ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamantul A.P. s-a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din data de 12 mai 2007 și a anexelor nr. 2, 3, 4, 5 ale

acestui certificat, emis în favoarea pârâtei SC C.F.C. SA, pentru suprafața de

1387 mp teren situat în Cluj-Napoca, , înscris în CF Cluj-Napoca.

Apel

Prin sentința nr. 496

din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând următoarele:

Potrivit certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, emis la data de 12 mai 1997, pârâta SC

C.F.C. SA are în proprietate exclusivă suprafața de 36.515,90 mp teren, identificat

prin anexa 2 și planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația

de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrate din data de 22 ianuarie 1997.

Analizând documentația

care a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate

al pârâtei, Curtea a constatat că terenurile care fac obiectul actului administrativ

sunt determinate ca necesare desfășurării activității societăților comerciale cu

capital de stat conform obiectului lor de activitate prevăzut în actul de înființare.

De asemenea, imobilul

ce face obiectul certificatului contestat se afla în patrimoniul pârâtei SC

C.F.C. SA la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate,

atestând astfel că patrimoniul societății comerciale cu capital de stat include

și dreptul de proprietate asupra terenului deținut în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 15/1990.

S-a constatat că beneficiara

a făcut dovada titlului în baza căruia deține terenul, în acest sens anexând documentația

pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ordinul

nr. 230 din 5 martie 1977 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare,

Acordul unic nr. X1/1976 al Consiliului Popular al Județului Cluj, Avizul nr. X2/1977

al Consiliului Popular al Județului Cluj și Autorizația din 1 iulie 1977 pentru

executare de lucrări.

Din conținutul acestor

documente rezultă faptul că antecesoarea beneficiarei certificatului de atestare

a dreptului de proprietate contestat a dobândit un drept real asupra imobilului

prin efectul legii, iar obiectivul realizat pe terenul expropriat în acest scop

a servit atât activității desfășurate de antecesoarea pârâtei SC C.F.C. SA, cât

și de către aceasta din urmă.

Instanța a reținut că

probele administrate în cauză au relevat fără echivoc împrejurarea că la eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparținând pârâtei au fost

respectate dispozițiile legale, rezultând că prin operațiunea tehnico-administrativă

efectuată de către autoritățile abilitate de lege a certifica conformitatea situației

de fapt cu realitatea evidențelor administrative deținute de autoritățile publice

este înlăturată orice îndoială cu privire la existența în patrimoniul societății

a terenului respectiv, în limitele evidențiate de măsurătorile topo efectuate în

acest scop, dovadă fiind procesul-verbal de recepție a lucrărilor topo din 22 ianuarie

1997, semnat fiind de comisia de recepție constituită potrivit prevederilor H.G.

nr. 834/1991 și art. 35 din Criteriile nr. 2665/l992, din reprezentanți ai Oficiului

de Cadastru și Organizarea Teritoriului Cluj, ai Direcției de Urbanism și Amenajarea

Teritoriului Cluj, ai beneficiarului precum și dintr-un delegat din partea executantului.

reclamant.

Reclamantul A.P. a atacat

cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, fără a încadra în

drept motivele de recurs.

În esență, reclamantul–recurent

a arătat că instanța de fond nu a analizat dreptul său de proprietate vătămat prin

emiterea certificatului contestat, drept de proprietate asupra unui teren de 4900

mp pentru care Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor Cluj a emis adeverința din 7 aprilie 1992 și apoi titlul de proprietate,

pe numele defunctei S.A., al cărei moștenitor este recurentul–reclamant. Din acest

teren, susține recurentul–reclamant, suprafața de 1387 mp, înscrisă în CF Cluj-Napoca,

este ocupată de către SC C.F.C. SA, care nu mai desfășoară nici un fel de activitate

pe acel teren, dar refuză să își ridice resturile de construcții și gardul aflate

în stare de degradare.

De asemenea, recurentul–reclamant

a arătat pentru terenul în suprafață de 1387 mp nu este îndeplinită condiția de

a fi necesar desfășurării activității societății comerciale, conform obiectului

său de activitate, iar instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei cercetări

la fața locului, în temeiul art. 215 C. proc. civ., pentru a verifica dacă există

o suprafață de teren liberă, nefolosită, care nu a fost și nu este necesară desfășurării

activității.

O altă critică adusă sentinței

vizează aspectele referitoare la titlul în baza căruia societatea comercială deținea

terenul, în sensul că instanța de fond a menționat că terenul a fost expropriat,

deși terenul nu a făcut obiect al unei măsuri de expropriere, fiind tot timpul înscris

în cartea funciară pe numele antecesorilor și apoi al recurentului.

Toate actele incluse în

documentația întocmită în vederea emiterii certificatului (Ordinul nr. 230 din 5

martie 1977 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Acordul Unic

nr. X1/1976 al Consiliului Popular al județului Cluj și Avizul nr. X2/1997) au fost

emise sub rezerva exproprierii, conținând mențiuni exprese cu privire la efectele

ce se vor produce numai după emiterea actelor de expropriere și de scoatere din

producție, iar autorizația de construcție din 1 iulie 1977 a avut ca obiect exclusiv

baza de producție pentru electrificare cale ferată și depozit central, iar nu și

anexele ce ocupă terenul în dispută.

În fine, recurentul-reclamant

a invocat unele neregularități ale documentației care a stat la baza emiterii certificatului,

constând în lipsa acordului de vecinătate al Consiliului Local Cluj, la care era

înregistrată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991.

4.Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă

la dosar SC C.F.C. SA, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Transilvania

SPRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre

criticile formulate.

În esență, a arătat că,

având în vedere natura cererii de chemare în judecată, instanța nu avea obligația

de a analiza dreptul de proprietate al recurentului și de a compara titlurile, că

documentația întocmită în vederea atestării dreptului de proprietate respectă toate

cerințele impuse de H.G. nr. 834/1991 și că în urma măsurătorilor efectuate a rezultat

că suprafața de teren liber era de numai 1.168,70 mp, mai puțin decât suprafața

de 1387 mp pe care o reclamă recurentul, susținând că nu este necesară desfășurării

activității societății.

Documentația respectivă

a fost verificată și însușită de Direcția de Urbanism și amenajarea teritoriului

din cadrul Consiliului Județean Cluj și de către Oficiul de Cadastru și Organizarea

Teritoriului Cluj, autorități abilitate de lege, cărora, în opinia intimatei–pârâte,

instanța de judecată nu li se poate substitui, respingerea probei cu cercetarea

la fața locului fiind, astfel, întemeiată.

Intimata-pârâtă a mai

arătat că terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului

de proprietate a fost expropriat de la Curtea de Apel Ploiești D., comuna Apahida,

nefiind proprietatea recurentului, și că procesul-verbal de vecinătate nu a fost

semnat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru că, potrivit planului cadastral,

terenul se învecina cu terenuri aparținând Comunei Apahida și unei persoane fizice,

în punctele 351, 367, 379, 380, 387, 393, 405 și 441, iar nu cu Municipiul Cluj-Napoca.

Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a formulat , de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul administrativ contestat a fost

emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de legiuitor,

iar instanța de fond a reținut corect că probele administrate dovedesc fără echivoc

îndeplinirea cerințelor cuprinse în criteriile nr. 2665/1992.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul–reclamant , ținând seama și de apărările intimaților–pârâți,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare:

de drept relevante

Recurentul–reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ certificatul din data de

12 mai 1997, emis de Ministerul Transporturilor în favoarea SC C.F.C. SA , în temeiul

art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat

ca regii autonome și societăți comerciale și al H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea

și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat.

Din totalul de 36515,90 mp. teren pentru care societății comerciale i-a fost atestat

dreptul de proprietate, recurentul–reclamant a contestat actul numai pentru suprafața

de 1387 mp teren, înscris în CF Cluj–Napoca.

Potrivit art. 1 alin.

(1)–(2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri , se poate

adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

În speță, recurentul–reclamant

a invocat, pe de o parte, vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra terenului

în suprafață de 1387 mp teren menționat mai sus și, pe de altă parte, nelegalitatea

decurgând din neîndeplinirea unor condiții de fond și de procedură în emiterea certificatului,

mai precis neîndeplinirea condiției ca terenul să fie necesar desfășurării activității,

conform obiectului de activitate al societății comerciale, conform art. 1 din H.G.

nr. 834/1991 și neîntocmirea unui proces-verbal de vecinătate cu Consiliul Local

Cluj-Napoca.

Din considerentele sentinței

atacate, rezultă că instanța de fond a constatat legalitatea certificatului pe baza

unei evaluări în ansamblu a documentației întocmite de pârâtă în vederea emiterii

actului și certificate de autoritățile competente, reținând concordanța acesteia

cu criteriile nr. 2665/1992, emise în aplicarea art. 2 din H.G. nr. 234/1991 și

detaliind motivele care au fundamentat concluzia potrivit căreia beneficiara actului

a făcut dovada existenței terenului în patrimoniul său la data emiterii certificatului,

potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 1 teza I din H. G. nr.

834/1991.

Nu au fost însă examinate,

în nici un fel, susținerile reclamantului privind neîndeplinirea condiției ca terenul

în suprafață de 1387 mp să fie necesar desfășurării obiectului de activitate , singura

mențiune în considerentele sentinței fiind una generică, în sensul că „terenurile

ce fac obiectul actului administrativ sunt determinate ca necesare desfășurării

activității societăților comerciale cu capital de stat, conform obiectului lor de

activitate prevăzut în actul de înființare (pag. 4, pct. 2, parag. 2 din sentință).

Nu au fost analizate în

concret nici susținerile reclamantului privind lipsa unui proces–verbal de vecinătate

cu Consiliul Local Cluj–Napoca, pentru punctele 351, 367, 379, 380, 307 și 393 din

planul topografic, după cum nu a fost verificată în mod corespunzător, nici apărarea

pârâților, privind motivul încheierii procesului–verbal cu Consiliul Local Apahida,

după ce, inițial, la pct. 4 din procesul-verbal de vecinătăți fusese trecută „Primăria

Municipiului Cluj-Napoca”.

Or, pentru verificarea

temeiniciei tuturor acestor susțineri și, implicit, a îndeplinirii condițiilor corelative

pentru atestarea dreptului de proprietate, era necesară efectuarea unei expertize

topografice, care să stabilească dacă există o suprapunere între terenul în suprafață

de 1387 mp, înscris în CF pe numele reclamantului și terenul pentru care societății

comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ să indice

vecinătățile și să precizeze dacă, în raport cu situația constată la fața locului,

terenul este afectat desfășurării activității societății-comerciale, potrivit obiectului

ei de activitate.

Potrivit art. 129

alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care probele propuse sunt neîndestulătoare

pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța poate, din oficiu, să pună

în discuție necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona, chiar

dacă părțile se împotrivesc, iar împrejurarea că documentația întocmită de pârâtă

a fost verificată și avizată, la vremea respectivă, de reprezentanți ai autorităților

publice cu atribuții în derularea procedurii reglementate prin H.G. nr. 834/1991

nu exclude posibilitatea administrării, în faza controlului judecătoresc, a probelor

permise de Codul de procedură civilă. În caz contrar, ar fi golit de conținut însuși

scopul contenciosului administrativ.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

motivele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al art. 312

alin. (1), (2) și (3) penultima teză C. proc. civ. și al art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

în vederea completării probatoriului în sensul menționat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.P. împotriva sentinței nr. 496 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie

2011.