ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 353 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a A.N.R.P. și a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.D.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâta să emită reclamantei decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul casă, anexe și terne în suprafață de 1003 m.p., situate în Baia Mare, fosta str. A.S., imobil pentru care s-a emis dispoziția Primarului Municipiului Baia Mare nr. X, care modifică dispoziția nr. Y. A respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale și a daunelor cominatorii.

A constatat că reclamanta a renunțat la cererea formulată în contradictoriu cu Prefectura Maramureș. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive aceasta este întemeiată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organul abilitat să dispună emiterea deciziilor referitoare la titluri de despăgubiri, A.N.R.P. neavând nici o atribuție în acest sens.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau pentru parcurgerea fiecăreia dintre etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII, astfel că omisiunea legiuitorului va fi complinită prin raportare la termenul rezonabil de soluționare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamantă a fost soluționată după 8 ani, deși termenul legal este de 90 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului nr. /CC/2010 la Comisia Centrală și până la data sesizării instanței nu s-a întreprins nicio operațiune administrativă în vederea analizării acestuia și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de timp rezonabil și previzibil cererea îi va fi soluționată, iar dreptul la despăgubiri va fi realizat. În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, prima instanță a constatat că acesta este nefondat, reclamanta nefăcând dovada că a suferit vreun prejudiciu moral, tergiversarea emiterii titlului de despăgubire putând da naștere la eventuale daune materiale.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, instanța de fond a apreciat că această instituție este specifică dreptului civil, în materia contenciosului administrativ fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 referitoare la punerea în executare a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, în cazul refuzului de executare, partea având la îndemână instituția amenzii, respectiv a despăgubirilor, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta S.D.I. și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele expuse în ceea ce urmează: 1. Recurenta-reclamantă S.D.I.

solicită modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de obligare a autorității pârâte la plata daunelor cominatorii de câte 1.000 RON/zi întârziere. În susținerea recursului invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., arătând, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a respins acest petit, deși recunoaște în motivarea sentinței că autoritatea pârâtă se face vinovată de tergiversare, iar capătul principal de cerere are ca obiect „obligația de a face”. În mod greșit, prima instanță a situat instituția daunelor cominatorii exclusiv în sfera dreptului civil, deși nu există nicio dispoziție legală care să excludă acordarea daunelor cominatorii în materia contenciosului administrativ.

2. Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își întemeiază recursul formulat pe dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ. În susținerea recursului se arată următoarele: - instanța de fond nu a luat în considerare apărările formulate de pârâtă în sensul că reclamanta are dreptul la acordarea de măsuri reparatorii, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care nu a fost depusă la dosar, decât ulterior, după înregistrarea la Comisia Centrală, fapt ce a determinat întârzierea în parcurgerea etapelor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Se mai arată că în decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit că dosarele de despăgubire sunt soluționate în ordinea înregistrării acestora, aspect pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare, încălcând astfel principiul egalității.

Recursurile sunt nefondate. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed. Contextul factual al cauzei de față nu este contestat. 1.Recursul declarat de reclamanta S.D.I. Analizând motivul de recurs dezvoltat de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta S.D.I. va fi respins ca nefondat. 2. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Analizând motivele de recurs invocate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Baia Mare, fosta str. A.S., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția nr. X, care a modificat dispoziția nr. Y emisă de Primarul Municipiului Maia Mare, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziția Primarului Baia Mare datează din 14 februarie 2008 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire. În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat. Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Pârâtei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Prin urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.D.I. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 353 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.