ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3005/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 710

din 26 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de A.D.S., în contradictoriu cu SC

C. SA Câmpia Turzii (prin lichidator judiciar SC A.E. SRL Cluj) și cu Asociația

A.A. Țuglui, pentru constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 0440,

emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la 25 februarie 1995 și în

subsidiar, a contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 561.411 mp

teren, de către asociația agricolă menționată, urmare a executării silite

inițiate de către A.V.A.B., ca nefondată.

În motivare s-a reținut, în

esență, că potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998,

republicată, privind valorificarea unor active bancare, reclamanta avea

obligația să menționeze, sub sancțiunea decăderii, dreptul său de proprietate

asupra terenului în discuție și să-l dovedească licitatorului până în prezina licitație.

Cum reclamanta nu s-a

conformat acestor dispoziții legale, nu mai este în măsură să invoce un drept

propriu pretins vătămat prin actul administrativ contestat.

Împotriva sentinței, în

termen legal, agenția reclamantă a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele

scrise depuse la dosar, recurenta susține că, întrucât terenurile agricole

intră în patrimoniul său pe bază de protocol de predare-primire încheiat cu

societățile comerciale, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 268/2001 și în

cauză s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea

intimatei SC C. SA Câmpia Turzii, nu a fost în măsură să dovedească

licitatorului, calitatea sa de proprietar al terenului în discuție.

Se mai susține că, în raport

cu obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează anularea

actului administrativ de atestare a dreptului de proprietate asupra unor

terenuri cu destinație agricolă, potrivit art. 2 din H.G. nr. 834/1991 și

criteriilor nr. 2665/1992, prevederile O.U.G. nr. 51/1998, invocate de

instanță, nu sunt incidente cauzei, fiindcă atestarea are în vedere numai

terenuri de incintă, nu cu destinație agricolă.

Examinând sentința, în raport

cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și legală, iar

recursul nefondat.

Potrivit art. 1 din H.G. nr.

834/1991, „Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital

de stat, la data înființării acestora, necesare desfășurării activității

conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile

comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care potrivit

legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile

comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de

către autoritatea publică județeană”.

Intimata SC C. SA Câmpia

Turzii a fost înființată ca societate comercială în temeiul art. 1 din Legea

nr. 15/1990.

Obiectul său de activitate -

producerea, și valorificarea legumelor, a justificat emiterea de către

ministerul de resort, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M.07 nr. 0440 din 25 februarie 1995, asupra terenurilor în suprafață de

561.411 mp, necesare desfășurării activității, susținerea potrivit căreia având

destinație agricolă, ar fi exceptate de la atestare, fiind lipsită de temei

legal.

Este adevărat că obiectul

principal al acțiunii reclamantei îl constituie anularea pe calea

contenciosului administrativ, a certificatului de atestare mai sus menționat.

Dar, chiar prin motivele de

recurs, reclamanta-recurentă recunoaște că nu poate face dovada dreptului său

de proprietate asupra terenului la care face referire actul administrativ

atacat, așa încât constatarea instanței, că nu poate invoca un drept recunoscut

de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este corectă.

În consecință, recursul se

privește ca nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.D.S. împotriva sentinței civile nr. 710 din 26 mai 2004 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 42.440.100 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociația

A.A. Țuglui.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2005.