ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta F.M. a
chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
București, SC C. SA Câmpia Turzii, SC J.I.E. SA și SC R.C. SRL Cluj-Napoca,
solicitând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare
a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat la data de 25 februarie
1995 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, în favoarea pârâtei SC
C. SA Câmpia Turzii, pentru suprafața de 2.300 m.p.; a solicitat obligarea
pârâților la plata cheltuielilor de judecată, numai în situația în care se vor
opune admiterii acțiunii.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 422 din 22 mai 2008 emisă de Comisia
județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Cluj s-a admis contestația formulată de reclamantă împotriva modului de
soluționare de către Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 Câmpia Turzii a
cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul Legii
nr. 247/2005 și, în consecință, Comisia locală de fond funciar a fost obligată
să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.300
m.p., înscris în C.F. 78 P. (corect 76 P.), cu nr. top.1006-1007.
A mai arătat
reclamanta că așa cum rezultă din copia în extenso a C.F. nr. 76 P., imobilul
prevăzut cu nr. top. 1006-1007, fostă proprietate tabulară a antecesoarei
reclamantei F.A., a fost abnotat din această foaie funciară și transcris în
C.F. nr. 4818 C.T., în favoarea pârâtei SC C. SA Câmpia Turzii, cu titlu de
drept lege, drept de proprietate intabulat în baza certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 februarie 1995 de
Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Ulterior acest imobil
a trecut în proprietatea mai multor societăți comerciale, în baza unor acte
autentice evidențiate în cartea funciară, iar începând cu data de 13 mai 2005,
este proprietatea tabulară a pârâtei SC J.I.E. SA, în baza contractului de
vânzare-cumpărare autentificat în 11 mai 2005 de B.N.P. T.M.D.
Reclamanta F.M. a
formulat precizare de acțiune, precizând pârâții față de care este formulată
acțiunea, denumirea și sediul acestora, respectiv Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, SC J.I.E. SA și SC R.C. SRL.
În motivarea
precizării de acțiune, reclamanta a arătat că prin certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 februarie 1995
de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în favoarea SC C. SA Câmpia Turzii,
a fost atestat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 561.411 m.p.,
respectiv 56 ha și 1.411 m.p.
Prin întâmpinarea
formulată, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fost
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) a invocat excepția
inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile raportat la
prevederile Legii nr. 554/2004, solicitând în principal respingerea acesteia ca
fiind inadmisibilă, precum și excepția tardivității acțiunii raportat la
prevederile Legii nr. 554/2004, solicitând în subsidiar respingerea acțiunii ca
fiind tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că
certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat este un act
administrativ unilateral, cu caracter individual, emis anterior intrării în
vigoare a Legii contenciosului administrativ, respectiv faptul că actul atacat
a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
în anul 1995, cu 15 ani înaintea introducerii acțiunii în anulare.
Față de aceste aspecte,
pârâtul a apreciat că termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. (2) (termen
de decădere ce-și găsește rațiunea în considerente ce țin de respectarea
principiului securității și stabilității raporturilor juridice) din Legea nr.
554/2004 este împlinit.
Prin întâmpinare,
pârâta SC J.I.E. SA a invocat: excepția lipsei procedurii prealabile, în raport
de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă;
excepția lipsei calității procesuale pasive a SC J.I.E. SA, solicitând respingerea
acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Pe fondul cauzei,
pârâta a asolicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta F.M. în
Dosarul nr. 260/33/2010, având ca obiect anulare certificat de atestare a
dreptului de proprietate, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta SC R.C. SRL. Cluj-Napoca a invocat în principal
excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de disp. art. 7 din
Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității cererii în anulare; în subsidiar,
excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond a solicitat
respingerea cererii ca nefondate.
Prin sentința civilă
nr. 242/2010 din 25 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, a r
espins excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA. și SC R.C. SRL; a respins excepția inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile; a respins ca tardivă acțiunea
formulată de reclamanta F.M. împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, SC J.I.E. SA și SC R.C. SRL.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA și SC R.C. SRL este
neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Astfel, instanța a
reținut că certificatul de atestare al dreptului de proprietate a cărui anulare
se solicită a fost emis pe numele SC C. SA, care, potrivit evidențelor de la
Oficiul Registrului Comerțului a fost radiată, reclamanta, prin reprezentant,
arătând că nu-și mai susține cererea față de această pârâtă.
S-a arătat că terenul
obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost
înstrăinat către pârâtele SC R.C. SRL și SC J.I.E. SA, o parte din el fiind
intabulat și pe numele acestor societăți, față de aceste societăți putându-se
realiza interesul persoanei care a promovat acțiunea în cazul în care demersul
juridic al acesteia va fi satisfăcut.
Referitor la excepția
lipsei plângerii prealabile, instanța a considerat-o nefondată, reținând că,
odată intrate în circuitul civil, autoritatea administrativă eminentă nu mai
putea revoca actele administrative emise, context în care nu există un interes
legitim și actual al reclamantei pentru inițierea procedurii prealabile.
Instanța a apreciat
că, în ceea ce privește obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile,
față de considerentele de fapt ale speței, recursul administrativ nu trebuia
exercitat.
Din această
perspectivă, instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de
proprietate, a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată,
este act administrativ unilateral cu caracter individual de autoritate emis de
un organ al administrației publice centrale în scopul de a produce efecte
juridice proprii, iar natura lui juridică se păstrează și după ce acesta a
intrat în circuitul civil.
Instanța a apreciat
că excepția tardivității acțiunii este fondată, reținând că în cauză se atacă
un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în urmă cu 15 ani în
temeiul H.G. nr. 834/1991, că potrivit prevederilor pct. 5 alin. (1) din
hotărâre, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, adică Legii nr.
7/1996 privind cadastrul funciar și publicitate imobiliară, care la art. 25
alin. (1) prevede că înscrierile în cartea funciară vor produce efecte de
opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii.
S-a mai arătat că
reclamanta avea cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului
de proprietate pe care l-a atacat de la data înscrierii acestuia în cartea funciară
(08 mai 1996) sau cel târziu odată cu promovarea acțiunii ce a făcut obiectul
Dosarului nr. 4895/328/2008 a Judecătoriei Turda în care s-a pronunțat sentința
civilă nr. 209 din 15 februarie 2009 în care Comisia locală de fond funciar
Câmpia Turzii a chemat în judecată și pe F.M., solicitând anularea hotărârii
nr. 422 din 22 mai 2008 a Comisiei județene de fond funciar Cluj, deci cel
târziu în anul 2008. S-a apreciat că raportând această dată la data de 15
februarie 2010 când a fost înregistrată acțiunea reclamantei din prezentul
dosar, aceasta este tardivă.
S-a arătat în
considerentele hotărârii atacate că reclamanta putea să prevadă în mod
rezonabil că, dacă nu acționa în termenul de un an de la data la care a luat
cunoștință de actul pretins vătămător, i se va respinge acțiunea ca tardiv
introdusă, reținându-se depășirea termenului legal.
Instanța a considerat
astfel că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură,
atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce
la o astfel de sancțiune, nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri
reglementată ulterior, mai generoasă din perspectiva termenului în cadrul
căruia se poate pune în discuție dreptul alegat.
Pentru toate aceste
considerente de fapt și de drept, întemeiat pe dispozițiile art. 11 din Legea
nr. 554/2004, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca tardivă.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta F.M., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii
pornind de la o simplă presupunere nesusținută de niciun act de la dosar și
fără a face o minimă verificare a celor avute în vedere, apreciind că atâta
timp cât în litigiul ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4895/328/2008 al
Judecătoriei Turda recurenta a fost parte, iar Comisia locală Câmpia Turzii a
indicat faptul că terenul solicitat se afla în proprietatea SC C. SA, acela
este momentul în care a luat cunoștință de existența certificatului de atestare
a dreptului de proprietate atacat.
Recurenta arată că
instanța de fond, anterior soluționării excepției tardivității, era obligată să
verifice în mod cert dacă în dosarul înregistrat în temeiul Legii nr. 247/2005
la Primăria Câmpia Turzii, sau în dosarul civil nr. 4895/328/2008 al
Judecătoriei Turda, exista o dovadă a faptului ca aceasta a cunoscut de
existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat și nu să
admită această excepție, cu consecințe extrem de grave pe baza unei simple
prezumții.
Se mai arată în
motivele de recurs că recurentei i s-a adus la cunoștință faptul că terenul nu
poate fi reconstituit pe vechiul amplasament întrucât este proprietatea
tabulară a pârâtei SC J.I.E. SA București, prin adresa din 10 noiembrie 2009.
comunicată la data de 11 noiembrie 2010, fără a indica actul în baza căruia
este proprietar, deși a solicitat expres acest lucru prin cererea înregistrată,
precum și faptul că în urma demersurilor la Oficiul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Turda, la data de 14 ianuarie 2010, i s-au eliberat
copiile fidele ale cărților funciare depuse la dosar, la aceasta data recurenta
aflând ca în favoarea SC C. SA Câmpia Turzii a fost eliberat certificatul de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25
februarie 1995 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, a cărei
nulitate absolută parțială a solicitat a se constata.
Recurenta apreciază
că atâta timp cât este cert faptul că doar la data de 14 ianuarie 2010 a aflat
de existența actului administrativ atacat, formulând acțiune în instanță
la data de 15 februarie 2010, în mod greșit instanța de fond a reținut anul
2008 ca an în care putea lua la cunoștință de existența certificatului de atestare
a dreptului de proprietate atacat și, în temeiul art. 11 din Legea nr.
554/2004, a respins ca tardivă acțiunea.
Întrucât instanța de
fond a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului
cauzei, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recurenta a solicitat
admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea instanței
de fond, Curtea de Apel Cluj.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Prima instanță a
făcut, prin sentința atacată, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 alin.
(2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, constatând că, prin raportare la data emiterii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale (25 februarie 1995), la data intabulării
acestuia în cartea funciară (08 mai 1996) și la data introducerii cererii de
chemare în judecată (15 februarie 2010), acțiunea în contencios administrativ
prin care reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual este
tardiv formulată.
Astfel, având în
vedere că reclamanta este terț față de actul atacat, termenul de la care începe
să curgă dreptul de a introduce acțiune este data înscrierii în cartea funciară,
deoarece efectul înscrierii în cărțile funciare este opozabilitatea față de
terți, nefiind necesar ca terța persoană să fi intrat în posesia actului, ci
doar ca aceasta să fi luat la cunoștință despre existența actului, dar nu mai
târziu de 1 an de la data luării la cunoștință, sub sancțiunea decăderii din
dreptul de a mai promova acțiunea.
În speță c
ertificatul de
proprietate a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, iar, potrivit
prevederilor art. 5 alin. (1) din această hotărâre, certificatele de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de
publicitate imobiliară, adică Legii nr. 7/1996 privind cadastrul funciar și
publicitatea imobiliară, care la art. 25 alin. (1) prevede că înscrierile în
cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la
data înregistrării cererii.
Raportat la actele
dosarului, se constată că în cauză
condiția luării la cunoștință despre
existența actului a fost îndeplinită de la data înscrierii în cartea funciară,
respectiv 0
8
mai 1996
,
iar termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a
fost împlinit înainte de data introducerii acțiunii.
În mod corect a
reținut instanța de fond că reclamanta putea să prevadă în termen rezonabil că,
dacă nu acționa în termenul de 1 an de la data la care a luat cunoștință de
actul pretins vătămător, i se putea respinge acțiunea ca tardiv introdusă,
reținându-se depășirea termenului legal, având în vedere că aceasta a luat
cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate
cel mai târziu în anul 2008, odată cu promovarea acțiunii ce a făcut obiectul
Dosarului nr. 4895/328/2008 al Judecătoriei Turda, dosar în care aceasta a fost
parte.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că instanța de fond a procedat în mod întemeiat, în baza
dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
, la examinarea cu prioritate a
excepțiilor invocate în cauză, respectiv excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA și SC R.C. SRL și excepția inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, pe care le-a respins, precum și
excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul
Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
pe care a admis-o, cu consecința
respingerii acțiunii
ca tardiv introdusă, nemaifiind necesară luarea în discuție și analizarea
aspectelor referitoare la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului
de proprietate atacat.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu
pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de F.M. împotriva sentinței civile nr. 242/2010 din 25 mai 2010 a
Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 04 martie 2011.