ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Prima instanță

a) Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj și precizată ulterior reclamanta N.M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților Direcția de Acordare a

Despăgubirilor în Numerar: să fie obligată pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților să emită în favoarea reclamantei Titlul de plată

pentru suma de 24.692.12 lei stabilită în Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; să fie obligat

pârâtul de rând 2 să aloce disponibilități financiare la dispoziția Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția de Acordare a

Despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării plăților indicate mai jos; să

fie obligată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția

de Acordare a Despăgubirilor în Numerar să facă plata despăgubirilor în cuantum

de 274.692,12 lei cuvenite reclamantei din fondurile alocate de Ministerul

Finanțelor Publice; să fie obligate pârâtele și la plata dobânzii legale de la

data introducerii prezentei acțiuni și până la plata efectivă a sumei mai sus

arătate.

î

n motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că imobilul situat în mun. Cluj-Napoca înscris în C.F. nr. 19991,

nr.top. 11629/1 a aparținut reclamantei, fiind moștenit de la părinții săi.

Prin Decretul de expropriere nr. 30/1988, imobilul în întregul său a fost

trecut în proprietatea Statului Român.

Primarul Municipiului Cluj a emis Dispoziția

nr. 2850 din 17 noiembrie 2005 prin care a propus acordarea de despăgubiri

pentru imobilul revendicat situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj.

S-a arătat că dosarul a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se urma procedura reglementată de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia nr. 2641 din 23 mai

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantei titlul de

despăgubite.

Ulterior, a fost evaluat imobilul

naționalizat și s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

- Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007 prin care s-a stabilit cuantumul

măsurilor reparatorii la suma de 524.692,12 lei. Apoi a înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007

împreună cu Cererea de opțiune primind numărul 02631 din 22 ianuarie 2008. Prin

cererea de opțiune, neavând de ales a optat pentru emiterea titlului de plată

(despăgubiri în numerar) pentru suma de 500.000 lei și titlu de conversie

(despăgubiri în acțiuni) pentru suma de 24.692,12 lei.

În data de 22 decembrie 2009

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar i s-a achitat prima tranșă din despăgubiri,

în cuantum de 250.000 lei.

î

n data de 26 februarie 2010 a trimis

o cerere către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar prin care a solicitat să i

se achite și cea de-a doua tranșă din despăgubirile cuvenite, având în vedere

că au trecut mai mult de 2 ani de la emiterea titlului de despăgubire și

înregistrarea cererii de opțiune. Ca și răspuns la această cerere i s-a

precizat că transferul despăgubirilor în numerar se face în termen de 15 zile

de la data existenței disponibilităților bănești financiare în contul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, că s-a ajuns cu plata sumelor doar

la numărul de opțiune 01618 din 02 octombrie 2007 iar reclamanta are numărul de

opțiune 02631 din 22 ianuarie 2008 și că plata celei de-a doua tranșe se face

pe parcursul a doi ani calculați cu începere de la data emiterii titlului de

plată.

b) Sentința și considerentele primei

instanțe

Prin sentința nr. 285 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Acordare a

Despăgubirilor în Numerar, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

pârâtei; a admis în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu

pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul

Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească în favoarea

reclamantei suma de 250.000 lei stabilită cu titlu de despăgubiri în decizia

nr. 2187 din 16 decembrie 2008, reprezentând titlu de plată; a obligat pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice să aloce, la dispoziția Autorității Națională pentru

Restituirea Proprietăților suma de 250.000 lei, necesară efectuării plății și a

respins restul cererilor.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că excepția lipsei capacității procesuale de folosință

a pârâtei Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar invocată prin întâmpinare,

este întemeiată, din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 13

1

,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând

activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile

necesare implementării acestei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată,

titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea

despăgubirilor în numerar.

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 14

1

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în structura Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților funcționează Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar, o structură fără personalitate juridică.

Rezultă din dispozițiile legale

enunțate anterior că Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, neavând

personalitate juridică, nu are nici capacitate procesuală de folosință.

Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat

că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și art. 21

alin. (2) din Constituția României, judecătorul național are obligația de a

pune în aplicare efectivă dispozițiile convenției, cu prioritate față de orice

dispoziții contrare din legislația națională.

În raport de cele statuate de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului prima instanță a arătat că prevederile legale

naționale se opun Convenției Europene a Drepturilor Omului, reținând și că

potrivit cauzei Belasin împotriva României, Fondul Proprietatea nu funcționează

într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării

despăgubirilor.

A apreciat Curtea de apel că termenul

de 2 ani, adăugat la durata procedurilor urmate de către reclamant, nu este

compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei

bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Pentru a dispune astfel, s-a

considerat și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just

echilibru, reclamanta fiind pusă în situația de a mai aștepta încă 2 ani,

suportând astfel o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi

justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.

De asemenea, s-a apreciat că Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data

plății, a sumei de 500.000 lei, deși termenul maxim de încasare a acesteia este

fixat la 2 ani.

În raport de acest raționament,

prima instanță a considerat că se impune obligarea pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și la plata sumei de 250.000 lei,

precum și a Ministerului Finanțelor Publice să transfere la bugetul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților această sumă.

î

n ceea ce privește obligarea pârâtei

la plata dobânzilor legale, Curtea a constatat că o asemenea obligație nu este

prevăzută în cuprinsul Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, cererea prealabilă

formulată în fața pârâtei nu se referă și la plata dobânzilor legale, iar

pârâta nu poate fi obligată decât la plata sumei prevăzute în titlul de plată

nr. 2187 din 16 decembrie 2008, care nu include dobânzile legale.

Curtea a apreciat că reclamanta

poate uza de dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., în baza

cărora organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale

stabilite în bani, la cererea creditorului.

Referitor la cererea reclamantei de

obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la

emiterea titlului de plată pentru suma de 24.692,12 lei și la plata acestei

sume, împreună cu dobânzile legale aferente, Curtea de apel a precizat că reclamanta

a formulat cererea de opțiune nr. 02631/22 ianuarie 2008 prin care a solicitat

emiterea unui titlu de plată pentru suma de 500.000 lei și a unui titlu de

conversie pentru suma de 24.692,12 lei. Este real că legislația internă nu

prevede posibilitatea emiterii titlurilor de plată pentru sume mai mari de

500.000 lei și că jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului este în sensul că emiterea de acțiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o reală despăgubire, dar nu se poate ignora manifestarea de

voință a reclamantei care a ales să solicite emiterea unui titlu de conversie,

în baza acestei legislații.

2) Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs N.M., Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Cluj.

a) Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanta N.M.

În motivele de recurs, reclamanta a

criticat sentința primei instanțe sub aspectul admiterii excepției lipsei

capacității procesuale de folosire a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar și a respingerii cererilor privind emiterea titlului de plată pentru

suma de 24.692,12 lei și de acordare a dobânzii.

Referitor la excepția lipsei capacității

procesuale de folosință, s-a precizat că potrivit art. 14

1

alin. (3)

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor în numerar este

atribuția principală a Direcției și că nu a fost chemată în judecată Direcția în

nume propriu, ci Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin

Direcție.

Cu privire la neacordarea dobânzilor

s-a precizat că aceasta reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului

suferit din cauza lipsei prelungite a sumelor cuvenite din titlul de despăgubire.

În ceea ce privește emiterea

titlului de plată pentru suma de 24.692,12 lei s-a motivat că titlul de

conversie pentru acțiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o reală despăgubire și că același raționament care a condus

la obligarea pârâtei să plătească și tranșa a doua era apt să conducă și la

admiterea acestui petit.

Recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice

În recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice s-a susținut că în materia acordării despăgubirilor

reglementate prin Legea nr. 247/2005 nu are nici un fel de competențe, că

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are buget propriu,

astfel că obligarea la alocarea fondurilor necesare plății despăgubirilor este

nelegală, întrucât ar echivala cu plata din fondurile proprii ale ministerului.

Recursul declarat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților

În motivele de recurs, s-a arătat că

plata despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legii în

vigoare, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, că sursele de finanțare

sunt dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea, precum și în completare de la bugetul de stat prin Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a invocat O.U.G. nr. 62/2010

privind suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani precum

și că plata se efectuează în ordine cronologică.

b) Analiza motivelor de recurs

Din probele administrate la instanța

de recurs, rezultă că la data de 30 noiembrie 2010 Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a efectuat în contul reclamantei plata sumei de

250.000 lei.

În aceste condiții cererea reclamantei

a rămas fără obiect. Obiectul unei acțiuni judiciare îl reprezintă pretenția

concretă pe care reclamanta, ca parte litigantă o supune protecției

jurisdicționale, care se finalizează printr-o hotărâre judecătorească.

Pretenția reclamantei fiind

satisfăcută de către pârât, acțiunea a rămas fără obiect, motiv pentru care

recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice se vor admite, urmând a fi

respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei suma de 250.000 lei,

precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce la

dispoziția Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților suma de

250.000 lei.

Recursul declarat de reclamanta N.M.

În vederea analizării motivelor de

recurs declarat de reclamantă se va expune în continuare legislația aplicabilă

în materie.

Legislația aplicabilă:

Constituția României art. 11, alin.

(1) și (2) - Dreptul internațional

și dreptul intern

Alin. (1)

Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință

obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Alin. (2)

Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din

dreptul intern.

Art. 20 alin. (2).

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile.

Legea nr. 247/2005

Titlul VII – modificată prin O.U.G. nr. 81/2007

Art. 18

1

– (1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de

deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.

(2)

Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de

maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie

realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul

"Proprietatea", fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în

acțiuni, parte în numerar.

(3)

Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă

care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de

valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa:

a)

să solicite primirea

exclusiv de acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau

b)

să solicite primirea de

titluri de plată, în condițiile art. 14

1

și cu respectarea

termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la

concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de

despăgubire, acțiuni emise de Fondul "Proprietatea".

(4)

Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la

data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință

de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea".

Analiza legislației

naționale aplicabile în cauză relevă că art. 11 alin. (2) din Constituția

României dispune că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac

parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al

Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor

internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care

România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că în

baza art. 20 din Constituția României, instanța în fața căreia se invocă

existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile

Convenției, va aplica sancțiunea inaplicabilității normei interne contrare Convenției

pentru raportul juridic concret și cu privire la situația conflictuală supusă

examinării.

În baza aceluiași temei

constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct

aplicabilă în sistemul român de drept, pe temeiul principiului subsidiarității.

Urmare a prevederilor

constituționale enunțate, rezultă că în cauza de față judecătorul trebuia să

stabilească existența unei neconcordanțe între Legea nr. 247/2005 modificată

prin O.U.G. nr. 81/2007 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv

jurisprudența

Curții

Europene a Drepturilor Omului

.

Judecătorul fondului a

apreciat că autoritatea pârâtă a nesocotit prevederile art. 1 din Protocolul

nr. 1, precum și jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin

aplicarea art. 18

1

din Legea nr. 247/200, respectiv prin limitarea

dreptului de a primi titluri de plată, despăgubiri în numerar în limita sumei

de 500.000 lei, iar diferența în titlu de conversie reprezentat de acțiuni la Fondul Proprietatea.

S-a apreciat ca fiind

aplicabile raportului juridic dedus judecății soluțiile

Curții Europene a Drepturilor Omului

în mai multe cauze, cu referire la nefuncționalitatea

Fondului Proprietatea, în vederea îndeplinirii scopului urmărit, acela de a

despăgubi pe foștii proprietari sau succesorii în drepturi ai acestora.

Această practică a

Curții este evidentă, dar în raportul juridic concret dedus judecății prezente

este nerelevantă.

Explicația dată privind

limitarea prin lege a voinței persoanelor îndreptățite ca temei al înlăturării

legislației naționale este neconcordantă cu practica

Curții Europene a Drepturilor Omului

.

Astfel, instanța

europeană a arătat în cauza Broniowski c/Pologne, că situațiile ce presupun

indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot

avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a

alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa

raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru

aplicarea unor asemenea măsuri, subliniindu-se că alegerea acestor măsuri poate

presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietăți sau

restituirea de bunuri de o valoare inferioară, cum pretinde art. 1 din

Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizării să fie în raport rezonabil cu

valoarea bunului în discuție.

În acest context, Înalta

Curte arată că despăgubirea trebuie acordată într-un termen rezonabil, pentru a

fi adecvată.

Însă, în raport de

faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor largi

categorii de proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra

ansamblului statului, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005

modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 se circumscriu limitelor ample ale puterii

discreționare a statului atât în ceea ce privește alegerea modalității de

garantare a drepturilor patrimoniale cât și asupra termenului necesar pentru

aplicarea măsurilor.

Astfel, Statul Român

aflat în situația de a reglementa măsuri reparatorii pentru bunurile preluate

abuziv de fostul regim comunist a ales între alte modalități de despăgubire, pe

aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 lei, iar pentru ceea ce depășește

această sumă titularul să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, situație reglementată de art. 18

1

din Legea nr. 247/2005.

O asemenea măsură nu

contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1

adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor

celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale

impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât

măsura legislativă este temeinic justificată.

La aprecierea asupra

compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are

în vedere și un alt criteriu, propriu jurisprudenței Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului

care trebuie să existe în materie de protecția dreptului individual de

proprietate și exigențele apărării unor interese generale ( cauza Saggio

c/Italie).

Lipsa de resurse

financiare a Statului român, în raport de amploarea numărului de solicitări

este de natură a justifica măsura și a nu înfrânge echilibrul între dreptul

individual și interesele generale.

Înalta Curte consideră

că în cauză, dreptul de apreciere în adoptarea măsurilor nu este

disproporționat, ținând seama și de numărul foarte mare al solicitărilor și că

în măsura în care s-ar înlătura prevederile din Legea nr. 247/2005 s-ar ajunge

la o situația de haos economic, mai mult chiar justiția ar fi o sursă de

instabilitate în raport cu celelalte persoane îndreptățite.

În raport de

considerentele de mai sus se constată că legislația națională nu este contrară

prevederilor Convenției și jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului

,

astfel că în mod justificat judecătorul fondului a aplicat reglementarea

internă.

Din analiza

probatoriilor aflate la dosarul cauzei și a prevederilor art. 18

1

din

Legea nr. 247/2005 rezultă că titlul de conversie a fost emis cu respectarea

legii, în condițiile adoptării de către legiuitor a unor măsuri de natură a

realiza un echilibru între interesul individual și cel general.

În consecință, criticile

formulate sunt neîntemeiate.

Respingerea cererii de

acordare a dobânzilor este fondată, așa cum s-a explicat în considerentele

sentinței criticate.

De altfel, procedura

reparatorie instituită prin Legea nr. 247/2005, este o procedură specială, și

cum prin această lege nu este reglementată plata dobânzii, judecătorul nu poate

acorda dobânda, pentru că ar însemna să se substituie legiuitorului.

c) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

acestei decizii, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de N.M. , va admite recursurile declarate de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și de Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, va

modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca rămase fără

obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să plătească în favoarea reclamantei suma de

250.000 lei, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de

alocare a sumei de 250.000 lei la dispoziția Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.M. împotriva

sentinței civile nr. 285/2010 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Cluj împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința atacată,

în sensul că respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind

obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să

plătească în favoarea reclamantei suma de 250.000 lei, precum și obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice de alocare a sumei de 250.000 lei la dispoziția

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 martie 2011.