ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2016

Decizia nr. 1954/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 12 mai 2007 și a Anexelor nr. 2, 3, 4, 5 ale acestui certificat, emis în favoarea pârâtei SC B. Cluj SA, pentru suprafața de 1.387 mp, teren situat în Cluj-Napoca, (Fânaț la Gruiu Brati), înscris în CF Cluj-Napoca.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietar al terenului în suprafață de 4.900 mp, pentru care Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor județul Cluj a emis Titlul de proprietate nr. 3098/3949 pe numele defunctei C., al cărui moștenitor este, potrivit Sentinței nr. 938/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, drept de proprietate înscris în CF Cluj-Napoca.

Totodată, a susținut că o suprafață de 1.387 mp din terenul sus-menționat este ocupat ilegal de către pârâta SC B. Cluj SA, formulând în cursul anului 2009 o serie de somații, chemări la conciliere prin care a solicitat acestei societăți să ridice de pe terenul său resturile de construcții, aflate în avansată stare de degradare, și gardul ce împrejmuiește aceste construcții.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea acțiunii, arătând că actul a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991.

1.1. Curtea de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 496 din 20 decembrie 2010 pronunțată în primul ciclu procesual, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparținând pârâtei au fost respectate dispozițiile legale.

1.2. Prin Decizia civilă nr. 4466 din 30 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/117/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel, a apreciat că, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se impune efectuarea unei expertize topometrice pentru lămurirea tuturor susținerilor formulate de reclamant

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 2844/117/2010**.

Prin notele de ședință depuse la dosar, reclamantul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SA, iar SC D. SRL a depus cerere de intervenție prin care a arătat că susține poziția procesuală a Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și toate apărările formulate prin cererea de intervenție formulată în interesul SC B. SA a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Totodată, a susținut că reclamantul este lipsit de calitate procesuală activă și de interes în contestarea valabilității certificatului atacat.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de SC D. SRL în interesul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se constata dacă terenul în suprafață de 1.387 mp a fost necesar desfășurării obiectivului de activitate al pârâtei SC B. Cluj SA, existența suprapunerii terenului reclamantului cu terenul existent în actul contestat și determinarea acestuia sub aspectul vecinătăților (procese-verbale de vecinătăți).

2.1. Prin Încheierea din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a admis în principiu cererea de intervenție formulată de SC D. SRL în interesul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, apreciind că intervenienta justifică interes, și a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, formulate de intervenientă, dispunând amânarea cauzei pentru ca expertul să răspundă la acestea.

2.2. Prin Încheierea din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a dispus amânarea pricinii pentru desemnarea unui expert care să întocmească un nou raport de expertiză în cauză, în specialitatea construcții căi ferate, apreciind că este obligația reclamantului să achite onorariul pentru expertiză (răspunsul la obiecțiuni).

2.3. Curtea de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 68 din 15 decembrie 2015, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului de a parcurge procedura prealabilă, tardivității formulării acțiunii și lipsei calității procesuale active și de interes a reclamantului, invocate de intervenientă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant și a obligat reclamantul la plata sumei 3.020 RON, cheltuieli de judecată, către intervenientă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, privitor la excepțiile invocate de intervenientă a apreciat că se impune respingerea acestora, reținând că pricina a fost casată cu trimitere spre rejudecare în vederea soluționării aspectelor de fond ale cauzei, invocarea unor excepții prealabile soluționării fondului și care privesc aspecte anterioare casării cu trimitere, nefiind justificată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Pentru determinarea aspectului referitor la necesitatea desfășurării activității specifice pe terenul în cauză, în raport cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, prima instanță a avut în vedere concluziile expertizei inițiale efectuate în cauză și răspunsul la obiecțiunile ulterioare ale părților.

Astfel, expertul a arătat că atelierul de tâmplărie, amplasat pe terenul în discuție era necesar desfășurării obiectului de activitate al SC B. SA, iar în răspunsul la obiecțiuni a detaliat punctul său de vedere, argumentând necesitatea construcțiilor din perspectiva aceluiași aspect.

Prima instanță a apreciat că aspectele referitoare la dată nu prezintă relevanță, de altfel răspunsul fiind punctat și în raport de anul 1997.

Astfel, a apreciat că motivul de nelegalitate susținut de reclamant, lipsa necesității, nu se justifică.

Din conținutul expertizei efectuate de expertul E. prima instanță a reținut că există suprapunere între terenul reclamantului și terenul pentru care s-a emis actul contestat, iar pe același teren există construcții destinate desfășurării activității societății comerciale față de care s-a emis actul contestat.

Judecătorul fondului a reținut astfel că titularul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat a dobândit un drept real asupra imobilului prin efectul legii, iar obiectivul realizat pe terenul expropriat în acest scop a servit activității specifice a beneficiarului.

În concluzie, a apreciat că la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate au fost respectate condițiile prevăzute în Criteriile nr. 2665/1992 și în H.G. nr. 834/1991.

Totodată, s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva Încheierilor de ședință din data de 18 iunie 2014 și 1 octombrie 2014 și Sentinței nr. 68 din 15 decembrie 2015, pentru motivele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul consideră că încheierea de ședință pronunțată în data de 18 iunie 2014 este netemeinică, deoarece cererea de intervenție formulată de SC D. SRL, în interesul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii reprezintă o cerere în interes propriu și nu o cerere în interesul părții, situație în care cererea este inadmisibilă potrivit art. 50 C. proc. civ.

Cu privire la aceeași încheiere de ședință recurată, se arată că este nulă pentru faptul omiterii pronunțării prin dispozitiv a admiterii cererii de intervenție. În situația în care instanța de recurs apreciază că cererea de intervenție este admisibilă, recurentul solicită a se respinge cererea intervenientei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.020 RON.

Referitor la încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2014, recurentul susține nulitatea pentru omisiunea de a se trece în dispozitiv hotărârea de efectuare a expertizei tehnice în domeniul construcțiilor, lucrare ce nu era necesară și imposibil de efectuat în lipsa unor acte.

Asupra cererii de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 mai 1997 pentru suprafața de 1.526 mp, recurentul indică drept critici ale hotărârii instanței de fond, nepronunțarea asupra existenței condiției de obținere a acordurilor de vecinătate, valabile de la proprietarii terenurilor învecinate.

De asemenea, un alt argument în favoarea admiterii cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este neîndeplinirea condiției necesității terenului pentru desfășurarea activității.

Din actele dosarului, rezultă că pe terenul în suprafață de 36.515,90 mp au fost amplasate haotic diferite construcții, ridicate fără autorizație de construcție, fără a se preciza momentul edificării lor, fapt ce contrazice necesitatea suprafeței de 1.526 mp în desfășurarea activității.

Recurentul mai arată și că toate construcțiile ridicate pe terenul său sunt la zeci de metri depărtare de restul construcțiilor, iar de la aceste construcții până la gardul ce le împrejmuiește este o suprafață de 359 mp teren liber, care nu a fost folosit niciodată.

Prin întâmpinare, intervenienta SC D. SRL susține inadmisibilitatea recursului întemeiat pe disp. art. 304

1

C. proc. civ. în materia contenciosului administrativ și nulitatea aceleiași căi de atac, deoarece motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Intimata-intervenientă solicită admiterea excepțiilor inadmisibilității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului de a parcurge procedura prealabilă raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, tardivitatea cererii de chemare în judecată, lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată, excepții de ordine publică ce pot fi invocate în orice stare a pricinii, chiar și înaintea instanței de recurs, potrivit art. 162 C. proc. civ.

Recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 18 iunie 2014, intimata solicită să fie respins ca nefondat, deoarece prin cererea de intervenție nu a invocat niciun drept propriu, ci doar a susținut apărarea autorității publice emitente a actului a cărui anulare s-a solicitat. Faptul că intervenienta justifică un interes personal în a sprijini apărarea nu transformă cererea de intervenție într-o cerere în interes propriu.

Intimata-intervenientă susține respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2014, prin care s-a amânat cauza pentru a se comunica o listă cu experți în specialitatea construcții căi ferate în vederea desemnării expertului care să răspundă la obiectul stabilit de ICCJ prin decizia de casare.

Pe fondul cauzei, cu privire la recursul formulat împotriva sentinței primei instanțe, intimata-intervenientă solicită, de asemenea, respingerea cererii, avându-se în vedere că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, proprietarii limitrofi terenului erau cei menționați în documentația anexă, care au și semnat procesele-verbale de vecinătate.

Critica privind neîndeplinirea condiției necesității terenului pentru desfășurarea activității SC B. Cluj SA este neîntemeiată, susține intervenienta, față de concluziile raportului de expertiză, conform cărora pe terenul pe care există suprapunere sunt amplasate construcțiile care aveau destinația de atelier de tâmplărie, depozit de cherestea, precum și o parte din hala de confecții metalice, iar terenul din jurul construcțiilor era utilizat pentru accesul la aceste construcții către platforma de depozitare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Textul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată face trimitere la termenul în care se introduce cererea de recurs și, nicidecum nu limitează motivele de recurs la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., cu ignorarea disp. art. 304

1

C. proc. civ.

Și în materia contenciosului administrativ, prevederile art. 304

1

C. proc. civ. sunt aplicabile, iar art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile legii se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost găsit niciun motiv de neaplicare a disp. art. 304

1

C. proc. civ. și raporturilor de drept administrativ, astfel încât excepția inadmisibilității recursului va fi respinsă.

Pe cale de consecință, urmează să se respingă și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Se vor respinge și excepțiile reiterate de intimată prin întâmpinare, având în vedere că aceasta nu a formulat recurs împotriva soluției de respingere a excepțiilor adoptate de prima instanță, constatându-se și neaplicarea prevederilor art. 162 C. proc. civ. în aceste condiții.

2.1. Recursul declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 18 iunie 2014 a fost respins ca nefondat.

Intervenienta a formulat o cerere de intervenție care susține apărarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii fără a invoca pretenții proprii.

Recurentul confundă, astfel cum corect a arătat și intervenienta prin întâmpinare, interesul juridic propriu în formularea unei cereri de intervenție cu interesul propriu din cadrul unei cereri de intervenție principală.

În atare condiții, instanța de fond a admis corect cererea de intervenție accesorie, precum și cererea acesteia întemeiată pe disp. art. 274 C. proc. civ. Nulitatea cerută de recurent nu operează, neexistând vreo vătămare a drepturilor sale.

2.2. Recursul declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2014, va fi respins ca nefondat.

Prin Decizia de casare nr. 4466 din 30 septembrie 2011, Înalta Curte a impus efectuarea unei expertize prin care să se stabilească dacă există o suprapunere între terenul în suprafață de 1.387 mp și terenul pentru care societății comerciale i-a fost emis certificatul contestat, să se precizeze vecinătățile și dacă terenul este afectat desfășurării activității societății comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.

Instanța de rejudecare a respectat dispozițiile deciziei de casare, iar faptul că a dispus efectuarea unei expertize în domeniul construcțiilor căi ferate nu atrage nulitatea lucrării, deoarece necesitatea unei astfel de expertize a rezultat din dezbateri, instanța având obligația să administreze orice probe care conduc la soluționarea corectă a cauzei.

Motivul de nulitate a încheierii este greșit invocat de recurent, deoarece prin încheierea recurată s-a dispus numai efectuarea unei adrese în scopul de a se depune la dosar lista excepțiilor în domeniu, neavând nicio legătură cu desemnarea expertului.

2.3. Cu privire la recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 68/2015, se reține că primul motiv de recurs ce vizează lipsa acordurilor de vecinătate de la proprietarii terenurilor învecinate, este nefondat.

La data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, 12 mai 1997, recurentul-reclamant se afla în posesia unei Adeverințe cu nr. 601 din 7 aprilie 1992, care nu preciza amplasamentul terenului, ci doar suprafața de teren ce urma să fie reconstituită.

Titlul de proprietate a fost obținut de către recurent în anul 2003 și numai de la această dată se poate afirma că este proprietar asupra terenului cuprins în anexă, deoarece adeverința emisă nu constituie titlu de proprietate.

Nefiind proprietar, conform legii, recurentul nu poate pretinde că la data emiterii certificatului de atestare să semneze procesul-verbal de vecinătate.

De asemenea, lipsa semnăturii împuterniciților Consiliului Local Cluj-Napoca nu poate fi invocată decât de această entitate, care nu este parte în prezentul dosar.

Cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, avându-se în vedere că la data emiterii certificatului, din probele administrate în cauză, rezultă că este îndeplinită condiția necesității terenului pentru desfășurarea obiectului de activitate al fostei SC B. SA.

Din actele dosarului rezultă că terenul a fost expropriat în anul 1977 de la CAP Dezmir în scopul înființării unei baze de producție, care a funcționat până în anul 2009, când a fost înstrăinat intervenientei.

Tot în anul 1977 au fost ridicate construcțiile ce există și în prezent, lucrările având la bază emiterea unor autorizații de construire.

Însăși expertiza efectuată în cauză confirmă că pe teren se afla atelierul de tâmplărie, depozitul de cherestea și o parte din hala de confecții metalice, iar suprafața liberă pretinsă de recurent are un alt amplasament.

Faptul că terenul nu este acoperit în întregime de construcții nu are semnificația neîndeplinirii condiției analizate, deoarece între construcțiile ridicate este nevoie și de căi de acces pentru utilaje, etc.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 68 din 15 decembrie 2015, Încheierii din 18 iunie 2014 și Încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM