ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanții B.G., M.E.O. și M.V.D. în contradictoriu cu pârâții Comisia locală de fond funciar Cluj-Napoca, Comisia județeană de fond funciar Cluj-Napoca și SC U.T.H. SA, sucursala Transilvania Cluj, au solicitat: -rectificarea înscrierii din C.F. Cluj, în sensul readnotării terenului în suprafață de 1.728 mp, din C.F. Cluj în această coală funciară, foaia C.F. Cluj fiind sistată ca lipsită de obiect; -obligarea primei pârâte să efectueze măsurătorile, să întocmească documentația necesară și să realizeze punerea în posesie; -obligarea celei de a doua pârâte să emită titlu de proprietate în favoarea reclamanților, cu privire la terenul în suprafață de 5.535 mp, identificat în C.F.

Cluj, Fănaț la „Tăieturi”; - cu cheltuieli de judecată. În cursul soluționării acestei cauze, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis în favoarea antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA. Tribunalul Cluj, prin încheierea de ședință nr. 1655 din 26 septembrie 2008, a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate anterior arătate în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC U.T.H.

SA a invocat excepția tardivității, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, și de faptul că reclamanții au avut cunoștință de existența actului administrativ contestat la data de 21 noiembrie 2000. În plus, pârâta a invocat și excepția inadmisibilității, cu motivarea că reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă. La termenul de judecată din data de 16 februarie 2009, Curtea de Apel a respins excepția tardivității, pe considerentul că art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie sediul materiei în ceea ce privește excepția de nelegalitate, nu prevede un termen înlăuntrul căruia să poată fi invocată o asemenea excepție. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acestei excepții, Curtea a reținut că aceasta este nefondată, întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 226 din 17 mai 2010, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis în favoarea antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA, respectiv SC T.T. SA. Pentru a pronunța o asemenea soluție prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă, indiferent de data emiterii acestuia. Salvgardarea principiului stabilității raporturilor juridice nu se poate realiza prin promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități.

Apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este contestată și care nu ar putea fi cenzurată decât prin invocarea excepției de nelegalitate. Procedura contestării pe cale incidentală a legalității actului administrativ, fără limită de timp, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal, astfel că posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual, pe cale de excepție, apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia „fraus omnia corrumpit”.

Principiul securității juridice nu este periclitat în situația când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii, astfel că procedura invocării excepției de nelegalitate are la bază ideea restabilirii echității justiției și legalității, ce trebuie să stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept, care nu poate fi apreciat ca fiind contrar exigențelor impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În ceea ce privește legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, prima instanță a reținut că acest act administrativ unilateral cu caracter individual a fost emis în baza documentației elaborată de Comisia de evaluare desemnată, iar documentația relevă faptul că între „obiectivele deținute” de SC T.T.

SA a fost inclus și terenul în suprafață de 33.943 mp din Făget, pe care se află Campingul Făget. În opinia instanței, documentația prezentată în cauză confirmă îndeplinirea cerințelor impuse de H.G. nr. 834/1991, iar susținerile referitoare la omisiunea verificării modului de dobândire anterior a terenului în litigiu de către unitatea beneficiară nu pot fi primite, având în vedere limitele investirii autorității emitente a actului atacat. În plus, prima instanță a susținut faptul că simpla omisiune a realizării operațiunilor de carte funciară nu înlătură efectele decretului Consiliului de Stat nr. 556/1970, în baza căruia terenul în discuție a devenit proprietate de stat. Ca atare, instanța a concluzionat în sensul că actul administrativ contestat în speță a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B.G., M.E.O. și M.V.D., care au solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T., ale cărui atribuții au fost preluate de M.Î.M.M. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenții arată că prima instanță nu a analizat circumstanțele în care a fost emis actul administrativ contestat și temeiurile legale individualizate în cuprinsul acestuia, respectiv Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. În concepția recurenților, întrucât SC T.T.

SA era o societate cu capital integral de stat, bunurile imobile aflate în patrimoniul acesteia erau proprietatea statului; ca atare, societatea nou înființată nu putea dobândi în privința acestora decât un drept de administrare directă, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală în vigoare la momentul constituirii acestei societăți nu prevedea că, prin efectul constituirii sale, terenul proprietate de stat trece în proprietatea societății. În aceeași ordine de idei, recurenții menționează că terenul proprietate de stat nu-și putea schimba forma de proprietate, intrând în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral de stat, care în circumstanțele date nu putea fi decât statul.

Pe de altă parte, recurenții precizează că H.G. nr. 834/1991 nu conține nicio dispoziție prin care s-ar stabili ci terenul proprietatea statului, aflat în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral de stat, devine proprietatea acestei societăți comerciale. În opinia recurenților, prezintă relevanță juridică în soluționarea excepției de nelegalitate faptul că nu a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate a SC T.T. SA asupra terenului litigios. În consecință, recurenții concluzionează că actul administrativ ce formează obiectul cauzei este vădit nelegal. Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Astfel, în cadrul cererii deduse judecății, recurenții-reclamanți au invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T.

Instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru următoarele considerente: Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…). Actul administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării. Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Așadar, prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice. Ca o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T. este nefondată, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G., M.E.O. și M.V.D. împotriva sentinței civile nr. 226/2010 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.