ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5781/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Cluj la 3 martie 2006, reclamantele M.I., M.E. și B.M. au solicitat

ca, în contradictoriu cu SC M. SA, să se dispună anularea deciziei nr. 49 din 2

februarie 2006 și să fie obligată pârâta la restituirea terenului în suprafața

de un iugăr situat în Câmpia Turzii, județul Cluj, la locul numit „Între

Bălți”, sau la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii de piață a

imobilului, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că terenul a fost moștenit de la soțul, respectiv de la tatăl M.V.,

fiind primit cu titlu de zestre la data încheierii căsătoriei în anul 1938.

În anul 1960 terenul în litigiu a

fost ocupat de antecesoarea pârâtei, fosta I.I.S. Câmpia Turzii, care a

efectuat lucrări de extindere construcții specifice activității sale.

Reclamantele au arătat că, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au înaintat pârâtei o notificare

solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru teren.

Prin întâmpinare, pârâta SC M.

Câmpia Turzii SA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca

inadmisibilă și a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea notificării

datorită depășirii termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 525 din 14 iunie 2006, a respins acțiunea reclamantelor,

reținând că, prin decizia nr. 49 din 2 februarie 2006, pârâta SC M. Câmpia

Turzii SA a respins notificarea nr. 246/2005, înregistrată sub nr. 396 din 7

decembrie 2005, întrucât reclamantele nu au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite, iar titularul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea

notificărilor a fost depășit.

Prima instanță a reținut că

modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu prevede un nou termen

de depunere a notificărilor, ci doar modalitatea de acordare și de stabilire a

despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv. Prin urmare, s-a

apreciat că în mod corect pârâta a emis decizia contestată, nr. 49 din 2

februarie 2006, prin care a respins ca tardivă notificarea depusă de

reclamante.

Instanța a considerat totodată că

mențiunea din decizia pârâtei cu privire la lipsa dovezii calității de persoane

îndreptățite, care este o excepție de fond, nu se impune a mai fi analizată,

raportat la dispozițiile art. 137 C. proc. civ. , după cum nu se impune nici

analizarea celorlalte solicitări ale reclamantelor cu privire la verificarea

actelor de privatizare a pârâtei SC M. Câmpia Turzii SA și a situației vizând acțiunile

deținute de stat post privatizare.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu

s-a avut în vedere că, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în forma

adoptată inițial, nu puteau iniția procedura notificării, întrucât legea nu

cuprindea texte exprese sau din care să se deducă implicit incidența acestui

act normativ în cazul imobilelor terenuri intravilane, cum este cazul în speță.

S-a susținut că Legea nr. 247/2005 a

modificat și completat substanțial dispozițiile Legii nr. 10/2001,

exemplificând fiind modificările și completările aduse art. 2, prin care s-au

stabilit alte criterii sau noi cazuri de restituire în natură pentru unele

imobile preluate abuziv de către stat, astfel că în aceste situații,

neprevăzute în forma inițială a legii, cei îndreptățiți beneficiază de un nou

termen pentru depunerea notificării în condițiile art. 22 din Legea nr.

10/2001.

Reclamantele au învederat că același

tratament juridic trebuie aplicat și în cazul terenurilor intravilane a căror

situație a fost clarificată abia în anul 2005, prin modificarea art. 8 alin.

(1) prin Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă

nr. 375/A din 13 octombrie 2006, a respins apelul reclamantelor ca nefondat,

apreciind că termenul reglementat prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un

termen de decădere, a cărui împlinire duce la stingerea dreptului subiectiv

neexercitat în termenul legal, ca sancțiune civilă cu efect extinctiv.

S-a reținut că notificarea

reclamantelor a fost formulată la 7 decembrie 2005, astfel că este evidentă

nerespectarea termenului stipulat de art. 22 alin. (1) din Lege nr. 10/2001,

iar în baza art. 22 alin. (5) din același act normativ operează sancțiunea

decăderii.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs reclamantele M.I., M.E. și B.M. la 8 decembrie 2006,

solicitând, în principal, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. casarea

deciziei atacate și a sentinței civile nr. 525/2006 a Tribunalului Cluj și

trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea procesului în fond și,

în subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs,

reclamantele au criticat decizia ca nelegală, arătând că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, au depus în termen cereri la Comisia de fond

funciar Câmpia Turzii, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate,

între altele și asupra terenului menționat.

Ca urmare, prin adresa nr. 8159/55

din 7 noiembrie 2005, comisia le-a comunicat că pentru soluționarea cererii

este necesar să se adreseze pârâtei SC M. Câmpia Turzii, întrucât terenul

solicitat se află în perimetrul acesteia.

Recurentele au susținut că, în

aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 republicată, în raport de care notificarea înregistrată la 5 decembrie

2005 a fost formulată în termen.

Pe de altă parte, s-a susținut că în

mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care

abia prin Legea nr. 247/2005 s-a completat art. 8 cu art. 8 pct. 1, iar din interpretarea

acestui text rezultă că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile și

imobilelor intravilane.

În dovedirea motivelor de recurs,

reclamantele au depus la dosar, în copie, cererea adresată Primăriei Câmpia

Turzii, prin care s-a solicitat, în temeiul Legii nr. 247/2005 reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 iugăr teren agricol situat la

locul cunoscut sub numele „Între Bălți”, precum și răspunsul la această cerere,

înregistrat sub nr. 8159/55 din 7 noiembrie 2005.

Intimata SC M. Câmpia Turzii SA a

formulat întâmpinare în termen legal, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, raportat la motivele invocate ce se circumscriu

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , în temeiul căruia recursul va fi

analizat, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce

succed:

Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției aduce o serie de modificări și

completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii.

Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care

prevede obligativitatea formulării notificării în termenul prelungit până la 12

luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere

instituit prin dispozițiile art. 21 alin. (1), actualmente art. 22 din Legea

nr. 10/2001, republicată, nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, și, ca

atare, nu poate fi vorba de o repunere în termen, în sensul susținerilor

recurentelor.

Instanțele care s-au pronunțat

anterior în cauză au reținut astfel, în mod corect, că cererea vizând terenul

în litigiu a fost formulată tardiv, abia la data de 7 decembrie 2005, deci după

expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens.

Prin urmare, se va reține că

nerespectarea termenului stipulat de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

este sancționată cu decăderea, în baza art. 22 alin. (5) din același act

normativ, astfel că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va

constata că recursul reclamantelor este nefondat și, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantele M.I., M.E. și B.M. împotriva deciziei nr. 375 A din 13

octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie

2007.