ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 258 din 7 iunie 2006

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca

neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român

prin A.N.R.P. – C.C.S.D.

În motivarea

sentinței se arată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să transmită

dosarul unui evaluator autorizat care să procedeze la evaluarea imobilului

identificat în C.F după standardele internaționale de evaluare (I.V.S.C) și

emiterea în favoarea sa a unei decizii de

restituire

în echivalent pentru imobilul respectiv, cu valoarea astfel

stabilită.

Instanța

de Fond a stabilit că neemiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri nu se datorează unui refuz

nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantei, ci

obligativității respectării procedurii administrative prevăzute de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedură în

cadrul căreia dosarele

transmise în temeiul art. 16 se vor analiza în

ordinea stabilită prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 206; în mod obiectiv,

această procedură administrativă nu se poate derula în termenul de 30 de zile

de la

depunerea cererii, respectiv în

termenul general prevăzut de Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

chiar dacă legea specială, Legea nr. 247/2005, nu conține prevederi referitoare

la termenul de soluționare a cererilor.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta N.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică și invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestor motive, recurenta - reclamantă arată că

Instanța de Fond nu a

încuviințat administrarea unor probe esențiale

pentru soluționarea cauzei, respectiv interogatoriul

pârâtei și expertiza tehnică; prima probă ar fi condus la concluzia că pârâta

refuză soluționarea cererii într-un termen rezonabil, iar cea de-a doua ar fi

determinat exact cuantumul despăgubirilor, evitându-se o eventuală contestare a

titlului de despăgubire ce va fi emis.

Totodată, în mod greșit Instanța

de Fond a reținut că petiționara nu poate invoca încălcarea de către

autoritatea administrativă a unor termene prevăzute de Legea nr. 247/2005 și

faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 este

inaplicabil. Respingând acțiunea reclamantei pentru acest considerent, susține

recurentul, Instanța de Fond nu a ținut seama nici de raportul dintre legea

generală și legea specială și nici de art. 6 din C.E.D.O., referitor la accesul

la justiție.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Soluția Instanței de Fond, în

sensul respingerii acțiunii este greșită, deoarece se ajunge indirect la

concluzia că în lipsa unei dispoziții legale exprese care să fie cuprinsă în

legea specială,

Legea nr. 247/2005, privind

termenul de soluționare a cererilor de

către C.C.S.D., o asemenea

soluționare nu este guvernată de nici un termen și poate fi amânată sine die,

deoarece oricând este posibilă găsirea unor justificări de ordin conjunctural,

care întârzie activitatea administrației.

Nesoluționarea

unei cereri într-un termen rezonabil, cu consecința lipsirii de suma

reprezentând despăgubiri pentru

imobilul

preluat abuziv de stat, echivalează cu încălcarea dreptului

de

proprietate, astfel cum este el ocrotit în sistemul C.E.D.O., deoarece

titularul acestui drept este în continuare lipsit de „bunul" său.

Totodată,

potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Deciziile adoptate de

către C.C. pot fi atacate cu

contestație în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/

2004, în

contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 2

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, prin „nesoluționarea în termenul

legal

a unei cereri" se înțelege

„faptul de a nu răspunde solicitantului în

termenul de 30 de zile de la

înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". Potrivit

art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 prin „refuzul nejustificat de a soluționa

o cerere" se înțelege

„exprimarea

explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva

cererea".

În speță, prin

Dispoziția nr. 2850 din 17 noiembrie 2005 emisă de P.M. Cluj-Napoca a fost

soluționată notificarea reclamantei din 26 martie 2003. Prin această dispoziție

au fost propuse acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, deoarece

construcția notificată a fost demolată, iar terenul notificat se află în zona

de sistematizare a municipiului. în temeiul legii speciale, Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, dosarul împreună cu dispoziția mai sus amintită au fost

transmise

Secretariatului C.C.S.D.,

de

către entitatea care a soluționat notificarea, în speță P.M. Cluj-Napoca, cu

procesul - verbal de predare – primire din data de 2 decembrie 2005.

Invocarea de

către C.C. a propriei Decizii nr. 2 din 28 februarie 2006, prin care se

stabilește o ordine aleatorie de soluționare a dosarelor, nu poate constitui o

justificare legală

pentru neemiterea

titlului de despăgubiri, decât dacă acest refuz se

plasează în interiorul unui termen prevăzut de

lege.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că

refuzul

intimatei - pârâte de emitere a titlului de despăgubiri nu este

justificat,

astfel că în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

urmează a fi admis, dispunându-se

modificarea

sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de N.M. împotriva sentinței

civile nr. 258 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta

să emită decizia, reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul - teren și

construcție situat în Municipiul Cluj-Napoca, identificat în C.F.

, conform Titlului VII

din Legea nr.

247/2005.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.