ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 557 din 16 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1445/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a fost admisă cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.T.T.C.

SA în contradictoriu cu SC U.C. SA Cluj - Napoca și M.E.F.

Urmare admiterii cererii de

revizuire a fost desființată sentința nr. 63 din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj în sensul că a fost stabilit termenul de judecată pentru soluționarea pe

fond a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor.

Prin sentința nr. 765 din 9

decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj au fost respinse excepțiile invocate de SC

U.C. SA și a fost admisă excepția de nelegalitate formulată de SC I.C.P.T.T.C. SA

în contradictoriu cu SC U.C. SA, în sensul că a fost constatată nelegalitatea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr.

1781 emis la 20 ianuarie 1994 de M.I., în ceea ce privește suprafața de 1.200

mp aferent stației deținute de reclamantă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a apreciat că interesul reclamantei a devenit actual

în cursul diferendului părților în fața instanței de sesizare, în condițiile în

care actul administrativ atacat pe calea excepției în acțiunea de față, a fost

adus la cunoștința reclamantei.

Pentru aceste considerente,

excepția lipsei de interes invocată în cauză a fost respinsă ca neîntemeiată,

întrucât reclamanta tinde la obținerea unui remediu, interesul său corelându-se

cu dreptul de a obține recunoașterea proprietății afectate prin încălcarea

dispozițiilor legale.

Pe fondul excepției de

nelegalitate invocată, instanța de fond a apreciat că certificatul de atestare

a dreptului de proprietate invocat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor

H.G. nr. 834/1991.

Instanța a reținut că în

actul administrativ atacat se menționează faptul că terenul în litigiu în

suprafață de 1200 mp nu face parte din patrimoniul pârâtei.

De asemenea, a reținut că și

Protocolul încheiat la 19 iulie 1991 ce avea ca obiect predarea terenului în

suprafață de 1200 mp și anexa la H.G. nr. 1296/1990 de reorganizare a fostei

societăți C. atestă că această suprafață era în patrimoniul reclamantei fiind

necesară în scopul desfășurării activității conform obiectului său de

activitate.

De asemenea, instanța a

constatat că procesele-verbale care au stat la baza documentării nu atestă că

la delimitarea făcută s-ar fi avut în vedere vecinii și nici nu fac referire la

folosința comună.

Instanța a constatat că

suprafața de 1200 mp deținută de reclamantă nu mai făcea parte din patrimoniul

pârâtei din iunie 1991 și că la stabilirea și evaluarea terenului nu au fost

încheiate actele cerute de lege, situație care atestă faptul că emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu

nerespectarea dispozițiilor legale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâții SC U.C. SA și M.E. criticând-o pentru nelegalitate în

conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., respectiv

instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală.

Este criticată hotărârea în

primul rând pentru interpretarea greșită a legii aplicabile în speță și

respingerea fără temei a excepțiilor peremptorii invocate în fața primei

instanțe respectiv inadmisibilitatea excepției de nelegalitate privind un act

administrativ cu caracter individual care a fost emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004 (certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis la 20 ianuarie 1994) și excepția lipsei de interes pentru

soluționarea excepției de nelegalitate care nu ar avea nici un impact asupra

admiterii cererii de fond a reclamantei.

Recurenții solicită

admiterea recursului și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată în

condițiile în care actul administrativ cu caracter individual a fost dat cu

respectarea art. 1 și art. 6 raportat la art. 2 din H.G. nr. 834/1991.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata-reclamantă SC I.C.P.T.T.C. SA a solicitat respingerea ambelor

recursuri, respectiv recursul declarat de pârâta SC U.C. SA ca nefondat, iar

recursul promovat de pârâtul M.E. împotriva aceleiași hotărâri, ca tardiv.

Susține intimata că prima

instanță a dat eficiență prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind,

în litera și spiritul acestui text legal, că este posibilă cercetarea

legalității unui act administrativ, pe calea procedurală a excepției de

nelegalitate, oricând în cursul unui proces, indiferent de data emiterii

actului administrativ contestat.

Se arată că admiterea

excepției inadmisibilității duce în mod inevitabil la încălcarea dreptului său

la un proces echitabil, prin cenzurarea liberului acces la justiție în scopul

verificării conformității actului administrativ în discuție cu norme legale

imperative.

Soluția Curții de Apel Cluj

este legală și în privința respingerii excepției lipsei de interes în

soluționarea excepției de nelegalitate întrucât interesul său este unul

juridic, legitim și actual

deoarece în ipoteza admiterii excepției de nelegalitate,

instanța de fond va soluționa cauza, fără a ține seama de efectele actului

administrativ.

Cu privire la recursul M.E.

împotriva sentinței nr. 765/2008 se arată că a fost declarat odată cu cererea

de îndreptare a erorii materiale, la 26 ianuarie 2009, la mult timp după

împlinirea termenului de 5 zile de la comunicarea către această parte a

hotărârii atacate. In aceste condiții, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 103, art. 137 C. proc. civ., solicită respingerea recursului M.E.

ca tardiv.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de cei doi recurenți, a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte

constată recursurile întemeiate, în limitele și pentru motivele ce vor fi

expuse în continuare.

Potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Excepția de nelegalitate

este reglementată așadar, ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat

în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o

formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de

acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea

actului emis de o autoritate publică.

Sentința este criticabilă

din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire

la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai

multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 și 426/2008, Curtea

Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din

Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007,

considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității

raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția

României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și

din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin.

(1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii

și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care

garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului

administrativ.

Fără a ignora sau nega

consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte

nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod

direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția

pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost

interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție a

aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința

calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul

dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din

Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict

între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele

internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu

prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai

în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă,

Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr.

554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o

reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare

intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității

raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată

în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor

părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în

fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumarescu c. României, hotărârea din

30 septembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 414 din 31

august 2000, cauza S.H. c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din

25 iulie 2002, cauza P. c. României, hotărâre din 11

decembrie 2008).

Deși se referă la repunerea

în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile,

argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului

administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost

atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ

unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă

caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea

excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci

doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar

beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu

se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de

fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte

constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei

excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și

mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar

cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră

în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a

preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din

Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat

în lumina preambulului Convenției.

În speță, actul

administrativ vizat de excepția de nelegalitate este certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1994 emis în

favoarea recurentei în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Acest certificat este un act

administrativ unilateral individual prin care se atestă dobândirea unui drept

de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990, emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, potrivit considerentelor expuse mai

sus, nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală

reglementată, de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ nu a fost

reglementată prin lege, iar doctrina și jurisprudența au acceptat-o în mod

tradițional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc

procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu și era soluționat de

către instanța competentă să judece cauza respectivă.

În exercitarea rolului său

de a aplica dreptul în cazul determinat supus judecății și de a asigura

protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale părților, Înalta Curte

constată că respingerea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul-recurent

nu este de natură să aducă atingere, prin ea însăși, dreptului său de

proprietate și nici dreptului la un proces echitabil privit din perspectiva poziției

lui procesuale.

Cererea de îndreptarea

erorii materiale din recursul formulat de M.E. în temeiul art. 281 alin. (1) C.

proc. civ. este întemeiată, având în vedere că certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului care poartă asupra excepției de

nelegalitate conform art. 4 din legea contenciosului administrativ are nr. X și

nu Y cum din eroare s-a trecut în dispozitivul sentinței recurate.

Sub acest aspect ca urmare a

admiterii recursului va fi modificată sentința în sensul respingerii excepției

de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În raport cu toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (3) C.

proc. civ. va modifica sentința atacată, în sensul respingerii excepției de

nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de SC U.C. SA Cluj-Napoca și M.E. împotriva sentinței nr. 765 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj.

Modifică sentința atacată în

sensul respingerii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 20 ianuarie 1994.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2009.