ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 septembrie 2011, reclamanții G.I. și D.D.S. au solicitat obligarea pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca în termen de 30 zile de la data pronunțării hotărârii, să procedeze la soluționarea dosarului nr. 5.591/CC/2005 prin emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 1.567.942 lei, stabilit prin raportul de evaluare întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanții au solicitat și obligarea conducătorului autorităților pârâte pentru tergiversarea și refuzul de a soluționa dosarul lor de despăgubiri cu amenda legală de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la momentul îndeplinirii obligațiilor care le revin pârâtelor, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin dispoziția nr. 2855 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj–Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul situat în municipiul Cluj–Napoca înscris inițial în CF Cluj, iar dosarul aferent acestei dispoziții a fost înregistrat la autoritățile pârâte.

Deși s-a solicitat soluționarea dosarului în regim de urgență, reclamanții au învederat că pârâtele nu au realizat procedura de acordare a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate și a dreptului la un proces echitabil, recunoscute de art. 6 paragraf 1 al Convenției europene a drepturilor omului și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției.

Curtea de Apel Cluj – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 550 din 10 octombrie 2011, prin care a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, constatând că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în raport de atribuțiile care-i revin potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 și Hotărârii Guvernului nr. 1068/2007, precum și în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează emiterea titlului de despăgubire.

Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligată comisia pârâtă ca în termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii să soluționeze dosarul nr. 5591/CC/2005 prin emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 1.567.942 lei, conform raportului de evaluare și s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecata cererii privind amendarea conducătorului autorităților pârâte. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia de propunere privind acordarea de despăgubiri a fost recunoscut dreptul reclamanților de a primi despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul de restituit în natură, iar dreptul lor de creanță reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Condiționarea soluționării dosarelor de ordinea înregistrării cererilor la comisie, în lipsa unor criterii obiective de previzibilitate, nu a fost considerată de prima instanță ca reprezentând o justificare pertinentă, un temei pentru stabilirea și finalizarea dreptului la despăgubire al reclamanților, care au parcurs procedurile instituite de Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată. Recurenta a susținut că în mod netemeinic a fost obligată să emită decizia de despăgubire în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, fără a se avea în vedere că, între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică atât persoanei îndreptățite, care poate formula obiecțiuni, cât și Comisiei Centrale.

De asemenea, s-a arătat că, rapoartele de evaluare întocmite în dosarele de despăgubire se aprobă numai în ședințele Comisiei Centrale, iar activitatea comisiei se desfășoară în ședințe, în compunerea prevăzută de art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Analizând actele și lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect că autoritatea recurentă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația legală să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul nr. 5591/CC/2005, aferent dispoziției nr. 2855 din 17 noiembrie 2005 prin care Primarul municipiului Cluj–Napoca a propus să li se acorde intimaților – reclamanți despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, reprezentând terenul situat în municipiul Cluj–Napoca, înscris inițial în C.F.

Cluj. Nesoluționarea de către comisia recurentă a dosarului privind despăgubirile cuvenite intimaților – reclamanți a fost caracterizată corect de prima instanță ca reprezentând o gravă tergiversare, de natură a încălca prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al acestei convenții. Concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe jurisprudența C.E.D.O., care a stabilit în interpretarea textelor susmenționate ale convenției că, rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată prin prisma circumstanțelor cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamanților și a autorităților competente, precum și miza reclamanților în cadrul litigiului (Hotărârea din 30 septembrie 2008 în cauza SC C. SA împotriva României și Frydlender împotriva Franței /MC/ nr. 30.979/97, parag.

43, C.E.D.O. 2000 – VII). În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, s-a avut în vedere că, acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii de către comisia recurentă trebuie considerată de la data înregistrării dosarului nr. 5591/CC/2005. În raport de această dată, de faptul că intimații – reclamanți au îndeplinit toate demersurile legale pentru valorificarea dreptului lor la despăgubiri și de stabilirea cuantumului acestora prin raportul de evaluare întocmit conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, apare ca vădit nefondată critica adusă în recurs hotărârii prin care s-a constatat refuzul nejustificat al comisiei recurente de a finaliza soluționarea dosarului de despăgubiri, prin emiterea titlului de despăgubire în termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 550 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012 .