ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4317/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.V. a chemat în judecată Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună

înaintarea dosarului aferent dispoziției de restituire unui evaluator autorizat,

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, obligarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză, obligarea Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea de titluri de plată în cuantumul

stabilit prin titlurile de despăgubire, întocmirea raportului de evaluare în 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și emiterea în termen de 5 zile

de la data întocmirii raportului de evaluare a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a depus Dosarul de despăgubire nr. 15312/CC încă din anul

2001 și că se refuză soluționarea acestuia.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că dosarele se

soluționează într-o anumită ordine.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

4983 din 9 septembrie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V. și a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze Dosarul

nr. 15312/CC prin desemnarea evaluatorului, întocmirea evaluării și emiterea titlului

de despăgubire în termen legal.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că referitor la capătul de cerere privind obligarea

evaluatorului de a întocmi raportul de evaluare în 30 de zile, urmează să se constate

că este nefondat, întrucât acesta nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate.

Referitor la obligarea

pârâtei la plata amenzii de 20% din salariul brut pe economie s-a reținut că aceasta

poate fi dispusă după ce hotărârea devine definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Printr-o primă critică,

recurenta a susținut că soluția instanței de fond privind obligarea Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze Dosarul nr. 15312/CC prin desemnarea

evaluatorului, și întocmirea raportului de evaluare este netemeinică, întrucât soluționarea

dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii

de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu

în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Astfel spus, procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere

a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarului potrivit prevederilor

art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și

completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

S-a mai susținut că potrivit

prevederilor pct. 17 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 „ordinea în care vot fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie

a Comisiei Centrale”.

În aplicarea acestor prevederi

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2 din 28

februarie 2006 care ulterior a fost înlocuită cu decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 și care prevedea, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire

cât și a evaluatorului sau societății de evaluare.

Recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „(4) Pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură.

Secretariatul Comisiei

Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în

care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că legiuitorul

nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta

nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere

dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie

într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite

situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul

acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției și așa mai departe.

Toate considerentele care

constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt

imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei; trecând însă peste

un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui

nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest

moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact

ele nu o pot exonera si de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții

administrative pentru rezolvarea situației.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție

ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața

instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci

când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei

proceduri.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Însă, Înalta Curte constată

că recursul formulat este nefondat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 117/ 2012, potrivit cărora: „(1) La data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de

15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum

și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute

de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României,

Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri,

analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale

a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării

dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

În privința acestor dispoziții,

instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura

administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit

dispozițiilor art. 725 din C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor

în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea

acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională

a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între

altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

- guvernul, prin adoptarea

ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor

constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate

asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44

alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri

de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

- de altfel, faptul că,

până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă

în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia

măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire

depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat

o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența

O.U.G. nr. 4/2012;

- soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15

mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor

de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta

titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă

și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;

- măsurile stabilite prin

actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare

la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar

al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja

mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum

și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;

- faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind

evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă

a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic

al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca

obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- de altfel, Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de

admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva

Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri

judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa

vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României,

fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea

legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor

de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu

și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere

pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale

sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în

aplicare.

În concluzie, Înalta Curte

constată că acțiunea formulată este întemeiată, însă finalizarea procedurii administrative

reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire

este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire

la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a

arătat mai sus.

Având în vedere soluția

pronunțată, în temeiul art. 247 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata către intimatul-reclamant

C.V. a sumei de 1860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 4983 din 09 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1860 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.