ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanții
G.I. și D.D.S. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,
solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună
obligarea pârâtei ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunțării
hotărârii să procedeze la: numirea unui expert evaluator și transmiterea
dosarului nr. 24027/CC/2006 la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P. în
vederea întocmirii rapoartelor de evaluare, lucrare de specialitate ce potrivit
art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 stabilește cuantumul măsurilor
reparatorii pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire menționat
mai sus; la soluționarea dosarului nr. nr. 24027/CC/2006 prin emiterea titlului
de despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare. Solicită să se
dispună, totodată, amendarea conducătorului pârâtelor pentru tergiversare și
refuzul de a soluționa dosarele de despăgubire menționate mai sus, cu amenda
legala de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de
întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la momentul îndeplinirii
obligațiilor legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu prevederile art. 24
alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În
motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pârâtele aveau obligația să
soluționeze dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei
Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 24027/CC încă din anul 2006,
adică de peste 5 ani. Au comunicat pârâtelor solicitări de soluționare a
dosarului, însă fără vreun rezultat concret. Mai mult, prin adresele nr.
24027/CC din 25 iulie 2011 și respectiv 24015/24027 din 27 iulie 2011, adică
după circa 5 ani de pasivitate și tergiversări, pârâta informează cu privire la
lipsa unor documente "necesare" pentru soluționarea dosarului de
despăgubire care fie se aflau deja la dosar de luni de zile, fie nu aveau
legătură cu obiectul dosarului, refuzând în fapt soluționarea dosarului, fapt
pe care îl dovedesc cu actele anexate. Documentele cerute în completare de
către pârâtă nu au fost solicitate doar printr-o singură adresă așa cum ar fi
fost potrivit procedurilor de soluționare a dosarelor ci prin mai multe adrese
succesive, de fiecare dată A.N.R.P a solicitat alte și alte acte tergiversând
în mod evident soluționarea dosarului.
Motivele
invocate de pârâte pentru nesoluționarea dosarului respectiv lipsa unor acte
"necesare" reprezintă doar o tergiversare gravă care încalcă
prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sens în
care acestea din urmă trebuie aplicate cu prioritate.
La
termenul din 14 octombrie 2011, în ședință publică, reprezentantul
reclamanților a precizat că renunță la capătul de cerere privind amendarea
conducătorului autorității pârâte.
Tot
la acest termen, instanța din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei
calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților.
Curtea
de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin
Sentința civilă nr. 602 din 21 octombrie 2011 a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și
a respins acțiunea formulată de reclamanți față de această pârâtă.
Totodată,
a admis în parte acțiunea reclamanților împotriva pârâtei Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o să numească un evaluator și să
trimită Dosarul nr. 24027/CC/2006 la evaluator în vederea întocmirii raportului
de evaluare.
De
asemenea, a obligat pârâta să soluționeze Dosarul nr. 24027/CC/2006 prin
emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de
evaluare și, a respins cererea de amendare a conductorului pârâtei.
Pentru
a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
-
În ce privește lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților, s-a reținut că, singura instituție care are
prerogative în ceea ce privește emiterea titlurilor de despăgubire este Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
-
În ce privește fondul pretențiilor formulate, instanța a reținut că pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația să soluționeze
dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 24027/CC și, că prin refuzul de a emite
titlul de despăgubire a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul I al
Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Luând
în considerare intervalul de timp scurs de la emiterea dispoziției primarului
și faptul că reclamanții au fost lipsiți în mod arbitrar de atributele
dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de Statul român încă
din perioada comunistă, curtea apreciază că cu atât mai mult se impune
necesitatea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație
echitabilă.
Curtea
va respinge cererea de amendare a conducătorului pârâtei CCSD pentru
tergiversare și refuzul de a soluționa dosarele de despăgubire, cu amenda de
20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în
cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii ce se va pronunța și până la momentul îndeplinirii obligațiilor
legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004, această cerere fiind la acest moment prematură.
Art.
24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sancționează refuzul autorității de a pune
în executare hotărârea definitivă și irevocabilă în termen de cel mult 30 de
zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia. Trebuie, însă observat că
hotărârea pronunțată nu a rămas irevocabilă și reclamanta nu a invocat
dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr 554/2004, respectiv nu a solicitat
stabilirea unui termen de executare a obligației de emitere a titlului de
despăgubire.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta
a susținut că hotărârea de fond este netemeinică și nelegală, întrucât instanța
nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit
dreptul părților la un proces echitabil, consfințit de art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel,
deși a solicitat la primul termen de judecată amânarea judecății pentru
pregătirea apărării, instanța a respins această cerere, apreciind că
supraîncărcarea temporară a instanței nu ar constitui un motiv temeinic de
amânare a cauzei, încălcând astfel și principiul contradictorialității
reglementat de dreptul procesual civil.
Pe
fondul cauzei, s-a susținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dosarul a fost transmis la
evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare astfel că solicitarea
privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să
numească un evaluator și să trimită Dosarul nr. 24027/CC/2006 la evaluator
trebuie să fie respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Referitor
la criteriile ce reies din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
în materie de termen rezonabil, recurenta a susținut că în raport cu
complexitatea cauzei, conduita reclamanților și aceea a autorităților
competente, în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia reprezentând
titlul de despăgubire a fost emisă într-un termen rezonabil.
Recursul
este fondat, urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele
ce urmează:
În
cauză, este de necontestat faptul că intimații-reclamanți sunt beneficiarii
Dispoziției nr. 1687 din 4 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca
în favoarea autorului lor M.R.C., dispoziție transmisă împreună cu dosarul
autorității publice recurente, în condițiile prevederilor Titlului VII din
Legea nr. 247/2005.
De
asemenea, este necontestat și faptul că autorul intimaților-reclamanți a
notificat autoritatea competentă încă din anul 2001, ceea ce înseamnă că
procedura de acordare a măsurilor reparatorii a fost inițiată încă din cursul
acestui an.
Totodată,
din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut, în mod corect,
că dosarul privind Dispoziția nr. 1687 din 4 mai 2006 a rămas în nelucrare la
autoritatea recurentă, reclamanții fiind lipsiți,în mod arbitrar de atributele
dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de Statul
român încă din perioada comunistă.
În
jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a
Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o
asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire
reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în
acțiunile administrației.
Recursul
formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora:
"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se
suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a
titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor
pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii
și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și
unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr.
653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada
prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de
despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de
despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea
soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în
scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către
persoanele îndreptățite".
În
privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor
norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul
VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C.
proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată,
din momentul intrării lor în vigoare.
În
ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele
constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai
multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele
argumente pe care instanța de recurs și le însușește:
-
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și
întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de
garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul
Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în
contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de
dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;
-
De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea
titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea
imobilelor pentru care se acordă, despăgubiri, iar personalul din cadrul
A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,
înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în
aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia
măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire
depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul
delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub
incidența O.U.G. nr. 4/2012;
Soluția
legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până
la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la
valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa
după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit
să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul
excepției;
-
Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile
constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un
scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și
sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în
domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de
către stat prin măsurile respective;
-
Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data
de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,
precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă
despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri
judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute
în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri
rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și
valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
-
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858
din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza
Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2
ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în
condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității
militare debitoare;
-
O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot
pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria
Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va
reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și
modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a
oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr,
instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza
Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o
marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze
respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate
din țară și pentru punerea lor în aplicare.
În
concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de
fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din
Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de
termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea
Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai
sus.
Astfel
fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că
autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în
termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012,
cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
împotriva Sentinței nr. 602 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică
sentința atacată, în sensul că obligă autoritatea pârâtă să finalizeze
procedura administrativă prin emiterea deciziei-titlu de despăgubire în termen
de 30 zile de la data de 15 mai 2013.
Menține
celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012
Procesat
de GGC - GV