ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3005/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 710 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de A.D.S., în contradictoriu cu SC C. SA Câmpia Turzii (prin lichidator judiciar SC A.E. SRL Cluj) și cu Asociația A.A. Țuglui, pentru constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 0440, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la 25 februarie 1995 și în subsidiar, a contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 561.411 mp teren, de către asociația agricolă menționată, urmare a executării silite inițiate de către A.V.A.B., ca nefondată.

În motivare s-a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, privind valorificarea unor active bancare, reclamanta avea obligația să menționeze, sub sancțiunea decăderii, dreptul său de proprietate asupra terenului în discuție și să-l dovedească licitatorului până în prezina licitație. Cum reclamanta nu s-a conformat acestor dispoziții legale, nu mai este în măsură să invoce un drept propriu pretins vătămat prin actul administrativ contestat. Împotriva sentinței, în termen legal, agenția reclamantă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele scrise depuse la dosar, recurenta susține că, întrucât terenurile agricole intră în patrimoniul său pe bază de protocol de predare-primire încheiat cu societățile comerciale, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 268/2001 și în cauză s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intimatei SC C. SA Câmpia Turzii, nu a fost în măsură să dovedească licitatorului, calitatea sa de proprietar al terenului în discuție. Se mai susține că, în raport cu obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează anularea actului administrativ de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri cu destinație agricolă, potrivit art. 2 din H.G.

nr. 834/1991 și criteriilor nr. 2665/1992, prevederile O.U.G. nr. 51/1998, invocate de instanță, nu sunt incidente cauzei, fiindcă atestarea are în vedere numai terenuri de incintă, nu cu destinație agricolă. Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și legală, iar recursul nefondat. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, „Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”.

Intimata SC C. SA Câmpia Turzii a fost înființată ca societate comercială în temeiul art. 1 din Legea nr. 15/1990. Obiectul său de activitate - producerea, și valorificarea legumelor, a justificat emiterea de către ministerul de resort, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 0440 din 25 februarie 1995, asupra terenurilor în suprafață de 561.411 mp, necesare desfășurării activității, susținerea potrivit căreia având destinație agricolă, ar fi exceptate de la atestare, fiind lipsită de temei legal. Este adevărat că obiectul principal al acțiunii reclamantei îl constituie anularea pe calea contenciosului administrativ, a certificatului de atestare mai sus menționat.

Dar, chiar prin motivele de recurs, reclamanta-recurentă recunoaște că nu poate face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului la care face referire actul administrativ atacat, așa încât constatarea instanței, că nu poate invoca un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este corectă. În consecință, recursul se privește ca nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva sentinței civile nr. 710 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 42.440.100 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociația A.A. Țuglui. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2005.