ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.P. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 12 mai 2007 și a anexelor nr. 2, 3, 4, 5 ale acestui certificat, emis în favoarea pârâtei SC C.F.C. SA, pentru suprafața de 1387 mp teren situat în Cluj-Napoca, , înscris în CF Cluj-Napoca. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 496 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând următoarele: Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis la data de 12 mai 1997, pârâta SC C.F.C.

SA are în proprietate exclusivă suprafața de 36.515,90 mp teren, identificat prin anexa 2 și planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrate din data de 22 ianuarie 1997. Analizând documentația care a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, Curtea a constatat că terenurile care fac obiectul actului administrativ sunt determinate ca necesare desfășurării activității societăților comerciale cu capital de stat conform obiectului lor de activitate prevăzut în actul de înființare. De asemenea, imobilul ce face obiectul certificatului contestat se afla în patrimoniul pârâtei SC C.F.C.

SA la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, atestând astfel că patrimoniul societății comerciale cu capital de stat include și dreptul de proprietate asupra terenului deținut în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990. S-a constatat că beneficiara a făcut dovada titlului în baza căruia deține terenul, în acest sens anexând documentația pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ordinul nr. 230 din 5 martie 1977 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Acordul unic nr. X1/1976 al Consiliului Popular al Județului Cluj, Avizul nr. X2/1977 al Consiliului Popular al Județului Cluj și Autorizația din 1 iulie 1977 pentru executare de lucrări.

Din conținutul acestor documente rezultă faptul că antecesoarea beneficiarei certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat a dobândit un drept real asupra imobilului prin efectul legii, iar obiectivul realizat pe terenul expropriat în acest scop a servit atât activității desfășurate de antecesoarea pârâtei SC C.F.C. SA, cât și de către aceasta din urmă.

Instanța a reținut că probele administrate în cauză au relevat fără echivoc împrejurarea că la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparținând pârâtei au fost respectate dispozițiile legale, rezultând că prin operațiunea tehnico-administrativă efectuată de către autoritățile abilitate de lege a certifica conformitatea situației de fapt cu realitatea evidențelor administrative deținute de autoritățile publice este înlăturată orice îndoială cu privire la existența în patrimoniul societății a terenului respectiv, în limitele evidențiate de măsurătorile topo efectuate în acest scop, dovadă fiind procesul-verbal de recepție a lucrărilor topo din 22 ianuarie 1997, semnat fiind de comisia de recepție constituită potrivit prevederilor H.G.

nr. 834/1991 și art. 35 din Criteriile nr. 2665/l992, din reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului Cluj, ai Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului Cluj, ai beneficiarului precum și dintr-un delegat din partea executantului. 3. Recursul declarat de reclamant. Reclamantul A.P. a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, fără a încadra în drept motivele de recurs. În esență, reclamantul–recurent a arătat că instanța de fond nu a analizat dreptul său de proprietate vătămat prin emiterea certificatului contestat, drept de proprietate asupra unui teren de 4900 mp pentru care Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj a emis adeverința din 7 aprilie 1992 și apoi titlul de proprietate, pe numele defunctei S.A., al cărei moștenitor este recurentul–reclamant.

Din acest teren, susține recurentul–reclamant, suprafața de 1387 mp, înscrisă în CF Cluj-Napoca, este ocupată de către SC C.F.C. SA, care nu mai desfășoară nici un fel de activitate pe acel teren, dar refuză să își ridice resturile de construcții și gardul aflate în stare de degradare. De asemenea, recurentul–reclamant a arătat pentru terenul în suprafață de 1387 mp nu este îndeplinită condiția de a fi necesar desfășurării activității societății comerciale, conform obiectului său de activitate, iar instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei cercetări la fața locului, în temeiul art. 215 C. proc. civ., pentru a verifica dacă există o suprafață de teren liberă, nefolosită, care nu a fost și nu este necesară desfășurării activității.

O altă critică adusă sentinței vizează aspectele referitoare la titlul în baza căruia societatea comercială deținea terenul, în sensul că instanța de fond a menționat că terenul a fost expropriat, deși terenul nu a făcut obiect al unei măsuri de expropriere, fiind tot timpul înscris în cartea funciară pe numele antecesorilor și apoi al recurentului.

Toate actele incluse în documentația întocmită în vederea emiterii certificatului (Ordinul nr. 230 din 5 martie 1977 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Acordul Unic nr. X1/1976 al Consiliului Popular al județului Cluj și Avizul nr. X2/1997) au fost emise sub rezerva exproprierii, conținând mențiuni exprese cu privire la efectele ce se vor produce numai după emiterea actelor de expropriere și de scoatere din producție, iar autorizația de construcție din 1 iulie 1977 a avut ca obiect exclusiv baza de producție pentru electrificare cale ferată și depozit central, iar nu și anexele ce ocupă terenul în dispută. În fine, recurentul-reclamant a invocat unele neregularități ale documentației care a stat la baza emiterii certificatului, constând în lipsa acordului de vecinătate al Consiliului Local Cluj, la care era înregistrată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

4.Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar SC C.F.C. SA, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate. În esență, a arătat că, având în vedere natura cererii de chemare în judecată, instanța nu avea obligația de a analiza dreptul de proprietate al recurentului și de a compara titlurile, că documentația întocmită în vederea atestării dreptului de proprietate respectă toate cerințele impuse de H.G. nr. 834/1991 și că în urma măsurătorilor efectuate a rezultat că suprafața de teren liber era de numai 1.168,70 mp, mai puțin decât suprafața de 1387 mp pe care o reclamă recurentul, susținând că nu este necesară desfășurării activității societății.

Documentația respectivă a fost verificată și însușită de Direcția de Urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Județean Cluj și de către Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Cluj, autorități abilitate de lege, cărora, în opinia intimatei–pârâte, instanța de judecată nu li se poate substitui, respingerea probei cu cercetarea la fața locului fiind, astfel, întemeiată. Intimata-pârâtă a mai arătat că terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost expropriat de la Curtea de Apel Ploiești D., comuna Apahida, nefiind proprietatea recurentului, și că procesul-verbal de vecinătate nu a fost semnat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru că, potrivit planului cadastral, terenul se învecina cu terenuri aparținând Comunei Apahida și unei persoane fizice, în punctele 351, 367, 379, 380, 387, 393, 405 și 441, iar nu cu Municipiul Cluj-Napoca.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat , de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de legiuitor, iar instanța de fond a reținut corect că probele administrate dovedesc fără echivoc îndeplinirea cerințelor cuprinse în criteriile nr. 2665/1992. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul–reclamant , ținând seama și de apărările intimaților–pârâți, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul–reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ certificatul din data de 12 mai 1997, emis de Ministerul Transporturilor în favoarea SC C.F.C.

SA , în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și al H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat. Din totalul de 36515,90 mp. teren pentru care societății comerciale i-a fost atestat dreptul de proprietate, recurentul–reclamant a contestat actul numai pentru suprafața de 1387 mp teren, înscris în CF Cluj–Napoca. Potrivit art. 1 alin. (1)–(2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri , se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

În speță, recurentul–reclamant a invocat, pe de o parte, vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1387 mp teren menționat mai sus și, pe de altă parte, nelegalitatea decurgând din neîndeplinirea unor condiții de fond și de procedură în emiterea certificatului, mai precis neîndeplinirea condiției ca terenul să fie necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate al societății comerciale, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și neîntocmirea unui proces-verbal de vecinătate cu Consiliul Local Cluj-Napoca. Din considerentele sentinței atacate, rezultă că instanța de fond a constatat legalitatea certificatului pe baza unei evaluări în ansamblu a documentației întocmite de pârâtă în vederea emiterii actului și certificate de autoritățile competente, reținând concordanța acesteia cu criteriile nr. 2665/1992, emise în aplicarea art. 2 din H.G.

nr. 234/1991 și detaliind motivele care au fundamentat concluzia potrivit căreia beneficiara actului a făcut dovada existenței terenului în patrimoniul său la data emiterii certificatului, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 1 teza I din H. G. nr. 834/1991. Nu au fost însă examinate, în nici un fel, susținerile reclamantului privind neîndeplinirea condiției ca terenul în suprafață de 1387 mp să fie necesar desfășurării obiectului de activitate , singura mențiune în considerentele sentinței fiind una generică, în sensul că „terenurile ce fac obiectul actului administrativ sunt determinate ca necesare desfășurării activității societăților comerciale cu capital de stat, conform obiectului lor de activitate prevăzut în actul de înființare (pag.

4, pct. 2, parag. 2 din sentință). Nu au fost analizate în concret nici susținerile reclamantului privind lipsa unui proces–verbal de vecinătate cu Consiliul Local Cluj–Napoca, pentru punctele 351, 367, 379, 380, 307 și 393 din planul topografic, după cum nu a fost verificată în mod corespunzător, nici apărarea pârâților, privind motivul încheierii procesului–verbal cu Consiliul Local Apahida, după ce, inițial, la pct. 4 din procesul-verbal de vecinătăți fusese trecută „Primăria Municipiului Cluj-Napoca”.

Or, pentru verificarea temeiniciei tuturor acestor susțineri și, implicit, a îndeplinirii condițiilor corelative pentru atestarea dreptului de proprietate, era necesară efectuarea unei expertize topografice, care să stabilească dacă există o suprapunere între terenul în suprafață de 1387 mp, înscris în CF pe numele reclamantului și terenul pentru care societății comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ să indice vecinătățile și să precizeze dacă, în raport cu situația constată la fața locului, terenul este afectat desfășurării activității societății-comerciale, potrivit obiectului ei de activitate. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în cazul în care probele propuse sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța poate, din oficiu, să pună în discuție necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părțile se împotrivesc, iar împrejurarea că documentația întocmită de pârâtă a fost verificată și avizată, la vremea respectivă, de reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în derularea procedurii reglementate prin H.G. nr. 834/1991 nu exclude posibilitatea administrării, în faza controlului judecătoresc, a probelor permise de Codul de procedură civilă. În caz contrar, ar fi golit de conținut însuși scopul contenciosului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate motivele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al art. 312 alin. (1), (2) și (3) penultima teză C. proc.

civ. și al art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării probatoriului în sensul menționat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P. împotriva sentinței nr. 496 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.