ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4449/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 701 din 25 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal a respins excepția prematurității acțiunii invocată de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis acțiunea formulată și precizată de

reclamanții M.A.S. și M.S., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului

Cluj, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și în consecință, a

obligat Instituția Prefectului Cluj să trimită Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor Dosarul reclamanților nr. 2005/A vizând Dispoziția

nr. 709/2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj, iar pe pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze Dosarul reclamanților

nr. 2005/A privind Dispoziția nr. 709/2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj

având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005

pentru imobilul Situat în Cluj-Napoca, să înainteze evaluatorului dosarului

pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită, subsecvent, decizia

reprezentând titlu de despăgubire;

Prin aceeași sentință

a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților (ANPR) având ca obiect emiterea titlului de

plată, ca urmare a admiterii excepției prematurității.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Dreptul reclamanților

de a primi despăgubiri bănești pentru terenul situat în Cluj-Napoca, imposibil

de restituit în natură a fost stabilit în mod irevocabil prin Decizia civilă

nr. 384/A/2006 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 6050/2007 a ICCJ.

Ulterior, a fost

emisă Dispoziția nr. 709/2008 a Primarului Municipiului Cluj, prin care se

propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri

bănești, pentru terenul mai sus menționat.

Cu toate că

reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor solicitând

emiterea titlului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 709/2008, până în

prezent, autoritatea pârâtă nu a emis titlul de despăgubire.

Instanța de fond a

constatat faptul că nu a existat o colaborare corespunzătoare între

autoritățile chemate în judecată, abilitate să soluționeze cererea

reclamanților, astfel că, prin conduita lor au încălcat dreptul de proprietate

al reclamanților, în sensul evocat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții

Europene a Drepturilor Omului și, în egală măsură și termenul rezonabil, care

include și durata procedurilor administrative demarate în cauză de către

reclamanți prin depunerea notificării

În concret, s-a

reținut că pârâta Comisia Centrală avea toate pârghiile administrative pentru a

intra rapid în posesia dosarului, iar Instituția Prefectului, în calitatea de

garant al respectării Constituției și legilor trebuia să vegheze la respectarea

acestora și să exercite prerogativele legale recunoscute de Legea nr. 340/2004

și Legea contenciosului administrativ care puteau asigura realizarea acestui

deziderat, neexercitarea acestor atribuții lipsind de legitimitate apărarea

invocată de această autoritate.

În egală măsură, s-a

reținut că blocarea procedurii de înaintare a dosarelor la nivelul Instituției

prefectului reprezintă un exces de putere în înțelesul dat de art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar refuzul autorităților publice implicate în

procedura acordării despăgubirilor de a înainta/ prelua dosarele, fără a avea

un fundament legal, conduce pe cale indirectă la lipsirea de efecte juridice a

actelor jurisdicționale intrate în puterea lucrului judecat și încalcă dreptul

de proprietate al reclamanților.

Instanța de fond a

înlăturat apărările pârâtei referitoare la prematuritatea în subsidiar

netemeinicia acțiunii, în raport de împrejurarea că nu a fost urmată în

totalitate procedura administrativă, în considerarea faptului că reclamanții au

fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului

naționalizat, în condițiile în care, dispoziția Primarului municipiului

Cluj-Napoca 709/2008 poate fi asimilată unui „bun" în sensul art. 1 alin.

(1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Toate aceste

considerente au format convingerea instanței în sensul în care refuzul

Instituției Prefectului de a înainta dosarul, refuzul Comisiei de a prelua

acest dosar și de a emite decizia la care sunt îndreptățiți reclamanții este

unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat abuziv.

Excepția

prematurității capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ce vizează obligarea la

emiterea deciziei de acordare a titlului de plată a fost admisă și pe cale de

consecință, respinsă acțiunea, în raport de prevederile art. III din O.U.G. nr.

62/2010.

Împotriva Sentinței

nr. 701 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a învederat

faptul că Legea nr. 247/2005 - Titlul VII prevede o procedură specială de

acordare a despăgubirilor, desfășurată pe mai multe etape, care nu se

declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după

transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul

normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr.

81/2007.

În speța dedusă

judecății, la data judecării fondului, dosarul de despăgubire al reclamanților

nu era transmis Secretariatului Comisiei, acesta fiind înregistrat ulterior, la

18 ianuarie 2012, sub nr. 50582/CC, astfel că, în mod greșit a fost respinsă

excepția prematurității acțiunii și s-a reținut refuzul nejustificat de

preluare a dosarului aferent Dispoziției nr. 709/2008 și de emitere a deciziei

reprezentând titlul de proprietate la care sunt îndreptățiți reclamanții.

Recurenta a susținut

că parcurgerea următoarele etape prevăzute de Legea nr. 247/2005 - Titlul VII,

respectiv etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, cea a emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire și a valorificării acestuia este condiționată

de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor.

Recurenta a

concluzionat că nu putea fi obligată la emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire, fără a fi parcurse celelalte etape administrative prevăzute în

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedurile fiind complexe și depinzând de

entități diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.

Examinând sentința

prin prisma motivelor invocate, precum, și din oficiu, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

După cum în mod

corect a reținut și prima instanță, în favoarea intimaților-reclamanți a fost

emisă Dispoziția nr. 709/2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, prin care

s-a propus acordarea unor despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca.

Această dispoziție nu

a fost contestată și nici desființată pe cale judecătorească, astfel că în mod

legal ea consacră dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri, în sensul

și potrivit reglementării expres indicate în dispoziția amintită.

Criticile

recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu au fost parcurse etapele

procedurii administrative, întrucât dosarul de despăgubire nu a fost transmis

Secretariatului Comisiei Centrale, astfel că în raport de această situație

acțiunea trebuia respinsă ca prematură, nu pot fi reținute.

Este adevărat că nu

au fost parcurse etapele procedurii administrative pentru emiterea titlului de

despăgubire solicitat, însă, acțiunea formulată nu putea fi apreciată ca fiind

prematură, în condițiile în care, intimații-reclamanți au făcut demersuri la

autoritatea pârâtă pentru înregistrarea dosarului de despăgubire aferent

Dispoziției nr. 709/2008 emisă de Primarul municipiului Cluj, iar până la

momentul soluționării pe fond a litigiului, nu au fost întreprinse măsuri

eficiente pentru declanșarea etapelor prevăzute de art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

De aceea, în mod

corect a fost respinsă excepția prematurității acțiunii, instanța de fond

sancționând pasivitatea autorităților chemate în judecată, manifestată prin

neexecutarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire, în

contextul în care, întreaga procedură administrativă, privită global, trebuie

să se realizeze într-un termen rezonabil, a cărui incidență nu este înlăturată

de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii

speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împrejurarea că

refuzul pârâților a fost apreciat ca unul nejustificat, în sensul definit de

art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 republicată, este de asemenea corectă și

susținută, și în opinia Înaltei Curți.

Conduita culpabilă a

autorităților pârâte care a condus la blocarea procedurii de înaintare/preluare

dosarului de despăgubire, echivalează cu un refuz nejustificat și reprezintă în

fapt o modalitate de eludare și amânare evidentă a soluționării cererii,

argumentele înfățișate cu ocazia fondului și reluate apoi în recurs, nefiind

cauze exoneratoare de răspundere, cu atât mai mult cu cât a fost obligată

expres și Instituția Prefectului Cluj la înaintarea către CCSD a întregii

documentații aferente Dispoziției nr. 709/2008.

Atitudinea

autorităților pârâte nu corespunde exigențelor principiului operativității, ca

principiu care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației

publice și care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării

interesului general, dar și al drepturilor și intereselor legitime ale

persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

Nici apărarea

recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor

înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și va

fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite

prin Decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la CCSD, nu poate fi

primită.

Concluzionând pe

acest efect, instanța de recurs reține, raportat la jurisprudența sa

consecventă în această materie precum și a CEDO că autoritățile unui stat nu

pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un

proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în

privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție.

Nici critica

recurentei vizând obligarea sa directă la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire nu este corectă, fiind evident că o atare decizie va fi emisă în

cadrul și cu respectarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, respectiv după parcurgerea etapei evaluării.

În fine, Înalta Curte

remarcă faptul că nici după înregistrarea dosarului de despăgubire la

autoritatea recurentă, la data de 18 ianuarie 2012, aceasta nu a făcut dovada

vreunui demers concret în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit

procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce

constituie încă un argument în plus pentru a considera că refuzul de a emite

decizia la care sunt îndreptățiți reclamanții este unul nejustificat, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței

nr. 701 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM