ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 405 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată de reclamanții N.A. și N.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub sancțiunea unei penalități în sumă de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea efectivă. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că pârâta A.N.R.P.

nu este parte în raportul juridic dedus judecății prin cererea principală, astfel cum a fost extinsă și precizată, raportat la atribuțiile stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, astfel că se impune a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a se respinge acțiunea în privința sa ca inadmisibilă. S-a menționat că prin Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Cluj-Napoca, Arător la Rotația I, înscris în C.F. nr. 17771, cu nr. topo.

21770/1 și nr. 21770/3, formulată de autorul reclamanților, N.G., cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată și ca urmare s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Potrivit întâmpinării depuse de pârâta C.C.S.D., dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC. Prima instanță a reținut că în cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Autoritatea administrativă în cauză – C.C.S.D. a fost abilitată de lege să soluționeze dosarele, însă în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituție și de celelalte legi. Prima instanță a apreciat că prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale autorului reclamanților i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc. Competența C.C.S.D. se limitează la a verifica legalitatea măsurii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, or verificările efectuate exced acestei sfere.

Curtea de apel a reținut că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speță, s-a încălcat termenul rezonabil desprins din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții. Referitor la cererea de chemare în garanție, s-a reținut că Primăria Municipiului Cluj Napoca nu are calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în garanție și ca urmare nu este cea față de care pârâta își poate realiza pretenția, de a fi obligată la suportarea penalităților acordate reclamanților.

Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a considerat că aceasta este inadmisibilă deoarece pretenția pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului acțiunii judecătorești în contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. Prin Decizia nr. 3984 din 9 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal; a modificat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins cererea de obligare la plata penalităților de 1.000 lei pe zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că prin Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp. situat în Cluj Napoca, Arătător la Rotația I în favoarea reclamanților, dosarul fiind transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

În ceea privește soluționarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a Primarului Cluj-Napoca, instanța de recurs a reținut că soluția primei instanțe de respingere a acestei cererii este legală, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ individual sau normativ. Actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate, întrucât ar însemna ca instanța să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acțiunii.

În speță, dispoziția Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, la Secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității notificate. Legiuitorul a reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o inadmisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, a acțiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare, așadar dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanța de contencios administrativ pe calea acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate.

De altfel, având în vedere economia Legii nr. 10/2001, dispozițiile privind soluționarea notificărilor au caracterul unor acte civile, situație în care nu pot forma obiectul controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, nici pe calea directă a acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate. Referitor la termenul rezonabil, instanța de recurs a reținut că analiza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii, se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În speță, s-a reținut astfel că, în raport de data depunerii cererii de către reclamanți și jurisprudența Curții de la Strasbourg, a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii. În ceea ce privește termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte a apreciat că se impunea stabilirea unui termen de executare care să răspundă condiției de rezonabilitate, obligând astfel pârâta C.C.S.D.

să emită această decizie într-un termen rezonabil, de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Referitor la o eventuală încălcare a egalității de tratament și, în consecință, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, instanța de control judiciar a constatat că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt ca și aceasta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.

În aceste condiții, recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor, or, soluțiile instanței de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor de către C.C.S.D. În ceea ce privește aplicarea penalităților, instanța de recurs a reținut că soluția nu este motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a fundamenta cererea părții privind acordarea penalităților de întârziere. Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.CS.D. întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. În motivarea cererii de revizuire s-a arătat prin adresa din 29 august 2011 „comunicată și Înaltei Curți, la termenul de 9 septembrie 2011 a solicitat Primăriei Cluj Napoca cât și d-lui N.M.A. și doamnei N.A.L., să precizeze dacă pentru aceeași suprafață de teren, pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005, a fost reconstituit, pe fostul amplasament sau pe un alt amplasament, în compensare, în baza legilor fondului funciar, dreptul de proprietate, în baza aceleiași documentații care a stat la baza soluționării notificării nr. 381/2002. După pronunțarea Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa din 7 septembrie 2011 și comunicată C.C.S.D.

în data de 28 septembrie 2011 s-au comunicat în copie adresa din 21 septembrie 2005 formulată de numitul N.G., în temeiul Legii nr. 247/2005 și Hotărârea nr. 709 din 27 octombrie 2011 adoptată de Comisia Județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Arată revizuentul că din aceste înscrisuri reiese că în favoarea autorului reclamanților, respectiv dl. N.G. a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, pentru o suprafață totală de 12.592 mp teren, fiind inclusă și suprafața de teren de 0,23 ha din imobilul pentru care primăria Municipiului Cluj Napoca, prin Dispoziția nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a acordat măsuri reparatorii.

S-a mai arătat că din adresă rezultă și faptul că se reanalizează de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, documentația de revendicare aferentă dispoziției. - A solicitat de asemenea revizuentul suspendarea executării hotărârii definitive și irevocabile în conformitate cu art. 325 coroborat cu art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. civ. până la soluționarea cererii de revizuire. Procedura în fața instanței de recurs – revizuire. Revizuentul a depus în dovedirea cererii înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. și de asemenea note de ședință.

Chematul în garanție Primăria Municipiului Cluj Napoca a depus o întâmpinare și a arătat că este de acord cu admiterea cererii de revizuire, și că în urma reanalizării documentației de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Dispoziția nr. 3477/2005 a fost revocată prin Dispoziția nr. 5546 din 13 decembrie 2011. Revocarea s-a dispus întrucât revendicarea fost soluționată în temeiul legilor fondului funciar și notificarea nr. 736 din 11 iulie 2001 apare ca lipsă de obiect. Considerentele și soluția instanței de revizuire. În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

“dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat”; Analizând cererea de revizuire, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru următoarele considerente: Pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de pct. 5 art. 322 C. proc.

civ., este necesar ca: - înscrisul invocat să fi fost descoperit după darea hotărârii, adică este vorba de un înscris nou, care să fi existat la data pronunțării hotărârii, deci să nu fie ulterior constituit; înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că ar duce la pronunțarea unei alte soluții. - În speță, revizuentul invocă în cererea de revizuire, adresa din 29 august 2011 – comunicată și Înaltei Curți de Casație și Justiție - la termenul din 9 septembrie 2011 când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o cere.

Ori, dacă instanța de recurs a avut cunoștință de acest înscris și l-a considerat nerelevant, nu se poate susține că este un înscris nou. Nici răspunsul primit la data de 28 septembrie 2011 de către revizuenta C.C.S.D. - prin adresa din 7 septembrie 2011 nu poate fi înscris nou în sensul precizat mai sus. Acest răspuns este ulterior pronunțării deciziei revizuite, nu se poate susține că nu a putut fi înfățișat în procesul de recurs pentru că ar fi fost reținut de partea adversă sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Revizuenta C.C.S.D. trebuia să-și facă în timp util probatoriile, nu după soluționarea cererii de recurs și rămânerea irevocabilă a hotărârii . Prin urmare, înscrisul nu a fost reținut de partea adversă ci reprezintă o parte din probatoriul administrat de C.C.S.D.

– după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Nici dispoziția nr. 5546 din 13 decembrie 2011 – de revocare a Dispoziției nr. 3477/2005 emisă de Primăria Municipiului Cluj Napoca – nu poate fi reținută. În primul rând aceasta nici nu a fost invocată în cererea de revizuire, fiind ulterioară introducerii cererii de revizuire. În al doilea rând - această dispoziție de revocare este nelegală, întrucât autoritatea emitentă nu mai era în termen pentru a o revoca, Dispoziția nr. 3477/2005 și-a produs efectele și a intrat în circuitul civil, este definitivă, nimeni nu a atacat-o iar autoritatea emitentă nu a introdus acțiune în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Pretinsa situație de suprapunere a terenului de 0,23 ha reconstituit și totodată luat în calcul pentru acordarea de despăgubiri, nu-și poate găsi soluționarea pe această cale, nefiind îndeplinite condițiile precizate mai sus.

În consecință, față de cele arătate mai sus, se va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.