ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă

nr. 121 din data de 16 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal,

a

admis acțiunea formulată de reclamanții C.S. și A.S. în contradictoriu cu

pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, și, în consecință, a obligat primul pârât să comunice dosarul

de revendicare cu nr. intern 2427 privind notificările pentru terenul situat în

Cluj Napoca, și Dispoziția nr. 4210 din 08 martie 2007 a Primarului

Municipiului Cluj Napoca, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire și pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de

plată și să facă plata despăgubirilor către reclamanți, indexate la data

plății.

In motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 4210 din 08 martie 2007

a Primarului Municipiului Cluj Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri la

valoarea de 2.109.360.000 lei, reprezentând cota de ½ din terenul în

suprafață de 1000 mp, situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. 19588 Cluj, cota

reclamanților A.M. și C.S., dosar care a fost înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 28 ianuarie 2010

sub nr. 46442/CC.

Examinând dispozițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și conduita pârâtelor prin prisma

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Drepturile Omului

și Libertățile Fundamentale, ale art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale

Uniunii Europene, Codului Bunei Conduite Administrative al Parlamentului European,

Recomandării (2001) 9 din 05 septembrie 2001 a Comitetului de Miniștri ai

Statelor Membre ale Consiliului Europei, instanța de fond a apreciat că, în

cauză, în vederea protejării dreptului de proprietate al reclamanților și în

aplicarea principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, este

necesar a da eficientă acțiunii reclamanților prin pronunțarea unei hotărâri

judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea

îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor ce îi revin,

fiind respinsă, pentru aceste considerente, excepția prematurității cererii

reclamanților invocată de către pârâte.

Curtea a respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, raportându-se la dispozițiile legale care reglementează

atribuțiile acestor autorități.

2.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, solicitând respingerea acțiunii reclamanților față de acest

recurent ca prematur formulată, pentru motive pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în esență, că:

- în mod nelegal a

respins instanța de fond excepția prematurității solicitării de plată a

despăgubirilor bănești, în condițiile în care, deși decizia reprezentând titlul

de despăgubire al reclamanților urma să fie adoptată (și a fost adoptată) în

data de 23 martie 2010, de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, titlul de despăgubire nu a fost încă emis, iar reclamanții nu

au formulat opțiune pentru primirea despăgubirii în numerar.

- emiterea unui titlu

de plată se efectuează în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, iar plata

se efectuează în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare, în condițiile în care creanțele asupra statului pot fi eșalonate la

plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care

nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO;

- nu există temei legal

pentru indexarea despăgubirilor la data plății, despăgubiri fixate prin

sentința civilă nr. 46/2006 a Tribunalului Cluj, fără a fi prevăzută vreo

actualizare a acestora.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale

incidente, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte reține că

obiectul prezentei cauze are ca obiect, în esență, nesoluționarea, într-un

termen rezonabil, a cererii reclamanților de a primi despăgubirile prevăzute de

lege pentru imobilul preluat abuziv, situat în Cluj Napoca, înscris în C.F.

19588 Cluj, constatarea refuzului nejustificat al pârâților de efectuare a

operațiunilor administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005 și obligarea acestora la acordarea de despăgubiri reclamanților

într-un termen rezonabil, în condițiile în care aceștia au început procedura de

restituire a bunului preluat abuziv sau a valorii acestuia în anul 2001

(notificările fiind înregistrate sub nr. 1301 și 1300 din 13 noiembrie 2001), la

08 martie 2007 a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Cluj Napoca

privind acordarea de despăgubiri, iar această decizie împreună cu dosarul aferent

a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la data de 28 ianuarie 2010 sub nr. 46442/CC.

Principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale are

drept efect necesar și faptul că o cerere întemeiată pe dispozițiile

Capitolului

V

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri

adiacente, având ca obiect obținerea

despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, trebuie să fie soluționată

într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității

publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la

momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii

judecătorești irevocabile.

Or, luând în

considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și

faptul că în baza legislației interne, intimații-reclamanți sunt obligați să

mai aștepte, pentru un termen neprecizat, realizarea drepturilor lor, fiind

condiționați și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată

totală a procedurii de aproximativ 10 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi

considerată o durată rezonabilă

In condițiile în care

intimații-reclamanți au parcurs procedura impusă de Cap.

V,

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și

față de obiectul cererii acestora, în aplicarea efectivă a principiului

soluționării cauzei într-un termen rezonabil, instanței naționale îi revine

obligația de a dispune acele măsuri necesare realizării dreptului invocat de

către reclamanți, în a cărui apărare a fost consacrat principiul sus-menționat,

în sensul parcurgerii etapelor implicate de realizarea efectivă a dreptului, în

speță a obligării autorităților pârâte la emiterea documentelor necesare

obținerii efective a despăgubirilor ce fac obiectul cererii

recurenților-reclamanți.

Soluția contrară ar

greva de un formalism excesiv dispozițiile unei legi al cărei scop nu poate fi

altul decât despăgubirea efectivă, eficientă și cu celeritate a unor persoane

prejudiciate prin preluarea abuzivă a unor bunuri.

De altfel, așa cum

rezultă din înscrisurile depuse chiar de către recurentă, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a executat deja obligația dispusă în

sarcina sa de către instanță, în sensul emiterii Deciziei nr. 7877 din 23

martie 2010 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 210.936,00 RON în

favoarea reclamanților, reprezentând valoarea despăgubirilor solicitate în

cauză.

Argumentele recurentei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ce se circumscriu

excepției prematurității cererii reclamanților-intimați față de această

pârâtă-recurentă sunt nefondate.

Art. 18 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că:

„După emiterea

titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor

îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de

conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile

calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni,

iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată".

La rândul său art. 18

1

,

din același Titlu VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, stabilește că:

„(1) Titlurile de

despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într­una din

modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.

(2)

Dacă titlul de despăgubire individual este emis

pentru o suma de maxim

500.000 lei,

titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei

acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea,

fie acordarea de despăgubiri în

numerar, fie parte în acțiuni, parte în

numerar.

(3)Dacă titlul de

despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei,

titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de

despăgubire, în funcție de opțiunea sa:

a)

să

solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau

b)

să solicite primirea de titluri de

plată, în condițiile art. 14

1

și cu

respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din

lege și, până la

concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau

titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

(4)

Titlurile de despăgubire se valorifică

în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12

luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul

Proprietatea".

Din interpretarea

acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ

adoptat cu scopul „accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor" s-au

introdus anumite „limite" pe care nu le poate eluda.

Curtea de apel a

reținut însă în mod legal că dreptul de creanță pe are îl au intimații

împotriva titlului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, iar limitările și condiționările impuse de reglementarea

națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol.

Potrivit art. 20 alin. (2)

din Constituție, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la

protecția drepturilor omului și prevederile Convenției, acestea din urmă au

prioritate.

În Cauza Dumitru

Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că

un asemenea sistem „bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale

asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct

buna funcționare a mecanismului de garantare a apărării drepturilor omului

instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale". In această

hotărâre s-a mai precizat și că , din moment ce Convenția face parte din

ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință, „obligația pentru

judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor

sale, făcându-le astfel să treacă, la

nevoie,

înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta

abrogarea

acestora de către legislator".

In cauza Belasin împotriva

României, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși O.U.G. nr. 81/2007 vizează

accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat „totuși,

până în prezent, Fondul

Proprietatea nu

funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv

scopul

acordării despăgubirilor". Deși speța nu era identică cu cea de față,

Curtea de apel a decelat în mod corect că rațiunile pentru care Curtea

Europeană a stabilit că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare

pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost

preluate abuziv, subzistă în prezenta cauză prin obligația impusă de către

instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii.

In cauza Ramadhi și

alții împotriva Albaniei s-a considerat că lipsa de fonduri nu poate justifica

neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care

cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât

obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului.

In fine, soluția

fondului se impune a fi păstrată și în virtutea principiului subsidiarității în

materia protecției internaționale a drepturilor omului, instanța de judecată

având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează

intimata și de a nu expune România la o nouă condamnare, previzibilă, în fața

jurisdicției de la Strasbourg.

Pentru aceleași

considerente nu pot fi primite nici criticile recurentei privind indexarea sumei

acordate cu titlu de despăgubiri, aceasta dispoziție fiind menținută în vederea

acordării unui remediu rapid și eficient în favoarea persoanei îndreptățite,

pentru asigurarea unei reparații echitabile a prejudiciului suferit, orice

dispoziție internă, cu caracter administrativ, fiind cenzurată din perspectiva

priorității Convenției, pentru argumentele prezentate anterior.

Pentru aceste

considerente, nefiind motive pentru reformarea sentinței recurate, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva

sentinței civile nr. 121 din data de 16 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2011.