ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2430/2012

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrative și fiscal, la data de 13 septembrie 2011, reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea pârâtelor ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunțării hotărârii să procedeze la: 1. numirea unui expert evaluator și transmiterea dosarului nr. 49140/CC la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P.

în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare, 2. soluționarea dosarului nr. nr. 49140/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare si respectiv la acordarea în mod efectiv a despăgubirilor. De asemenea, reclamanta a solicitat amendarea conducătorului pârâtelor pentru tergiversare și refuzul de a soluționa dosarele de despăgubire menționate mai sus, cu amenda legală de 20 % din salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la momentul îndeplinirii obligațiilor legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, după 10 ani de așteptări si procese, SC P. S.A. (deținătorul actual al imobilului) a emis Decizia nr. 14 din 30 iunie 2011, propunând acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în CF nr. 139299 Cluj, imobil expropriat în mod abuziv de către Statul Român, pentru care a depus Notificarea din 20 iulie 2001. Urmare a acestui fapt, reclamanta a susținut că pârâtele aveau obligația să soluționeze dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 49140/CC cu celeritate, în termenul legal de 30 de zile și deși a comunicat pârâtelor solicitarea de soluționare a dosarului, cererea sa a rămas fără vreun rezultat concret.

Mai mult, prin cererea din 29 iulie 2011 a arătat că suferă de grave afecțiuni medicale, fapt ce potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor constituie un factor determinant în vederea soluționării în regim de urgență, dar pârâtele i-au răspuns în mod nesatisfăcător fără indicarea unui termen concret în care urmează sa soluționeze dosarul. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București a depus întâmpinare m cauza prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamantă. 1.2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 541 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrative și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin decizia nr. 14 din 30 iunie 2011 emisă de directorul SC O.M.V. P. SA s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în favoarea reclamantei A.E. pentru terenul în suprafață de 19.260 mp înscris în CF nr. 139299 Cluj Napoca. Decizia sus menționată împreună cu dosarul aferent a fost remisă, la o dată nespecificată, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea emiterii titlului de despăgubire, împrejurare confirmată de pârâtă prin întâmpinare.

Fără a face dovada certă a intervalului de timp efectiv scurs de la data transmiterii dosarului pârâtei, reclamanta a introdus prezenta acțiune la data de 13 septembrie 2011 considerând că neemiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la înaintarea documentației echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, refuz care poate face obiectul controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 2 lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Curtea a reținut că Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen maxim pentru finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire. Având în vedere multitudinea cererilor de acest tip cu care este sesizată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a fost autorizată prin normele metodologice de aplicare a art. 17 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluționate dosarele. În acest context a fost adoptată Decizia nr. 2815/2008 care stabilește că ordinea de soluționare a cererilor este dată de ordinea înregistrării dosarelor la sediul Comisiei. A apreciat Curtea că aplicarea, prin analogie, a termenului de 30 de zile considerat de Legea contenciosului administrativ ca fiind unul rezonabil pentru soluționarea unei cereri adresate unei autorități publice nu este posibilă întrucât procedura de emitere a titlului de despăgubire este una complexă și presupune parcurgerea mai multor etape, respectiv: transmiterea și înregistrarea dosarelor, analizarea dosarelor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, evaluarea imobilului și emiterea titlului de despăgubire.

Tocmai de aceea în practica judiciară s-a conchis că această procedură administrativă trebuie să se deruleze într-un termen rezonabil, iar nu într-un termen de 30 de zile, așa cum pretinde reclamantul. De vreme ce prin întâmpinare s-a arătat că primele două etape au fost parcurse, fiind emis avizul de legalitate, iar evaluarea urmează a se realiza cu respectarea criteriului stabilit prin Decizia nr. 2815/2008, respectiv în ordinea înregistrării dosarelor la secretariatul pârâtei, nu se poate reține o pasivitate din partea pârâtei ce s-ar impune a fi sancționată. Așa fiind, Curtea a reținut că trecerea unui interval de mai puțin de 2 luni de la momentul înregistrării documentației la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (cel mai devreme după data de 30 iunie 2011 când a fost emisă Decizia nr. 14 de către SC O.M.V.

P. SA) și până la introducerea prezentei acțiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de activitate al pârâtei, la împrejurarea că documentația a fost deja examinată sub aspectul legalității și la faptul că următoarea etapă, cea a evaluării, excede competențelor prepușilor pârâtei fiind efectuată de un evaluator, persoana fizica sau juridică, care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publica și care are calitatea de evaluator independent. Nu trebuie omisă nici împrejurarea că acest interval de 2 luni s-a suprapus peste lunile iulie și august în care majoritatea funcționarilor publici beneficiază de concediul de odihnă anual, astfel că activitatea instituțiilor publice este restrânsă din motive obiective.

Prima instanță a mai reținut că, într-adevăr soluționarea notificării în baza Legii nr. 10/2001, s-a făcut cu depășirea termenului rezonabil, însă este inechitabil a o sancționa pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deținătoare SC O.M.V. P. SA în soluționarea notificării. Totodată, Curtea a apreciat că starea de sănătate precară a reclamantei, în lipsa unor documente care să ateste și dificultăți de ordin financiar în administrarea tratamentelor medicale recomandate, nu justifică nerespectarea ordinii cronologice în soluționarea dosarelor înregistrate. Prin urmare, nu poate fi reținut un refuz nejustificat din partea pârâtei de soluționare a cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire cât timp această procedură este în curs de desfășurare, iar de depășirea termenului rezonabil de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu se poate discuta la acest moment.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea efectivă a sentinței, Curtea l-a considerat neîntemeiat întrucât această sancțiune nu poate fi aplicată decât la momentul la care reclamanta fiind în posesia titlului executoriu se constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă. De vreme ce solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea titlului de despăgubire a fost respinsă ipoteza normei legale prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită.

I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că motivul principal pentru care prima instanță a dispus respingerea notificării a fost că "trecerea unui interval de mai puțin de 2 luni de la momentul înregistrării documentației și până la introducerea prezentei acțiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de muncă al pârâtei" și că "este inechitabila sancționa pe pârâta C.C.S.D. pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deținătoare SC O.M.V. P. SA, în soluționarea notificării. Or, raportat la aspectele prezentate nu se pune problema pasivității SC O.M.V.

P. SA ci problema pasivității instituțiilor statului roman implicate, în mod direct în procedura soluționării notificării, întrucât din cei aproximativ 11 ani care au trecut de la formularea notificării compania SC O.M.V. P. SA se face "vinovată de întârzierea" cu 1 an a soluționării dosarului, culpa pentru "restul de 10 ani" revenind exclusiv Municipiului, Primarului și Consiliului Local Cluj-Napoca. A susținut recurenta că, în conformitate cu Jurisprudența C.E.D.O., analizarea respectării exigențelor unui proces echitabil nu poate fi privită izolat, prin raportare doar la una dintre autorități, ci trebuie analizată ca și ansamblu, toate organismele astfel implicate venind în reprezentarea statului.

Recurenta a criticat sentința și sub aspectul nereținerii stării de sănătate a reclamantei susținând că starea socială deosebită și cazurile medicale nu sunt condiții care trebuiesc îndeplinite cumulative, ci alternativ, sens în care e fără drept de tăgadă faptul că probleme serioase de sănătate ale reclamantei, constituie, în sensul Deciziei nr. 2815/2008 un caz cât se poate de temeinic și justificat pentru soluționarea cu prioritate a dosarului de despăgubire. În fine, recurenta a invocat Jurisprudența C.E.D.O. în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzelor, respectiv cauza Dumitru Popescu contra României, Cauza C. LTD SRL și Manole contra României. A fost invocată și Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României, în urma căreia C.E.D.O.

a pronunțat o hotărâre pilot, prin care s-a hotărât ca statul roman trebuie să ia în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 A& 1 din Convenție și art. l din Protocolul nr. 1. II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A.E. a solicitat obligarea pârâtelor ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunțării hotărârii să procedeze la: 1. numirea unui expert evaluator și transmiterea dosarului nr. 49140/CC la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P.

în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare, 2. soluționarea dosarului nr. 49140/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare si respectiv la acordarea în mod efectiv a despăgubirilor. În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi.

În acest context, Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, în cuprinsul art. l alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.". Înalta Curte retine că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.

Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

În acest context, procedurile de transmitere, Secretariatului Comisiei Centrale, a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În cazul dedus judecății, este necontestat faptul că cererea reclamantei a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cel mai devreme după data de 30 iunie 2011 când a fost emisă Decizia nr. 14 de către SC O.M.V. P. SA. Așa fiind și cum s-a arătat că primele două etape au fost parcurse, fiind emis avizul de legalitate, iar evaluarea urmând a se realiza cu respectarea criteriului stabilit prin Decizia nr. 2815/2008, respectiv în ordinea înregistrării dosarelor la secretariatul pârâtei, înalta Curte apreciază că nu se poate reține o pasivitate din partea pârâtei ce s-ar impune a fi sancționată.

Astfel că, în mod corect prima instanță a apreciat că trecerea unui interval de mai puțin de 2 luni de la momentul înregistrării documentației și până la introducerea prezentei acțiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de activitate al pârâtei și la împrejurarea că documentația a fost deja examinată sub aspectul legalității. În ceea ce privește împrejurarea că reclamanta a depus notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 899, la data de 20 iulie 2001, înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută culpa pârâtei C.C.S.D. pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deținătoare SC O.M.V. P. SA în soluționarea notificării.

Relativ la starea de sănătate a reclamantei, se constată că și sub acest aspect, instanța de fond a apreciat corect faptul că, în lipsa unor documente care să ateste și dificultăți de ordin financiar în administrarea tratamentelor medicale recomandate, această împrejurare nu justifică nerespectarea ordinii cronologice în soluționarea dosarelor înregistrate. Așa fiind și constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce urmează a fi menținută, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.E. împotriva sentinței nr. 541 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.