ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 690/117 din 20 februarie 2008, reclamantul G.I. a

solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții CN A.D.N.R. SA și

Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004,

să constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 18 din 06 noiembrie 2007

emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr.

198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan, în suprafață de

2.386 mp, în ceea ce privește cuantumul sumei acordate cu titlul de

despăgubiri, de 18.372,20 euro, echivalentul sumei de 61.469,71 lei; să fie

obligat pârâtul Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a

Legii nr. 198/2004 să emită o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în

vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor, de 83.510 euro,

echivalentul a 308.987 lei, la cursul B.N.R. de la data introducerii acțiunii (1

euro = 3,7 lei), cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată din 28 februarie 2008, reclamantul G.I. a

solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții CN A.D.N.R. SA și

Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004,

să constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007

emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr.

198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan tarlaua 15, parcela 15,

în suprafață de 5.955 mp, în ceea ce privește cuantumul sumei acordate cu

titlul de despăgubiri, de 46.161,50 euro, echivalentul sumei de 150.611,13 lei,

pe motivul că prețul este cu mult sub prețul de piață; să fie obligat pârâtul Consiliul

local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 să emită

o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în vederea stabilirii unui cuantum

corect al despăgubirilor, de 208.425 euro, echivalentul a 711.172,5 lei, la

cursul B.N.R. de la data introducerii acțiunii (1 euro = 3,7 lei), cu obligarea

pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.

128 din 13 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 690/117/2008, Tribunalul Cluj

a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.I., a

admis în parte acțiunea formulată de reclamant în Dosarul nr. 690/117/2008

împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și, în consecință, a

anulat în parte Hotărârea nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Consiliul local

Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că a

stabilit cuantumul total al despăgubirilor pentru exproprierea imobilului

situat în Câmpia-Turzii teren arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp, la

suma de 98.232 lei și a obligat pârâtul să achite această sumă reclamantului.

Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul G.I. în Dosarul nr. 797/117/2008, conexat la Dosarul nr. 609/117/2008,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. De asemenea,

tribunalul a respins ambele acțiuni formulate de reclamant, cu nr. 609/117/2008

și cea conexată cu nr. 797/117/2008, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

local Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 ca fiind

îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal din 06

noiembrie 2007 emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj -

Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de

61.469,71 lei, reprezentând echivalentul a 18.372,20 euro, pentru imobilul

expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafață de 2.386 mp,

stabilindu-se, totodată, că persoana aparent îndreptățită să primească

despăgubiri este reclamantul G.D.I., ca persoană cu vocație de moștenitor după

G.D.D. În cuprinsul hotărârii s-a menționat că terenul expropriat, de 2.386 mp,

este parte din suprafața totală de 2.801 mp.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 16 octombrie 2007 emis de B.N.P., L.C., reclamantul

G.I. este moștenitorul defunctului G.D., în calitate de fiu, în masa

succesorală fiind inclus și terenul în litigiu, cuprins în titlul de

proprietate din 2008 emis în favoarea defunctului.

În aceste condiții,

este evident că reclamantul, ca moștenitor al defunctului său tată, este

persoana îndreptățită la acordarea despăgubirilor stabilite conform Hotărârii nr.

18/06 noiembrie 2007, justificând pe deplin calitatea procesuală activă în

cauză.

În ce privește

dosarul conexat, s-a constatat că, prin Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local

Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 150.611,13 lei,

reprezentând echivalentul a 46.161,50 euro, pentru imobilul expropriat situat

în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafață de 5.995 mp, stabilindu-se

totodată, că persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T.,

G.D.I. și C.I.A.

Instanța a apreciat

că, în speță, este incidentă ultimă ipoteză din art. 9 din Legea nr. 198/2004

(în vigoare la data promovării acțiunii), în condițiile în care, cum s-a

reținut prin încheierea din 17 aprilie 2008, comunicarea hotărârii nu a avut

loc, astfel încât reclamantul, menționat ca persoană aparent îndreptățită la

despăgubiri, justifică legitimare procesuală activă în cauză.

Pe fondul acțiunii,

instanța a statuat că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cu

referire la acțiunile formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor, conform alin. (1), (2) ale aceluiași articol, acestea se

soluționează în acord cu dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Prevederile art. 44 alin. (3) din

Constituția României au fost preluate în art. 1 din Legea nr. 33/1994 în

realizarea asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de

proprietate privată, față de caracterul excepțional al cedării proprietății

prin expropriere. Ca atare, nicio expropriere nu poate fi făcută decât în

schimbul unei despăgubiri, care trebuie să reprezinte valoarea adevărată a

bunului expropriat, care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

este cea stabilită în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de acest fel la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de fond

a mai reținut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că jurisprudența contenciosului

european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură

privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele respectării drepturilor

fundamentale ale individului; ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă

pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta

(Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986 - cazul James și alții împotriva

Regatului Unit). Prin urmare, din dispozițiile legale menționate rezultă fără

echivoc că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată

a bunului expropriat.

Dintre cele două

rapoarte de expertiză efectuate în cauză (în anul 2009 și în anul 2013)

instanța de fond și-a însușit concluziile celui din urmă, având în vedere

conținutul raportului, metoda de evaluare folosită - metoda comparației directe,

expunerea detaliată și motivată a criteriilor folosite și, nu în ultimul rând,

faptul că reflectă valoarea de piață a terenului la o dată mult mai apropiată

de cea a pronunțării hotărârii și, implicit, a pagubei reale suferite de

reclamant ca urmare a exproprierii.

Tribunalul a apreciat

că reclamantul este îndreptățit să obțină despăgubiri numai în ceea ce privește

terenul arabil, în suprafață de 2.386 mp, nu și pentru cel care a făcut

obiectul acțiunii conexe nr. 797/117/2008.

A reținut că, deși în

cuprinsul Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea

de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil

extravilan, în suprafață de 5.995 mp, stabilindu-se, totodată, că persoanele aparent

îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I. și C.I.A., reclamantul

nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui teren ori a unui

alt drept real.

În cauză, reclamantul

s-a prevalat în susținerea cererii sale de Titlul de proprietate din 25 aprilie

1994 și de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu

numitul C.T. la data de 14 martie 1995. Prin titlul de proprietate amintit s-a reconstituit

în favoarea beneficiarilor C.I. și C.T., în calitate de moștenitori ai

defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 ha

2.100 mp pe raza localității Câmpia-Turzii, din care suprafața de 7.200 mp în

tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea nr. 51 din 04

septembrie 2007, respectiv din care s-a expropriat suprafața de 5.995 mp. Contractul

de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995, fiind un act sub semnătură privată,

intervenit între reclamant, pe de o parte, în calitate de promitent cumpărător,

și C.T. (unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), pe de altă parte, în

calitate de promitent vânzător, nu este apt să transmită dreptul de proprietate

asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică impusă de lege, conform

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

În aceste condiții,

reclamantul nu a devenit proprietar al terenului în litigiu și nici nu a

dovedit că deține vreun alt drept real asupra acestuia, cerință impusă de art. 5

din Legea nr. 198/2004 pentru a putea beneficia de despăgubirile stabilite

pentru exproprierea terenului; potrivit alin. 5 al acestui articol, „Despăgubirea

va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice

și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

Față de admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local Câmpia-Turzii -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la data de 26 martie 2009, tribunalul

a respins ambele cereri formulate de reclamant, din 2008, în contradictoriu cu acest

pârât ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost obligat să

plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel atât reclamantul G.I., cât și pârâtul Statul Român,

prin CN A.D.N.R. SA.

În motivarea

apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a stabilit

despăgubiri la prețul de piață din momentul efectuării expertizei, deși în art.

44 alin. (3) din Constituția României raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1

al Convenției se prevede că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în

schimbul unei despăgubiri care trebuie să reprezinte valoarea reală a bunului

expropriat. Prin urmare, instanța de fond nu a justificat de ce a luat în

calcul prețul de la data efectuării expertizei și nu cel de la data

exproprierii, încălcând astfel prevederile constituționale. Tribunalul nu a

explicat de ce nu a avut în vedere grilele notariale de la data exproprierii

care indicau o valoare de 35 euro/mp, efectuându-se tranzacții la acest preț.

În privința calității

de persoană îndreptățită, reclamantul a considerat că are această calitate

deoarece, pentru terenul în suprafață de 5.995 mp, oferta de despăgubire i-a

fost adresată lui și nu altor persoane. Calitatea de proprietar al terenului

trebuie analizată în contextul vechiului C. civ., la momentul exproprierii, al

legislației și al jurisprudenței care admiteau existența drepturilor

extratabulare. Comisia și nici celelalte persoane fizice de la care reclamantul

a cumpărat terenul nu au contestat calitatea acestuia de proprietar.

A susținut reclamantul

că evaluarea terenului expropriat s-a făcut în moneda euro și, cu toate

acestea, tribunalul a dispus ca plata să se facă în lei.

În apelul pârâtului Statul

Român prin CN A.D.N.R. SA s-a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul

respingerii acțiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă și, în

subsidiar, ca neîntemeiată.

S-a arătat că Hotărârea

nr. 18/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii este

un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 din

Legea nr. 198/2004; or, actele întocmite de comisie sunt supuse controlului de

legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere

și cuantumul despăgubirii.

În privința

cuantumului despăgubirii, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a

omologat concluziile raportului de expertiză evaluatorie, a aplicat și a

interpretat prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr.

875 A din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și a respins în

întregime acțiunea formulată de reclamantul G.I., a înlăturată dispoziția din

sentință referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.900 lei

cheltuieli de judecată în fond, a menținut restul dispozițiilor din sentința

apelată. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.I..

În considerentele

hotărârii, instanța de apel a reținut că, față de obiectul propriu zis al pretențiilor

reclamantului, împrejurarea că în motivarea cererilor sale acesta a menționat

că depune o copie de pe un contract de vânzare cumpărare încheiat în luna mai

2007, prin care s-a înstrăinat un teren la un preț de 35 euro/mp, nu poate să

ducă la concluzia că partea în cauză a solicitat în mod efectiv acordarea

despăgubirilor pentru terenurile expropriate la valoarea de 35 euro/mp pretins

arătată în grila notarilor publici sau la valoarea de circulație din momentul

exproprierii.

De

altfel, reclamantul nu a solicitat nici măcar ca probă evaluarea terenurilor

expropriate la momentul exproprierii și a menționat doar în cuprinsul

obiecțiunilor la expertiza evaluatorie că nu a găsit care este grila notarială

pentru un teren liber de construcții, ceea ce nu echivalează cu formularea unei

cereri în sensul pretins de acesta. Mai mult decât atât, nu există o evaluare a

fondului imobiliar al județului Cluj anterioară anului 2008 realizată pentru

C.N.P. Cluj, iar, din grila întocmită în anul 2008, reiese că valoarea

orientativă pentru 1 mp teren din extravilan Câmpia-Turzii este de 0,3 euro/mp

și nu de 35 euro/mp.

În aceste

condiții, instanța de apel a calificat cererile reclamantului ca

fiind cereri noi, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut

instanța de apel că, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17

aprilie 2008, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii,

deoarece din conținutul acesteia reiese că se atacă hotărârea emisă în ce

privește cuantumul despăgubirilor și este admisibilă o astfel de cerere

formulată în temeiul Legii nr. 198/2004.

Hotărârea Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă un act unilateral care a fost

emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 și art. 6 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, care, în alin. (3),

statuează că „anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a

dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi

revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi

notificat”. Prin reglementarea sancțiunii revocării, legiuitorul a înțeles să

deroge de la regimul general și, prin urmare, cererea de constatare a

nulității absolute parțiale a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este parte semnatară în hotărâre,

aceasta nefiind un act bilateral. Legea prevede în mod expres cauzele pentru

care un act este anulabil, însă niciun motiv invocat de reclamant prin cererea

introductivă de instanță nu se încadrează în acestea.

Pe fond,

instanța de apel a constatat că a

cțiunea reclamantului în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii de

83.510 euro, echivalentul sumei de 308.987 lei,

solicitată în baza

Hotărârii nr. 18 din 06

noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul

local Câmpia-Turzii, se soluționează potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 în

conformitate cu

dispozițiile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Astfel, în scopul

determinării unei despăgubiri juste și echitabile, stabilirea valorii de

circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar,

care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea stabilită

în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de acest fel la

data întocmirii raportului de expertiză.

Jurisprudența

contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Convenției, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un

echilibru just între exigențele interesului general al comunității și

imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului. Așadar, ea

trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei

legitim și nedisproporționată față de acesta (Hotărârea C.E.D.O. din 2

februarie 1986, cauza James și alții împotriva Regatului Unit). Or, din

dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că nicio expropriere nu

poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă,

adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, iar această

despăgubire trebuia calculată la prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

imobilului.

Instanța de apel a

considerat că dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994

instituie obligativitatea determinării de către experți și de instanța de

judecată a valorii de despăgubire la momentul întocmirii raportului de

expertiză tehnică judiciară și nu la momentul pretins de reclamant, acela al

exproprierii. Interpretarea dată de reclamant textului legal sus menționat

raportat la prevederile constituționale și cele ale Convenției este eronată

pentru că niciuna dintre dispoziții nu îngăduie, pentru determinarea justeții

cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul

despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat imperativ de art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la

data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul

de la data hotărârii de expropriere.

Totodată, instanța de

apel a constatat, în considerarea sintagmei „prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel” prevăzută în art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994, așa cum s-a conturat în jurisprudența Înaltei Curții de

Casație și Justiție, că raportul de expertiză judiciară

evaluatorie întocmit în cauză și depus la data de 23 octombrie 2013 nu răspunde

dezideratului edictat de legiuitor, întrucât comisia de experți a stabilit valoarea

despăgubirii de 98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan

tarlaua, în suprafață de 2.386 mp prin raportare la oferte de vânzare

identificate prin internet (comparabilele A,B,C), care, dincolo de caracterul

pur speculativ, sunt proprii unor terenuri situate în intravilanul altei

unități administrativ teritoriale, fără a se raporta la contracte de vânzare

cumpărare autentice încheiate în proximitatea momentului întocmirii raportului

și care să aibă ca obiect terenuri agricole situate în extravilan Câmpia-Turzii,

deși a avut la dispoziție în acest sens comparabila D. Aceasta din urmă

comparabilă este reprezentată de contractul de vânzare cumpărare autentificat

din 02 aprilie 2012 de B.N.P., V.A., care are ca obiect un teren arabil situat

în extravilan Câmpia Turzii, al cărui preț a fost stabilit la 6,25 euro/mp.

Or, din interpretarea

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă intenția legiuitorului de a se

recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață,

fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară

celorlalte, precum proba cu înscrisuri.

În acest context,

instanța de apel a considerat că îi revine sarcina stabilirii acestui

preț, astfel cum reiese în mod explicit din norma citată, precum și din

dispozițiile art. 27 din același act normativ. Aceasta înseamnă că, în

aprecierea probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi

care conturează o anumită situație de fapt și să le înlăture pe cele contrare,

inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu

înscrisurile administrate și căruia nu i se poate recunoaște o poziție

superioară în ierarhia mijloacelor de probă. Actele de vânzare cumpărare

încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în

aprecierea prețului de piață, în raport de care este posibilă cenzurarea altor

mijloace de probă, precum raportul de evaluare ori ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau prețurile din anunțurile de mică publicitate din zonele

locale.

Ținând seama de

împrejurarea că prin expertiza judiciară s-a stabilit valoarea despăgubirii de

98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan, în suprafață de 2.386

mp prin raportare la oferte de vânzare identificate prin internet, fără nicio

referire la tranzacții autentice de vânzare cumpărare efectuate în proximitatea

întocmirii raportului de expertiză, iar din singurul contract de vânzare

cumpărare autentic depus la dosar, respectiv comparabila D, reiese că prețul

unui teren arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii este de 6,25 euro/mp, așadar

sub nivelul de 7,7 euro/mp stabilit prin Hotărârea nr. 18/2007 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii, instanța de apel a avut

în vedere această din urmă valoare, dat fiind că, potrivit art. 27 din Legea nr.

33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea

oferită de expropriator.

Cum prima instanță a

interpretat și aplicat greșit prevederile legale menționate cu privire la

stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a respins petitul

din cererea introductivă de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri

majorate, motiv pentru care a considerat că a rămas fără obiect critica

reclamantului referitoare la evaluarea imobilului expropriat în moneda euro și

plata despăgubirii în lei.

Cât privește motivul

de apel formulat de reclamant prin care acesta a apreciat că are calitatea de

persoană îndreptățită pentru a primi desăgubiri pentru terenul de 5.995 mp,

tarla 15, parcela 15, instanța de apel a reținut că, deși prin Hotărârea

nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri

stabilindu-se că persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt C.T.,

G.D.I. și C.I.A., reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate ori a

altui drept real asupra acestui teren. Reclamantul s-a prevalat de Titlul de

proprietate din 25 aprilie 1994 și de un contract de vânzare-cumpărare sub

semnătură privată încheiat cu numitul C.T., la data de 14 martie 1995. Or, prin

titlul indicat s-a reconstituit, în favoarea beneficiarilor C.I. și C.T., în

calitate de moștenitori ai defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 6 ha 2.100 mp pe raza localității Câmpia-Turzii, din

care suprafața de 7.200 mp în tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea

nr. 51 din 04 septembrie 2007, din care s-a expropriat suprafața de 5.995 mp

teren. Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995,

fiind un act juridic sub semnătură privată intervenit între reclamant și C.T.

(unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), nu este apt să transmită dreptul

de proprietate asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică

impusă imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data

încheierii convenției.

Instanța de apel a

constatat că, potrivit art. 5 alin. (3) coroborat cu alin. 5 din Legea nr. 198/2004,

în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, 28 februarie 2008, „

Dovada dreptului de

proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se

face prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de modalitatea de

dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală,

înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de

proprietate în baza unor legi speciale. Despăgubirea va fi eliberată numai

titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive și irevocabile.

Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul

dreptului de proprietate către expropriator”.

În speță,

reclamantul nu a dovedit că a dobândit calitatea de proprietar al terenului în

litigiu (nici măcar extratabular) și nici nu a probat că este titularul vreunui

alt drept real asupra acestuia, cerință impusă de prevederile citate, sens în

care pretențiile din Dosarul nr. 797/117/2008 sunt neîntemeiate.

Conform art. 274 C.

proc. civ., reclamantul, aflat în culpă procesuală, a fost obligat să plătească

pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA suma de 300 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată aferente fondului (onorariu expert).

Împotriva deciziei de

mai sus, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând admiterea

recursului, rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea acțiunii introductive în

întregime și, pe cale de consecință, să se constatate nulitatea absolută

parțială a hotărârilor emise de Consiliul local Câmpia-Turzii cu privire la

cuantumul despăgubirilor propuse.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat că soluția instanței de apel este greșită cu

referire la modalitate de evaluare a imobilelor expropriate și momentul la

care a fost efectuată această evaluare, precum și pentru că a constatat lipsa

calității de persoană îndreptățită a reclamantului la despăgubiri

pentru terenul arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii, tarlaua 15, parcela

15, în suprafață de 5.995 mp, identificată cu nr. cad. 1433 și nu a obligat pârâții

la un cuantum de 208.775 euro, echivalent în lei la data plații (35 euro/mp).

Reclamantul a învederat

că a dobândit un drept de proprietate extratabular asupra terenului arabil în suprafață

de 5.995 mp, stare de fapt probată cu extrasul de carte funciară, de unde

rezultă că proprietari tabulari ai terenului sunt C.T., G.D.I. și C.A., dar

și cu antecontractul de vânzare-cumpărare, ce atesta calitatea reclamantului

de proprietar extrabular asupra terenului încă din anul 1997, act ce își produce

efectele la momentul încheierii lui. În baza principiului tempus regit actum,

calitatea reclamantului de proprietar trebuie analizată în contextul vechiului C.

civ., în vigoare la momentul efectuării exproprierii, și a legislației

existente la acea dată, respectiv a jurisprudenței care admitea existența

drepturilor extratabulare.

A mai arătat

reclamantul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 198/2004, în vigoare la data promovării acțiunii, care stipulează că

„În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se

consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate

adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data

afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7,

sub sancțiunea decăderii”.

În situația de

față, chiar dacă reclamantul nu ar fi avut calitatea de proprietar asupra

imobilului, ci ar fi fost doar un creditor al unei obligații de „a face”, tot se

înscria în categoria persoanelor îndreptățite la promovarea acțiunii în

despăgubiri. Foștii proprietari ai imobilului nu mai aveau niciun interes să

promoveze o astfel de acțiune și, practic, nici nu mai aveau cum, între aceștia

și reclamant proprietatea fiind deja strămutată. Ca atare, în baza

acțiunii oblice, reclamantul avea calitatea și interesul de a promova

prezenta contestație, cu atât mai mult cu cât oferta de despăgubire pentru

suprafața de 5.995 mp s-a efectuat către acesta și nu către alte persoane.

Cât privește greșita

evaluare a imobilelor, reclamantul a precizat că în mod greșit instanța de apel

a stabilit despăgubiri la prețul de piața din momentul efectuării expertizei.

Argumentul

fundamental care justifică poziția reclamantului este dat de textul constituțional

invocat chiar de instanța de fond, art. 44 alin. (3) din Constituția României, raportat

la art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, ce rezultă din Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986, cazul James și

alții împotriva Regatului Unit, conform căruia „nicio expropriere nu poate fi

făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să

reprezinte valoarea reală a bunului expropriat”. Această despăgubire trebuie să

fie prealabilă, textul citat fiind în sensul că „Exproprierea pentru cauză de

utilitate publică se poate face numai în baza unei despăgubiri juste și

prealabile”.

În aceste

condiții nu există nicio rațiune pentru care la evaluare să fie luate

în calcul prețurile de la data efectuării expertizei și nu cele de la momentul producerii

exproprierii, respectiv cele rezultate din grilele notariale de la data

exproprierii, care indicau o valoare de 35 euro/mp, în condițiile în care între

reclamant și Statul Roman a existat un raport forțat de expropriere.

Reclamantul a

susținut că, deși evaluarea tehnică judiciară s-a raportat la moneda

euro, instanța a dispus ca plata să se facă în lei, fără însă a ține cont

de determinarea valorii despăgubirii în euro și de faptul că a intervenit

criza economică pe parcursul soluționării procesului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. aprobat prin

Legea nr. 134/2010.

Prin întâmpinare,

pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

În esență, acesta a

arătat că raporturile juridice dintre părți sunt reglementate de

dispozițiile Legii nr. 198/2004, prevederi ignorate de către reclamant. Astfel,

art. 9 din Legea nr. 198/2004 indică cele două ipoteze în care persoana

expropriată se poate adresa instanței de judecată, dintre acestea regăsindu-se

în speță cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor

stabilite de către expropriator în aplicarea dispozițiilor art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994. Or, prevederile indicate instituie obligativitatea

determinării de către experți și de către instanța de judecată a valorii

despăgubirii la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară.

În cauză, a precizat

pârâtul, în mod corect instanța de apel a reținut că interpretarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994 făcută de reclamant raportat la prevederile constituționale

și cele ale Convenției este eronată, în măsura în care niciunul dintre textele

legale invocate nu îngăduie, pentru determinarea justeței cuantumului despăgubirilor,

să se judece în echitate.

Presupunând totuși,

că s-ar fi dovedit, prin probele administrate, necesitatea majorării

cuantumului despăgubirilor, reclamantul nu și-a probat calitatea de persoană

îndreptățită la plata despăgubirilor pentru terenul arabil situat în parcela 15,

tarlaua 15 din extravilan Câmpia-Turzii. Actul de vânzare-cumpărare sub

semnătură privată invocat nu poate constitui dovada dreptului său de

proprietate, nefiind apt să transfere proprietate. Or, în acest context, în mod

corect a apreciat instanța de apel că dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr.

18/1991 coroborate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 198/2004 impun ca proba

proprietății să se facă prin înscrisuri autentice.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte apreciază, în raport de data formulării cererii de chemare în

judecată și de prevederile art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010,

că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. De asemenea,

instanța de recurs constată că motivele de recurs astfel dezvoltate permit

încadrarea acestora în critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În primul rând,

Înalta Curte reține că recurentul a criticat hotărârea recurată susținând că a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel validând

soluția de stabilire a despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în

funcție de prețul de piață din momentul efectuării expertizei.

Recurentul consideră

că este îndreptățit să primească prețul de piață al imobilului de la momentul

exproprierii și nu la data efectuării raportului de expertiză, întrucât nu este

în culpă pentru că a intervenit criza economică și pentru faptul că procesul

s-a prelungit în timp, fiind privat de dreptul său de proprietate în această

perioadă.

În acest sens,

recurentul, în combaterea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

face trimitere la dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României și art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acesta susține că instanța de apel trebuia să stabilească valoarea de 35 euro/mp

pentru imobilele în litigiu, valoare consfințită de Ghidul Notarilor Publici

Cluj la momentul exproprierii.

Înalta Curte reține,

conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, act normativ aplicabil în

litigiul pendinte, în vigoare la data exproprierii că „acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale

judiciară. Astfel, potrivit alin. (2) al normei menționate, „la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…”.

Prin urmare,

dispozițiile citate sunt clare și instituie obligativitatea determinării de

către experții/instanța de judecată a valorii despăgubirilor la momentul

întocmirii raportului de expertiză. Normele în cauză, aplicabile în materia

exproprierii, sunt cuprinse în legi speciale, ce cuprind dispoziții exprese cu

privire la momentul ce trebuie avut în vedere la efectuarea unei expertize

evaluatorii.

Înalta Curte constată

că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană

fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu

poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și

în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului

internațional.

În dreptul român,

pornind de la dispozițiile cuprinse în C. civ., exproprierea și-a găsit o

reglementare completă prin prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția

României și ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică.

Constituția prevede,

în articolul menționat, că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză

de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire”. Așadar, una din condițiile esențiale ale exproprierii este

reprezentată de existența unei drepte și prealabile despăgubiri; despăgubirea

trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului

expropriat, să acopere întreaga pierdere conferită de persoanele afectate;

despăgubirea mai trebuie să fie prealabilă, adică să fie plătită proprietarului

înainte de deposedarea sa.

Aceste

dispoziții ale legii fundamentale se regăsesc în art. 1 din Legea nr. 33/1994,

care statuează că „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face

numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească” și art. 26 din același act normativ,

care, la alin. (1), prevede că „despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite”, iar, la alin. (2), că „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”. Legea nr. 33/1994 afirmă caracterul

prealabil al despăgubirii ca o garanție importantă acordată persoanelor

îndreptățite la despăgubire în vederea înlocuirii efective, în patrimoniul lor,

a dreptului real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o

simplă creanță a cărei realizare ar fi incertă.

În speță, Înalta

Curte reține că transferul dreptului de proprietate operează întotdeauna

ulterior consemnării despăgubirilor la dispoziția proprietarului sau

titularului altui drept real, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din

Constituție. Contestarea deciziei de expropriere, sub aspectul caracterului

just al despăgubirii, cu efectul consemnării acesteia pe numele expropriatului,

până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, nu echivalează cu

nerespectarea caracterului prealabil al despăgubirii. Despăgubirea, fiind

astfel consemnată, este prealabilă măsurii exproprierii, iar, în privința

cuantumului despăgubirii, expropriatul are la dispoziție calea contestației în

justiție, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a

analizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 cu referire la prevederile art. 44 alin. (3) din

Constituția României.

În aceste condiții,

aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la speță nu poate fi

înlăturată pe motiv că aceste norme ar contraveni dispozițiilor art. 44 alin.

(3) din Constituția României, care impun să se acorde pentru expropriere o

justă și prealabilă despăgubire.

Ca atare, cuantumul

despăgubirilor trebuie determinat prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data

întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul

de la data hotărârii de expropriere.

Legea cadru în

materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere

de experții instanței de judecată, în sensul că evaluarea imobilului supus

exproprierii se face în funcție de prețurile de tranzacționare ale unor imobile

similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât

mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește

cuantumul despăgubirii, cu respectarea imperativului constituțional consacrat

de art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Înalta Curte reține

că textul constituțional menționat nu îngăduie, pentru determinarea

justeței cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate, astfel cum

corect a statuat instanța de apel.

Înalta Curte

apreciază, față de considerentele expuse anterior, că argumentele recurentului

privind stabilirea despăgubirilor în funcție de valorile înregistrate la

momentul exproprierii sunt nefondate, în mod corect instanța de apel

reținând că suma propusă de expropriator, în funcție de comparabilele pe

care instanța le-a avut la dispoziție, reprezintă valoarea reală a

imobilului expropriat, în suprafață de 2.386 mp (Câmpia-Turzii).

Valoarea astfel

determinată în cauză este conformă cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție, respectiv jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, în virtutea art.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, o măsură privativă de proprietate trebuie

să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului,

adică să fie convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și

nedisproporționată față de acesta.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală cât privește interpretarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

motiv pentru care critica recurentului de mai sus nu întrunește cerințele

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că motivul subsidiar celui analizat, cu referire la moneda

avută în vedere de instanța de apel, nu mai poate face obiectul verificării de

către instanța de recurs, în lipsa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirilor

în procedura judiciară față de cea administrativă.

Cât privește cea de-a

doua critică invocată de recurent, ce vizează soluționarea greșită a cererii de

acordare de despăgubiri pentru imobilul teren situat în extravilan

Câmpia-Turzii, în suprafață de 5.995 mp, Înalta Curte constată că instanța

de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiilor art. 5 alin. (3)

din Legea nr. 198/1994, sens în care nu sunt incidente prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data promovării acțiunii), „Expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice

persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea

imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3

ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin.

(1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în

termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.

Conform art. 5 alin.

(1) - (3) din același act normativ, „(1) Plata despăgubirilor pentru imobilele

expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor

adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice

persoană care justifică un interes legitim. (2) Cererea pentru plata

despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale,

adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existența drepturilor

reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreună cu documentele

doveditoare, originale și/sau copii legalizate, va fi depusă, în termen de 30

de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin.

(1), la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul. (3) Dovada

dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor

expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de

modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală,

succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea

dreptului de proprietate în baza unor legi speciale”.

În speță, în

dovedirea calității de persoană îndreptățită la promovarea acțiunii în

despăgubiri, reclamantul a invocat dobândirea unui drept de proprietate

extratabular, probat, în opinia sa, cu extrasul de carte funciară și

antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1995.

Înalta Curte

apreciază însă că înscrisurile de care recurentul se prevalează nu fac dovada

dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra imobilului expropriat,

de natură a conferi acestuia calitatea de proprietar/titular de drept real,

indisolubil legată de cea de persoana îndreptățită la despăgubiri, astfel cum

rezultă și din normele imperative ale Legii nr. 198/2004.

Cum a constatat și

instanța de apel, actul juridic încheiat la 14 martie 1995 (act sub semnătură

privată) între reclamant și C.T., unul din beneficiarii din 1994, prin care se

recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat în cauză, nu

este apt să transmită dreptul de proprietate întrucât nu respectă cerința

impusă în mod imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare

la data încheierii convenției.

Prin înscrisul

menționat, ce reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, părțile

semnatare s-au obligat să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare cu

privire la imobilul în litigiu, vânzarea-cumpărarea neputând fi considerată

încheiată în lipsa îndeplinirii cerințelor de formă prevăzute de legea în

vigoare la perfectarea actului.

În cauză, recurentul

nu a probat, în raport de prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938, dobândirea

vreunui drept de proprietate extratabular în temeiul antecontractului de

vânzare-cumpărare încheiat, mențiunile ce se regăsesc pe înscrisurile de la dosar

făcând referire la deținerea în fapt a imobilului de către reclamant, iar nu la

efectul achizitiv ce s-ar produce în persoana posesorului în condițiile și cu

respectarea cerințelor din decretul menționat.

Înalta Curte mai

reține că prin Hotărârea nr. 51 din 4 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004-Consiliul local Câmpia-Turzii au fost indicate

persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri pe baza înscrisurilor

aflate la dispoziția comisiei, respectiv documentația tehnico-cadastrală

înregistrată la O.C.P.I. din 8 august 2007, titlu de proprietate din 25 aprilie

1994, actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 14 martie 1995 și

actele de identitate.

Cu toate acestea,

simpla menționare a numelui recurentului în cuprinsul hotărârii în cauză nu

semnifică faptul că acesta este îndrituit să primească despăgubiri pentru

imobilul expropriat în măsura în care nu a depus nicio dovadă a dreptului său

de proprietate sau a altui drept real.

Eliberarea sumelor

consemnate în hotărârea de despăgubiri, respectiv contestarea cuantumului

despăgubirilor acordate nu este posibilă decât în condițiile în care se face

dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra

imobilului expropriat prin mijloace de probă admise de lege, în funcție de

modalitatea de dobândire a drepturilor-convențională, judiciară, legală,

succesorală.

Prin urmare, având în

vedere argumentele de mai sus, nu orice persoană care se adresează instanței de

judecată, justificând un interes în promovarea acțiunii este și îndreptățită la

despăgubiri pentru exproprierea imobilului în situația în care oferta de

despăgubire s-a efectuat către acesta.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de

reclamantul

G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția I civilă

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2

octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2015.