ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1293/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 noiembrie 2019, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, au solicitat:

- anularea actelor administrative nr. x/23.04.2019 (conex cu cererea nr. x/08.04.2019) și nr. x02.07.2019, prin care s-a comunicat reclamantelor refuzulnejustificat/avizul negativ, emis cu exces de putere, de emitere a autorizației de construire;

- obligarea pârâtului la emiterea autorizației de construire imobil de locuințe colective, conform PUD aprobat prin HCL nr. 652/2017, amenajări exterioare, împrejmuire, racorduri și branșamente, pentru imobilul situat în municipiul Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj Napoca;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 362 din 25 februarie 2020, Tribunalul Cluj a disjuns petitul al doilea al acțiunii, constituind dosarul nr. x/2020 și, raportat la acest capăt de cerere, a invocat din oficiu și a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., reținând că, în urma încheierii Contractului de vânzare-cumpărare din 05.04.2019 aceasta a înstrăinat dreptul de proprietate către B., astfel încât nu mai poate solicita emiterea unei autorizații de construire în beneficiul său.

2.1. Prin sentința civilă nr. 509 din 10 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

În motivarea soluției astfel dispusă, Tribunalul Cluj a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamanta B. are domiciliul situat în municipiul Buzău.

2.2. Prin sentința civilă nr. 592 din 9 octombrie 2020, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj și, constatând ivit conflictul de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Buzău a reținut că prioritate în soluționarea excepțiilor o avea excepția necompetenței teritoriale, iar nu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., astfel încât, pronunțându-se asupra acestei din urmă excepții, Tribunalul Cluj a apreciat că este instanța competentă să soluționeze litigiul, iar declinarea ulterioară de competență este nelegală.

Chiar dacă s-ar aprecia că invocarea excepției necompetenței teritoriale s-a făcut cu respectarea dispozițiilor procedurale, a apreciat Tribunalul Buzău că cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată se află în competența de soluționare a Tribunalului Cluj ca urmare a caracterului accesoriu față de primul capăt de cerere, conform art. 123 C. proc. civ., nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 99 din același act normativ.

Totodată, competența revenea Tribunalului Cluj și datorită coparticipării procesuale active, în condițiile art. 59 din același cod, având în vedere că certificatul de urbanism și documentația aferentă cererii de eliberare a autorizației de construire au fost emise în beneficiul reclamantei A., iar plângerea prealabilă a fost formulată de ambele reclamante, astfel încât se impunea menținerea amândurora în proces. Câtă vreme reclamantele au domiciliile stabilite în două circumscripții teritoriale diferite, competența aparținea, deopotrivă, Tribunalului Cluj și Tribunalului Buzău, iar reclamantele aveau dreptul de a alege instanța pe care doresc să o sesizeze, drept pe care l-au exercitat în favoarea Tribunalului Cluj.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Reclamantele au sesizat secția specializată în litigii de contencios administrativ a Tribunalului Cluj cu soluționarea unei cereri cuprinzând două petite, unul prin care se solicită anularea răspunsurilor emise de autoritatea publică pârâtă la cererile formulate de reclamante, prin care au cerut emiterea unei autorizații de construire și altul prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea autorizației de construire pentru imobilul în litigiu.

Având în vedere pretențiile exhibate de reclamante, precum și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acestora, Înalta Curte constată că, ceea ce s-a dedus judecății instanței de contencios administrativ este refuzul pretins nejustificat al autorității pârâte de emitere a autorizației de construire, exprimat conform actelor administrative atacate (adresele nr. x/23.04.2019, conex cu cererea nr. x/08.04.2019 și nr. y/02.07.2019), iar ca urmare a reținerii caracterului nejustificat al refuzului pârâtului, obligarea Primarului Municipiului Cluj Napoca la emiterea actului administrativ solicitat de reclamante. Așadar, astfel cum în mod corect a reținut și Tribunalul Buzău, cel de-al doilea capăt de cerere are caracter accesoriu față de primul petit, situație în care devin incidente dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

Înalta Curte, în pronunțarea regulatorului de competență, nu poate face aprecieri cu privire la caracterul întemeiat sau nu al excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. pe cel de-al doilea capăt de cerere, care a făcut obiectul disjungerii, aspect criticat de Tribunalul Buzău prin hotărârea de declinare. Însă, în raport de considerentele deciziei nr. 31/2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte constată că Tribunalul Cluj a invocat excepția necompetenței teritoriale cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 131 C. proc. civ., respectiv după soluționarea unei excepții prin care a stabilit cadrul procesual al cauzei, situație în care nu mai putea să invoce necompetența instanței pe considerente de teritorialitate. Excepția necompetenței instanței de judecată este o excepție de procedură, astfel încât precede soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, care este o excepție de fond, o altfel de ordine de soluționare a excepțiilor fiind neconformă cu dispozițiile procedurale ale art. 248 C. proc. civ.

Totodată, reține Înalta Curte că, și în situația admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu domiciliul situat în municipiul Cluj Napoca (A.) și continuării soluționării celui de-al doilea petit al cererii în cadrul procesual activ compus doar din reclamanta B., cu domiciliul situat în municipiul Buzău, competența de soluționare a cauzei rămâne câștigată în favoarea Tribunalului Cluj, în condițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în calitate de instanță învestită cu soluționarea cererii principale.

Singura situație reglementată de C. proc. civ., în care instanța ar putea dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei după disjungerea petitelor acțiunii este aceea reprezentată de art. 99 alin. (1) C. proc. civ., dar acest text de lege privește ipoteza învestirii instanței cu mai multe capete principale de cerere, aflate în competența de soluționare a unor instanțe diferite, pe când în speța de față suntem în prezența unei acțiuni cuprinzând un capăt de cerere principal și unul accesoriu.

Înalta Curte reține că reclamantele au domiciliile situate în municipiul Cluj Napoca, respectiv municipiul Buzău, în circumscripția teritorială a ambelor tribunale aflate în conflict, astfel încât, potrivit art. 116 C. proc. civ., oricare dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze pricina, atât cu privire la petitul principal, cât și cu privire la petitul accesoriu, conform alegerii reclamantelor. Cum în cauză reclamantele și-au exercitat dreptul de opțiune în favoarea instanței aflate în circumscripția municipiului Cluj Napoca, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Cluj, prin secția specializată în cauze de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. și pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.