ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 420/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta A.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 28345/CC, în baza evaluării realizate de expertul judiciar, În motivare, reclamanta a arătat că la data de 07 septembrie 2001 a formulat către Primăria Municipiului Timișoara o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură (prin compensare) a imobilului teren și construcții situat în Timișoara, str. M., jud. Timiș, înscris în CF Timișoara, nr. top.

x și y, imobil ce a aparținut antecesoarei sale, S.A. Notificarea a fost soluționată de Primarul Municipiului Timișoara, fiind emisă în acest sens Dispoziția nr. 251 din 27 ianuarie 2006, prin care se propune acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 166.215 RON. La data de 02 octombrie 2006 a primit din partea Primăriei Municipiului Timișoara adresa nr. SC2006-7053 din 02 octombrie 2006 prin care i se aducea la cunoștință că, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dosarul administrativ nr. 1284 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Urmare a notificării expediate de reclamantă prin avocat, ANRP i-a răspuns prin adresa nr. 715546 din 25 septembrie 2007, comunicându-i-se faptul că dosarul ce conține Dispoziția nr. 1055/2006 a Primarului Municipiului Timișoara (prin care dosarul a fost trimis Secretariatului C.C.S.D.) a fost înregistrat sub nr. 28345/CC.

Totodată, i s-a adus la cunoștință că dosarul este în curs de soluționare și că în temeiul deciziei nr. 2/2006 a C.C.S.D. s-a adoptat modalitatea de selectare a dosarelor în baza unui program de calculator ce utilizează funcția „random" (aleatoriu). Concluzionând asupra traseului pe care l-a parcurs notificarea depusă de reclamantă, se poate constata că între momentul depunerii acesteia (07 septembrie 2001) și momentul actual (07 septembrie 2009), au trecut exact 8 ani, perioadă în care notificarea nu a fost încă soluționată. Prin întâmpinare pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. București, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. Prin sentința civilă nr. 192 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta A.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

București. A obligat pârâtul să analizeze Dosarul nr. 28.345/CC privind pe reclamantă, să desemneze un evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - din probele dosarului și din conținutul întâmpinării rezultă că reclamanta este beneficiară dispoziției nr. 251/27 ianuarie 2006 emisă de Primăria Timișoara, în calitate de entitate notificată în condițiile Legii nr. 10/2001 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru un imobil notificat și dosarul aferent acelei dispoziții s-a transmis Secretarului Comisiei Centrale în temeiul Legii nr. 247/2005, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută în Titlul VII din lege.

- dosarul aferent dispoziției emise de Primăria Timișoara a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 28.345/CC și pârâtul, prin această Comisie Centrală nu a dispus până în prezent verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură și etapa evaluării pentru întocmirea raportului de evaluare, proceduri prevăzute de art. 16 alin. (1) și 2 Cap. V. Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007 și care premerg emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În acest context, Curtea de apel a constatat că Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit. A reținut prima instanță că în speța de față dosarul de despăgubire pentru dispoziția emisă a fost transmis și înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. în anul 2006, sub nr. 28.345/CC, iar după acest moment nu s-a mai efectuat nici o operațiune de către pârât. Curtea a constatat că, în acord cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, susmenționate, pârâtul avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate, iar în măsura în care dosarul reclamantei ar fi fost incomplet pârâtul avea obligația de a-i comunica acest aspect, ceea ce nu este cazul în speța de față.

A mai reținut instanța de fond că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea că autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu. Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

A concluzionat instanța de fond că prin conduita pârâtului de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantei de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantei, astfel încât pretențiile acesteia sunt justificate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/ 2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara datează din 27 ianuarie 2006 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D. Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Prin urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 192 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.