ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 28 mai 2010, reclamanții N.A. și N.M.A., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au

solicitat instanței obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii

speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a

evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și 6 al Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr.

X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a fost emisă Dispoziția primarului din

29 decembrie 2005. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de

despăgubiri pentru întârziere, de 1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii

hotărârii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței

în sensul emiterii deciziei de despăgubire.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul în cauză, respectiv terenul situat

în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, a fost preluat abuziv de la antecesorul

lor N.G. a cărui moștenitori sunt în baza actelor de stare civilă și a

certificatului de moștenitor nr. Y/2007 eliberat de notar public B.M., fost

proprietar tabular al cotei de 1/7 parte din terenul revendicat. Au arătat

reclamanții că imobilul a fost preluat abuziv pentru construirea cartierului de

locuințe M. din Cluj-Napoca, pentru care, în calitate de persoană îndreptățită

conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, antecesorul

reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001, a înregistrat Notificarea din 13

februarie 2002, solicitând restituirea în natură a terenului, constituindu-se

astfel dosarul intern cu nr. Z.

Reclamanții au arătat

că și dispoziția primarului a fost înaintată Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu Adresa din 01 ianuarie 2006, fiind înregistrată la

Secretariatul acesteia la data de 19 ianuarie 2006.

Față de aceste

considerente, luând în considerare intervalul scurs de la data notificării

precum și faptul că au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate

asupra imobilului de la data naționalizării, iar Dispoziția primarului din 29

decembrie 2005 poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

reclamanții au apreciat că sunt în drept să li se emită decizia privind

titlurile de despăgubire.

La data de 24 iunie

2010, reclamanții N.A. și N.M.A. au depus o extindere și precizare a cererii de

chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să-și extindă acțiunea și în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

Reclamanții au

solicitat obligarea pârâților Guvernul României - Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare în cadrul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 necesare emiterii

deciziei de despăgubire în Dosarul nr. 7.559/CC, în scopul emiterii unei

decizii reprezentând titlu de despăgubire având ca obiect acordarea de

despăgubiri în condițiile Legii speciale pentru imobilul teren situat în

Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a

fost emisă Dispoziția primarului din 29 decembrie 2005.

În final, au

solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru întârziere, de

1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii acesteia definitive și irevocabile și

până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei de

despăgubire pentru imobilul mai sus descris.

b) întâmpinarea

formulată

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de

nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun.

Cluj-Napoca, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Astfel, s-a relevat

faptul că în speță nu poate fi vorba de refuzul Comisiei de a emite decizia

reprezentând titlu de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost declanșată, dosarul

aferent Dispoziției din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca

fiind transmis Secretariatului Comisiei.

Pârâta a învederat

faptul că potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci

când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu

face. Or, în speță, faptul de a nu fi fost emisă decizia reprezentând titlu de

despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei din moment ce

procedura administrativă în urma căreia Comisia Centrală emite decizia

conținând titlul de despăgubire, nu este finalizată.

c) cererea de chemare

în garanție

De asemenea, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare

în garanție a Primăriei mun. Cluj-Napoca întrucât aceasta avea obligația de a

transmite dosarul aferent Dispoziției din 29 decembrie 2005 conținând întreaga

documentație care a stat la baza soluționării notificării formulată de

reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, iar în măsura în care această autoritate

nu și-a executat obligația stabilită de dispozițiile legale incidente în cauză,

nici Comisia Centrală nu va putea să emită decizia conținând titlul de

despăgubire, chiar în cazul admiterii prezentei cereri introductive de

instanță.

d) cererea

reconvențională

La data de 25

octombrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților

să facă dovada preluării abuzive a imobilului, deoarece acesta a fost preluat

pentru construirea cartierului de locuințe M. potrivit preambulului Dispoziției

din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca, fără ca la dosar să

se regăsească înscrisuri privind preluarea abuzivă a imobilului notificat.

e) întâmpinare la

cererea de chemare în garanție

Primăria mun.

Cluj-Napoca a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a

invocat lipsa calității sale procesuale pasive în soluționare cauzei având în

vedere prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, astfel că pe

cale de consecință, primăria fiind lipsită de personalitate juridică, nu are

capacitatea juridică procesuală și ca atare nu poate să figureze ca parte în

proces.

f) întâmpinarea

formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a

invocat atât excepția lipsei de reprezentant a Guvernului României cât și

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților.

În argumentarea

poziției sale, pârâta a susținut că nu poate reprezenta Guvernul României,

deoarece calitatea de reprezentant revine Secretariatului General al Guvernului

potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 privind

funcționarea Secretariatului General al Guvernului, cu modificările și

completările ulterioare.

Pe de altă parte, a

menționat că în cursul procedurii administrative privind acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților nu a fost învestită cu emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

g) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin Sentința nr. 405

din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată

de reclamanții N.A. și N.M.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta la emiterea unei decizii

reprezentând titlu de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub sancțiunea unei

penalități în sumă de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, calculate de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea efectivă.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de apel a reținut că pârâta A.N.R.P. nu este parte în

raportul juridic dedus judecății prin cererea principală, astfel cum a fost

extinsă și precizată, raportat la atribuțiile stabilite prin Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, astfel că se impune a se admite excepția lipsei calității

procesuale pasive a acesteia și a se respinge acțiunea în privința sa ca

inadmisibilă.

S-a menționat că prin

Dispoziția din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a

respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Cluj-Napoca,

înscris în C.F. nr. X, formulată de autorul reclamanților, N.G., cu motivarea

că terenul este situat în zonă sistematizată și ca urmare s-a dispus acordarea

de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren,

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Potrivit întâmpinării

depuse de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul de

despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 7559/CC.

Prima instanță a

reținut că în cuprinsul Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se

reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Autoritatea

administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

fost abilitată de lege să soluționeze dosarele, însă în exercitarea acestei

prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de

apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituție și de

celelalte legi.

Prima instanță a

apreciat că prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale

autorului reclamanților i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în

echivalent bănesc. Competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

se limitează la a verifica legalitatea măsurii sub aspectul respingerii cererii

de restituire în natură, or verificările efectuate exced acestei sfere.

Curtea de apel a

reținut că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul

protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din

aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de creanță, drept

pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul

amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speță, s-a încălcat termenul

rezonabil desprins din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și

jurisprudența Curții.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, s-a reținut că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu are

calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în

raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în garanție și ca

urmare nu este cea față de care pârâta își poate realiza pretenția, de a fi

obligată la suportarea penalităților acordate reclamanților.

Cu privire la cererea

reconvențională, prima instanță a considerat că aceasta este inadmisibilă

deoarece pretenția pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a

face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului

acțiunii judecătorești în contencios administrativ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

a) Motivele de recurs

Prin recursul

declarat de Comisia Centrală a fost criticată sentința primei instanțe în ce

privește omisiunea de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a

Dispoziției din 29 decembrie 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.

În motivele de recurs

s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap.

V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului,

Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi

se desemnează aleatoriu un evaluator și în baza raportului de evaluare se emit

titlurile de despăgubire.

S-a mai precizat că

prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se

ajunge la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr.

2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat

tocmai egalitatea de tratament.

În ceea ce privește

obligarea la plata penalităților de întârziere, s-a precizat că dosarul a fost

transmis incomplet, că instanța de fond nu a motivat necesitatea aplicării

sancțiunii.

b) Întâmpinarea

formulată

Prin întâmpinare s-a

solicitat respingerea recursului, reluându-se argumentele expuse în acțiunea

introductivă.

c) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte examinând

acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația aplicabilă reține:

Situația de fapt

Prin Dispoziția din

29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de

măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp situat în

Cluj-Napoca.

Dosarul a fost

transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

Legislația aplicabilă

Constituția României

art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu

bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”

Constituția României

art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte

din dreptul intern”.

Constituția României

art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile”.

Legea nr. 247/2005,

Titlul VII

Art. 16 alin. (1)

„Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi” .

Art. 16 alin. (4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură.

Art. 16 alin. (5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare”.

Art. 16 alin. (7):

„În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare”.

Legea nr. 554/2004,

art. 5 alin. (2): „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ

actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,

prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Referitor la

soluționarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate:

Soluția dată de prima

instanță, privind respingerea cererii de sesizare a Tribunalului cu

soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005 a

Primarului mun. Cluj-Napoca, este legală.

Potrivit prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepției de

nelegalitate un act administrativ individual sau normativ.

Practica și

literatura de specialitate au consolidat aplicarea acestei proceduri, în sensul

că obiectul excepției de nelegalitate îl pot forma actele administrative

susceptibile de control judecătoresc pe calea acțiunii în anulare la instanța

de contencios administrativ.

Procedura judiciară a

excepției de nelegalitate nu este aplicabilă actelor administrative exceptate

de la controlul instanței de contencios administrativ.

Actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă

procedură judiciară, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate,

întrucât ar însemna ca instanța să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce

nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acțiunii.

În speță, dispoziția

Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26

din Legea nr. 10/2001, la Secția civilă a Tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității notificate.

Competența materială

și teritorială instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată,

constituie o normă specială, derogatorie de la contenciosul administrativ de

drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004.

Cu referire la

prevederile art. 16 alin. (2

1

) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

trebuie precizat că aceasta reglementează o procedură tehnică.

Exercitarea

controlului de legalitate asupra dispozițiilor autorităților publice locale

prin care au fost soluționate notificările nu modifică normele de competență

materială privind controlul de legalitate exercitat de instanță.

Or, așa cum s-a

explicat mai sus și cum corect a reținut instanța de fond, legiuitorul a

reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o

inadmisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, a

acțiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care

legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare.

Ca urmare

dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului

la instanța de contencios administrativ pe calea acțiunii și nici pe calea

indirectă a excepției de nelegalitate.

De altfel, având în

vedere economia Legii nr. 10/2001, dispozițiile privind soluționarea

notificărilor au caracterul unor acte civile, situație în care nu pot forma

obiectul controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, nici pe

calea directă a acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de

nelegalitate.

În consecință,

instanța de fond a procedat corect atunci când a respins cererea de sesizare a

Tribunalului cu excepția de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005,

privind încheierea de ședință din 27 septembrie 2010.

În ceea ce privește

termenul rezonabil

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un

termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa

unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar

dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea

prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că

instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispoziția Convenției va aplica cu prioritate prevederile

convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este

direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față,

judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a

prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

procesul echitabil.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin

nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil

se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data

depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut

o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un

termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește

termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire, Înalta Curte apreciază că se impunea stabilirea unui

termen de executare care să răspundă condiției de rezonabilitate, astfel că

recursul se va admite și se va modifica sentința în sensul că va fi obligată pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând

titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Referitor la

discriminare

În ceea ce privește o

eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea

unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii

acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții

sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt

criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii

folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul

politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

În acest context, analiza

existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să

pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor acestui

text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia, cu privire la

discriminare.

În cauza de față, se

constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială

aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea

drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând

îngrădi acest drept.

Or, în aceste

condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca

urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de

selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței

de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și

tergiversarea soluționării cererilor de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Trebuie precizat că

oricare dintre persoanele aflate într-o situație identică cu cea a reclamantei

a beneficiat de un tratament egal din partea instanțelor naționale, astfel că

motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește

aplicarea penalităților

Soluția instanței de

fond nu este motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă

nu sunt suficiente pentru a fundamenta cererea părții privind acordarea

penalităților de întârziere.

d) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se va

modifica în parte sentința Curții de Apel Cluj, în sensul că va fi obligată Comisia

Centrală să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire în termen de

90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Respinge cererea de

obligare la plata penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2011.