ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 359 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.A.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului de despăgubire privind imobilul - teren situat în Cluj-Napoca str. Emil Racoviță, jud. Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a considerat că acțiunea reclamantului este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ce o privește pe prima pârâtă, respectiv că acțiunea este neîntemeiată, în ce o privește pe cea de-a doua pârâtă, reținând următoarele: În ce privește calitatea procesuală pasivă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților Din economia dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 corelate cu art. 2 din H.G. nr. 361/2005 rezultă că decizia conținând titlul de despăgubiri și implicit soluționarea cererii de despăgubiri ori a dosarului de despăgubire revine exclusiv în competența materială administrativă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din economia acelorași dispoziții legale rezultă că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții legale privitoare la soluționarea nemijlocită a cererilor de despăgubiri și astfel nu ar putea fi justificată calitatea sa procesuală pasivă în litigiul de contencios administrativ generat de un astfel de raport de drept material administrativ. Pe cale de consecință, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și art. 2 din H.G. nr. 361/2005, rezultă că această autoritate nu are calitate procesuală pasivă.

În ce privește fondul cauzei Nesoluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 4025 7/CC cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul - teren situat administrativ în Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță - se datorează unor motive obiective explicate de către pârâtă în poziția sa procesuală din întâmpinare (f. 14-15), motive considerate a fi rezonabile. Astfel s-a arătat că urmare a notificării adresate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 7965/2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru suprafața de 150,50 mp teren revendicat pentru care nu s-a putut soluționa cererea de restituire în natură (f. 4-5).

Apoi, urmare a acestei dispoziții dosarul de despăgubiri aferent a fost înaintat pârâtei fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII, al Legii nr. 247/2005 din care s-a finalizat etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, dosarul reclamantului fiind înregistrat sub nr. 40257/CC. De asemenea, s-a finalizat și etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului din litigiu, însă cu acest prilej s-a constata că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind certificarea faptului dacă pentru imobilul din litigiu au fost solicitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 iar în caz afirmativ mai sunt necesare hotărârea pronunțată în temeiul Legii nr. 112/1995, ordinul de plată precum și fișa de evaluare, precum și o copie de pe actul de identitate valabil.

Etapa evaluării care succede acestei etape nu poate fi consumată fiind condiționată de îndeplinirea exigențelor privind completarea dosarului cu informațiile mai sus precizate. Din această perspectivă, se apreciază că refuzul de soluționare a dosarului înregistrat pentru acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantului este justificat, ținând de conduita exclusivă a reclamantului care trebuie să coopereze cu autoritatea administrativă pentru a-și realiza pe deplin dreptul recunoscut de lege. Astfel fiind, nu se întrevede nici un element de fapt cert și probat din care să rezulte conduita ilicită a autorității administrative care să interfereze nelegal cu dreptul afirmat de reclamant. Împrejurarea că au trecut mai bine de trei ani de la data înregistrării dosarului și că autoritatea publică a stat în pasivitate nu a fost dovedită în cauză cu nicio probă admisă de lege.

De altfel, acțiunea reclamantului a fost redactată de avocat care a și depus la dosar delegație inclusiv de reprezentare a acestuia în proces, însă acesta nu a fost și efectiv reprezentat, pentru ca, în lumina dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța să poată lămuri cauza dedusă judecății sub toate aspectele. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului, se arată, în esență, că prin invocarea necesității completării documentației de restituire, intimatele-pârâte invocă în apărarea lor propria culpă de a nu fi procedat la soluționarea dosarului într-un termen rezonabil, atitudinea pasivă a autorităților intimate reprezentând o încălcare substanțială a drepturilor recurentului dar și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la această Convenție.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Susținerea recurentului-reclamant în sensul că necesitatea suplimentării documentației de restituire solicitată de pârâta-intimată reprezintă de fapt invocarea propriei culpe, nu are suport probator, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, din actele depuse la dosarul de fond, care ulterior nu au mai fost completate, rezultă fără putință de tăgadă că nesoluționarea dosarului de despăgubire al recurentului-reclamant până la această dată, respectiv a dosarului nr. 40257/CC ce privește imobilul situat în str. Emil Racoviță din Cluj Napoca, se datorează unor motive obiective care nu țin de atitudinea pârâtei-intimate, dar care țin de atitudinea reclamantului-recurent.

În acest sens, rezultă din probele administrate că după parcurgerea etapelor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa analizării cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului) s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisuri care să certifice faptul dacă pentru imobilul în litigiu au fost solicitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995. Cum aceste înscrisuri nu au fost depuse de recurent, etapa evaluării care succede acestei etape nu a putut fi consumată, fiind condiționată de îndeplinirea exigențelor privind completarea dosarului. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că refuzul de soluționare a dosarului înregistrat pentru acordarea de despăgubiri recurentului-reclamant este justificat având în vedere tocmai conduita acestuia care nu a făcut nicio diligență pentru obținerea acestor înscrisuri.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.A.A. împotriva sentinței nr. 359 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.