ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1044/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 august 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul Primarul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcții executate la imobilul de pe str. x din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x a localității Cluj-Napoca având nr. cadastral/nr. topografic x, reprezentând lucrările de construcții menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/09.09.2013 (lucrări ce constau în realizarea unei locuințe cu regim de înălțime P+E, având suprafața desfășurată de cea 200 mp, a împrejmuirii imobilului, a racordurilor și a branșamentelor la utilități), iar, în caz contrar, autorizarea reclamantului de a desființa lucrările de construcții menționate, pe cheltuiala pârâtului, cu plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată și art. 1528 și urm. din C. civ. La 19 octombrie 2016, reclamantul Primarul municipiul Cluj-Napoca a depus cerere de modificare, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe B. alături de A.. Hotărârea de declinare: Prin sentința civilă nr. 9763 din 15 noiembrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea soluționării litigiului în favoarea Tribunalului Cluj – secția civilă.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 112 din 17 martie 2017, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții A. și B., și în consecință: Au fost obligați pârâții să desființeze lucrările de construcții executate la imobilul de pe str. x, din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x a localității Cluj-Napoca, nr. cadastral x, lucrări descrise în procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr. x/09.09.2013, constând în realizarea unei locuințe cu regim de înălțime P+E, având suprafața desfășurată de cca 200 m.p., a împrejmuirii imobilului, a racordurilor și a branșamentelor la utilități, în termen de 60 zile,în caz contrar, a fost autorizat reclamantul să desființeze lucrările de construcții mai-sus menționate, pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 20 RON.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 82/A din 31 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 112 din 17 martie 2017 a Tribunalului Cluj, a fost respins, ca tardiv, apelul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâtul A.. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la prima instanță, urmând ca pentru o bună administrare a justiției să fie stabilită o altă instanță de același grad în vederea soluționării cauzei, în temeiul art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează în esență următoarele aspecte: Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâtul a susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece s-a pronunțat asupra legitimității și temeiniciei procedurii administrative de obținere a certificatului de atestare a construcției ridicate fără autorizație, deși nu a fost învestită în acest sens, că asupra legitimității unei asemenea documentații se putea pronunța exclusiv doar autoritatea administrativ-teritorială. S-a mai arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești cu ocazia respingerii cererii de suspendare formulate în baza art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1990, făcând aprecieri asupra unei eventuale prescripții față de răspunderea contravențională a recurentului ca temei al nelegitimității procedurii administrative. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii când a dezlegat chestiunea timbrajului cererii de chemare în judecată. A menționat că soluția de respingere a excepției insuficientei timbrări, întemeiată pe prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, este greșită, întrucât textul de lege nu este incident în cauză Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a învederat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 361/R/2015, care este fundamentală în corecta dezlegare a pricinii, câtă vreme aceasta a clarificat de ce recurentul a fost în imposibilitate obiectivă, neimputabilă de a respecta termenul de 90 de zile pentru intrarea în legalitate în ce privește construcția edificată. De asemenea, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul argumentelor de drept material, întrucât deși instanța de apel avea obligația să expună atât textele de lege și cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 32 alin. (1) cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, din considerentele hotărârii nu rezultă aceste aspecte cu atât mai mult cu cât recurentul-pârât a susținut în apărările formulate că acțiunea nu se încadrează în aceste ipoteze. A mai precizat că instanța de apel nu a cercetat motivele de apel/apărările recurentului-pârât privind buna-credință, fapta terțului și situația fortuită invocată în baza puterii de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2017 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, că în condițiile în care litigiul dedus judecații este o cerere întemeiată pe art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, instanța de apel - în premisa caracterului devolutiv a căii de atac - era obligată să expună aceste texte de lege și să cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele statuate de legiuitor.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen la 12 mai 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs și prin raportare dispozițiile art. 488 alin,1 pct. 4,6,7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., din perspectiva susținerilor pârâtului în sensul că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat, aspecte ce nu se verifică în cauză, în condițiile în care operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional. Nefondate sunt și susținerile recurentului pârât în ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât în sensul că hotărârea recurată nu este motivată sub aspectul argumentelor de drept material, și că instanța de apel nu a cercetat motivele de apel/apărările privind buna-credință, fapta terțului și situația fortuită invocată în baza puterii de lucru judecat. Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs – nemotivarea hotărârii – deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentului pârât legat de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat atât în drept cât și în fapt soluția adoptată pe fondul apelului. Astfel, instanța de apel a analizat toate motivele de apel invocate de pârât inclusiv cele ce vizau faptul că instanța a modificat natura juridică a litigiului și obiectul dedus judecății, și motivele legate de puterea de lucru judecat. În acest sens instanța de apel și-a motivat/argumentat soluția adoptată reținând că: "prin Procesul-verbal de contravenție nr. x/09.09.2013, încheiat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a constatat în sarcina pârâților săvârșirea contravenției constând în edificarea unei construcții fără autorizație de construire, la data controlului lucrările fiind finalizate. Pârâții nu au contestat acest proces-verbal de contravenție pe calea unei plângeri contravenționale, prin care să invoce eventuala prescripție a dreptului de a cere demolarea construcției, raportat la faptul că întreaga construcție a fost finalizată în anul 2009, fiind înscrisă în rolul fiscal în conformitate cu Legea nr. 571/2003, în baza Actului nr. 8/01.09.2009 ." De altfel instanța de apel, pentru a da posibilitate pârâților să demareze formalitățile administrative necesare pentru intrarea în legalitate a construcției edificate a dispus suspendarea judecării apelului la termenul din 15.11.2017 până la finalizarea demersurilor inițiate de pârâți la Direcția urbanism din cadrul primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în vederea obținerii certificatului de urbanism pentru intrarea în legalitate . De asemenea la termenul de judecată din 18.04.2018, instanța de apel a dispus din nou suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 3 C. proc. civ., până la intrarea în legalitate a pârâtului, întrucât împotriva certificatului de urbanism s-a formulat plângere prealabilă, în temeiul Deciziei nr. 25/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii . La termenul de judecată din 18.04.2018 instanța de apel a dispus din nou suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța de apel și-a argumentat/motivat soluția pronunțată și în raport de sentința civilă nr. 992/29.11.2020 a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosar nr. x/2018, menținută prin decizia civilă nr. 1369/11.11.2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/2018, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea Certificatului de urbanism nr. x/08.12.2017. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că și în raport de obiectul litigiului pendinte întemeiat pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată și art. 1528 și următ. C. civ., instanța de apel și-a argumentat/motivat soluția adoptată în condițiile în care, pârâtul nu a reușit să intre în legalitate în ce privește construcția edificată fără autorizație de construire. Nefondate sunt și susținerile legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Cum recurentul pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 361/R/2015, Înalta Curte reține că potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare din părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătura cu soluționarea acestuia din urmă." Este real că, excepția autorității de lucru judecat este o excepție de ordine publică, putând fi invocată, în termenii art. 432 C. proc. civ., de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat, fiind susceptibilă de invocare în orice fază procesuală, inclusiv în recurs având în vedere că prin intermediul ei se urmărește împiedicarea unei noi judecăți și evitarea pronunțării unor soluții contradictorii. Înainte de a proceda la analiza criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constatată că, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, o astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză. Pe de altă parte, există și efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Astfel, au autoritate de lucru judecat asupra problemelor tranșate următoarele hotărâri judecătorești: a) hotărârea prin care instanța soluționează în tot sau în parte fondul dreptului dedus judecății; b) hotărârea prin care instanța de judecată se pronunță asupra unei excepții procesuale (de procedură sau de fond), indiferent de soluția pronunțată (admitere sau respingere); c) hotărârea prin care instanța de judecată se pronunță asupra unui incident procedural, altul decât o excepție procesuală. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că litigiul din dosar nr. x/2016 prin care A. a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcției edificată pe terenul proprietate privată în regim de carte funciară nu se circumscrie dispozițiilor art. 431 alin. (1) si 2 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea pronunțată în acel dosar nu soluționează în tot sau în parte fondul dreptului dedus judecății din litigiul pendinte, litigiu ce are ca obiect desființarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. Nefondate sunt și susținerile legate de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a examinat cauza în raport de obiectul dedus judecății prin prisma dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, care prevăd că "Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire", precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora "măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară", și inclusiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din același act normativ potrivit cărora ", organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: b) desființarea construcțiilor realizate nelegal." Cum situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, și cum argumentele dezvoltate de recurent nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, fiind chestiuni ce țin de administrarea și interpretarea probatoriilor, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile recurentului pârât nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4,6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.