ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 februarie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul O.I. în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței obligarea pârâtei să

emită, în cel mai scurt timp, în favoarea sa decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru terenul în suprafață de 1124 mp, precum și pentru terenul în

suprafață de 700 mp, ambele situate în Cluj-Napoca, conform deciziei nr. 1066

din 11 decembrie 2007 a U.Ș.A.M.V. din Cluj-Napoca, pentru prima suprafață (cea

de 1124 mp) și dispoziției nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului

municipiului Cluj-Napoca, pentru cea de a doua suprafață (cea de 700 mp).

De asemenea, a solicitat și

obligarea pârâtei să plătească 1000 lei pe zi de întârziere cu titlu de

penalități pentru fiecare zi de întârziere nejustificată la eliberarea

deciziei, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 365 din 21 iunie 2011

a Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția prematurității cererii privind

obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

titlului de despăgubire pentru terenul în suprafață de 700 mp situat în Cluj-Napoca,

conform Dispoziției nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului municipiului

Cluj-Napoca și a fost respins ca prematur formulat acest capăt de cerere.

Instanța a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul O.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului titlul de

despăgubire pentru terenul în suprafață de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca,

înscris în C.F. nr. 18285, în conformitate cu Decizia U.Ș.A.M.V. nr. 1.066 din 11

decembrie 2007, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă

a prezentei sentințe, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pe zi de

întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile.

De asemenea, instanța a dispus

obligarea pârâtei la plata sumei de 3004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a

Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în

favoarea numiților O.I., O.G., O.A., S.S. și J.I. pentru teren în suprafață de

700 mp situat în Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 1066 din 11 decembrie 2007

emisă de U.Ș.A.M.V. din Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în

favoarea acelorași persoane pentru terenul în suprafață de 1124 mp situat în

Cluj-Napoca, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin contractul de cesiune de creanță

atestat cu dată certă sub nr. 793 din 26 ianuarie 2011 de B.N.P. asociați P.I.F.

și D.S.I., numiții S.S., J.I., O.G. și O.A. au cesionat în favoarea

reclamantului O.I. dreptul de creanță împotriva Statului Român constând în

dreptul de a obține despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 1824 mp

înscris în CF nr. 18285 al localității Cluj-Napoca, astfel că reclamantul își

justifică pe deplin calitatea procesuală activă.

Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Român.

Pentru analizarea și stabilirea

cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit dispozițiilor

legale sus arătate, instanța de primă jurisdicție a reținut că s-a constituit

în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă

distinctă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care în

virtutea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) și b) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005 are două atribuții principale: emiterea deciziilor referitoare la

acordarea titlurilor de despăgubire și luarea măsurilor legale necesare

aplicării legii.

Premisa emiterii titlului de

despăgubire o reprezintă înaintarea către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și înregistrarea dosarelor care cuprind dispozițiile unităților

deținătoare privitoare la acordarea de despăgubiri.

Din această perspectivă, a reținut

instanța de fond că este întemeiată excepția prematurității cererii privind

obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

titlului de despăgubire pentru terenul în suprafață de 700 mp situat în Cluj

Napoca, conform Dispoziției nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului mun.

Cluj-Napoca, cât timp din adresa din 09 mai 2011 eliberată de Compartimentul

Revendicări din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, rezultă că

documentația de revendicare aferentă Dispoziției nr. 9771 din 01 noiembrie 2007

emisă în favoarea reclamantului O.I. și nu a fost comunicată pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ce privește demersul judiciar

îndreptat împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru

emiterea titlului de despăgubire pentru terenul în suprafață de 1124 mp, situat

în Cluj-Napoca, la care se referă Decizia U.Ș.A.M.V. nr. 1.066 din 11 decembrie

2007, instanța de fond a apreciat că apărările formulate prin întâmpinare,

pentru a justifica întârzierea înregistrată în finalizarea procedurii de

emitere a titlului de despăgubire, nu sunt întemeiate.

Astfel, a reținut instanța că pârâtul

a invocat în primul rând excepția de nelegalitate a Deciziei nr.

1.066 din 11 decembrie 2007

a

U.Ș.A.M.V.

, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

excepție pe care Curtea o califică drept inadmisibilă, deoarece legiuitorul a

prevăzut o altă procedură judiciară, specială, pentru modificarea sau

desființarea acesteia, în cuprinsul Legii nr. 10/2001.

Instanța de primă jurisdicție a

apreciat că excepția de nelegalitate poate fi invocată doar cu privire la

actele ce pot constitui obiect al cererilor în contencios administrativ și

întrucât Decizia nr.

1.066

din 11 decembrie 2007

nu

poate fi contestată la instanța de contencios administrativ sunt incidente

prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța concluzionând că cererea

de sesizare cu excepția de nelegalitate formulată în temeiul art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă.

Apărările pârâtei, conform cărora

reclamantul O.I. și cedenții

S.S., J.I., O.G. și O.A. și-au justificat calitatea de moștenitori, doar

pentru cota de 1/4 din terenul în suprafață de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca,

sunt nefondate, întrucât sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

de cotele moștenitorilor legali sau testamentari, care nu au urmat procedura

administrativă prevăzută de acest act normativ, profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

A reținut instanța că observația

pârâtei

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit căreia

notificarea depusă de reclamantul O.I. și cedenții

S.S., J.I., O.G. și O.A. în baza

Legii nr. 10/2001

a

fost formulată numai în calitate de moștenitori ai defunctei O.N.,

coproprietară a imobilului situat

Cluj-Napoca, înscris în C.F.

, alături de fiul acesteia – O.V. - nu este exactă.

După cum rezultă din notificarea aflată la fila 65 din dosar, reclamantul O.I.

a formulat notificarea prevalându-se de calitatea de moștenitor al bunicilor

săi, O.V. și O.N., nu numai de calitatea de moștenitor al lui O.N.

Corespunde realității că preluarea

imobilului în litigiu de către stat a avut loc după decesul bunicului

reclamantului, O.V., acesta fiind decedat la data de 17 martie 1962 și că

moștenitorii legali ai acestuia, potrivit certificatului de moștenitor din 27

mai 1963 eliberat de Notariatul de Stat sunt soția acestuia O.N., în cotă-parte

de ¼ și O.V. – fiul - în cotă-parte de ¾, însă de vreme ce acesta

din urmă nu a înțeles să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001 în

calitate de moștenitor al lui O.V., decedat 17 martie 1962, în cauză devin

incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora

cotele moștenitorilor legali care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III

revin celorlalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen

cererea de restituire. De asemenea, masa succesorală menționată în certificatul

de moștenitor cuprinde casa situată în Cluj-Napoca, nu și terenurile situate la

aceeași adresă.

Prin actele de stare civilă depuse

la dosar la dosar s-a dovedit că între reclamant, cedenți și defunctul O.V. există

legături de rudenie, fiind dovedită calitatea de moștenitori legali a acestora.

A concluzionat instanța de fond că admiterea

primului capăt de cerere al reclamantului se impune, deoarece restituirea

dosarului la unitatea deținătoare nu apare justificată în raport de

înscrisurile pe care pârâta le avea la dispoziție. De asemenea, prin

neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de

data emiterii deciziei respectiv 11 decembrie 2007 și data înregistrării

dosarului la Comisie – octombrie 2008, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei,

Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens,

fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei

activități a autorităților administrative.

Este incontestabil că soluționarea

cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001

trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005

nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce beneficiarul dispoziției de

acordare a măsurilor reparatorii a fost înștiințat cu privire la transmiterea

dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor

administrative de stabilire a despăgubirilor, acestuia i se creează convingerea

și speranța legitimă că cererea sa va fi soluționată într-un termen rezonabil

și previzibil.

Prin nesoluționarea într-un termen

rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă

în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - încalcă dreptul

la respectarea bunurilor reclamantului, iar în considerarea art. 6 din C.E.D.O.

precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele

necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor

la procedura de soluționare a cererilor în limitele legii dar cu respectarea drepturilor

fundamentale ale cetățenilor.

Curtea a respins solicitarea

reclamantului de a stabili, pe baza raportului de expertiză extrajudiciară

anexat acțiunii introductive, valoarea terenului în suprafață de 1124 mp,

situat în Cluj-Napoca, deoarece această atribuție revine potrivit Titlului VII

al Legii nr. 247/2005 evaluatorului desemnat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și excede limitelor puterii judecătorești. Totodată decizia nr. XX

din 19 martie 2007 pronunțată de I.C.C.J. asupra unui recurs în interesul legii

se referă la o cu totul altă ipoteză decât cea dedusă judecății și prin urmare

nu poate fi aplicată prin analogie.

Instanța având în vedere dispozițiile

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a stabilit sancțiunea unor penalități

de 100 lei pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea

termenului de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței

pronunțate, cu obligarea pârâtei,

doar în parte, la plata cheltuielilor de judecată.

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a criticat hotărârea

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța nu s-a

pronunțat prin dispozitiv asupra excepției de nelegalitate a deciziei nr. 1066/2007

invocată în cauză, apreciind că există o dependență evidentă între soluționarea

pe fond a litigiului și soluționarea excepției de nelegalitate invocată în

cauză.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat

că în cauză reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar decât pe o

cotă de ¼ din imobilul notificat, apreciind că în mod greșit instanța a

reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

subliniind faptul că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauza de față,

întrucât bunicul reclamantului a decedat înainte de preluare.

Recurenta a criticat hotărârea

instanței de fond și cu privire la faptul că a fost obligată la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care procedurile

administrative prevăzute de lege cuprind mai multe etape, care nu pot fi

parcurse pe perioada termenului de 30 de zile.

A fost criticată, de asemenea și

soluția privind obligarea la plata penalităților pe zi de întârziere,

arătându-se că este o obligație mult prea oneroasă, având în vedere că dosarul

de despăgubire este incomplet.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va admite recursul și va modifica sentința recurată,

în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative va fi de 6 luni

de la data pronunțării prezentei decizii, fiind înlăturată aplicarea sancțiunii

penalităților pe zi de întârziere și fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr.

10/2001 reclamantul a solicitat restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, iar

prin Decizia nr. 1066 din 11 decembrie 2007 emisă de U.Ș.A.M.V. s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Dosarul aferent dispoziției a fost

comunicat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și

înregistrată de aceasta la nr. 40687/CC, în vederea emiterii Deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire

până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost

depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a

dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai

multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa

evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007,

care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V,

Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În aceste condiții, verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de

rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat, cum în mod

corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată de

recurentă este întemeiată însă în ceea ce privește termenul de 30 de zile de

emitere a deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, precum și cu privire la

aplicarea sancțiunii penalităților

pe zi de întârziere,

Înalta Curte apreciind că durata

procedurilor administrative, care sunt proceduri complexe, nu poate fi

încadrată în termenul acordat de instanța de fond, întrucât

emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai

sus, trebuie emis cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se

finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat pârâtei, manifestându-și stăruința în soluționarea

cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Principiul legalității înseamnă,

înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în

natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul

că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea

o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul

privește cu speranță legitimă.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.

247/2005 la nesfârșit, ci urmează a fi respectat termenul rezonabil de 6 luni

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale.

Interpretarea instanței de control

judiciar cu privire la termenul de 6 luni, rezonabil pentru parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de lege, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010,

conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a

libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor

semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a

asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de

orice altă prevedere contrară din legislația națională.”

Înalta Curte a reținut că solicitarea

la plata penalităților pe zi de întârziere apare ca neîntemeiată, întrucât nu

poate fi apreciată durata procedurilor administrative ce se derulează, care se

finalizează cu emiterea deciziei de despăgubire, iar fixarea acestor sancțiuni

nu poate fi determinată având în vedere logica procedurilor reglementate de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru aceste considerente, văzând

că sunt motive de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința recurată

în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni

de la data pronunțării prezentei decizii, fiind înlăturată aplicarea sancțiunii

penalităților pe zi de întârziere, cu menținerea celorlalte dispoziții ale

sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A.N.R.P.

- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 365

din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că termenul de finalizare a procedurii administrative va fi de 6 luni de la

data pronunțării prezentei decizii și înlătură aplicarea sancțiunii

penalităților pe zi de întârziere.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012.