ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând Curții, în calitate de instanță de executare, să facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a aplica amenda prevăzută de acest articol în sarcina pârâtului și obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 634/2011 din Dosarul 1154/33/2011 al Curții de Apel Cluj a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, decizia cuprinzând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., teren de 624 mp și casă de locuit de 64,90 mp, sub sancțiunea achitării unei penalități de 10 RON/zi întârziere.

Decizia nr. 2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a înlăturat sancțiunea aplicării penalităților, menținând restul dispozițiilor. Cu toate că se susține de reclamantă că ar fi făcut demersuri pentru punerea în executare a hotărârii, acestea au rămas fără rezultat. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu s-a indicat numele președintelui Comisiei Centrale, nu poate fi formulat un petit îndreptat în abstract împotriva persoanei obligate, că din 29 mai 2012 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are un nou președinte, fiind modificată componența nominală a acestei comisii.

De asemenea, a susținut că nu există resursele financiare necesare și a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 prin care au fost suspendate toate procedurile administrative. Totodată, pârâta a arătat că obligația de desemnare a unui evaluator va fi îndeplinită în următoarea ședință a comisiei centrale și a susținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 1536 C. civ., text legal care face referire la daunele moratorii. Prin sentința civilă nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins cererea formulată de reclamanta J.M., în contradictoriu cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat procedura de soluționare a dosarelor de despăgubiri potrivit Titlului VII al Legii 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, ulterior prelungită din nou, prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013, datorită lipsei fondurilor pentru acoperirea titlurilor de despăgubire și, ca atare, există un impediment legal care face ca procedura de soluționare a dosarelor să fie suspendată și care nu poate fi înlăturat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

S-a mai reținut de către instanță că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care nu este prevăzut un termen pentru executarea hotărârii definitive și irevocabile, executarea trebuie efectuată în termen de cel mult de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, însă cererea reclamantei nu poate fi admisă, întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că punerea în executare a hotărârii pe care a obținut-o reclamanta va fi efectuată în funcție de posibilitatea autorității administrative de a-și desfășura activitatea raportat la resursele financiare alocate de Guvern.

A apreciat instanța că aplicarea unei amenzi sau a unei despăgubiri nu ar conduce la obținerea de către reclamantă a punerii în executare a hotărârii, deoarece nu poate fi imputat președintelui Comisiei Centrale punerea în executare cu întârziere a hotărârii judecătorești, ci aceasta se datorează epuizării resurselor financiare care a avut ca rezultat blocarea activității acestei autorități publice constatată prin actele normative mai sus indicate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta J.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că sentința Curții de Apel este netemeinică și nelegală; că la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2312/2012, respectiv la data de 11 mai 2012, impedimentul legal reținut de instanță, respectiv actul normativ pe care Curtea de Apel și-a întemeiat sentința atacată în prezentul recurs, O.U.G.

nr. 4/2012, era în vigoare încă din luna martie 2012 și, cu toate acestea, Înalta Curte a înțeles să nu facă aplicarea prevederilor amintitului act normativ, respectiv a înțeles să mențină, în pofida suspendării instituite prin acest act, obligația stabilită de instanța de fond în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței primei instanțe. Recurenta apreciază că în aceste condiții Curtea de Apel Cluj, ca instanță de executare, nu putea decât să ia act de decizia Înaltei Curți, să constate că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în sentința definitivă și irevocabilă în termenul prevăzut în cuprinsul sentinței irevocabile și să facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sancționând conduita președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Consideră recurenta că instanța de executare a pronunțat o soluție nelegală sub aspectul că, neținând seama de faptul că Înalta Curte, în motivarea deciziei nr. 2312/2012, a înțeles să înlăture de la aplicare prevederile O.U.G. nr. 4/2012, instanța Curții de Apel a cenzurat practic, prin sentința recurată în prezentul dosar, soluția instanței supreme pronunțată în dosarul de fond, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a legii. Apreciază recurenta că nici măcar apariția Legii nr. 117/2012 nu poate acoperi caracterul nelegal al sentinței Curții de Apel, atâta vreme cât acest act normativ nu face decât să aprobe ordonanța care era în vigoare la data la care s-a pronunțat Înalta Curte și ale cărei prevederi instanța supremă a înțeles să le înlăture, din motive care nu pot fi cenzurate de instanța de executare în cadrul acțiunii având ca obiect stabilirea amenzii pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor rezultate din sentința irevocabilă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii, prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, președintelui Comisiei Centrale până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, str. B., conform sentinței civile nr. 634/2011 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea președintelui Comisiei Centrale la plata de despăgubiri în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din lege.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. O.U.G.

nr. 4/2012, articol unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare”. Prin O.U.G.

nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.” Înalta Curte arată că potrivit art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare. În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. La aprecierea vinovăției în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din țară. În raport de aceste circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.

De altfel, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/ Franta). Or, în cauza prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii. Or, față de împrejurările enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 4/2012. Înalta Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că cererea reclamantei nu poate fi admisă întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că punerea în executare a hotărârii pe care a obținut-o reclamanta urmează a fi efectuată în funcție de posibilitatea autorității administrative de a-și desfășura activitatea raportat la resursele financiare alocate de Guvern. Întrucât neexecutarea hotărârii a fost impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca și a celorlalte operațiuni, criticile recurentei cu privire la neaplicarea acestor dispoziții legale, în cazul procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi imputat Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor punerea în executare cu întârziere a hotărârii judecătorești, deoarece aceasta se datorează epuizării resurselor financiare, care a avut ca rezultat blocarea activității acestei autorități publice, constatată prin actele normative mai sus indicate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.M. împotriva sentinței civile nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2012.