ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2024

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 august 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul Primarul Municipiul Cluj-Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A, obligarea acestuia la desființarea lucrărilor de construcții executate la imobilul de pe str. (...) din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. (...) a localității Cluj-Napoca având nr. cadastral/nr. topografic(...), reprezentând lucrările de construcții menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PL nr. 0000018/09.09.2013 (lucrări ce constau în realizarea unei locuințe cu regim de înălțime P+E, având suprafața desfășurată de cca 200 mp, a împrejmuirii imobilului, a racordurilor și a branșamentelor la utilități), iar, în caz contrar, autorizarea reclamantului de a desființa lucrările de construcții menționate, pe cheltuiala pârâtului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată și art. 1528 și următoarele C. civ. La data de 19 octombrie 2016, reclamantul Primarul Municipiul Cluj-Napoca a depus la dosar o cerere de modificare, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâta B alături de pârâtul A. Prin sentința civilă nr. 9763 din 15 noiembrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Cluj – Secția civilă. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj – Secția civilă Prin sentința civilă nr. 112 din 17 martie 2017, Tribunalul Cluj-Secția civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții A și B, și în consecință a obligat pârâții să desființeze lucrările de construcții executate la imobilul de pe str. (...), din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. (...) a localității Cluj-Napoca, nr. cadastral (...), lucrări descrise în procesul-verbal de constatare a contravențiilor seria PL nr. 18/09.09.2013, constând în realizarea unei locuințe cu regim de înălțime P+E, având suprafața desfășurată de cca 200 m.p., a împrejmuirii imobilului, a racordurilor și a branșamentelor la utilități, în termen de 60 zile; în caz contrar, a fost autorizat reclamantul să desființeze lucrările de construcții mai sus menționate, pe cheltuiala pârâților; a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă Prin decizia civilă nr. 82/A din 31 martie 2021, Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A împotriva sentinței civile nr. 112 din 17 martie 2017 a Tribunalului Cluj; a respins, ca tardiv, apelul incident declarat de pârâta B împotriva aceleiași sentințe. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a declarat recurs pârâtul A. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la prima instanță, urmând ca pentru o bună administrare a justiției să fie stabilită o altă instanță de același grad în vederea soluționării cauzei, în temeiul art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează în esență următoarele aspecte: Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâtul a susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece s-a pronunțat asupra legitimității și temeiniciei procedurii administrative de obținere a certificatului de atestare a construcției ridicate fără autorizație, deși nu a fost învestită în acest sens, că asupra legitimității unei asemenea documentații se putea pronunța exclusiv doar autoritatea administrativ-teritorială. S-a mai arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești cu ocazia respingerii cererii de suspendare formulate în baza art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1990, făcând aprecieri asupra unei eventuale prescripții față de răspunderea contravențională a recurentului ca temei al nelegitimității procedurii administrative. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii când a dezlegat chestiunea timbrajului cererii de chemare în judecată. A menționat că soluția de respingere a excepției insuficientei timbrări, întemeiată pe prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, este greșită, întrucât textul de lege nu este incident în cauză. Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a învederat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/211/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 361/R/2015, care este fundamentală în corecta dezlegare a pricinii, câtă vreme aceasta a clarificat de ce recurentul a fost în imposibilitate obiectivă, neimputabilă, de a respecta termenul de 90 de zile pentru intrarea în legalitate în ce privește construcția edificată. De asemenea, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul argumentelor de drept material, întrucât deși instanța de apel avea obligația să expună atât textele de lege și să cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 32 alin. (1) cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, din considerentele hotărârii nu rezultă aceste aspecte cu atât mai mult cu cât recurentul-pârât a susținut în apărările formulate că acțiunea nu se încadrează în aceste ipoteze. A mai precizat că instanța de apel nu a cercetat motivele de apel/apărările recurentului-pârât privind buna-credință, fapta terțului și situația fortuită invocată în baza puterii de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2017 pronunțate de Judecătoria Cluj Napoca, că în condițiile în care litigiul dedus judecații este o cerere întemeiată pe art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, instanța de apel - în premisa caracterului devolutiv al căii de atac - era obligată să expună aceste texte de lege și să cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele statuate de legiuitor. I.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate. I.

Decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1044 din 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul A împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă. Împotriva acestei decizii, pârâtul A a formulat contestație în anulare. I.

Decizia pronunțată în contestație în anulare de Înalta Curte de Casației Justiție – Secția I civilă Prin decizia nr. 1071 din 16 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/1/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a respins excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare. A admis contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei nr. 1044 din 12 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr. x/211/2016, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Cluj-Napoca și B. A anulat decizia civilă nr. 1044 din 12 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr. x/211/2016 și a fixat termen pentru judecata recursului la data 24 septembrie 2024, ora 10,00, cu citarea părților. I.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă După admiterea contestației în anulare și anularea deciziei civile nr. 1044 din 12 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr. x/211/2016, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă la data de 18 aprilie 2024, sub nr. x/211/2016*, pe rolul Completului de judecată nr. x, cu termen de judecată pe data de 24 septembrie 2024, astfel cum acesta a fost fixat prin decizia nr. 1071 din 16 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/1/2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că rejudecarea recursului, după admiterea contestației în anulare, se face în limita motivelor de recurs omise la analiză de instanța inițial învestită cu soluționarea recursului împotriva deciziei nr. 82A din 31 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă. Așadar, instanța urmează a analiza doar motivul referitor la caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată și motivul referitor la încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/211/2013 În acest sens Înalta Curte are în vedere pe de-o parte că aceste chestiuni nu sunt strâns legate de motivele de recurs analizate și înlăturate prin prima decizie pronunțată în recurs, ele putând fi cercetate în mod individual prin raportare la chestiunile invocate, iar pe de altă parte că o soluție contrară (o devoluțiune integrală a recursului) ar deschide calea rejudecării unor chestiuni dezlegate cu caracter definitiv și în privința cărora nu s-a constatat niciun viciu în calea extraordinară de atac a contestației în anulare. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, se constată că recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii când a respins excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, în sensul că a apreciat că sunt incidente prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, deși pricina nu are ca obiect venituri publice. Susținerea recurentului-pârât în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât cauza nu are ca obiect venituri publice, nu poate fi analizată pe calea de atac a recursului, aceasta reprezentând de fapt o critică adusă modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată. Or, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate formula numai cerere de reexaminare, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii instanței determinarea caracterului timbrabil al acțiunii, și numai de către persoana taxabilă (în cazul de față, de către reclamant), în cadrul etapei procesuale în care s-a stabilit respectiva taxă de timbru. Partea pârâtă poate contesta taxa de timbru stabilită doar ca apărare, pe cale de excepție (excepția netimbrării sau insuficientei timbrări), însă excepția netimbrării sau insuficientei timbrări nu poate avea ca efect anularea cererii de chemare în judecată în calea de atac a apelului sau a recursului, în cazul în care se constată de instanțele învestite cu soluționarea uneia dintre aceste căi de atac a neplății sau plății insuficiente a taxelor de timbru în fazele procesuale anterioare. Așa fiind, instanțele de control judiciar nu pot anula cererea de chemare în judecată, ca netimbrată sau insuficient timbrată, ci pot dispune obligarea părții la plata taxei de timbru restante, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. Aceasta întrucât taxa de timbru reprezintă contravaloarea serviciului prestat, iar din moment ce prima instanță a procedat la judecată și a pronunțat o hotărâre, acțiunea parcurgând o etapă procesuală, cu influență directă asupra patrimoniilor părților, este just ca acest serviciu să fie taxat. În cazul dedus judecății, instanța de apel, verificând modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de fond, a constatat că, într-adevăr, acțiunea având ca obiect demolarea unei construcții este o acțiune evaluabilă în bani, valoarea fiind determinată de valoarea construcției a cărei demolare se dorește a se obține și a apreciat că împrejurarea că tribunalul nu a impus reclamantului să achite o taxă judiciară de timbru la valoarea de impunere a imobilului a cărui demolare se solicită nu echivalează în nici un caz cu o schimbare a naturii juridice a acțiunii și a obiectului acesteia, câtă vreme, în virtutea dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunea ar fi fost scutită de plata taxei judiciare de timbru. Dacă instanța de apel a făcut sau nu o corectă aplicare a dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, scapă controlului instanței de recurs, întrucât, astfel cum s-a reținut supra, aspectele privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu pot forma obiect de critică prin intermediul prezentei căi de atac, neexistând un drept de opțiune al părții în această privință, având în vedere remediul statuat de textul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, anterior expus. Printr-o altă critică, circumscrisă cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/211/2013, definitivă prin decizia nr. 361/R/2015 a Tribunalului Cluj. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că, deși a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al respectivei hotărâri, chestiune fundamentală în corecta dezlegare a pricinii, câtă vreme această hotărâre a clarificat de ce recurentul a fost în imposibilitate obiectivă, neimputabilă de a respecta termenul de 90 de zile pentru intrarea în legalitate în ce privește construcția edificată, instanțele nu au avut în vedere acest efect. Prin criticile astfel formulate, recurentul-pârât pretinde o încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 4247/2015 pronunțate în dosarul nr. x/211/2013, astfel încât acestea pot fi analizate prin prisma motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținându-se de fapt o încălcare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin art. 430 C. proc. civ., are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o alta. În acest sens, dispozițiile art. 431 C. proc. civ. prevăd următoarele: „(1)Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.(2)Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”. Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 431 C. proc. civ. reglementează cele două forme de manifestare a autorității de lucru judecat (negativă și pozitivă), care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și, pe de altă parte, o constatare judecătorească, în sensul de soluție dată raporturilor deduse judecății, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar. Forma negativă sau efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat presupune ca o judecată să nu poată avea loc decât o singură dată, cu interdicția de a fi readusă în fața justiției, în condițiile identității de părți, cauză și obiect. Această formă este de natură să asigure evitarea contradicțiilor între dispozitivele hotărârilor judecătorești. Forma pozitivă sau efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat în alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., înseamnă că oricare dintre părți poate opune, într-un proces, lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. De data aceasta nu este necesară tripla identitate de elemente cerută în cazul efectului negativ, fiind suficientă suprapunerea chestiunii litigioase. Astfel, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat funcționează, astfel cum s-a menționat anterior, atunci când în al doilea proces se opune o chestiune rezolvată printr-o hotărâre anterioară și el nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Spre deosebire de efectul negativ, cel pozitiv are drept scop prevenirea contrazicerilor la nivelul considerentelor hotărârilor judecătorești. În același timp însă, dată fiind relativitatea efectelor autorității de lucru judecat, este nevoie să existe identitate de părți, pentru ca ceea ce s-a tranșat jurisdicțional anterior să poată fi opus cu efect obligatoriu în noul proces. Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic litigiului de față, Înalta Curte observă următoarele: Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/211/2013, reclamanții A și B (părțile pârâte din procesul pendinte) au solicitat obligarea pârâților C, D, E și F să le asigure servitutea de trecere pentru acces la proprietatea lor în temeiul celor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 538/19.05.2005 pe traseul de drum de acces stabilit prin documentația tehnică avizată de OCPI Cluj sub nr. 340763. Această cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 616 – 619 vechiul C. civ. rap. la art. 59 din Legea nr. 71/2011, a fost soluționată prin sentința civilă nr. 4247/28.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca (definitivă prin decizia civilă nr. 361/08.10.2015 a Tribunalului Cluj), fiind admisă în parte, argumentat de faptul că pârâții C și D și-au asumat prin contract obligația de a le asigura reclamanților calea de acces spre parcela cumpărată, însă nu și-au respectat obligațiile contractuale. În procesul pendinte, partea reclamantă, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a dedus judecății o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților A și B la desființarea lucrărilor de construcții executate la imobilul de pe str. (...), fără autorizație de construire, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. În aceste coordonate, se constată că în litigiul anterior, finalizat prin sentința civilă nr. 4247/28.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nu s-a analizat sub nicio formă chestiunea imposibilității pârâților din cauza de față de a respecta termenul de 90 zile pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește construcția edificată fără autorizație de construire, ci s-a statuat doar cu privire la instituirea dreptului de servitute, neexistând așadar o suprapunere a chestiunii litigioase care să determine incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii amintite. De altfel, prin considerentele citate de recurentul-pârât prin memoriul de recurs, apreciate a fi relevante din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 4247/28.04.2015 - “La baza parcelarii și a operațiunii de vânzare cumpărare a stat Documentația tehnică vizată OCPI sub nr. 340763 din 2005 - parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare - și care documentație prevedea un drum de acces pe toata lungimea laturii de nord dinspre str. (...) până la parcela cumpărată de reclamanți. De altfel pârâții și-au asumat obligația de a le asigura calea de acces spre parcela cumparată. În temeiul aceleiași documentații tehnice avute în vedere la semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a obținut ulterior PUZ și PUD pentru edificarea unei construcții pe parcela reclamanților. Este de reținut că PUZ-ul și PUD-ul au prevăzut drumul de acces relevat prin documentația tehnică a pârâților. Ulterior pârâții nu au mai întreprins nici o diligență în vederea asigurării accesului conform traseului stabilit prin documentația tehnică ce a stat la baza raportului juridic dintre părți, mai mult constatându-se că în fapt drumul de acces prevăzut în documentație afectează terenul maidan aparținând fratelui pârâtului C.” – nu sunt dezlegate aspecte de natură să producă efecte și în planul litigiului de față, respectiv nu se aduc dezlegări cu privire la imposibilitatea recurentului-pârât de a intra în legalitate în termenul acordat de intimatul-reclamant. Mai mult, între cele două cauze nu există identitate nici cu privire la părți, intimatul-reclamant din această cauză neavând calitatea de parte în dosarul nr. x/211/2013. Așadar, în considerarea faptului că între cele două litigii nu există identitate de părți și nici identitate de chestiuni litigioase, se constată că sentința civilă nr. 4247/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca nu produce în prezenta cauză efectele prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs invocat de recurentul-pârât fiind nefondat. În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva deciziei nr. 82A din 31 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca și cu intimata-pârâtă B.