ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5014/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 502 din 28 septembrie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G.I. și D.D.S., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligând-o să transmită unui evaluator dosarul de despăgubire nr. 24015/CC/2006

și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în acest dosar. Prin

aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea reclamanților de

obligare a conducătorului autorității pârâte la plata amenzii prevăzute de lege

și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea

într-un termen atât de lung, nerezonabil, a cererii reclamanților, reprezintă o

încălcare a dreptului acestora la stabilirea despăgubirilor cuvenite, drept pe

care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului îl consideră ca fiind

un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art.

304

1

C. proc. civ.; în motivarea recursului, se susține, în esență,

că în mod eronat prima instanță a dispus obligarea la emiterea titlului de

despăgubire, de vreme ce nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina recurentei

cu privire la tergiversarea procedurilor care se află în curs de desfășurare și

care sunt foarte complexe; de altfel, arată recurenta, etapa evaluării a fost

parcursă, deja, fiind întocmit raportul de evaluare.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în

raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să

emită decizia de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Se constată, de

altfel, că recurenta nu formulează critici veritabile și efective în raport cu

legalitatea hotărârii primei instanțe, sugerând și indicând mai degrabă o

executare benevolă a obligațiilor ce-i revin în legătură cu dosarul

reclamanților, lentoarea soluționării cererii acestora fiind determinată, în

mod exclusiv, de complexitatea procedurii administrative, prevăzută în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând hotărârea

primei instanțe și calea de atac exercitată împotriva acesteia și prin prisma

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este

fondat, de vreme ce nu subzistă, potrivit art. 304 din același cod, cauze de

nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau la casarea hotărârii

atacate.

Instanța de fond a

analizat temeinic și pertinent probele administrate în cauză, pe baza cărora a

stabilit necesitatea obligării autorității recurente la soluționarea dosarului

de despăgubire al reclamanților și la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul ce face obiectul acestuia.

Și referirile primei

instanțe la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în

aplicarea art. 6 cu privire la termenul rezonabil, apar ca fiind pe deplin

justificate și susținătoare ale soluției adoptate.

În acest sens Înalta

Curte reafirmă, în acord cu cele statuate deja în practica sa consolidată în

această materie, că stăruința persoanelor îndreptățite în soluționarea

dosarelor înregistrate pe rolul autorității recurente, neurmată de soluționarea

efectivă pe parcursul unor intervale de timp îndelungate, în raport și cu data

emiterii actelor de propunere a acordării de măsuri reparatorii, este de natură

a afecta dreptul respectivelor persoane la soluționarea în termen rezonabil a

cererilor lor, în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă

că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal

întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea

numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Or, în speță,

termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării reclamanților de soluționare a cererii lor nu se încadrează în

noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a

admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr.

247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului (CEDO).

Față de

considerentele arătate, apreciind că în cauză nu este incident niciunul din

motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ca fiind de

natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 502 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV