ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 557 din 16 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1445/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.T.T.C. SA în contradictoriu cu SC U.C. SA Cluj - Napoca și M.E.F. Urmare admiterii cererii de revizuire a fost desființată sentința nr. 63 din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj în sensul că a fost stabilit termenul de judecată pentru soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Prin sentința nr. 765 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj au fost respinse excepțiile invocate de SC U.C.

SA și a fost admisă excepția de nelegalitate formulată de SC I.C.P.T.T.C. SA în contradictoriu cu SC U.C. SA, în sensul că a fost constatată nelegalitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 1781 emis la 20 ianuarie 1994 de M.I., în ceea ce privește suprafața de 1.200 mp aferent stației deținute de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că interesul reclamantei a devenit actual în cursul diferendului părților în fața instanței de sesizare, în condițiile în care actul administrativ atacat pe calea excepției în acțiunea de față, a fost adus la cunoștința reclamantei. Pentru aceste considerente, excepția lipsei de interes invocată în cauză a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanta tinde la obținerea unui remediu, interesul său corelându-se cu dreptul de a obține recunoașterea proprietății afectate prin încălcarea dispozițiilor legale.

Pe fondul excepției de nelegalitate invocată, instanța de fond a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate invocat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991. Instanța a reținut că în actul administrativ atacat se menționează faptul că terenul în litigiu în suprafață de 1200 mp nu face parte din patrimoniul pârâtei. De asemenea, a reținut că și Protocolul încheiat la 19 iulie 1991 ce avea ca obiect predarea terenului în suprafață de 1200 mp și anexa la H.G. nr. 1296/1990 de reorganizare a fostei societăți C. atestă că această suprafață era în patrimoniul reclamantei fiind necesară în scopul desfășurării activității conform obiectului său de activitate.

De asemenea, instanța a constatat că procesele-verbale care au stat la baza documentării nu atestă că la delimitarea făcută s-ar fi avut în vedere vecinii și nici nu fac referire la folosința comună. Instanța a constatat că suprafața de 1200 mp deținută de reclamantă nu mai făcea parte din patrimoniul pârâtei din iunie 1991 și că la stabilirea și evaluarea terenului nu au fost încheiate actele cerute de lege, situație care atestă faptul că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții SC U.C. SA și M.E. criticând-o pentru nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., respectiv instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Este criticată hotărârea în primul rând pentru interpretarea greșită a legii aplicabile în speță și respingerea fără temei a excepțiilor peremptorii invocate în fața primei instanțe respectiv inadmisibilitatea excepției de nelegalitate privind un act administrativ cu caracter individual care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 (certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 20 ianuarie 1994) și excepția lipsei de interes pentru soluționarea excepției de nelegalitate care nu ar avea nici un impact asupra admiterii cererii de fond a reclamantei.

Recurenții solicită admiterea recursului și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată în condițiile în care actul administrativ cu caracter individual a fost dat cu respectarea art. 1 și art. 6 raportat la art. 2 din H.G. nr. 834/1991. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă SC I.C.P.T.T.C. SA a solicitat respingerea ambelor recursuri, respectiv recursul declarat de pârâta SC U.C. SA ca nefondat, iar recursul promovat de pârâtul M.E. împotriva aceleiași hotărâri, ca tardiv. Susține intimata că prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind, în litera și spiritul acestui text legal, că este posibilă cercetarea legalității unui act administrativ, pe calea procedurală a excepției de nelegalitate, oricând în cursul unui proces, indiferent de data emiterii actului administrativ contestat.

Se arată că admiterea excepției inadmisibilității duce în mod inevitabil la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prin cenzurarea liberului acces la justiție în scopul verificării conformității actului administrativ în discuție cu norme legale imperative. Soluția Curții de Apel Cluj este legală și în privința respingerii excepției lipsei de interes în soluționarea excepției de nelegalitate întrucât interesul său este unul juridic, legitim și actual deoarece în ipoteza admiterii excepției de nelegalitate, instanța de fond va soluționa cauza, fără a ține seama de efectele actului administrativ. Cu privire la recursul M.E. împotriva sentinței nr. 765/2008 se arată că a fost declarat odată cu cererea de îndreptare a erorii materiale, la 26 ianuarie 2009, la mult timp după împlinirea termenului de 5 zile de la comunicarea către această parte a hotărârii atacate.

In aceste condiții, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 103, art. 137 C. proc. civ., solicită respingerea recursului M.E. ca tardiv. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenți, a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată recursurile întemeiate, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Excepția de nelegalitate este reglementată așadar, ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică. Sentința este criticabilă din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 și 426/2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumarescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza S.H.

c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza P. c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008). Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu. Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției. În speță, actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1994 emis în favoarea recurentei în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Acest certificat este un act administrativ unilateral individual prin care se atestă dobândirea unui drept de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, potrivit considerentelor expuse mai sus, nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată, de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ nu a fost reglementată prin lege, iar doctrina și jurisprudența au acceptat-o în mod tradițional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu și era soluționat de către instanța competentă să judece cauza respectivă.

În exercitarea rolului său de a aplica dreptul în cazul determinat supus judecății și de a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale părților, Înalta Curte constată că respingerea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul-recurent nu este de natură să aducă atingere, prin ea însăși, dreptului său de proprietate și nici dreptului la un proces echitabil privit din perspectiva poziției lui procesuale. Cererea de îndreptarea erorii materiale din recursul formulat de M.E. în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. este întemeiată, având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului care poartă asupra excepției de nelegalitate conform art. 4 din legea contenciosului administrativ are nr. X și nu Y cum din eroare s-a trecut în dispozitivul sentinței recurate.

Sub acest aspect ca urmare a admiterii recursului va fi modificată sentința în sensul respingerii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica sentința atacată, în sensul respingerii excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC U.C. SA Cluj-Napoca și M.E. împotriva sentinței nr. 765 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj. Modifică sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 ianuarie 1994. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.