ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții G.I. și D.D.S. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunțării hotărârii să procedeze la: numirea unui expert evaluator și transmiterea dosarului nr. 24027/CC/2006 la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P. în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare, lucrare de specialitate ce potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 stabilește cuantumul măsurilor reparatorii pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire menționat mai sus; la soluționarea dosarului nr. nr. 24027/CC/2006 prin emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare.

Solicită să se dispună, totodată, amendarea conducătorului pârâtelor pentru tergiversare și refuzul de a soluționa dosarele de despăgubire menționate mai sus, cu amenda legala de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la momentul îndeplinirii obligațiilor legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pârâtele aveau obligația să soluționeze dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 24027/CC încă din anul 2006, adică de peste 5 ani.

Au comunicat pârâtelor solicitări de soluționare a dosarului, însă fără vreun rezultat concret. Mai mult, prin adresele nr. 24027/CC din 25 iulie 2011 și respectiv 24015/24027 din 27 iulie 2011, adică după circa 5 ani de pasivitate și tergiversări, pârâta informează cu privire la lipsa unor documente "necesare" pentru soluționarea dosarului de despăgubire care fie se aflau deja la dosar de luni de zile, fie nu aveau legătură cu obiectul dosarului, refuzând în fapt soluționarea dosarului, fapt pe care îl dovedesc cu actele anexate. Documentele cerute în completare de către pârâtă nu au fost solicitate doar printr-o singură adresă așa cum ar fi fost potrivit procedurilor de soluționare a dosarelor ci prin mai multe adrese succesive, de fiecare dată A.N.R.P a solicitat alte și alte acte tergiversând în mod evident soluționarea dosarului.

Motivele invocate de pârâte pentru nesoluționarea dosarului respectiv lipsa unor acte "necesare" reprezintă doar o tergiversare gravă care încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sens în care acestea din urmă trebuie aplicate cu prioritate. La termenul din 14 octombrie 2011, în ședință publică, reprezentantul reclamanților a precizat că renunță la capătul de cerere privind amendarea conducătorului autorității pârâte. Tot la acest termen, instanța din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 602 din 21 octombrie 2011 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată de reclamanți față de această pârâtă.

Totodată, a admis în parte acțiunea reclamanților împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o să numească un evaluator și să trimită Dosarul nr. 24027/CC/2006 la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare. De asemenea, a obligat pârâta să soluționeze Dosarul nr. 24027/CC/2006 prin emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare și, a respins cererea de amendare a conductorului pârâtei. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: - În ce privește lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a reținut că, singura instituție care are prerogative în ceea ce privește emiterea titlurilor de despăgubire este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

- În ce privește fondul pretențiilor formulate, instanța a reținut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația să soluționeze dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 24027/CC și, că prin refuzul de a emite titlul de despăgubire a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Luând în considerare intervalul de timp scurs de la emiterea dispoziției primarului și faptul că reclamanții au fost lipsiți în mod arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de Statul român încă din perioada comunistă, curtea apreciază că cu atât mai mult se impune necesitatea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

Curtea va respinge cererea de amendare a conducătorului pârâtei CCSD pentru tergiversare și refuzul de a soluționa dosarele de despăgubire, cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la momentul îndeplinirii obligațiilor legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, această cerere fiind la acest moment prematură. Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sancționează refuzul autorității de a pune în executare hotărârea definitivă și irevocabilă în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.

Trebuie, însă observat că hotărârea pronunțată nu a rămas irevocabilă și reclamanta nu a invocat dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr 554/2004, respectiv nu a solicitat stabilirea unui termen de executare a obligației de emitere a titlului de despăgubire. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că hotărârea de fond este netemeinică și nelegală, întrucât instanța nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil, consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, deși a solicitat la primul termen de judecată amânarea judecății pentru pregătirea apărării, instanța a respins această cerere, apreciind că supraîncărcarea temporară a instanței nu ar constitui un motiv temeinic de amânare a cauzei, încălcând astfel și principiul contradictorialității reglementat de dreptul procesual civil. Pe fondul cauzei, s-a susținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dosarul a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare astfel că solicitarea privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să numească un evaluator și să trimită Dosarul nr. 24027/CC/2006 la evaluator trebuie să fie respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Referitor la criteriile ce reies din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil, recurenta a susținut că în raport cu complexitatea cauzei, conduita reclamanților și aceea a autorităților competente, în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia reprezentând titlul de despăgubire a fost emisă într-un termen rezonabil. Recursul este fondat, urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În cauză, este de necontestat faptul că intimații-reclamanți sunt beneficiarii Dispoziției nr. 1687 din 4 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca în favoarea autorului lor M.R.C., dispoziție transmisă împreună cu dosarul autorității publice recurente, în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este necontestat și faptul că autorul intimaților-reclamanți a notificat autoritatea competentă încă din anul 2001, ceea ce înseamnă că procedura de acordare a măsurilor reparatorii a fost inițiată încă din cursul acestui an. Totodată, din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut, în mod corect, că dosarul privind Dispoziția nr. 1687 din 4 mai 2006 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă, reclamanții fiind lipsiți,în mod arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de Statul român încă din perioada comunistă. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite". În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă, despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858 din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 602 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că obligă autoritatea pârâtă să finalizeze procedura administrativă prin emiterea deciziei-titlu de despăgubire în termen de 30 zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012 Procesat de GGC - GV