ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 690/117 din 20 februarie 2008, reclamantul G.I. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții CN A.D.N.R. SA și Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004, să constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp, în ceea ce privește cuantumul sumei acordate cu titlul de despăgubiri, de 18.372,20 euro, echivalentul sumei de 61.469,71 lei; să fie obligat pârâtul Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 să emită o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor, de 83.510 euro, echivalentul a 308.987 lei, la cursul B.N.R.

de la data introducerii acțiunii (1 euro = 3,7 lei), cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată din 28 februarie 2008, reclamantul G.I. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții CN A.D.N.R.

SA și Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004, să constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan tarlaua 15, parcela 15, în suprafață de 5.955 mp, în ceea ce privește cuantumul sumei acordate cu titlul de despăgubiri, de 46.161,50 euro, echivalentul sumei de 150.611,13 lei, pe motivul că prețul este cu mult sub prețul de piață; să fie obligat pârâtul Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 să emită o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor, de 208.425 euro, echivalentul a 711.172,5 lei, la cursul B.N.R.

de la data introducerii acțiunii (1 euro = 3,7 lei), cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 128 din 13 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 690/117/2008, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.I., a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în Dosarul nr. 690/117/2008 împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și, în consecință, a anulat în parte Hotărârea nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul total al despăgubirilor pentru exproprierea imobilului situat în Câmpia-Turzii teren arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp, la suma de 98.232 lei și a obligat pârâtul să achite această sumă reclamantului.

Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.I. în Dosarul nr. 797/117/2008, conexat la Dosarul nr. 609/117/2008, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. De asemenea, tribunalul a respins ambele acțiuni formulate de reclamant, cu nr. 609/117/2008 și cea conexată cu nr. 797/117/2008, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal din 06 noiembrie 2007 emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 61.469,71 lei, reprezentând echivalentul a 18.372,20 euro, pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp, stabilindu-se, totodată, că persoana aparent îndreptățită să primească despăgubiri este reclamantul G.D.I., ca persoană cu vocație de moștenitor după G.D.D. În cuprinsul hotărârii s-a menționat că terenul expropriat, de 2.386 mp, este parte din suprafața totală de 2.801 mp. Potrivit certificatului de moștenitor din 16 octombrie 2007 emis de B.N.P., L.C., reclamantul G.I.

este moștenitorul defunctului G.D., în calitate de fiu, în masa succesorală fiind inclus și terenul în litigiu, cuprins în titlul de proprietate din 2008 emis în favoarea defunctului. În aceste condiții, este evident că reclamantul, ca moștenitor al defunctului său tată, este persoana îndreptățită la acordarea despăgubirilor stabilite conform Hotărârii nr. 18/06 noiembrie 2007, justificând pe deplin calitatea procesuală activă în cauză. În ce privește dosarul conexat, s-a constatat că, prin Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 150.611,13 lei, reprezentând echivalentul a 46.161,50 euro, pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafață de 5.995 mp, stabilindu-se totodată, că persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I.

și C.I.A. Instanța a apreciat că, în speță, este incidentă ultimă ipoteză din art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data promovării acțiunii), în condițiile în care, cum s-a reținut prin încheierea din 17 aprilie 2008, comunicarea hotărârii nu a avut loc, astfel încât reclamantul, menționat ca persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, justifică legitimare procesuală activă în cauză. Pe fondul acțiunii, instanța a statuat că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cu referire la acțiunile formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, conform alin. (1), (2) ale aceluiași articol, acestea se soluționează în acord cu dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României au fost preluate în art. 1 din Legea nr. 33/1994 în realizarea asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, față de caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere. Ca atare, nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea stabilită în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de acest fel la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de fond a mai reținut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului; ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986 - cazul James și alții împotriva Regatului Unit).

Prin urmare, din dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat. Dintre cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză (în anul 2009 și în anul 2013) instanța de fond și-a însușit concluziile celui din urmă, având în vedere conținutul raportului, metoda de evaluare folosită - metoda comparației directe, expunerea detaliată și motivată a criteriilor folosite și, nu în ultimul rând, faptul că reflectă valoarea de piață a terenului la o dată mult mai apropiată de cea a pronunțării hotărârii și, implicit, a pagubei reale suferite de reclamant ca urmare a exproprierii.

Tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit să obțină despăgubiri numai în ceea ce privește terenul arabil, în suprafață de 2.386 mp, nu și pentru cel care a făcut obiectul acțiunii conexe nr. 797/117/2008. A reținut că, deși în cuprinsul Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafață de 5.995 mp, stabilindu-se, totodată, că persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I. și C.I.A., reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui teren ori a unui alt drept real.

În cauză, reclamantul s-a prevalat în susținerea cererii sale de Titlul de proprietate din 25 aprilie 1994 și de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu numitul C.T. la data de 14 martie 1995. Prin titlul de proprietate amintit s-a reconstituit în favoarea beneficiarilor C.I. și C.T., în calitate de moștenitori ai defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 ha 2.100 mp pe raza localității Câmpia-Turzii, din care suprafața de 7.200 mp în tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007, respectiv din care s-a expropriat suprafața de 5.995 mp. Contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995, fiind un act sub semnătură privată, intervenit între reclamant, pe de o parte, în calitate de promitent cumpărător, și C.T.

(unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), pe de altă parte, în calitate de promitent vânzător, nu este apt să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică impusă de lege, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. În aceste condiții, reclamantul nu a devenit proprietar al terenului în litigiu și nici nu a dovedit că deține vreun alt drept real asupra acestuia, cerință impusă de art. 5 din Legea nr. 198/2004 pentru a putea beneficia de despăgubirile stabilite pentru exproprierea terenului; potrivit alin. 5 al acestui articol, „Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local Câmpia-Turzii - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la data de 26 martie 2009, tribunalul a respins ambele cereri formulate de reclamant, din 2008, în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul G.I., cât și pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a stabilit despăgubiri la prețul de piață din momentul efectuării expertizei, deși în art. 44 alin. (3) din Constituția României raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției se prevede că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. Prin urmare, instanța de fond nu a justificat de ce a luat în calcul prețul de la data efectuării expertizei și nu cel de la data exproprierii, încălcând astfel prevederile constituționale. Tribunalul nu a explicat de ce nu a avut în vedere grilele notariale de la data exproprierii care indicau o valoare de 35 euro/mp, efectuându-se tranzacții la acest preț.

În privința calității de persoană îndreptățită, reclamantul a considerat că are această calitate deoarece, pentru terenul în suprafață de 5.995 mp, oferta de despăgubire i-a fost adresată lui și nu altor persoane. Calitatea de proprietar al terenului trebuie analizată în contextul vechiului C. civ., la momentul exproprierii, al legislației și al jurisprudenței care admiteau existența drepturilor extratabulare. Comisia și nici celelalte persoane fizice de la care reclamantul a cumpărat terenul nu au contestat calitatea acestuia de proprietar. A susținut reclamantul că evaluarea terenului expropriat s-a făcut în moneda euro și, cu toate acestea, tribunalul a dispus ca plata să se facă în lei. În apelul pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA s-a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. S-a arătat că Hotărârea nr. 18/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004; or, actele întocmite de comisie sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii. În privința cuantumului despăgubirii, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a omologat concluziile raportului de expertiză evaluatorie, a aplicat și a interpretat prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 875 A din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantul G.I., a înlăturată dispoziția din sentință referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.900 lei cheltuieli de judecată în fond, a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.I..

În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că, față de obiectul propriu zis al pretențiilor reclamantului, împrejurarea că în motivarea cererilor sale acesta a menționat că depune o copie de pe un contract de vânzare cumpărare încheiat în luna mai 2007, prin care s-a înstrăinat un teren la un preț de 35 euro/mp, nu poate să ducă la concluzia că partea în cauză a solicitat în mod efectiv acordarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate la valoarea de 35 euro/mp pretins arătată în grila notarilor publici sau la valoarea de circulație din momentul exproprierii. De altfel, reclamantul nu a solicitat nici măcar ca probă evaluarea terenurilor expropriate la momentul exproprierii și a menționat doar în cuprinsul obiecțiunilor la expertiza evaluatorie că nu a găsit care este grila notarială pentru un teren liber de construcții, ceea ce nu echivalează cu formularea unei cereri în sensul pretins de acesta.

Mai mult decât atât, nu există o evaluare a fondului imobiliar al județului Cluj anterioară anului 2008 realizată pentru C.N.P. Cluj, iar, din grila întocmită în anul 2008, reiese că valoarea orientativă pentru 1 mp teren din extravilan Câmpia-Turzii este de 0,3 euro/mp și nu de 35 euro/mp. În aceste condiții, instanța de apel a calificat cererile reclamantului ca fiind cereri noi, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ. A mai reținut instanța de apel că, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece din conținutul acesteia reiese că se atacă hotărârea emisă în ce privește cuantumul despăgubirilor și este admisibilă o astfel de cerere formulată în temeiul Legii nr. 198/2004.

Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă un act unilateral care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, care, în alin. (3), statuează că „anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat”. Prin reglementarea sancțiunii revocării, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul general și, prin urmare, cererea de constatare a nulității absolute parțiale a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este parte semnatară în hotărâre, aceasta nefiind un act bilateral.

Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, însă niciun motiv invocat de reclamant prin cererea introductivă de instanță nu se încadrează în acestea. Pe fond, instanța de apel a constatat că a cțiunea reclamantului în ceea ce privește stabilirea despăgubirii de 83.510 euro, echivalentul sumei de 308.987 lei, solicitată în baza Hotărârii nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii, se soluționează potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 în conformitate cu dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Astfel, în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile, stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar, care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea stabilită în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de acest fel la data întocmirii raportului de expertiză. Jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului. Așadar, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (Hotărârea C.E.D.O.

din 2 februarie 1986, cauza James și alții împotriva Regatului Unit). Or, din dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, iar această despăgubire trebuia calculată la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului imobilului. Instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 instituie obligativitatea determinării de către experți și de instanța de judecată a valorii de despăgubire la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară și nu la momentul pretins de reclamant, acela al exproprierii.

Interpretarea dată de reclamant textului legal sus menționat raportat la prevederile constituționale și cele ale Convenției este eronată pentru că niciuna dintre dispoziții nu îngăduie, pentru determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat imperativ de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere.

Totodată, instanța de apel a constatat, în considerarea sintagmei „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel” prevăzută în art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, așa cum s-a conturat în jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție, că raportul de expertiză judiciară evaluatorie întocmit în cauză și depus la data de 23 octombrie 2013 nu răspunde dezideratului edictat de legiuitor, întrucât comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirii de 98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan tarlaua, în suprafață de 2.386 mp prin raportare la oferte de vânzare identificate prin internet (comparabilele A,B,C), care, dincolo de caracterul pur speculativ, sunt proprii unor terenuri situate în intravilanul altei unități administrativ teritoriale, fără a se raporta la contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate în proximitatea momentului întocmirii raportului și care să aibă ca obiect terenuri agricole situate în extravilan Câmpia-Turzii, deși a avut la dispoziție în acest sens comparabila D. Aceasta din urmă comparabilă este reprezentată de contractul de vânzare cumpărare autentificat din 02 aprilie 2012 de B.N.P., V.A., care are ca obiect un teren arabil situat în extravilan Câmpia Turzii, al cărui preț a fost stabilit la 6,25 euro/mp.

Or, din interpretarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă intenția legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață, fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri. În acest context, instanța de apel a considerat că îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese în mod explicit din norma citată, precum și din dispozițiile art. 27 din același act normativ. Aceasta înseamnă că, în aprecierea probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să le înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate și căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.

Actele de vânzare cumpărare încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea prețului de piață, în raport de care este posibilă cenzurarea altor mijloace de probă, precum raportul de evaluare ori ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile din anunțurile de mică publicitate din zonele locale.

Ținând seama de împrejurarea că prin expertiza judiciară s-a stabilit valoarea despăgubirii de 98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp prin raportare la oferte de vânzare identificate prin internet, fără nicio referire la tranzacții autentice de vânzare cumpărare efectuate în proximitatea întocmirii raportului de expertiză, iar din singurul contract de vânzare cumpărare autentic depus la dosar, respectiv comparabila D, reiese că prețul unui teren arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii este de 6,25 euro/mp, așadar sub nivelul de 7,7 euro/mp stabilit prin Hotărârea nr. 18/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii, instanța de apel a avut în vedere această din urmă valoare, dat fiind că, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

Cum prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile legale menționate cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a respins petitul din cererea introductivă de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri majorate, motiv pentru care a considerat că a rămas fără obiect critica reclamantului referitoare la evaluarea imobilului expropriat în moneda euro și plata despăgubirii în lei. Cât privește motivul de apel formulat de reclamant prin care acesta a apreciat că are calitatea de persoană îndreptățită pentru a primi desăgubiri pentru terenul de 5.995 mp, tarla 15, parcela 15, instanța de apel a reținut că, deși prin Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri stabilindu-se că persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I.

și C.I.A., reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra acestui teren. Reclamantul s-a prevalat de Titlul de proprietate din 25 aprilie 1994 și de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu numitul C.T., la data de 14 martie 1995. Or, prin titlul indicat s-a reconstituit, în favoarea beneficiarilor C.I. și C.T., în calitate de moștenitori ai defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 ha 2.100 mp pe raza localității Câmpia-Turzii, din care suprafața de 7.200 mp în tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007, din care s-a expropriat suprafața de 5.995 mp teren.

Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995, fiind un act juridic sub semnătură privată intervenit între reclamant și C.T. (unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), nu este apt să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică impusă imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii convenției. Instanța de apel a constatat că, potrivit art. 5 alin. (3) coroborat cu alin. 5 din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, 28 februarie 2008, „ Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza unor legi speciale.

Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive și irevocabile. Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator”. În speță, reclamantul nu a dovedit că a dobândit calitatea de proprietar al terenului în litigiu (nici măcar extratabular) și nici nu a probat că este titularul vreunui alt drept real asupra acestuia, cerință impusă de prevederile citate, sens în care pretențiile din Dosarul nr. 797/117/2008 sunt neîntemeiate. Conform art. 274 C. proc. civ., reclamantul, aflat în culpă procesuală, a fost obligat să plătească pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente fondului (onorariu expert).

Împotriva deciziei de mai sus, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând admiterea recursului, rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea acțiunii introductive în întregime și, pe cale de consecință, să se constatate nulitatea absolută parțială a hotărârilor emise de Consiliul local Câmpia-Turzii cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că soluția instanței de apel este greșită cu referire la modalitate de evaluare a imobilelor expropriate și momentul la care a fost efectuată această evaluare, precum și pentru că a constatat lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantului la despăgubiri pentru terenul arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii, tarlaua 15, parcela 15, în suprafață de 5.995 mp, identificată cu nr. cad.

1433 și nu a obligat pârâții la un cuantum de 208.775 euro, echivalent în lei la data plații (35 euro/mp). Reclamantul a învederat că a dobândit un drept de proprietate extratabular asupra terenului arabil în suprafață de 5.995 mp, stare de fapt probată cu extrasul de carte funciară, de unde rezultă că proprietari tabulari ai terenului sunt C.T., G.D.I. și C.A., dar și cu antecontractul de vânzare-cumpărare, ce atesta calitatea reclamantului de proprietar extrabular asupra terenului încă din anul 1997, act ce își produce efectele la momentul încheierii lui. În baza principiului tempus regit actum, calitatea reclamantului de proprietar trebuie analizată în contextul vechiului C. civ., în vigoare la momentul efectuării exproprierii, și a legislației existente la acea dată, respectiv a jurisprudenței care admitea existența drepturilor extratabulare.

A mai arătat reclamantul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data promovării acțiunii, care stipulează că „În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii”. În situația de față, chiar dacă reclamantul nu ar fi avut calitatea de proprietar asupra imobilului, ci ar fi fost doar un creditor al unei obligații de „a face”, tot se înscria în categoria persoanelor îndreptățite la promovarea acțiunii în despăgubiri.

Foștii proprietari ai imobilului nu mai aveau niciun interes să promoveze o astfel de acțiune și, practic, nici nu mai aveau cum, între aceștia și reclamant proprietatea fiind deja strămutată. Ca atare, în baza acțiunii oblice, reclamantul avea calitatea și interesul de a promova prezenta contestație, cu atât mai mult cu cât oferta de despăgubire pentru suprafața de 5.995 mp s-a efectuat către acesta și nu către alte persoane. Cât privește greșita evaluare a imobilelor, reclamantul a precizat că în mod greșit instanța de apel a stabilit despăgubiri la prețul de piața din momentul efectuării expertizei. Argumentul fundamental care justifică poziția reclamantului este dat de textul constituțional invocat chiar de instanța de fond, art. 44 alin. (3) din Constituția României, raportat la art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce rezultă din Hotărârea C.E.D.O.

din 2 februarie 1986, cazul James și alții împotriva Regatului Unit, conform căruia „nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat”. Această despăgubire trebuie să fie prealabilă, textul citat fiind în sensul că „Exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai în baza unei despăgubiri juste și prealabile”. În aceste condiții nu există nicio rațiune pentru care la evaluare să fie luate în calcul prețurile de la data efectuării expertizei și nu cele de la momentul producerii exproprierii, respectiv cele rezultate din grilele notariale de la data exproprierii, care indicau o valoare de 35 euro/mp, în condițiile în care între reclamant și Statul Roman a existat un raport forțat de expropriere.

Reclamantul a susținut că, deși evaluarea tehnică judiciară s-a raportat la moneda euro, instanța a dispus ca plata să se facă în lei, fără însă a ține cont de determinarea valorii despăgubirii în euro și de faptul că a intervenit criza economică pe parcursul soluționării procesului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, acesta a arătat că raporturile juridice dintre părți sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 198/2004, prevederi ignorate de către reclamant.

Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 indică cele două ipoteze în care persoana expropriată se poate adresa instanței de judecată, dintre acestea regăsindu-se în speță cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator în aplicarea dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, prevederile indicate instituie obligativitatea determinării de către experți și de către instanța de judecată a valorii despăgubirii la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară. În cauză, a precizat pârâtul, în mod corect instanța de apel a reținut că interpretarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 făcută de reclamant raportat la prevederile constituționale și cele ale Convenției este eronată, în măsura în care niciunul dintre textele legale invocate nu îngăduie, pentru determinarea justeței cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate.

Presupunând totuși, că s-ar fi dovedit, prin probele administrate, necesitatea majorării cuantumului despăgubirilor, reclamantul nu și-a probat calitatea de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor pentru terenul arabil situat în parcela 15, tarlaua 15 din extravilan Câmpia-Turzii. Actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată invocat nu poate constitui dovada dreptului său de proprietate, nefiind apt să transfere proprietate. Or, în acest context, în mod corect a apreciat instanța de apel că dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 198/2004 impun ca proba proprietății să se facă prin înscrisuri autentice. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată și de prevederile art. 24 C. proc.

civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. De asemenea, instanța de recurs constată că motivele de recurs astfel dezvoltate permit încadrarea acestora în critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În primul rând, Înalta Curte reține că recurentul a criticat hotărârea recurată susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel validând soluția de stabilire a despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în funcție de prețul de piață din momentul efectuării expertizei. Recurentul consideră că este îndreptățit să primească prețul de piață al imobilului de la momentul exproprierii și nu la data efectuării raportului de expertiză, întrucât nu este în culpă pentru că a intervenit criza economică și pentru faptul că procesul s-a prelungit în timp, fiind privat de dreptul său de proprietate în această perioadă.

În acest sens, recurentul, în combaterea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, face trimitere la dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta susține că instanța de apel trebuia să stabilească valoarea de 35 euro/mp pentru imobilele în litigiu, valoare consfințită de Ghidul Notarilor Publici Cluj la momentul exproprierii. Înalta Curte reține, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, act normativ aplicabil în litigiul pendinte, în vigoare la data exproprierii că „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Astfel, potrivit alin. (2) al normei menționate, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…”. Prin urmare, dispozițiile citate sunt clare și instituie obligativitatea determinării de către experții/instanța de judecată a valorii despăgubirilor la momentul întocmirii raportului de expertiză. Normele în cauză, aplicabile în materia exproprierii, sunt cuprinse în legi speciale, ce cuprind dispoziții exprese cu privire la momentul ce trebuie avut în vedere la efectuarea unei expertize evaluatorii.

Înalta Curte constată că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. În dreptul român, pornind de la dispozițiile cuprinse în C. civ., exproprierea și-a găsit o reglementare completă prin prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României și ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Constituția prevede, în articolul menționat, că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Așadar, una din condițiile esențiale ale exproprierii este reprezentată de existența unei drepte și prealabile despăgubiri; despăgubirea trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, să acopere întreaga pierdere conferită de persoanele afectate; despăgubirea mai trebuie să fie prealabilă, adică să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.

Aceste dispoziții ale legii fundamentale se regăsesc în art. 1 din Legea nr. 33/1994, care statuează că „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” și art. 26 din același act normativ, care, la alin. (1), prevede că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar, la alin. (2), că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Legea nr. 33/1994 afirmă caracterul prealabil al despăgubirii ca o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire în vederea înlocuirii efective, în patrimoniul lor, a dreptului real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanță a cărei realizare ar fi incertă. În speță, Înalta Curte reține că transferul dreptului de proprietate operează întotdeauna ulterior consemnării despăgubirilor la dispoziția proprietarului sau titularului altui drept real, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Constituție. Contestarea deciziei de expropriere, sub aspectul caracterului just al despăgubirii, cu efectul consemnării acesteia pe numele expropriatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, nu echivalează cu nerespectarea caracterului prealabil al despăgubirii.

Despăgubirea, fiind astfel consemnată, este prealabilă măsurii exproprierii, iar, în privința cuantumului despăgubirii, expropriatul are la dispoziție calea contestației în justiție, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a analizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu referire la prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României. În aceste condiții, aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la speță nu poate fi înlăturată pe motiv că aceste norme ar contraveni dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, care impun să se acorde pentru expropriere o justă și prealabilă despăgubire.

Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie determinat prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere. Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de experții instanței de judecată, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în funcție de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Înalta Curte reține că textul constituțional menționat nu îngăduie, pentru determinarea justeței cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate, astfel cum corect a statuat instanța de apel. Înalta Curte apreciază, față de considerentele expuse anterior, că argumentele recurentului privind stabilirea despăgubirilor în funcție de valorile înregistrate la momentul exproprierii sunt nefondate, în mod corect instanța de apel reținând că suma propusă de expropriator, în funcție de comparabilele pe care instanța le-a avut la dispoziție, reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat, în suprafață de 2.386 mp (Câmpia-Turzii).

Valoarea astfel determinată în cauză este conformă cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală cât privește interpretarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului de mai sus nu întrunește cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul subsidiar celui analizat, cu referire la moneda avută în vedere de instanța de apel, nu mai poate face obiectul verificării de către instanța de recurs, în lipsa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirilor în procedura judiciară față de cea administrativă. Cât privește cea de-a doua critică invocată de recurent, ce vizează soluționarea greșită a cererii de acordare de despăgubiri pentru imobilul teren situat în extravilan Câmpia-Turzii, în suprafață de 5.995 mp, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 198/1994, sens în care nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data promovării acțiunii), „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”. Conform art. 5 alin. (1) - (3) din același act normativ, „(1) Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim. (2) Cererea pentru plata despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.

Cererea, împreună cu documentele doveditoare, originale și/sau copii legalizate, va fi depusă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul. (3) Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza unor legi speciale”.

În speță, în dovedirea calității de persoană îndreptățită la promovarea acțiunii în despăgubiri, reclamantul a invocat dobândirea unui drept de proprietate extratabular, probat, în opinia sa, cu extrasul de carte funciară și antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1995. Înalta Curte apreciază însă că înscrisurile de care recurentul se prevalează nu fac dovada dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra imobilului expropriat, de natură a conferi acestuia calitatea de proprietar/titular de drept real, indisolubil legată de cea de persoana îndreptățită la despăgubiri, astfel cum rezultă și din normele imperative ale Legii nr. 198/2004.

Cum a constatat și instanța de apel, actul juridic încheiat la 14 martie 1995 (act sub semnătură privată) între reclamant și C.T., unul din beneficiarii din 1994, prin care se recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat în cauză, nu este apt să transmită dreptul de proprietate întrucât nu respectă cerința impusă în mod imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii convenției. Prin înscrisul menționat, ce reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, părțile semnatare s-au obligat să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, vânzarea-cumpărarea neputând fi considerată încheiată în lipsa îndeplinirii cerințelor de formă prevăzute de legea în vigoare la perfectarea actului.

În cauză, recurentul nu a probat, în raport de prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938, dobândirea vreunui drept de proprietate extratabular în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, mențiunile ce se regăsesc pe înscrisurile de la dosar făcând referire la deținerea în fapt a imobilului de către reclamant, iar nu la efectul achizitiv ce s-ar produce în persoana posesorului în condițiile și cu respectarea cerințelor din decretul menționat. Înalta Curte mai reține că prin Hotărârea nr. 51 din 4 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004-Consiliul local Câmpia-Turzii au fost indicate persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri pe baza înscrisurilor aflate la dispoziția comisiei, respectiv documentația tehnico-cadastrală înregistrată la O.C.P.I.

din 8 august 2007, titlu de proprietate din 25 aprilie 1994, actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 14 martie 1995 și actele de identitate. Cu toate acestea, simpla menționare a numelui recurentului în cuprinsul hotărârii în cauză nu semnifică faptul că acesta este îndrituit să primească despăgubiri pentru imobilul expropriat în măsura în care nu a depus nicio dovadă a dreptului său de proprietate sau a altui drept real. Eliberarea sumelor consemnate în hotărârea de despăgubiri, respectiv contestarea cuantumului despăgubirilor acordate nu este posibilă decât în condițiile în care se face dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilului expropriat prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor-convențională, judiciară, legală, succesorală.

Prin urmare, având în vedere argumentele de mai sus, nu orice persoană care se adresează instanței de judecată, justificând un interes în promovarea acțiunii este și îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului în situația în care oferta de despăgubire s-a efectuat către acesta. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge,ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.