ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin sentința nr. 359

din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.A.A., în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care

solicita obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului de despăgubire privind

imobilul - teren situat în Cluj-Napoca str. Emil Racoviță, jud. Cluj.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a considerat că acțiunea reclamantului este

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ce o

privește pe prima pârâtă, respectiv că acțiunea este neîntemeiată, în ce o

privește pe cea de-a doua pârâtă, reținând următoarele:

În ce privește

calitatea procesuală pasivă a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților

Din economia

dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 corelate cu art. 2 din H.G. nr.

361/2005 rezultă că decizia conținând titlul de despăgubiri și implicit

soluționarea cererii de despăgubiri ori a dosarului de despăgubire revine

exclusiv în competența materială administrativă a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Din economia

acelorași dispoziții legale rezultă că pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților nu are atribuții legale privitoare la soluționarea

nemijlocită a cererilor de despăgubiri și astfel nu ar putea fi justificată

calitatea sa procesuală pasivă în litigiul de contencios administrativ generat

de un astfel de raport de drept material administrativ.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 1 alin. (1) și art.

2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile Titlului

VII al Legii nr. 247/2005 și art. 2 din H.G. nr. 361/2005, rezultă că această

autoritate nu are calitate procesuală pasivă.

În ce privește fondul

cauzei

Nesoluționarea

dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 4025 7/CC cu privire la acordarea

despăgubirilor în legătură cu imobilul - teren situat administrativ în

Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță - se datorează unor motive obiective explicate

de către pârâtă în poziția sa procesuală din întâmpinare (f. 14-15), motive

considerate a fi rezonabile.

Astfel s-a arătat că

urmare a notificării adresate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 Primarul

municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 7965/2007 prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru suprafața de 150,50 mp

teren revendicat pentru care nu s-a putut soluționa cererea de restituire în

natură (f. 4-5).

Apoi, urmare a

acestei dispoziții dosarul de despăgubiri aferent a fost înaintat pârâtei fiind

astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII, al Legii nr.

247/2005 din care s-a finalizat etapa transmiterii și înregistrării dosarelor,

dosarul reclamantului fiind înregistrat sub nr. 40257/CC.

De asemenea, s-a

finalizat și etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului din litigiu, însă cu acest prilej s-a constata că acesta

trebuie completat cu înscrisuri privind certificarea faptului dacă pentru

imobilul din litigiu au fost solicitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995

iar în caz afirmativ mai sunt necesare hotărârea pronunțată în temeiul Legii nr.

112/1995, ordinul de plată precum și fișa de evaluare, precum și o copie de pe

actul de identitate valabil.

Etapa evaluării care

succede acestei etape nu poate fi consumată fiind condiționată de îndeplinirea

exigențelor privind completarea dosarului cu informațiile mai sus precizate.

Din această

perspectivă, se apreciază că refuzul de soluționare a dosarului înregistrat

pentru acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantului este justificat,

ținând de conduita exclusivă a reclamantului care trebuie să coopereze cu

autoritatea administrativă pentru a-și realiza pe deplin dreptul recunoscut de

lege.

Astfel fiind, nu se

întrevede nici un element de fapt cert și probat din care să rezulte conduita

ilicită a autorității administrative care să interfereze nelegal cu dreptul

afirmat de reclamant.

Împrejurarea că au

trecut mai bine de trei ani de la data înregistrării dosarului și că

autoritatea publică a stat în pasivitate nu a fost dovedită în cauză cu nicio

probă admisă de lege.

De altfel, acțiunea

reclamantului a fost redactată de avocat care a și depus la dosar delegație

inclusiv de reprezentare a acestuia în proces, însă acesta nu a fost și efectiv

reprezentat, pentru ca, în lumina dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., instanța să poată lămuri cauza dedusă judecății sub toate aspectele.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea

recursului, se arată, în esență, că prin invocarea necesității completării

documentației de restituire, intimatele-pârâte invocă în apărarea lor propria

culpă de a nu fi procedat la soluționarea dosarului într-un termen rezonabil,

atitudinea pasivă a autorităților intimate reprezentând o încălcare

substanțială a drepturilor recurentului dar și a prevederilor art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la

această Convenție.

instanței de recurs

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil,

Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerea

recurentului-reclamant în sensul că necesitatea suplimentării documentației de

restituire solicitată de pârâta-intimată reprezintă de fapt invocarea propriei

culpe, nu are suport probator, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, din actele

depuse la dosarul de fond, care ulterior nu au mai fost completate, rezultă

fără putință de tăgadă că nesoluționarea dosarului de despăgubire al

recurentului-reclamant până la această dată, respectiv a dosarului nr. 40257/CC

ce privește imobilul situat în str. Emil Racoviță din Cluj Napoca, se datorează

unor motive obiective care nu țin de atitudinea pârâtei-intimate, dar care țin

de atitudinea reclamantului-recurent.

În acest sens,

rezultă din probele administrate că după parcurgerea etapelor prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (etapa transmiterii și înregistrării

dosarului, etapa analizării cererii de respingere a cererii de restituire în

natură a imobilului) s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisuri

care să certifice faptul dacă pentru imobilul în litigiu au fost solicitate

despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.

Cum aceste înscrisuri

nu au fost depuse de recurent, etapa evaluării care succede acestei etape nu a

putut fi consumată, fiind condiționată de îndeplinirea exigențelor privind

completarea dosarului.

Așa fiind, în mod

corect instanța de fond a reținut că refuzul de soluționare a dosarului

înregistrat pentru acordarea de despăgubiri recurentului-reclamant este

justificat având în vedere tocmai conduita acestuia care nu a făcut nicio

diligență pentru obținerea acestor înscrisuri.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.A.A. împotriva sentinței nr. 359 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.