC A. SA Constanța să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul situat în Constanța, str. E.V., nr. 31, compus din teren în suprafață de 252 mp și construcție-demisol, parter și etaj.

A fost respins, că rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A. SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Judecata apelului a fost suspendată în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar ulterior, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, Curtea de Apel Constanța a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Constanța. Reclamantul B.P. a precizat că renunță la beneficiul acordat de Legea nr. 10/2001 și că înțelege să revendice bunul pe calea dreptului comun. Prin decizia civilă nr. 438 din 09 octombrie 2007, Tribunalul Constanța a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința civilă nr. 348 din 25 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.P. Prin decizia civilă nr. 74/C din 19 martie 2008, Curtea de Apel Constanța a admis recursul și a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Constanța, reținând că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, deci lipsită de capacitate de folosință. La rejudecare, cadrul procesual a fost modificat și în sensul că, urmare a decesului reclamantului B.P., succesor al acestuia și continuator al judecății este B.M. Pârâta SC A. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca, în cazul admiterii cererii principale să oblige chematul în garanție la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în Constanța, str. E.V.

Prin sentința civilă nr. 1590 din 08 octombrie 2010, Tribunalul Constanța a respins cererea reclamantului B.M. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca nefondate. Împotriva acestei sentinței a formulat apel reclamantul B.M., care a solicitat desființarea hotărârii și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâților să-i restituie în natură imobilul sau, în subsidiar, obligarea acestora la plata sumei de 2.362.129 RON reprezentând valorarea de circulație a imobilului. Prin decizia civilă nr. 81/C/10.02.2011 Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat societatea pârâtă să restituie reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul din Constanța, str. E.V., format din construcție și teren în suprafață de 252,82 m.p.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia a fost atacată cu recurs de pârâta SC A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., care a fost respins prin decizia nr. 2068 din 22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea arată că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de modificare a hotărârii privind faptul că instanța de apel a dispus restituirea bunului în condițiile în care titlul de proprietate al pârâtei asupra terenului și imobilului, a cărui nulitate nu a fost contestată, era înscris în C.F.

În aceste condiții reclamantul B.M. a dobândit imobilul în urma comparării titlurilor de proprietate ale celor două părți, facându-se abstracție de faptul că pârâta are intabulat dreptul de proprietate în C.F. și de dispozițiile care guvernează acțiunea în revendicare în regim de carte funciară. Contestatoarea susține că atât timp cât titlul său de proprietate nu a fost declarat nul întrucât intimatul nu a promovat o acțiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară, imobilul nu putea fi restituit printr-o simplă comparare a titlurilor. În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare, ariularea deciziei pronunțate de instanța de recurs cu consecința rejudecării recursului. Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele: Printre motivele de recurs formulate, contestatoarea SC A. SA a susținut că „Titlul nostru de proprietate asupra terenului și imobilului din str. E.V.

a fost intabulat în C.F., acesta nu a fost anulat, nu s-a constatat nulitatea absolută a acestuia printr-o hotărâre judecătorească. Dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane conform art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996, nu se poate trece peste aceste dispoziții legale pentru a face aplicarea art. 480 C. civ., înscrisurile sunt opozabile terților și deci implicit intimatei -reclamante." Instanța a răspuns și acestui motiv de recurs, prin considerentele reținute în motivare, în sensul că acțiunea în revendicare a fost promovată în anul 1999 și, de aceea, este supusă regulilor care guvernează acțiunea în revendicare de drept comun.

A mai reținut instanța că împrejurarea potrivit căreia în privința imobilului (obiect material al judecății) a avut loc o preluare abuzivă de către stat (așa cum însăși recurenta recunoaște, atunci când îl plasează în categoria imobilelor ce cad în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001) face ca titlul autorilor reclamantului să aibă prevalentă în acțiunea în revendicare promovată. Totodată, fundamentat pe o preluare abuzivă a bunului de către stat, societatea nu și-a putut constitui un titlu valabil - trecerea imobilului în administrare de la Comitetul Executiv al Sfatului Popular Constanța la I.L.L. Constanța și de la aceasta la Departamentul pentru Construcții în Străinătate (actuala SC A. SA) neputând valora titlu de proprietate.

Înalta Curte mai reține că a doua teza a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 din același cod, însă analiza acestora poate fi făcută și prin considerente comune. Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul B.M., prin întâmpinarea calificată drept concluzii scrise ca urmare a neformulării în termenul legal, se va respinge, ca nefondată, deoarece intimatul nu a făcut dovada acestei plăți pentru această fază procesuală prin depunerea chitanței de plată a onorariului avocațial, pentru a se putea stabili în sarcina contestatoarei obligațiile ce revin conform art. 274 C. proc. civ. părții care cade în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva deciziei nr. 2068 din data de 22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul B.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.