ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4846/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2007

reclamanta L.D.R. a chemat în judecată C.C.S.D. din cadrul Guvernului României,

contestând decizia din 28 februarie 2006 prin care s-a hotărât ca ordinea de

soluționare a dosarelor de despăgubire să se facă pe cale aleatorie și să se

dispună ca pârâta să fie obligată să stabilească valoarea despăgubirilor

propuse de primarul municipiului Timișoara prin dispoziția nr. 1042 din 25

aprilie  2006, în termen  de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței,

pentru construcțiile demolate și terenul în suprafață de 838 mp din Timișoara,

str.I.V. nr. 26 și să emită decizia pentru plata unor despăgubiri în valoarea

de 1.964.132 euro.

De asemenea, solicită ca, în

caz de refuz, să fie omologat raport de expertiză tehnică, actualizat, întocmit

de expertul A.Ș., pronunțându-se o hotărâre care să țină loc de titlu de plată

a despăgubirilor în valoare de 1.964.132 euro, convertibil în acțiuni la Fondul

Proprietatea, cu daune morale în sumă de 500.000 euro și penalități de câte 100

euro pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de înfățișare și

până la ultimul act de executare.

În motivarea acțiunii

reclamanta arată că prin dispoziția nr. 1042/2006 a primarului municipiului

Timișoara s-a propus să i se acorde despăgubiri pentru imobilul situat în

Timișoara, str.I.V. nr. 26, fără să se menționeze valoarea acestora, cu toate

că s-a efectuat o expertiză de evaluare pe cheltuiala sa.

Mai arată că a așteptat

suficient timp pentru emiterea titlului de plată a despăgubirilor, dar că în

ședința de la 28 februarie 2006 pârâta a decis ca ordinea de soluționare a

dosarelor să se facă pe cale aleatorie în baza unui program de calculator,

măsură care i se pare stupefiantă, mai ales că este o persoană în vârstă, beneficiază

de două hotărâri judecătorești irevocabile, valoarea despăgubirilor este deja

stabilită prin expertiză, iar prețurile pe piața imobiliară au explodat în

ultimul timp.

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 322/2007 din 6

iunie 2007 a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 2 din 28 februarie

2006, invocată de reclamantă și a admis în parte acțiunea, în sensul că a

obligat pârâta să transmită dosarul nr. 19355/CC/2006 unui evaluator autorizat

pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului situat în Timișoara,

str.I.V. nr. 26 și să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând

titlul de despăgubire în echivalent pentru acest imobil, raportat la valoarea

stabilită, respingând capetele de cerere vizând omologarea raportului de

expertiză tehnică, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic,

obligarea la plata daunelor și la penalități de întârziere.

Instanța reține că

reclamanta se încadrează în prevederile art. 4 din decizia nr. 2/2006 emisă de

pârâtă, având dreptul de a fi tratată cu prioritate în soluționarea dosarului

său și că acest dosar trebuia soluționat într-un termen rezonabil, ceea ce nu

s-a realizat, astfel că refuzul de rezolvare a dosarului este nejustificat.

Reține și că reclamanta nu

dovedește un eventual prejudiciu și nici în ce ar consta acesta, iar cererea de

obligare la plata unor penalități nu poate fi primită pentru că nu ne aflăm în

situația unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în sensul

prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea acorda

penalități de întârziere.

Pârâta a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este nelegală și netemeinică.

Susține că în temeiul Legii nr.

247/2005 soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face pe

baza procedurii prevăzute de această lege, nu în baza unei cereri exprimate de

persoana îndreptățită.

Menționează că în cadrul

acestei proceduri se parcurg mai multe etape, care încep cu transmiterea și

înregistrarea dosarelor în care s-au emis decizii sau dispoziții în urma

soluționării notificărilor, continuând apoi cu analizarea dosarelor sub

aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire,

transmiterea lor pentru a se evalua imobilele notificate pentru care s-au

stabilit măsuri reparatorii și numai după întocmirea rapoartelor de evaluare se

emit deciziile care constituie titlu de despăgubire.

Arată că nu se pot emite

decizii în termen de 30 de zile de la primirea dosarelor pentru că numai

termenul în care se întocmește raportul de evaluare poate ajunge și la 45 de

zile, nici legiuitorul nestabilind un astfel de termen.

Consideră că instanța a

reținut greșit că reclamanta poate fi încadrată la art. 4 din decizia nr. 2/2006

a C.C. și că nu s-ar fi verificat de către pârâtă existența cazului excepțional,

temeinic motivat, cu toate că s-a procedat în acest sens și numai C.C. este în

măsură să aprecieze încadrarea unei anumite cereri în regim de caz excepțional.

Menționează că ordinea de

soluționare a dosarelor este aleatorie, așa cum a fost stabilită de C.C. prin Decizia

nr. 2/2006, urmărindu-se asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru

toate persoanele aflate în situații similare, cu scopul de a se acorda

despăgubiri juste și echitabile în raport de practica jurisdicțională internă

și internațională în această materie.

Ca atare, susține pârâta, nu

se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a dosarului reclamantei,

pentru că i s-a răspuns la cererile formulate, exprimându-se intenția de a i se

soluția cererea de acordare a despăgubirilor cu respectarea dispozițiilor

legale.

Printr-un alt motiv de

recurs invocă faptul că cererea de înaintare a dosarului la un evaluator autorizat

pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului și emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, este prematură, deoarece nu există la

dosarul de despăgubire actele necesare evaluării pretențiilor și anume

documente care să cuprindă detalii cu privire la construcțiile demolate, prin

adresa din 05 iulie 2007 solicitându-i-se aceste acte.

Apreciază că instanța și-a

depășit atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea la transmiterea dosarului

reclamantei unui evaluator autorizat pentru stabilirea valorii de circulație a

imobilului.

Reclamanta-intimată a

formulat întâmpinare, susținând că recurenta nu mai are un interes legitim în

susținerea și admiterea recursului pentru că prin decizia nr. 711889 din 28

iunie 2007 a hotărât, cu majoritate de voturi, soluționarea cu prioritate a

dosarului său și înaintarea acestuia la un evaluator, decizie care nu a fost

contestată, rămânând definitivă și irevocabilă.

Mai susține că recurenta dă

dovadă de rea-credință cu privire la conținutul real al adresei din 05 iulie 2007,

iar în ce privește documentele cerute prin acea adresă, ele se aflau deja la

dosar.

Referitor la fondul cauzei,

consideră că instanța a reținut corect că acțiunea sa este întemeiată în ce

privește transmiterea dosarului către un evaluator și emiterea după aceea a

deciziei care să reprezinte titlu de despăgubire, apreciind just că a făcut

dovada existenței unor motive temeinice care justifică soluționarea dosarului

cu prioritate.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurentă, Instanța reține că sunt nefondate.

Are în vedere că instanța de

fond a apreciat corect că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 4 din decizia nr. 2/2006 emisă de recurenta-pârâtă, în sensul că avea

dreptul de a i se soluționa dosarul cu prioritate, făcând dovada unui caz

excepțional, temeinic motivat, aceste motive fiind reținute judicios de către

instanță.

De altfel, după pronunțarea

sentinței s-a aprobat de către C.C., în ședința de la 28 iunie 2007,

soluționarea dosarului cu prioritate, prin înaintarea acestuia către un

evaluator autorizat pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului.

Numai după ce a apreciat că

intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 din decizia nr.

2/2006, instanța de fond a dispus obligarea recurentei-pârâte să trimită

dosarul unui evaluator autorizat, iar apoi să se emită decizia reprezentând

titlu de despăgubire după efectuarea expertizei, prin astfel de dispoziții

nedepășindu-se atribuțiile puterii judecătorești, cum eronat susține recurenta.

Este adevărat că era de resortul

C.C. să aprecieze dacă intimata se încadrează în regim de caz excepțional, dar

în măsura în care nu a procedat astfel, instanța investită putea să verifice

dacă intimata îndeplinea condițiile necesare încadrării sale în prevederile art.

4 din decizia nr. 2/2006 și în caz afirmativ - să dispună luarea măsurilor ce

se impuneau.

Referitor la motivul de

recurs privind prematuritatea înaintării dosarului către un evaluator autorizat

în vederea stabilirii valorii de circulație a imobilului, ținându-se cont că

intimata nu depusese toate actele cerute de recurentă, se reține că acesta este

nejustificat.

Pe de altă parte, intimata

susține că la dosarul său se aflau toate înscrisurile pretinse de recurentă

prin adresa din 05 iulie 2005, susținere necombătută de recurentă, iar pe de

altă parte se aprobase de către aceasta ca dosarul să fie trimis unui evaluator

înainte de a i se trimite intimatei respectiva adresă.

Chiar dacă legiuitorul nu a

stabilit un anumit termen în interiorul căruia să se soluționeze astfel de

dosare, iar în cauză nu este aplicabil nici termenul de 30 de zile prevăzut de art.

24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru că nu se află

în situațiile prevăzute de această lege, trebuie avut în vedere un termen

rezonabil pe soluționarea unui astfel de dosar, așa cum prevede art. 6 din C.E.D.O.

Or, în cauză se constată că

s-a întârziat mult peste un astfel de termen rezonabil în soluționarea

dosarului intimatei.

Cum se reține că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, urmează ca recursul să fie

respins ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art.

299 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.R.C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 322/2007 din 6 iunie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2007.