ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5014/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 502 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G.I. și D.D.S., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o să transmită unui evaluator dosarul de despăgubire nr. 24015/CC/2006 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în acest dosar. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea reclamanților de obligare a conducătorului autorității pârâte la plata amenzii prevăzute de lege și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea într-un termen atât de lung, nerezonabil, a cererii reclamanților, reprezintă o încălcare a dreptului acestora la stabilirea despăgubirilor cuvenite, drept pe care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului îl consideră ca fiind un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ.; în motivarea recursului, se susține, în esență, că în mod eronat prima instanță a dispus obligarea la emiterea titlului de despăgubire, de vreme ce nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina recurentei cu privire la tergiversarea procedurilor care se află în curs de desfășurare și care sunt foarte complexe; de altfel, arată recurenta, etapa evaluării a fost parcursă, deja, fiind întocmit raportul de evaluare. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să emită decizia de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților. Se constată, de altfel, că recurenta nu formulează critici veritabile și efective în raport cu legalitatea hotărârii primei instanțe, sugerând și indicând mai degrabă o executare benevolă a obligațiilor ce-i revin în legătură cu dosarul reclamanților, lentoarea soluționării cererii acestora fiind determinată, în mod exclusiv, de complexitatea procedurii administrative, prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând hotărârea primei instanțe și calea de atac exercitată împotriva acesteia și prin prisma art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, de vreme ce nu subzistă, potrivit art. 304 din același cod, cauze de nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau la casarea hotărârii atacate. Instanța de fond a analizat temeinic și pertinent probele administrate în cauză, pe baza cărora a stabilit necesitatea obligării autorității recurente la soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul acestuia. Și referirile primei instanțe la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în aplicarea art. 6 cu privire la termenul rezonabil, apar ca fiind pe deplin justificate și susținătoare ale soluției adoptate.

În acest sens Înalta Curte reafirmă, în acord cu cele statuate deja în practica sa consolidată în această materie, că stăruința persoanelor îndreptățite în soluționarea dosarelor înregistrate pe rolul autorității recurente, neurmată de soluționarea efectivă pe parcursul unor intervale de timp îndelungate, în raport și cu data emiterii actelor de propunere a acordării de măsuri reparatorii, este de natură a afecta dreptul respectivelor persoane la soluționarea în termen rezonabil a cererilor lor, în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. Or, în speță, termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamanților de soluționare a cererii lor nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO).

Față de considerentele arătate, apreciind că în cauză nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ca fiind de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 502 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV