ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5218/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5218/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Soluția instanței de fond

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții De Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ț.G. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), obligarea

acestora din urmă la soluționarea dosarului nr. 23693/FFCC prin emiterea

titlului de despăgubire pentru suma de 999.700 RON stabilită prin raportul de

evaluare A.N.R.P., în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile hotărârii sub sancțiunea aplicării în sarcina conducătorului

pârâtei a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru

fiecare zi de întârziere; amendarea conducătorului pârâtei pentru tergiversare

și refuzul de a soluționa dosarul de despăgubire.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat a fost emisă Hotărârea nr. 2851 din 28

martie 2011 a Comisiei Județene Maramureș de Reconstituire, propunându-se

acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,05 ha situat în

intravilanul mun. Sighetu Marmației.

A

susținut reclamantul că tergiversarea și refuzul de a soluționa dosarul

înregistrat (sub nr. 23693/FFCC) pentru diverse argumente nejustificate aduc

atingere pe de o parte dreptului acestuia de a-i fi soluționat dosarul de

despăgubire într-un termen rezonabil, iar pe de altă parte dreptului de

proprietate al recurentului asupra unui bun, respectiv al celui recunoscut prin

Hotărârea nr. 2851 emisă de Comisia Județeană Maramureș de reconstituire a

Dreptului de Proprietate asupra terenurilor.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

acesteia, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite

deciziile ce constituie titlul de despăgubire.

Pârâtul,

Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea

formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că decizia

de acordare a despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor se emite numai în urma parcurgerii procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Deși

în lege nu se prevede un termen expres în care trebuie emisă decizia de

despăgubire, datorită procedurii complexe care, astfel cum a precizat mai sus,

presupune mai multe etape la nivelul intimatei, în acest stadiu, în dosarul

reclamantului nu se poate vorbi despre depășirea unui termen rezonabil conform

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Numitul

T.N. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat

să fie introdus ca reclamant în prezenta cauza.

În

motivarea cererii sale, s-a arătat că, la data de 21 septembrie 2011, a fost

semnat și autentificat sub nr. 2935 Contractul de cesiune între Ț.G. - cedent

și T.N. - cesionar și, având în vedere că s-au achiziționat toate drepturile

lui Ț.G. referitoare la aceste despăgubiri, interesul de a interveni în

prezenta cauza în calitate de reclamant este justificat.

Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 706/2011 din 28 noiembrie 2011, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și

a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ț.G., în contradictoriu cu

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire pentru terenurile cu suprafața de 1,05 ha,

situate în Sighetu Marmației, jud. Maramureș, ce fac obiectul Hotărârii

Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Maramureș nr. 2581 din 28 martie 2011 în termen de 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În

ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, în temeiul

dispozițiilor art. 52 alin. (2) C. proc. civ. instanța nu a încuviințat în

principiu cererea de intervenție formulată de numitul T.N., întrucât obiectul

cauzei este obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

iar persoana care dorește să intervină pentru a obține pentru sine obiectul

procesului a cumpărat dreptul de creanță împotriva Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, neputând astfel obține emiterea titlului de

despăgubire pe numele său.

În

ceea ce privește excepția de ordine publică a lipsei calității procesuale

pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, instanța a

admis-o având în vedere că emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, cu toate etapele prealabile pe care aceasta le presupune, este o

atribuție pe care art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005 o conferă numai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe

fondul cauzei, instanța a constat că nu s-au invocat motive temeinice care să

justifice pasivitatea pârâtei,astfel că, în concret, apare ca fiind evidentă

intenția acesteia de tergiversare a soluționării dosarului de despăgubiri prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, impunându-se ca titlul să

fie emis într-un termen rezonabil raportat la cerințele unui proces echitabil

și care să respecte principiul operativității specifice oricărei activități a

autorităților administrative.

Referitor

la cererea de amendare a conducătorului pârâtei în temeiul art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că nu poate fi analizată decât în

cadrul unui alt demers judiciar, în care să fie analizată îndeplinirea

condițiilor prevăzute de respectivul text de lege.

2.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a invocat ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., invocând în

esență, următoarele critici:

-

sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, instanța de fond în mod

greșit reținând temeinicia acțiunii formulată de reclamant, întrucât nu poate

fi reținută vreo culpă a sa în soluționarea dosarului reclamantului, procedura

prevăzută de lege fiind în curs de desfășurare, fără a fi vorba de vreo

tergiversare a emiterii titlului de despăgubire;

-

termenul de 30 de zile indicat în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul

de despăgubire nu se regăsește în legislația în vigoare în materia acordării

despăgubirilor.

3.

Soluția instanței de recurs

Recursul

formulat este întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate

în continuare.

În

cauză, este necontestat că intimatul-reclamant este beneficiarul Hotărârii nr.

2581 din 28 martie 2011 emisă de Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, transmisă împreună cu

dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, înregistrat sub nr. 23693/FFCC.

Totodată,

din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că

dosarul privind Hotărârea nr. 2581 din 28 martie 2011 a rămas în nelucrare la

autoritatea recurentă.

În

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o

asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire

reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în

acțiunile administrației.

Recursul

formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora:

"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se

suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a

titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr.

653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada

prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite".

În

privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor

norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C.

proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată,

din momentul intrării lor în vigoare.

În

ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele

constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai

multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele,

următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

-

Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și

întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de

garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul

Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în

contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de

dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

-

De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea

titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul

A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în

aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia

măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire

depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul

delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub

incidența O.U.G. nr. 4/2012;

-

Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară

(aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși

substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația

statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul

dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și

disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;

-

Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim -

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective;

-

Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data

de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri

judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute

în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri

rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și

valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

-

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858

din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza

Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2

ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în

condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității

militare debitoare;

-

O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot

pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr,

instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o

marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze

respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de

proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.

În

concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de

fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de

termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea

Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai

sus.

Astfel

fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis și sentința

recurată va fi modificată, în parte, în sensul că autoritatea publică recurentă

rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni după

expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și

completările ulterioare, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea

nr. 554/2004 și posibilitatea efectivă și reală a autorității pârâte de a

îndeplini această obligație.

Se

vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate și pentru care nici nu

au fost formulate critici în cuprinsul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 706/2011 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal.

Modifică,

în parte, sentința atacată, în sensul că emiterea decizei-titlu de despăgubire

urmează să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de

suspendare a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV