ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 405 din 28 octombrie 2010,

Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată de reclamanții N.A. și

N.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat pârâta la emiterea

unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub

sancțiunea unei penalități în sumă de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere,

calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea

efectivă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut că pârâta A.N.R.P. nu este parte în

raportul juridic dedus judecății prin cererea principală, astfel cum a fost

extinsă și precizată, raportat la atribuțiile stabilite prin Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, astfel că se impune a se admite excepția lipsei calității

procesuale pasive a acesteia și a se respinge acțiunea în privința sa ca

inadmisibilă.

S-a menționat că prin

Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Cluj-Napoca s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în

Cluj-Napoca, Arător la Rotația I, înscris în C.F. nr. 17771, cu nr. topo.

21770/1 și nr. 21770/3, formulată de autorul reclamanților, N.G., cu motivarea

că terenul este situat în zonă sistematizată și ca urmare s-a dispus acordarea

de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren,

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv, Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Potrivit întâmpinării

depuse de pârâta C.C.S.D., dosarul de despăgubire al reclamantei a fost

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

Prima instanță a

reținut că în cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se

reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Autoritatea administrativă

în cauză – C.C.S.D. a fost abilitată de lege să soluționeze dosarele, însă în

exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia

de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de

Constituție și de celelalte legi.

Prima instanță a

apreciat că prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale

autorului reclamanților i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în

echivalent bănesc. Competența C.C.S.D. se limitează la a verifica legalitatea

măsurii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, or

verificările efectuate exced acestei sfere.

Curtea de apel a

reținut că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul

protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din

aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de creanță, drept

pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul

amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speță, s-a încălcat termenul

rezonabil desprins din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și

jurisprudența Curții.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, s-a reținut că Primăria Municipiului Cluj Napoca nu are

calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în

raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în garanție și ca

urmare nu este cea față de care pârâta își poate realiza pretenția, de a fi

obligată la suportarea penalităților acordate reclamanților.

Cu privire la cererea

reconvențională, prima instanță a considerat că aceasta este inadmisibilă

deoarece pretenția pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a

face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului acțiunii

judecătorești în contencios administrativ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D.

Prin Decizia nr. 3984

din 9 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței

nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal; a modificat în parte sentința atacată în

sensul că a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a

respins cererea de obligare la plata penalităților de 1.000 lei pe zi de

întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar a reținut că prin Dispoziția nr. 3477

din 29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea de

măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp. situat în Cluj

Napoca, Arătător la Rotația I în favoarea reclamanților, dosarul fiind transmis

și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

În ceea privește

soluționarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a Primarului Cluj-Napoca, instanța

de recurs a reținut că soluția primei instanțe de respingere a acestei cererii este

legală, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate

forma obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ individual sau

normativ.

Actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă

procedură judiciară, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

nu pot forma obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate, întrucât

ar însemna ca instanța să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este

permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acțiunii.

În speță, dispoziția

Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26

din Legea nr. 10/2001, la Secția civilă a Tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității notificate.

Legiuitorul a

reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o

inadmisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, a

acțiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care

legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare, așadar dispozițiile

emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanța

de contencios administrativ pe calea acțiunii și nici pe calea indirectă a

excepției de nelegalitate.

De altfel, având în

vedere economia Legii nr. 10/2001, dispozițiile privind soluționarea

notificărilor au caracterul unor acte civile, situație în care nu pot forma

obiectul controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, nici pe

calea directă a acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de

nelegalitate.

Referitor la termenul

rezonabil, instanța de recurs a reținut că analiza legislației relevante în

cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru

soluționarea dosarelor, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea

legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii, se

constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

privind procesul echitabil.

În jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea

procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce

atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, s-a reținut

astfel că, în raport de data depunerii cererii de către reclamanți și

jurisprudența Curții de la Strasbourg, a avut loc o încălcare a dreptului la un

proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de

acordare a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește

termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, Înalta Curte a apreciat că se impunea stabilirea unui

termen de executare care să răspundă condiției de rezonabilitate, obligând

astfel pârâta C.C.S.D. să emită această decizie într-un termen rezonabil, de 90

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Referitor la o

eventuală încălcare a egalității de tratament și, în consecință, discriminarea

unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii

acțiunii, instanța de control judiciar a constatat că nu există discriminare

între reclamantă și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt

ca și aceasta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice

persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților

și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.

În aceste condiții, recurenta

tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca urmare a faptului că

printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor, or,

soluțiile instanței de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa

pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor de către C.C.S.D.

În ceea ce privește

aplicarea penalităților, instanța de recurs a reținut că soluția nu este

motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă nu sunt

suficiente pentru a fundamenta cererea părții privind acordarea penalităților

de întârziere.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire C.CS.D. întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de revizuire s-a arătat prin adresa din 29 august 2011 „comunicată și Înaltei

Curți, la termenul de 9 septembrie 2011 a solicitat Primăriei Cluj Napoca cât

și d-lui N.M.A. și doamnei N.A.L., să precizeze dacă pentru aceeași suprafață de

teren, pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția nr.

3477 din 29 decembrie 2005, a fost reconstituit, pe fostul amplasament sau pe

un alt amplasament, în compensare, în baza legilor fondului funciar, dreptul de

proprietate, în baza aceleiași documentații care a stat la baza soluționării

notificării nr. 381/2002.

După pronunțarea

Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011 de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin adresa din 7 septembrie 2011 și comunicată C.C.S.D. în data de

28 septembrie 2011 s-au comunicat în copie adresa din 21 septembrie 2005

formulată de numitul N.G., în temeiul Legii nr. 247/2005 și Hotărârea nr. 709

din 27 octombrie 2011 adoptată de Comisia Județeană Cluj pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor.

Arată revizuentul că

din aceste înscrisuri reiese că în favoarea autorului reclamanților, respectiv

dl. N.G. a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul legilor fondului

funciar, pentru o suprafață totală de 12.592 mp teren, fiind inclusă și

suprafața de teren de 0,23 ha din imobilul pentru care primăria Municipiului Cluj

Napoca, prin Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a acordat măsuri

reparatorii.

S-a mai arătat că din

adresă rezultă și faptul că se reanalizează de către Comisia de aplicare a Legii

nr. 10/2001, documentația de revendicare aferentă dispoziției.

- A solicitat de

asemenea revizuentul suspendarea executării hotărârii definitive și irevocabile

în conformitate cu art. 325 coroborat cu art. 403 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. până la soluționarea cererii de revizuire.

Procedura în fața instanței

de recurs – revizuire.

Revizuentul a depus în

dovedirea cererii înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc.

civ. și de asemenea note de ședință.

Chematul în garanție

Primăria Municipiului Cluj Napoca a depus o întâmpinare și a arătat că este de

acord cu admiterea cererii de revizuire, și că în urma reanalizării documentației

de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Dispoziția nr. 3477/2005 a fost

revocată prin Dispoziția nr. 5546 din 13 decembrie 2011.

Revocarea s-a dispus

întrucât revendicarea fost soluționată în temeiul legilor fondului funciar și

notificarea nr. 736 din 11 iulie 2001 apare ca lipsă de obiect.

Considerentele și

soluția instanței de revizuire.

În conformitate cu

prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. “dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă

s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a

întemeiat”;

Analizând cererea de revizuire,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta

este nefondată pentru următoarele considerente:

Pentru a fi îndeplinite

condițiile prevăzute de pct. 5 art. 322 C. proc. civ., este necesar ca: - înscrisul

invocat să fi fost descoperit după darea hotărârii, adică este vorba de un înscris

nou, care să fi existat la data pronunțării hotărârii, deci să nu fie ulterior

constituit; înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată

hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea potrivnică,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant,

în sensul că ar duce la pronunțarea unei alte soluții.

- În speță,

revizuentul invocă în cererea de revizuire, adresa din 29 august 2011 –

comunicată și Înaltei Curți de Casație și Justiție - la termenul din 9

septembrie 2011 când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o cere. Ori,

dacă instanța de recurs a avut cunoștință de acest înscris și l-a considerat nerelevant,

nu se poate susține că este un înscris nou.

Nici răspunsul primit

la data de 28 septembrie 2011 de către revizuenta C.C.S.D. - prin adresa din 7

septembrie 2011 nu poate fi înscris nou în sensul precizat mai sus. Acest răspuns

este ulterior pronunțării deciziei revizuite, nu se poate susține că nu a putut

fi înfățișat în procesul de recurs pentru că ar fi fost reținut de partea

adversă sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Revizuenta C.C.S.D. trebuia

să-și facă în timp util probatoriile, nu după soluționarea cererii de recurs și

rămânerea irevocabilă a hotărârii .

Prin urmare,

înscrisul nu a fost reținut de partea adversă ci reprezintă o parte din probatoriul

administrat de C.C.S.D. – după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Nici dispoziția nr. 5546

din 13 decembrie 2011 – de revocare a Dispoziției nr. 3477/2005 emisă de

Primăria Municipiului Cluj Napoca – nu poate fi reținută. În primul rând

aceasta nici nu a fost invocată în cererea de revizuire, fiind ulterioară

introducerii cererii de revizuire.

În al doilea rând -

această dispoziție de revocare este nelegală, întrucât autoritatea emitentă nu mai

era în termen pentru a o revoca, Dispoziția nr. 3477/2005 și-a produs efectele și

a intrat în circuitul civil, este definitivă, nimeni nu a atacat-o iar

autoritatea emitentă nu a introdus acțiune în conformitate cu prevederile art. 1

alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Pretinsa situație de suprapunere a terenului de

0,23 ha reconstituit și totodată luat în calcul pentru acordarea de

despăgubiri, nu-și poate găsi soluționarea pe această cale, nefiind îndeplinite

condițiile precizate mai sus.

În consecință, față

de cele arătate mai sus, se va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.