ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 12 septembrie 2011, reclamanții G.I. și D.D.S. au solicitat

obligarea pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca în termen de 30

zile de la data pronunțării hotărârii, să procedeze la soluționarea dosarului nr.

5.591/CC/2005 prin emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 1.567.942

lei, stabilit prin raportul de evaluare întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

Reclamanții au

solicitat și obligarea conducătorului autorităților pârâte pentru tergiversarea

și refuzul de a soluționa dosarul lor de despăgubiri cu amenda legală de 20%

din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, în cazul

expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii

și până la momentul îndeplinirii obligațiilor care le revin pârâtelor, conform dispozițiilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, prin dispoziția nr. 2855 din 17 noiembrie 2005 emisă

de Primarul municipiului Cluj–Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în

baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul situat în municipiul Cluj–Napoca înscris

inițial în CF Cluj, iar dosarul aferent acestei dispoziții a fost înregistrat

la autoritățile pârâte.

Deși s-a solicitat soluționarea

dosarului în regim de urgență, reclamanții au învederat că pârâtele nu au

realizat procedura de acordare a măsurilor reparatorii într-un termen

rezonabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate și a dreptului

la un proces echitabil, recunoscute de art. 6 paragraf 1 al Convenției europene

a drepturilor omului și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al

Convenției.

Curtea de Apel Cluj –

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat

sentința civilă nr. 550 din 10 octombrie 2011, prin care a respins acțiunea formulată

de reclamanți împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, constatând că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă

în raport de atribuțiile care-i revin potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 și Hotărârii Guvernului nr. 1068/2007,

precum și în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează

emiterea titlului de despăgubire.

Prin aceeași

sentință, a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligată comisia pârâtă ca în termen

de 3 luni de la pronunțarea hotărârii să soluționeze dosarul nr. 5591/CC/2005

prin emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 1.567.942 lei, conform

raportului de evaluare și s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecata

cererii privind amendarea conducătorului autorităților pârâte.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia de propunere privind

acordarea de despăgubiri a fost recunoscut dreptul reclamanților de a primi despăgubiri

în echivalent bănesc pentru imobilul de restituit în natură, iar dreptul lor de

creanță reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al

Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Condiționarea

soluționării dosarelor de ordinea înregistrării cererilor la comisie, în lipsa

unor criterii obiective de previzibilitate, nu a fost considerată de prima

instanță ca reprezentând o justificare pertinentă, un temei pentru stabilirea și

finalizarea dreptului la despăgubire al reclamanților, care au parcurs

procedurile instituite de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că în mod netemeinic a fost obligată să emită decizia de despăgubire în termen de

3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, fără a se avea în vedere că,

între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei există o perioadă în

care raportul de evaluare se comunică atât persoanei îndreptățite, care poate formula

obiecțiuni, cât și Comisiei Centrale.

De asemenea, s-a

arătat că, rapoartele de evaluare întocmite în dosarele de despăgubire se

aprobă numai în ședințele Comisiei Centrale, iar activitatea comisiei se

desfășoară în ședințe, în compunerea prevăzută de art. 13 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a

constatat corect că autoritatea recurentă, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor avea obligația legală să soluționeze într-un termen rezonabil

dosarul nr. 5591/CC/2005, aferent dispoziției nr. 2855 din 17 noiembrie 2005

prin care Primarul municipiului Cluj–Napoca a propus să li se acorde

intimaților – reclamanți despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în

natură, reprezentând terenul situat în municipiul Cluj–Napoca, înscris inițial în

C.F. Cluj.

Nesoluționarea de

către comisia recurentă a dosarului privind despăgubirile cuvenite intimaților

– reclamanți a fost caracterizată corect de prima instanță ca reprezentând o

gravă tergiversare, de natură a încălca prevederile art. 6 parag. 1 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al acestei

convenții.

Concluzia instanței

de fond s-a întemeiat pe jurisprudența C.E.D.O., care a stabilit în

interpretarea textelor susmenționate ale convenției că, rezonabilitatea duratei

procedurii trebuie evaluată prin prisma circumstanțelor cauzei și având în

vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamanților și a autorităților

competente, precum și miza reclamanților în cadrul litigiului (Hotărârea din 30

septembrie 2008 în cauza SC C. SA împotriva României și Frydlender împotriva

Franței /MC/ nr. 30.979/97, parag. 43, C.E.D.O. 2000 – VII).

În privința caracterului

rezonabil al duratei unei proceduri, s-a avut în vedere că, acest concept

cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de

exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor

reparatorii de către comisia recurentă trebuie considerată de la data înregistrării

dosarului nr. 5591/CC/2005.

În raport de această

dată, de faptul că intimații – reclamanți au îndeplinit toate demersurile

legale pentru valorificarea dreptului lor la despăgubiri și de stabilirea cuantumului

acestora prin raportul de evaluare întocmit conform art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, apare ca vădit nefondată critica adusă în recurs hotărârii

prin care s-a constatat refuzul nejustificat al comisiei recurente de a finaliza

soluționarea dosarului de despăgubiri, prin emiterea titlului de despăgubire în

termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a sentinței pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 550 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012 .