ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta J.M. a

chemat în judecată pe Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, solicitând Curții, în calitate de instanță de executare, să

facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul

de a aplica amenda prevăzută de acest articol în sarcina pârâtului și obligarea

acestuia la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamanta a arătat

că prin sentința civilă nr. 634/2011 din Dosarul 1154/33/2011 al Curții de Apel

Cluj a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, decizia cuprinzând

titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., teren de

624 mp și casă de locuit de 64,90 mp, sub sancțiunea achitării unei penalități

de 10 RON/zi întârziere. Decizia nr. 2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a înlăturat sancțiunea aplicării penalităților, menținând

restul dispozițiilor. Cu toate că se susține de reclamantă că ar fi făcut

demersuri pentru punerea în executare a hotărârii, acestea au rămas fără

rezultat.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu s-a indicat numele

președintelui Comisiei Centrale, nu poate fi formulat un petit îndreptat în

abstract împotriva persoanei obligate, că din 29 mai 2012 Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților are un nou președinte, fiind modificată

componența nominală a acestei comisii. De asemenea, a susținut că nu există

resursele financiare necesare și a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 prin

care au fost suspendate toate procedurile administrative. Totodată, pârâta a

arătat că obligația de desemnare a unui evaluator va fi îndeplinită în

următoarea ședință a comisiei centrale și a susținut că nu sunt aplicabile

prevederile art. 1536 C. civ., text legal care face referire la daunele

moratorii.

Prin sentința civilă

nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a respins cererea formulată de reclamanta J.M., în

contradictoriu cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin O.U.G.

nr. 4/2012 s-a suspendat procedura de soluționare a dosarelor de despăgubiri

potrivit Titlului VII al Legii 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, ulterior

prelungită din nou, prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013, datorită

lipsei fondurilor pentru acoperirea titlurilor de despăgubire și, ca atare,

există un impediment legal care face ca procedura de soluționare a dosarelor să

fie suspendată și care nu poate fi înlăturat prin pronunțarea unei hotărâri

judecătorești.

S-a mai reținut de

către instanță că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul

în care nu este prevăzut un termen pentru executarea hotărârii definitive și

irevocabile, executarea trebuie efectuată în termen de cel mult de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, însă cererea reclamantei nu poate

fi admisă, întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot

fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de

prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că

punerea în executare a hotărârii pe care a obținut-o reclamanta va fi efectuată

în funcție de posibilitatea autorității administrative de a-și desfășura

activitatea raportat la resursele financiare alocate de Guvern.

A apreciat instanța

că aplicarea unei amenzi sau a unei despăgubiri nu ar conduce la obținerea de

către reclamantă a punerii în executare a hotărârii, deoarece nu poate fi

imputat președintelui Comisiei Centrale punerea în executare cu întârziere a

hotărârii judecătorești, ci aceasta se datorează epuizării resurselor

financiare care a avut ca rezultat blocarea activității acestei autorități

publice constatată prin actele normative mai sus indicate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta J.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că sentința Curții de Apel este netemeinică și

nelegală; că la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia

nr. 2312/2012, respectiv la data de 11 mai 2012, impedimentul legal reținut de

instanță, respectiv actul normativ pe care Curtea de Apel și-a întemeiat sentința

atacată în prezentul recurs, O.U.G. nr. 4/2012, era în vigoare încă din luna

martie 2012 și, cu toate acestea, Înalta Curte a înțeles să nu facă aplicarea

prevederilor amintitului act normativ, respectiv a înțeles să mențină, în

pofida suspendării instituite prin acest act, obligația stabilită de instanța

de fond în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a

emite decizia de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a sentinței primei instanțe.

Recurenta apreciază că

în aceste condiții Curtea de Apel Cluj, ca instanță de executare, nu putea decât

să ia act de decizia Înaltei Curți, să constate că pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în sentința

definitivă și irevocabilă în termenul prevăzut în cuprinsul sentinței irevocabile

și să facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sancționând

conduita președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Consideră recurenta că

instanța de executare a pronunțat o soluție nelegală sub aspectul că, neținând seama

de faptul că Înalta Curte, în motivarea deciziei nr. 2312/2012, a înțeles să înlăture

de la aplicare prevederile O.U.G. nr. 4/2012, instanța Curții de Apel a cenzurat

practic, prin sentința recurată în prezentul dosar, soluția instanței supreme pronunțată

în dosarul de fond, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a legii.

Apreciază recurenta că

nici măcar apariția Legii nr. 117/2012 nu poate acoperi caracterul nelegal al sentinței

Curții de Apel, atâta vreme cât acest act normativ nu face decât să aprobe ordonanța

care era în vigoare la data la care s-a pronunțat Înalta Curte și ale cărei prevederi

instanța supremă a înțeles să le înlăture, din motive care nu pot fi cenzurate de

instanța de executare în cadrul acțiunii având ca obiect stabilirea amenzii pentru

neîndeplinirea la termen a obligațiilor rezultate din sentința irevocabilă.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii, prevăzută de

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, președintelui

Comisiei Centrale până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, str. B., conform sentinței

civile nr. 634/2011 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr.

2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea

președintelui Comisiei Centrale la plata de despăgubiri în cuantumul prevăzut de

art. 24 alin. (2) din lege.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii”.

O.U.G. nr. 4/2012, articol

unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire,

a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru

care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și

completările ulterioare”.

Prin O.U.G. nr. 4/2012,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul

VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției

și unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor de

evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.”

Înalta Curte arată că

potrivit art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării

unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,

prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are

drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni,

respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca

garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o

anumită obligație.

Răspunderea juridică are

natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte

ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât și sancționarea

celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii

juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind

o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea obligației

de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie

noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la

plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune

aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența

vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește

acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica

mai jos.

La aprecierea vinovăției

în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul

extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența

de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din

țară.

În raport de aceste circumstanțe,

nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.

De altfel, în jurisprudența

Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate

să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea

aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui

caz, precum și atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauzele

Fociac c/România și Sanglier c/ Franta).

Or, în cauza prezentă,

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor

de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările

enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în

care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai trebuie

precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională

a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea

nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute

de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale

sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea

obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Or, față de împrejurările

enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor,

raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia

că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Înalta Curte arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare

și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un

tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare

la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este

de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri

cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire

sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunțată

în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor

patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Instanța de control judiciar

constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că cererea reclamantei

nu poate fi admisă întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

nu pot fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de prevederile

O.U.G. nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că punerea în executare

a hotărârii pe care a obținut-o reclamanta urmează a fi efectuată în funcție de

posibilitatea autorității administrative de a-și desfășura activitatea raportat

la resursele financiare alocate de Guvern.

Întrucât neexecutarea

hotărârii a fost impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus

suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca și a celorlalte operațiuni,

criticile recurentei cu privire la neaplicarea acestor dispoziții legale, în cazul

procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de fond că nu poate fi imputat Președintelui Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor punerea în executare cu întârziere a hotărârii

judecătorești, deoarece aceasta se datorează epuizării resurselor financiare, care

a avut ca rezultat blocarea activității acestei autorități publice, constatată prin

actele normative mai sus indicate.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de J.M. împotriva sentinței civile nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 din 30 octombrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.