ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2012

HOTĂRÂRE
03.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 353 din 10 iunie

2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a admis

excepția lipsei calități procesuale pasive a A.N.R.P. și a admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.D.I., în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâta să

emită reclamantei decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

casă, anexe și terne în suprafață de 1003 m.p., situate în Baia Mare, fosta str.

A.S., imobil pentru care s-a emis dispoziția Primarului Municipiului Baia Mare

nr. X, care modifică dispoziția nr. Y.

A respins capetele de

cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale și a daunelor

cominatorii.

A constatat că

reclamanta a renunțat la cererea formulată în contradictoriu cu Prefectura

Maramureș.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive aceasta este întemeiată, având în vedere că,

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 așa

cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organul abilitat să

dispună emiterea deciziilor referitoare la titluri de despăgubiri, A.N.R.P.

neavând nici o atribuție în acest sens.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau pentru parcurgerea

fiecăreia dintre etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII,

astfel că omisiunea legiuitorului va fi complinită prin raportare la termenul

rezonabil de soluționare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă

judecății, instanța a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii

nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamantă

a fost soluționată după 8 ani, deși termenul legal este de 90 de zile, iar de

la data înregistrării Dosarului nr. /CC/2010 la Comisia Centrală și până la

data sesizării instanței nu s-a întreprins nicio operațiune administrativă în

vederea analizării acestuia și emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Termenul rezonabil de

soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr.

10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de

soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii instituite de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest

stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire,

atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de

timp rezonabil și previzibil

cererea îi va fi

soluționată, iar dreptul la despăgubiri va fi realizat.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind daunele morale, prima instanță a constatat că acesta

este nefondat, reclamanta nefăcând dovada că a suferit vreun prejudiciu moral,

tergiversarea emiterii titlului de despăgubire putând da naștere la eventuale

daune materiale.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, instanța de fond a

apreciat că această instituție este specifică dreptului civil, în materia

contenciosului administrativ fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004 referitoare la punerea în executare a hotărârilor pronunțate în

materia contenciosului administrativ, în cazul refuzului de executare, partea

având la îndemână instituția amenzii, respectiv a despăgubirilor, în condițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanta S.D.I. și pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivele expuse în ceea ce urmează:

1.

Recurenta-reclamantă S.D.I. solicită modificarea în parte a sentinței atacate,

în sensul admiterii cererii de obligare a autorității pârâte la plata daunelor

cominatorii de câte 1.000 RON/zi întârziere.

În susținerea

recursului invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

arătând, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a respins acest petit,

deși recunoaște în motivarea sentinței că autoritatea pârâtă se face vinovată

de tergiversare, iar capătul principal de cerere are ca obiect „obligația de a

face”. În mod greșit, prima instanță a situat instituția daunelor cominatorii

exclusiv în sfera dreptului civil, deși nu există nicio dispoziție legală care

să excludă acordarea daunelor cominatorii în materia contenciosului

administrativ.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își întemeiază recursul

formulat pe dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.

În susținerea

recursului se arată următoarele:

- instanța de fond nu

a luat în considerare apărările formulate de pârâtă în sensul că reclamanta are

dreptul la acordarea de măsuri reparatorii, stabilite printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, care nu a fost depusă la dosar, decât

ulterior, după înregistrarea la Comisia Centrală, fapt ce a determinat întârzierea

în parcurgerea etapelor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se mai arată că în decizia

nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit

că dosarele de despăgubire sunt soluționate în ordinea înregistrării acestora,

aspect pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare, încălcând astfel

principiul egalității.

Recursurile sunt

nefondate.

Examinând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse

în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Contextul factual al

cauzei de față nu este contestat.

1.Recursul declarat

de reclamanta S.D.I.

Analizând motivul de

recurs dezvoltat de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că, în mod

corect, prima instanță a respins cererea de obligare la daune cominatorii,

întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială

de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri

definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape

judiciare.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul

declarat de reclamanta S.D.I. va fi respins ca nefondat.

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Analizând motivele de

recurs invocate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Baia

Mare, fosta str. A.S., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent

prin dispoziția nr. X, care a modificat dispoziția nr. Y emisă de Primarul

Municipiului Maia Mare, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse

în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde

critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia

apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia

să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la

ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,

să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru respectarea

termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa

fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de

față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea

notificării, iar dispoziția Primarului Baia Mare datează din 14 februarie 2008

și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de

despăgubire.

În mod corect, în

raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Criticile care

vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al

legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu

a fost contestat.

Soluția instanței de

fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și

implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în

raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă

depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putință de tăgadă obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința

recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea

nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute

criticile aduse în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

va fi respins ca nefondat.

Respinge

recursurile declarate

de S.D.I. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței civile nr. 353 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2012
Stabilirea Despăgubirilor nu este încă finalizată. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția lipsei calității pro
ÎCCJ 2012-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2012
Proprietăților. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 602 din 21 octombrie 2011 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituir
ÎCCJ 2012-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând Curții, în ca
ÎCCJ 2012-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5014/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 502 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiune
ÎCCJ 2012-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2012
361/2005 acestei instituții se limitează la coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietăților, ea neavând atribuții în soluționarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate și nici de emiter
Sursă