ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2449/2013

Asupra cauzei de fața constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 28 octombrie 2009, reclamantele M.E. și B.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că acestea au dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren de un iugăr situat în Câmpia Turzii, județul Cluj, în locul numit Între Bălți; să fie obligată pârâta să emită dispoziție motivată care să cuprindă propunerea de acordare a despăgubirilor corespunzătoare valorii actuale de circulație a imobilul sus menționat; să fie obligată pârâta să predea dispoziția împreună cu întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; să fie obligată pârâta la 100 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prin Decizia nr. 340/2009 a soluționat deja notificarea reclamantelor în sensul respingerii. Prin sentința civilă nr. 456 din 01 aprilie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Pentru a adopta această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantele au formulat notificari în anul 2005, cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod corect pârâtul a apreciat că notificările sunt tardiv introduse. Susținerile reclamantelor, în sensul că au formulat o notificare în termen pe care au depus-o la SC I.S. SA Câmpia Turzii, în prezent SC M.C.T.

SA, nu au fost luate în considerare, întrucât nu au fost dovedite, respectiv la dosarul cauzei nu există nici o dovadă în acest sens iar adresele la care fac referire reclamantele, pe lângă faptul că nu pot suplini prin ele însele existența unei notificări, se referă la o eventuală cerere formulată în temeiul Legii fondului funciar și nicidecum în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut că prin decizia nr. 68/2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată plângerea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC I.S. SA Câmpia Turzii, astfel încât această decizie se bucură de putere de lucru judecat, reclamantele nemaiputând solicita printr-o altă acțiune, același teren ce a format obiectul unui litigiu soluționat irevocabil.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 247/ A din 09 martie 2011 a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantele M.E. și B.M. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantele nu au solicitat încuviințarea și administrarea de probe, constatându-se totodată că acestea nu au formulat cerere de restituire a terenului de un jugăr situat în Câmpia Turzii, în locul numit Între Bălți, în termenul prevăzut de dispozițiile legale în materie. Astfel, cu privire la notificările existente la dosar și adresate fie pârâtei intimate, fie SC M.C.T. SA instanța a reținut că au fost formulate în anii 2005 respectiv 2006. Referitor la susținerea reclamantelor apelante potrivit căreia pârâtă era obligată să solicite de la SC M.C.T.

SA dosarul cu privire la notificarea formulată pentru acest teren, s-a reținut că aceasta presupune o inversare a sarcinii probei. Or, nici în apel reclamantele nu au solicitat administrarea de probe, deși completarea probelor în această fază este permisă de caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Împotriva deciziei mai sus menționate au declarat recurs, în termen legal, reclamantele M.E. și B.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. . În motivarea recursului reclamantele au susținut că instanța de apel nu a analizat motivul în ceea ce privește notificarea formulată de autoarea acestora, M.I. la data de 22 ianuarie 2002 și reținută în considerentele Deciziei nr. 68/2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Recurentele au apreciat că hotărârea menționată nu are putere de lucru judecat. De asemenea, recurentele au criticat decizia ca fiind dată cu încălcarea art. 25 din Legea 10/2001 întrucât nu au fost invitate să susțină cererea de restituire în natură.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamantele au investit instanța cu o cerere prin care au solicitatat să se constate că acestea au dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren de un iugăr situat în Câmpia Turzii, județul Cluj, în locul numit Între Bălți; să fie obligată pârâta să emită dispoziție motivată care să cuprindă propunerea de acordare a despăgubirilor corespunzătoare valorii actuale de circulație a imobilul menționat; să fie obligată pârâta să predea dispoziția împreună cu întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; să fie obligată pârâta la 100 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor.

La data de 30 decembrie 2012, reclamantele au formulat cerere de completare a acțiunii prin care au înțeles să solicite anularea deciziei nr. 340 din 24 noiembrie 2009 emisă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și depusă la dosarul cauzei. Prin decizia nr. 340 din 24 noiembrie 2009, A.V.A.S. a respins notificările formulate la 17 noiembrie 2005; 07 decembrie 2005 și 01 martie 2006, de numitele M.I., M.E. și B.M. prin care au solicitat plata despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafață de 1 iugăr situat în Câmpia Turzii, jud. Cluj, în locul cunoscut sub numele Între Bălți. Prin decizia emisă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a reținut că notificările nu au fost comunicate prin executor judecătoresc, petentele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului acestora, M.V., nu au dovedit calitate a de moștenitor și au introdus notificările peste termenul limită prevăzut de dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deținătoare a imobilului, iar conform alin. (5) al art. 22, nerespectarea acestui termen expres prevăzut de lege pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul de 6 luni a fost prelungit consecutiv până la data de 14 februarie 2002. Astfel din interpretarea textului de lege sus evocat, rezultă că termenul de depunere a notificării este un termen de decădere, nefiind susceptibil nici de suspendare, nici de întrerupere și nici de repunere în termen.

Termenul de decădere reprezintă intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv, este obligat printr-o dispoziție imperativă a legii, să își exercite acel drept sub sancțiunea stingerii acestuia. Sancțiunea decăderii pentru neexercitarea dreptului la măsuri reparatorii în termenul legal, este prevăzută în mod expres în alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001 textul prevăzând că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului subiectiv de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii. Critica recurentelor reclamante potrivit căreia instanța de apel, în mod greșit nu a analizat motivul în ceea ce privește notificarea formulată de autoarea acestora, M.I.

la data de 22 ianuarie 2002 și reținută în considerentele Deciziei nr. 68/2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, este nefondată întrucât această susținere ar presupune o inversare a sarcinii probei. Or, dispozițiile speciale ale Legii 10/2001 aplicabile cauzei pendinte, nu aduc modificări dreptului comun în această materie, așa încât reclamantele ar fi trebuit să dovedească faptul că autoarea lor a depus o notificare în termenul prevăzut de lege pentru terenul de un jugăr situat în Câmpia Turzii, în locul numit Între Bălți. Este de reținut și faptul că prin Deciziei nr. 68/2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, (filele 66-70 dosar apel) s-a respins ca nefondată plângerea reclamantelor formulată în temeiul Legii 10/2001 în contradictoriu cu pârâta SC I.S.

SA Câmpia Turzii prin care au solicitat restituirea în natură sau plata unor despăgubiri pentru același imobil ce formează obiectul prezentului litigiu. Din această perspectivă decizia se bucură de putere de lucru judecat, reclamantele nemaiputând solicita a doua oară, același teren ce a formulat obiectul unui alt litigiu soluționat irevocabil, situație reținută corect de instanțele fondului. Nefondată este și critica ce vizează încălcarea art. 25 din Legea 10/2001 întrucât, chiar dacă reclamantele nu au fost invitate de unitatea deținătoare să-și susțină cererea în fața organului de conducere, acest fapt nu conduce la nulitatea dispoziției emise. Mai mult, reclamantele aveau posibilitatea în faza judiciară să facă dovada susținerilor acestora având la îndemână mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele M.E. și B.M. împotriva deciziei nr. 247/ A din data de 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013.