ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 469 din 19 septembrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

a admis acțiunea formulată de reclamantul A.Ș., în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care a obligat-o să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului, în termen

de a 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr.

1522/2010 emisă de Primarul municipiului Oradea, s-a propus reclamantului

acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în localitatea Oradea,

actele împreună cu dosarul aferent fiind înregistrate la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în același an. Cu toate acestea, nici până la

data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr.

247/2005.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre

operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un

interval de timp atât de îndelungat de la data înregistrării dosarului, poate

fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la

soluționarea cererii într-un termen rezonabil, ceea ce reprezintă o încălcare a

dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în

temeiul prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul

că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri, în mod greșit dispunând obligarea directă la emiterea titlului, cu

trecerea peste celelalte etape administrative.

Totodată, arată

recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a

fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu

atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în

raport și de această decizie.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate

de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

întemeiat, pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că intimatul-reclamant este beneficiarul Dispoziției Primarului

municipiului Oradea nr. 1522/2010 de acordare a măsurilor reparatorii pentru

imobilul acolo individualizat, act care a fost transmis, împreună cu dosarul,

autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

De asemenea, este

necontestat că intimatul notificase autoritatea competentă încă din anul 2005

pentru restituirea imobilului în litigiu.

Totodată, din actele

și lucrările dosarului cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că

dosarul privind dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii

intimatului-reclamant a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o perioadă de timp atât de

îndelungată a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire

reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în

acțiunile administrației; s-a reținut, de asemenea, că atitudinea autorității

recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a

ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de

aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o

autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în

soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase

pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Recursul formulat

este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, act normativ care, în

cuprinsul articolului unic pe care îl conține, prevede că „La data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai

2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu

modificările și completările ulterioare” (alin. (1) și „În perioada prevăzută

la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri,

analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării

legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul

inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele

îndreptățite” (alin. (2)).

În privința acestor

dispoziții legale, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme

procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din

momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr.

723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente, pe

care instanța de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea

despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a

dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,

deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual,

caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea

echilibrului bugetar;

- de altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi

dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în

vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare

în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă

executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012;

- soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013), care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

- măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim -

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective;

- faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- de altfel, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, soluționând Cererea nr. 60858/00 și pronunțând

decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych

Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de

executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete

ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții

împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă

măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va

continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat

tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă

largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

În concluzie,

acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, cum corect a reținut și

instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire sunt

condiționate de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la

care Curtea Constituțională a statuat că sunt constituționale, așa cum s-a

arătat mai sus.

Astfel fiind,

recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că

autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de

despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin

O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare; în acest

context, Înalta Curte reține, contrar celor susținute de autoritatea recurentă,

că aceasta va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, nu

direct, ci cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr.

247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 469 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la

data de 15 mai 2013.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM