ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Cluj-Napoca, reclamanții B.G., M.E.O. și M.V.D. în contradictoriu cu pârâții

Comisia locală de fond funciar Cluj-Napoca, Comisia județeană de fond funciar

Cluj-Napoca și SC U.T.H. SA, sucursala Transilvania Cluj, au solicitat:

-rectificarea înscrierii din C.F. Cluj,

în sensul readnotării terenului în suprafață de 1.728 mp, din C.F. Cluj în

această coală funciară, foaia C.F. Cluj fiind sistată ca lipsită de obiect;

-obligarea primei pârâte să efectueze

măsurătorile, să întocmească documentația necesară și să realizeze punerea în

posesie;

-obligarea celei de a doua pârâte să

emită titlu de proprietate în favoarea reclamanților, cu privire la terenul în

suprafață de 5.535 mp, identificat în C.F. Cluj, Fănaț la „Tăieturi”;

- cu cheltuieli de judecată.

În cursul soluționării acestei

cauze, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanții au

invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis în favoarea

antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA.

Tribunalul Cluj, prin încheierea de

ședință nr. 1655 din 26 septembrie 2008, a declinat competența de soluționare a

excepției de nelegalitate anterior arătate în favoarea Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâta SC U.T.H. SA a invocat excepția tardivității, în raport de

prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, și de faptul că

reclamanții au avut cunoștință de existența actului administrativ contestat la

data de 21 noiembrie 2000. În plus, pârâta a invocat și excepția

inadmisibilității, cu motivarea că reclamanții nu au îndeplinit procedura

administrativă prealabilă.

La termenul de judecată din data de

16 februarie 2009, Curtea de Apel a respins excepția tardivității, pe

considerentul că art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie

sediul materiei în ceea ce privește excepția de nelegalitate, nu prevede un

termen înlăuntrul căruia să poată fi invocată o asemenea excepție.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acestei excepții, Curtea a reținut că aceasta este nefondată,

întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea

contenciosului administrativ.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 226 din 17

mai 2010, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994

emis în favoarea antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA, respectiv SC T.T. SA.

Pentru a pronunța o asemenea soluție

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În raport de prevederile art. 4 din

Legea nr. 554/2004, modificată, excepția de nelegalitate a unui act

administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă, indiferent de

data emiterii acestuia.

Salvgardarea principiului

stabilității raporturilor juridice nu se poate realiza prin promovarea unui

drept prin intermediul unei ilegalități.

Apărarea unui drept ori protejarea

unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate

este contestată și care nu ar putea fi cenzurată decât prin invocarea excepției

de nelegalitate.

Procedura contestării pe cale

incidentală a legalității actului administrativ, fără limită de timp, se

justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care

soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal, astfel că

posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, pe cale de excepție, apare ca o modalitate de contracarare

a efectelor principiului potrivit căruia „fraus omnia corrumpit”.

Principiul securității juridice nu

este periclitat în situația când este revizuit un act administrativ unilateral

cu caracter individual emis contra legii, astfel că procedura invocării

excepției de nelegalitate are la bază ideea restabilirii echității justiției și

legalității, ce trebuie să stea la temelia tuturor raporturilor juridice

dintr-un stat de drept, care nu poate fi apreciat ca fiind contrar exigențelor

impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

În ceea ce privește legalitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15

noiembrie 1994, prima instanță a reținut că acest act administrativ unilateral

cu caracter individual a fost emis în baza documentației elaborată de Comisia

de evaluare desemnată, iar documentația relevă faptul că între „obiectivele

deținute” de SC T.T. SA a fost inclus și terenul în suprafață de 33.943 mp din

Făget, pe care se află Campingul Făget.

În opinia instanței, documentația

prezentată în cauză confirmă îndeplinirea cerințelor impuse de H.G. nr. 834/1991,

iar susținerile referitoare la omisiunea verificării modului de dobândire

anterior a terenului în litigiu de către unitatea beneficiară nu pot fi

primite, având în vedere limitele investirii autorității emitente a actului

atacat.

În plus, prima instanță a susținut

faptul că simpla omisiune a realizării operațiunilor de carte funciară nu

înlătură efectele decretului Consiliului de Stat nr. 556/1970, în baza căruia

terenul în discuție a devenit proprietate de stat.

Ca atare, instanța a concluzionat în

sensul că actul administrativ contestat în speță a fost emis cu respectarea

dispozițiilor legale incidente în materie.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții B.G., M.E.O. și M.V.D., care au solicitat

modificarea sa, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T., ale

cărui atribuții au fost preluate de M.Î.M.M.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenții arată

că prima instanță nu a analizat circumstanțele în care a fost emis actul

administrativ contestat și temeiurile legale individualizate în cuprinsul

acestuia, respectiv Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

În concepția recurenților, întrucât SC

T.T. SA era o societate cu capital integral de stat, bunurile imobile aflate în

patrimoniul acesteia erau proprietatea statului; ca atare, societatea nou

înființată nu putea dobândi în privința acestora decât un drept de administrare

directă, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală în vigoare la momentul

constituirii acestei societăți nu prevedea că, prin efectul constituirii sale,

terenul proprietate de stat trece în proprietatea societății.

În aceeași ordine de idei,

recurenții menționează că terenul proprietate de stat nu-și putea schimba forma

de proprietate, intrând în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital

integral de stat, care în circumstanțele date nu putea fi decât statul.

Pe de altă parte, recurenții

precizează că H.G. nr. 834/1991 nu conține nicio dispoziție prin care s-ar

stabili ci terenul proprietatea statului, aflat în patrimoniul unei societăți

comerciale cu capital integral de stat, devine proprietatea acestei societăți

comerciale.

În opinia recurenților, prezintă

relevanță juridică în soluționarea excepției de nelegalitate faptul că nu a

fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate a SC T.T. SA asupra

terenului litigios.

În consecință, recurenții

concluzionează că actul administrativ ce formează obiectul cauzei este vădit

nelegal.

Analizând sentința atacată, în

raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Astfel, în cadrul cererii deduse

judecății, recurenții-reclamanți au invocat excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994

emis de M.T.

Instanța de control judiciar

apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu

caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru următoarele

considerente:

Într-adevăr, conform art. 4 din

Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…).

Actul administrativ aflat în

discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat

faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10

aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală

din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de

prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin.

(2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce privește cele două

norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării

excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi

revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în

legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național,

în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției),

asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor”

(a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra

României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Așadar, prin raportare la normele

Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la

Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța

de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din

Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără

limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor

principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real

al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în

discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu

caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și

de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma

atingerii aduse principiului securității juridice.

Ca o consecință a celor expuse

anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României,

instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994

emis de M.T. este nefondată, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II

alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.G., M.E.O.

și M.V.D. împotriva sentinței civile nr. 226/2010 din 17 mai 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2010.