ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 420/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta A.R. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. București, solicitând instanței

ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 28345/CC, în baza evaluării

realizate de expertul judiciar,

În

motivare, reclamanta a arătat că la data de 07 septembrie 2001 a formulat către

Primăria Municipiului Timișoara o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001,

referitoare la restituirea în natură (prin compensare) a imobilului teren și

construcții situat în Timișoara, str. M., jud. Timiș, înscris în CF Timișoara,

nr. top. x și y, imobil ce a aparținut antecesoarei sale, S.A.

Notificarea

a fost soluționată de Primarul Municipiului Timișoara, fiind emisă în acest

sens Dispoziția nr. 251 din 27 ianuarie 2006, prin care se propune acordarea de

despăgubiri bănești în cuantum de 166.215 RON.

La data de

02 octombrie 2006 a primit din partea Primăriei Municipiului Timișoara adresa

nr. SC2006-7053 din 02 octombrie 2006 prin care i se aducea la cunoștință că,

în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dosarul

administrativ nr. 1284 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor. Urmare a notificării expediate de reclamantă prin

avocat, ANRP i-a răspuns prin adresa nr. 715546 din 25 septembrie 2007,

comunicându-i-se faptul că dosarul ce conține Dispoziția nr. 1055/2006 a

Primarului Municipiului Timișoara (prin care dosarul a fost trimis

Secretariatului C.C.S.D.) a fost înregistrat sub nr. 28345/CC. Totodată, i s-a

adus la cunoștință că dosarul este în curs de soluționare și că în temeiul deciziei

nr. 2/2006 a C.C.S.D. s-a adoptat modalitatea de selectare a dosarelor în baza

unui program de calculator ce utilizează funcția „random" (aleatoriu).

Concluzionând

asupra traseului pe care l-a parcurs notificarea depusă de reclamantă, se poate

constata că între momentul depunerii acesteia (07 septembrie 2001) și momentul

actual (07 septembrie 2009), au trecut exact 8 ani, perioadă în care

notificarea nu a fost încă soluționată.

Prin

întâmpinare pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. București, a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Prin sentința

civilă nr. 192 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea

formulată de reclamanta A.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

București.

A obligat

pârâtul să analizeze Dosarul nr. 28.345/CC privind pe reclamantă, să desemneze

un evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea

reclamantei.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- din

probele dosarului și din conținutul întâmpinării rezultă că reclamanta este beneficiară

dispoziției nr. 251/27 ianuarie 2006 emisă de Primăria Timișoara, în calitate

de entitate notificată în condițiile Legii nr. 10/2001 prin care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru un imobil notificat și

dosarul aferent acelei dispoziții s-a transmis Secretarului Comisiei Centrale

în temeiul Legii nr. 247/2005, fiind declanșată procedura administrativă

prevăzută în Titlul VII din lege.

- dosarul

aferent dispoziției emise de Primăria Timișoara a fost înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 28.345/CC și pârâtul, prin această Comisie Centrală

nu a dispus până în prezent verificarea legalității respingerii cererii de

restituire în natură și etapa evaluării pentru întocmirea raportului de

evaluare, proceduri prevăzute de art. 16 alin. (1) și 2 Cap. V. Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007 și care premerg emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În acest

context, Curtea de apel a constatat că Legea nr. 247/2005 stabilește procedura

administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea

emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel

fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005

deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

A reținut

prima instanță că în speța de față dosarul de despăgubire pentru dispoziția

emisă a fost transmis și înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. în anul 2006,

sub nr. 28.345/CC, iar după acest moment nu s-a mai efectuat nici o operațiune

de către pârât.

Curtea a

constatat că, în acord cu dispozițiile legale aplicabile în cauză,

susmenționate, pârâtul avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau

societății de evaluare desemnate, iar în măsura în care dosarul reclamantei ar

fi fost incomplet pârâtul avea obligația de a-i comunica acest aspect, ceea ce

nu este cazul în speța de față.

A mai

reținut instanța de fond că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în

interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce

la ideea că autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp

printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea

unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele

de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de

judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când

sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea

acestei proceduri.

A

concluzionat instanța de fond că prin conduita pârâtului de a tergiversa

soluționarea cererilor reclamantei de emitere a titlurilor de despăgubire se

aduc grave prejudicii reclamantei, astfel încât pretențiile acesteia sunt

justificate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

prin motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în

mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura

administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune

parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a

stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

Mai

precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr.

247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care

cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități,

astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în

termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/ 2004, care constituie

dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă

executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.

Recursul

este nefondat.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile

304 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia

să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la

ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,

să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru

respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze

activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu

cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin

formularea notificării, iar Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara

datează din 27 ianuarie 2006 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

În mod

corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul

VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Criticile

care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D.,

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca

atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.

Soluția

instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la

evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de

mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este

evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii

administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens,

fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei

activități a autorităților administrative.

Prin

urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16

alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu

pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 192 din

14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.