ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 9 iunie 200% astfel cum a fost precizată ulterior,

reclamantul C.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin CN

A.D.N.R. SA, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și

comuna Tureni, prin Primarul Comunei Tureni, să se dispună obligarea pârâtului

Guvernul României la adoptarea hotărârii de declanșare a procedurilor de

expropriere cu privire la imobilul în suprafață de 7.287 mp, aflat în

proprietatea sa, parte dîn imobilul înscris în C.F. Tureni, cu destinația

arabil în suprafață totală de 17.400 mp, constatându-se calitatea sa de

persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 198/2004, la încasarea

despăgubirilor pentru exproprierea imobilului, precum și să se dispună

obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la eliberarea, în favoarea

sa, a despăgubirilor în cuantum de 15 euro pentru flecare metru pătrat din

imobil, afectat de autostradă.

Reclamantul a arătata că este titular

al dreptului de proprietate cu privire ia imobilul înscris în C.F. Tureni, cu

destinația arabil, în suprafață totală de 17.400 mp în temeiul sentinței civile

nr. 3390/2007 pronunțată de Judecătoria Turda, parțial, pentru suprafața de

7.287 mp afectată de trecerea autostrăzii Transilvania.

Cu privire la teren, au fost emise

H.G. nr. 1255/2004 și nr. 190/2009, precum și hotărârile de stabilire a

cuantumului despăgubirilor din 22 februarie 2005 și nr. 5 din data de 27 martie

2009 și procesele-verbale aferente ce nu îl vizează, iar despăgubirile nu îi

sunt destinate, deși a comunicat pârâtului actele din care rezultă că este

proprietarul imobilului în suprafață de 7.287 mp.

Prin sentința civilă nr. 752 din 26

octombrie 2012, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepțiile lipsei

calității procesuale active, a lipsei de interes și a lipsei calității

procesuale pasive a Guvernului României și, admițând, în parte, acțiunea civilă

precizată, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la

încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 7.287

mp, identificat în tarlaua 59, din comuna Tureni, județul Cluj și a obligat

pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantului suma de

194.160 lei, reprezentând contravaloarea terenului și 13.591 lei cu titlu de

daune, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Guvernul României și obligat pârâtul

Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantului 5.553,5 lei

cheltuieli de judecată parțiale.

Cât privește lipsa calității

procesuale active, tribunalul a constatat că există identitate între persoana

reclamantului și persoana care este titulară a dreptului în raportul juridic

dedus judecății deoarece, în urma expertizei tehnice topografice efectuate în

cauză, s-a stabilit că suprafața de 7287 mp înscrisă în C.F. Tureni, este

afectată de expropriere, reprezentând ampriza autostrăzii Brașov-Borș, iar

reclamantul este ipotetic persoană îndreptățită la despăgubiri, în conformitate

cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, incidență la momentul

exproprierii.

Tribunalul a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernului României, apreciind că există

identitate între cel obligat în raportul juridic dedus judecății și persoana

pârâtuiui, deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 198/2004,

Guvernul aprobă prin hotărâre pe baza documentației tehnico-economice prevăzute

la art. 3, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a

imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a

despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează expropriatorului și sursa

de finanțare raportat la pretenția formulată împotriva sa de obligare la

declanșarea procedurii de expropriere.

A fost respinsă și excepția decăderii,

întemeiată de prevederile art. 9 din Legea nr, 198/2004, tribunalul reținând

că, prin Hotărârile din 2005 și respectiv din 2009 de stabilire a

despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au

expropriat suprafețele de 11.467,83 mp cu număr cadastral, din tarlaua 58, și

respectiv suprafața de 244 mp pășune extravilan, situată în tarla 59,

identificată prin număr cadastral, persoană aparent îndreptățită să primească

despăgubirile fiind Comuna Tureni.

Instanța a reținut că, potrivit

expertizei tehnice topografice, reclamantul este proprietarul suprafeței de

5.800 mp din tarla 59, a suprafeței de 5.800 mp din aceeași tarla și a

suprafeței de 5.800 mp din tarla 59/1, parcele înscrise în T.P. din 2002 emis

în favoarea lut A.T. ș.a., respectiv T.P. din 2005 emis în favoarea lui A.V.

ș.a., și respectiv T.P. din 2002 emis în favoarea lui A.I., din aceste

suprafețe, o parte, respectiv 7.043 mp, cu nr. cadastral și 244 mp, cu nr.

cadastral, fiind afectate de ampriza autostrăzii Brașov-Borș, conform planului

de amplasament anexă, suprafață ce se suprapune parțial peste terenurile care

fac obiectul celor două hotărâri de expropriere menționate anterior.

Față de situația de fapt, instanța de

fond a reținut că termenul de 3 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004

nu poate curge de la momentul comunicării hotărârii comisiei pentru că nu îl

vizau, ci doar de la data intrării în vigoare a H.G., în speța de față fiind

vorba de H.G. nr. 1255/2004 și H.G. 190/2009, pentru aceasta din urmă

nemaipunându-se problema decăderii, acțiunea introductivă fiind depusă în data

de 9 iunie 2009.

în ceea ce privește strict hotărârea

de guvern în discuție, H.G. nr. 1255/2004, tribunalul a concluzionat în sensul

că în cuprinsul anexei la respectiva hotărâre este menționat numărul cadastral

301, căruia îi corespunde, raportat la planul cadastral întocmit în temeiul

legii fondului funciar, un număr de tarla și parcelă eronat, fiind bine știut

faptul că planurile de situație întocmite de expropriator au avut în vedere

cele întocmite în materia fondului funciar. Totodată s-a reținut că există

inadvertențe și între anexa hotărârii de guvern și hotărârea de expropriere.

Legiuitorul a stabilit ca moment de

începere al termenului de decădere data intrării în vigoare a hotărârii de

guvern considerând că prin anexă se aduc la cunoștința persoanelor interesate

toate datele de identificare ale terenurilor supuse exproprierii pentru a putea

să formuleze eventuale pretenții în legătură cu acestea. Cum reclamantul nu a

avut însă posibilitatea reală de a lua la cunoștință de suprafața efectiv

expropriată prin raportare la actele emise în baza Legii nr. 198/2004, nu este

decăzut din termenul de a emite pretenții.

În privința fondului pretențiilor, în

baza art. 9 din Legea 198/2004 constatând că reclamantul are calitatea de

persoană îndreptățită la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului

în suprafață de 7.287 mp, tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R să achite reclamantului suma de 194.160 lei, având în vedere prețul

de circulație actual al terenului stabilit prin expertiza de evaluare efectuată

în cauză de comisia de experți și răspunsul la obiecțiuni.

Cu privire la daunele cauzate de

expropriere, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care

face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, tribunalul a apreciat că acestea

sunt justificate doar din perspectiva poluării gazoase, a formei înguste a

terenului ca urmare a "decupării" unei iașii din întregul teren

deținut de reclamant în urma construirii autostrăzii și a restricțiilor de

folosire a terenului limitrof autostrăzii, conform H.G. nr. 36/1996.

Tribunalul apreciat că nu este

justificată dauna pentru lipsa accesului la un drum public în condițiile în

care, nici înainte de momentul exproprierii, terenul în integralitate nu avea

acces la drumul public în mod direct, și nici cea pentru poluare sonoră în

condițiile în care terenul nu avea destinația de teren pentru construit, situat

în intravilan.

Prin Decizia civilă nr. 127/A din data

de 22 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția l civilă, a admis, în parte,

apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 752 din

26 octombrie 2012 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în

sensul că suma ce i se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubire aferentă

suprafeței de teren expropriate este de 162.883 lei, iar nu de 194.160 lei,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe apelantă la a-i

plăti reclamantului intimat suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale

de judecată în apel.

Instanța de apel a respins, ca

nefondate, motivele de apel referitoare la modul de soluționare a excepției

tardivității acțiunii reclamantului. Constatând incidența dispozițiilor art. 9

din forma inițială a Legii nr. 198/2004, instanța de apel a dezlegat în sensul

că, în cauză, nu este incident termenul de 15 zile de la data la care persoanei

interesate i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a respins, în tot

sau în parte, cererea de despăgubire, ci termenul de 3 ani, de la data intrării

în vigoare a H.G. prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege, deoarece, față de

reclamant nu s-a procedat, în anul 2005, ia comunicarea Hotărârii nr. 164 din

22 februarie 2005 de stabilire a despăgubirilor, în cuprinsul acestei hotărâri,

nefiind el indicat ca persoană aparent îndreptățită la primirea despăgubirilor,

ci comuna Tureni.

Curtea a apreciat că dispozițiilor

legale trebuie interpretate în sensul că termenul de 3 ani începe să curgă de

la data intrării în vigoare a H.G. sub condiția ca în cuprinsul acesteia să se

afle identificat în mod corect și complet imobilul supus exproprierii, astfel

ca orice persoană afectată de măsură să poată determina cu ușurință că imobilul

ce-i aparține face, în tot sau în parte, obiectul exproprierii, cerință ce nu

este îndeplinită în cauză.

Analizând probele administrate în

cauză, inclusiv expertiza topo, instanța a constatat că în titlurile de

proprietate din 984 emis în anul 2002, din 1579 emis în anul 2005, deținute de

reclamant, terenurile afectate de lucrările de execuție a lucrării sunt

identificate exclusiv prin număr de tarla (solă) și număr de parcelă, respectiv

tarlalele, în vreme ce prin H.G. nr. 1255/2004 identificarea este făcută

exclusiv prin număr cadastral, respectiv suprafața de 7.043 mp prin nr.

cadastral iar suprafața de 244 mp.

Această diferență în utilizarea

elementelor de identificare, coroborată cu faptul că în cuprinsul hotărârii de

guvern, proprietar aparent al terenului era menționat exclusiv comuna Tureni,

era de natură a-l pune pe reclamant în imposibilitatea de a avea certitudinea

ca, într-adevăr, o parte din terenul său era vizat de măsura exproprieri, motiv

pentru care nu se poate considera că, împotriva reclamantului, termenul de 3

ani prevăzut la art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de la data intrării în

vigoare a H.G. nr. 1255/2004.

Curtea de apei a apreciat că este

nefondat și motivul de apel potrivit căruia prima instanță ar fi dat mai mult

decât s-a cerut, pe motivul că pretențiile la dezdăunare ale reclamantului ar

fi fost pentru prima oară formulate abia prin înscrisul ce conținea obiecțiuni

la raportul de expertiză de evaluare a terenului, formulate în fața instanței

de fond.

Instanța de apel a reținut că, față de

dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

cuvenită expropriatului are o dublă componentă: prima, reprezentată de prețul

de vânzare al unor imobile de același fel în aceeași unitate

administrațiv-teritorială; a doua, reprezentată de daunele aduse proprietarului

ca urmare a exproprierii.

Prin cererea introductivă de instanță

și prin precizarea ulterioară de acțiune, reclamantul a invocat că are calitatea

de persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 198/2004 la încasarea

despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 7.287

mp, indicând generic termenul „despăgubiri", ceea ce trimite la. concluzia

că a avut în vedere ambele categorii de sume pe care legea ie recunoaște și a

făcut referire la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, arătând în mod

expres, că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Instanța de apel a apreciat însă că

este întemeiat motivul de apel privitor la stabilirea de către prima instanță a

unei valori prea ridicate a despăgubirilor, în urma noii analize efectuate de

comisia de experți rezultând un cuantum al despăgubirilor de 162.883 lei, mai

mic față de suma inițial stabilită de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut că prima

instanță a avut în vedere expertiza efectuată în cauză ce a stabilit un cuantum

al despăgubirilor de 43.722 euro (echivalentă cu 194.160 lei, la o paritate de

44.408 lei/euro) pentru suprafața expropriată de 7.287 mp, respectiv de 6

euro/mps în cadrul căreia experții au arătat că terenul este situat în

extravilanul localității Tureni, raportându-se la „ofertele din piața

imobiliară comparabile cu terenul de evaluat, iar contracte autentice nu au

fost identificate în zonă".

Față de prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 și față de împrejurarea că data expertizei de evaluare înaintea

primei instanțe nu au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare

privitoare la terenuri de același fel cu cel expropriat, instanța de apel a

dispus efectuarea unor adrese către O.C.P.I. Turda, Primăria comunei Tureni și

C.N.P. Cluj în urma cărora au fost comunicate copii ale contractelor de

vânzare-cumpărare în formă autentică încheiate în perioada 2011-2012 și până la

zi cu privire la terenuri situate în extravilanul comunei Tureni de către

B.C.P.I. Turda.

Instanța de apel a solicitat comisiei

de experți să facă o nouă analiză în vederea stabilirii valorii terenului supus

exproprierii, comisia de experți stabilind valoarea terenului expropriat de la

reclamant la suma de 161.801 lei pentru data de 22 mai 2012, când, în sensul

legii, a fost efectuat raportul de expertiză îa instanța de fond.

Au fost menținute și dispozițiile

referitoare la obligarea pârâtei la a-i plăti reclamantului suma de 13,591 lei

cu titlu de daune, prima instanță stabilind în mod corect că poluarea gazoasă a

suprafeței de teren rămasă neexpropriată de la reclamant este de natură a

afecta culturile agricole, fiind fără relevanță că nu s-ar fi făcut dovada că

reclamantul nu ar fi exploatat agricol terenul până în prezent.

La data de 3 februarie 2013,

reclamantul C.S.M. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța

de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei pronunțate în sensul

respingerii apelului formulat de pârâta CN A.D.N.R. SA și menținerea sentinței

nr. 752/2012 a Tribunalului Cluj.

Prin recursul declarat la data de 22

ianuarie 2014, întemeiat de dispozițiile art, 304 pct. 6 și 9 C., proc. civ.

pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat, în principal, modificarea deciziei

pronunțate de instanța de apel în sensul admiterii în parte a apelului declarat

de pârâtă și, în consecință respingerea capetelor de cerere privind majorarea despăgubirilor

stabilite prin Hotărârea din 22 februarie 2005 și din data de 27 martie 2009 și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, casarea

deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiza

judiciară, pentru următoarele motive:

greșit, excepția decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita

majorarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de 7.043 mp, parte din

terenul Tureni, expropriat în temeiul Hotărârii de stabilire de despăgubiri din

2005.

Recurenta susține că, dreptul

reclamantului ia a solicita constatarea calității de persoană îndreptățită la

despăgubiri sau majorarea despăgubirii s-a născut sub imperiul Legii nr.

198/2004 în forma inițială, nemodificată, deoarece Hotărârea de stabilire de

despăgubiri din 2005 s-a născut sub imperiul acestui act normativ, fiind

aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Pentru acest motiv, în condițiile în

care H.G. nr. 1255/2004 a intrat în vigoare la data de 27 august 2004, iar

cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 9 iunie 2009, ce a fost 3

ani.

Instanța de apei a apreciat greșit ca

termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de ia data intrării în

vigoare a H.G. sub condiția ca în cuprinsul acesteia sa fie corect și complet

identificat imobilul supus exproprierii, deși nu există în cuprinsul art. 9 o

atare prevedere, instanța de apel adăugând la lege.

Susține recurenta că art. 9 din Legea

nr. 198/2004 instituie un termen care curge independent de datele cuprinse în

anexele hotărârii de guvern emise în temeiul actului normativ, legiuitorul

având în vedere teza unui proprietar diligent care trebuie să întreprindă

minime demersuri pentru a-și proteja dreptul său real sau pentru a putea

contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, interpretarea

contrară golind textul de lege de conținut. Totodată, în cazul în care ar fi

fost identificat corect proprietarul în H.G. nr. 1255/2004și în hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 2005, atunci termenul pe care l-ar fi avut ia

dispoziție contestatorul ar fi fost termenul de 15 zile de la comunicarea

hotărârii. Mai susține recurenta că:

- imobilul a fost corect identificat

în anexa la H.G. nr. 1255/2004 iar nespecificarea numelui proprietarului nu îi

poate fi imputată expropriatorului deoarece datele referitoare la titularii de

drepturi reale sunt puse la dispoziție de Comisia locală Tureni de aplicare a

Legii nr. 18/1991.

- cum încă din anul 2005, atât o parte

din terenul învecinat cu număr cadastral 299 Tureni și o parte din terenul

reclamantului a fost ocupat de lucrările de edificare a autostrăzii,

reclamantul putea ax propriis sensibus să constate că imobilul proprietate sa

este afectat de o lucrare de utilitate publică.

De asemenea recurenta susține că

decăderea intervine și în raport de art. 9 alin. (2) din Legea nr- 198/2004 ce

prevede, un termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii, in cazul în care hotărârea nu a fost comunicată sub

sancțiunea decăderii, afișarea realizându-se la 6 aprilie 2004.

Decizia a fost pronunțată cu

încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994 și ale art. 129 și 274 C. proc. civ, deoarece raportui omologat de

instanța de judecată a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, experții întemeindu-și raportul de evaluare pe

oferte de vânzare nepertinente, iar nu pe tranzacții autentice relevante depuse

la dosarul cauzei de către instituțiile abilitate.

Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor din 2005 s-a întemeiat pe tranzacții exprimate în contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică și, cu toate acestea, deși

instanța a avut la dispoziție respectivele tranzacții, precum șî raportul de

evaluare din Dosarul nr. 5258/117/2009 prin care s-a stabilit că partea rămasă

din imobilul Tureni are o valoare de 1,95 euro/mp, s-a dat preferință raportului

de evaluare ce a stabilit o valoare de 5 euro/mp, deși experții au reținut că

sunt mai relevante ofertele de vânzare de pe teritoriul localității Tureni, iar

nu contractele de vânzare-cumpărare din raza comunei Tureni, iar practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție definește noțiunea de preț de vânzare ca

fiind prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare.

A mai susținut recurenta că, deși

instanța de apei a dispus efectuarea unui raport de expertiză în apel, au fost

nesocotite dispozițiile legale referitoare la stabilirea valorii de despăgubire

la momentul întocmirii lucrării, deoarece, deși raportul a fost întocmit în mai

2013, s-a ținut seama de data efectuării expertizei la fond, mai 2012.

Încălcarea dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, se referă la faptul că

hotărârea se întemeiază pe o gravă eroare de drept decurgând din greșita

apreciere a probelor administrate, în primul rând expertiza tehnică

evaîuatorie.

Au fost încălcate dispozițiile art. 274

C. proc. civ., deoarece deși numai recurenta a formulat apel, admis, a fost

obligată plata de cheltuieli de judecată în apel, deși nu s-a aflat în culpă

procesuală.

De asemenea, ar fi trebuit admisă

cererea de exonerare la plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei,

dată fiind raportarea ia înscrisurile relevante administrate în cauză,

respectiv cele patru contracte autentice care confirma justețea cuantumului

despăgubirilor stabilit prin Hotărârea nr. 164/2005.

III. Recurenta a mai susținut că este

nelegală soluția instanței de judecată cu privire la acordarea unei sume cu

titlu de daune, deoarece instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. (304 pct,

6 C. proc. civ.). Prin cererea de chemare în judecată s~a solicitat obligarea

CN A.D.N.R. SA Ia acordarea de despăgubiri în cuantum de 15 euro/mp pentru

fiecare metru pătrat de autostradă pentru imobilul în suprafață de 7.287 mp,

iar cu prilejul obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit pe fondul

cauzei, la data de 29 iunie 2012, la trei ani de la introducerea cererii

introductive de instanță, reclamantul a solicitat daune pentru terenul rămas în

proprietate sa de 10,113 mp., deși nu a fost efectuată o cerere precizatoare

sau modificatoare în termen legai. Prin menținerea obligării la suma de 13.591

Iei cu titlu de daune, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut fiind

încălcate și prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În subsidiar, este nelegală acordarea

de despăgubiri cu titlu de daune dat fiind faptul că:

- prejudiciul nu există și nu este

cert deoarece nu există vreo dovadă că terenul a fost exploatata în vreun fel

deși se reține în expertiză faptul că terenul având destinația de laneață nu

poate fi exploatata decât în scop agricol. Reținerea instanței în sensul că nu

are relevanță dacă a fost sau nu exploatata terenul este în contradicție cu

noțiunea de prejudiciu reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

- modalitatea de caicul a

prejudiciului ce l-ar suferi urmare reducerii valorii terenului urmare a

poluării gazoase nu are un suport probator, experții evaluând subiectiv și pur

prezumativ că daunele cu privire la poluarea gazoasă s-ar cifra la 13.591 lei.

- nu se poate stabili un prejudiciu,

deoarece terenul rămas își va menține destinația de teren agricol.

- prejudiciul a fost reparat deoarece

valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 165/2005 se compune din

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data

întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane luând în considerare dovezile prezentate. Daunele, în sensul art. 26

din Legea nr. 33/1994, nu rezultă dintr-o faptă delictuală ci dintr-un act de

putere și, în consecință, nu pot fi evaluate prin factor ipotetici, ci potrivit

art. 1169 C. civ.

La data de 30 aprilie 2014, recurenta

CN A.D.N.R. SA a depus întâmpinare la recursul declarat de către

recurentul-reclamant prin care a solicitat respingerea ca nefundat.

La data de 30 mai 2014

recurentul-reclamant C.S.M. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta

CN A.D.N.R. SA prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

invocând pe de o parte faptul că nu se înscrie în motivele de nelegalitate

prevăzute de art 304 C. proc. civ, precum și caracterul fondat al hotărârii

instanței de apel.

Investită cu soluționarea

recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat

de recurentul-reclamant C.S.M., Înalta Curte va lua act de renunțarea acestuia

la judecata căii de atac, având în vedere următoarele:

La termenul de judecată din data de 12

iunie 2014, recurentul-reclamant C.S.M. a învederat instanței de judecată că

înțelege să renunțe la judecata recursului.

Înalta Curte reține că renunțarea la

judecată este un act de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care

poate avea loc oricând în cursui judecății, putându-se face atât în primă

instanță cât și în căile de atac.

Instituția renunțării la judecată și a

renunțării la drept este reglementată în Titlul III Procedura înaintea primei

instanțe, cap. 10 - Judecata, Secțiunea V C. proc. civ., iar potrivit art. 316

C. proc. civ., raportat Ia art. 298 C. proc. civ, dispozițiile de procedură

privind judecata în apei, respectiv în primă instanță, se aplică și în instanța

de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol

Prin urmare, renunțarea la judecarea

unei cereri, așa cum este reglementată prin dispozițiile legale cuprinse în

art. 246 C. proc. civ., nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C.

proc. civ., astfel că acestea se aplica și în instanța de recurs.

În ceea ce privește recursul declarat

de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. S.A. instanța urmează a-l admite, reținând

următoarele::

Înalta Curte constată că este

nefondată critica privind greșita aplicare și interpretare a prevederilor art.

9 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7

din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condițiile

prevăzute la art. 6, se comunică petentuiui și se afișează, în extras, la

sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat,

precum și la sediul expropriatorului. Conform art. 9 din aceeași lege,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum

și orice persoană care se consideră îndreptățită Ia despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în

termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute

la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data de la data la care i-a

fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a fost respins, în tot sau în

parte, cererea de despăgubiri.

În speță, H.G. nr. 1255/2004 a intrat

în vigoare la data de 27 august 2004, iar cererea reclamantului a fost

promovată, prin poștă, la data de 5 mai 2009.

Însă, în raport de situația de fapt

reținută de instanțele de fond și de apel și pe care instanța de recurs nu o

mai poate reaprecia, data fiind greșita și incompleta identificare a imobilului

supus exproprierii, atât prin anexa la H.G. în discuție, nr. 1255/2004, cât și

în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, precum și a

proprietarului acestuia, în sensul că, în locul reclamantului, în calitate de

proprietar, a fost menționată comuna Tureni, acesta nu a avut posibilitatea să

ia cunoștință de conținutul actelor de expropriere, comunicarea acestora

realizându-se, la cererea reclamantului, abia la data de 22 mai 2009.

Câtă vreme reclamantului nu i-a fost

comunicată hotărârea de expropriere, iar potrivit art 1 din Legea nr. 33/1994,

exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză

de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire,

recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit nici obligațiile prevăzute de art. 5 alin.

(4) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, acordând despăgubirile pentru

terenul în litigiu altuia decât adevăratul titular al dreptului, respectiv

comunei Tureni.

În această situație, termenul de

prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu a curs față

de reclamant, care a fost privat atât de terenul în suprafață de 7.287 mp, cât

și de despăgubirile cuvenite pentru expropriere și nu ar fi putut fi sigur,

față de conținutul imprecis al actelor de expropriere, că terenul său este cel

vizat de respectiva măsură.

Înalta Curte mai reține că este

corectă interpretarea dată de instanța de apel, în sensul că legiuitorul a

stabilit ca moment al începerii termenului de decădere data intrării în vigoare

a hotărârii de Guvern considerând că, prin anexă, se aduc la cunoștință

persoanelor interesate toate datele de identificare ale terenurilor suspuse

exproprierii pentru a putea să formuleze eventuale pretenții în legătură cu

acestea, interpretarea nefiind una prin care se adaugă la lege ci relevă însăși

rațiunea juridică a textului de lege aplicat, în contextul celorlalte texte de

lege mai sus indicate.

Interpretarea contrară ar conduce la

concluzia absurdă că, deșî persoana vizată nu dispune de elementele necesare

pentru a fi sigură că imobilul ce îi aparține este sau nu afectat de expropriere,

termenul de prescripție curge împotriva sa, profitând astfel expropriatorului

cuplabil de erorile cuprinse în actele de expropriere.

În măsura în care, prin hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirilor din data de 22 februarie 2005 s-a

expropriat suprafața de 11.467, 83 mp, persoana aparent îndreptățită să

primească despăgubirile apare ca fiind comuna Tureni prin primar, care, de

altfel a și acceptat cuantumul respectivelor despăgubiri, nici termenul

prevăzut de dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 nu curge,

nefiind identificați, prin respectiva hotărâre, nici reclamantul în calitate de

persoană îndreptățită și nici terenul expropriat, conform titlurilor deținute

de acesta.

Nu este fondată nici critica,

întemeiată de dispozițiile art. 304 pct. 6 C proc. civ., în sensul că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, acordând și prejudiciul cauzat

proprietarului, deși acesta nu ar fi fost solicitat, nici prin cererea

introductivă de instanță, nici prin modificarea acesteia, realizată potrivit

dispozițiilor legale.

Înalta Curte reține că, potrivit celor

arătate de instanța de apel, prin chiar cererea de chemare în judecată,

reclamantul a invocat calitatea de persoană îndreptățită la primirea

despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 arătând expres, în

motivare, faptul că despăgubirile cuprind atât valoarea reală a imobilului, cât

și prejudiciul nerealizat.

Înalta Curte constată însă că este

fondată critica privind încălcarea prevederilor art 26 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reține că în materia

specială a expropierii, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța

trebuie să se conformeze normei imperative ce decurge din dispozițiile art. 26

alin, (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora « la stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vindea, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ -

teritorială, la data întocmirii raportidui de expertiză, precum și de daunele

aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în

considerare și dovezile prezentate de acestea.

În cauză, se reține că, față de

critica formulată de apelanta-pârâtă, în sensul că la efectuarea expertizei

tehnice au fost avute în vedere oferte de vânzare de terenuri, iar nu contracte

autentice de vânzare-cumpărare, instanța de apel a dispus, prin încheiere din

data de 19 februarie 2013, efectuarea de adrese către oficiu! de C.P.I. Turda,

primăria Tureni și C.N.P. Cluj, în vederea comunicării de copii ale unor

contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, încheiate eu privire la

terenuri situate în extravilanul comunei Tureni, în anii 2011, 2012 până la zi.

Ulterior, prin încheiere din data de

19 martie 2013, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de

expertoză de către aceeași comisie de experți ce a întocmit raportul de

expertiză la fond, în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului

pentru terenul expropriat, ținând seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse

în concordanță cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma

reanalizei efectuate, experții stabilind un cuantum al despăgubirilor de

162.883 lei, în loc de 194.160 lei, calculate la data de 22 mai 2012, data

întocmirii primului raport de expertiză, cuantum omologat de instanța de

judecată.

Procedând astfel, instanța de apel a

încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și

dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora «Instanța va

putea încuviința refacererea sau completarea probelor administrate la prima

instanță (...) dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei».

Apreciind, prin încheierea din date de

19 martie 2013, asupra faptului că prin expertiza efectuată la fond, comisia de

experți desemnată a efectuat un raport de expertiză cu încălcarea prevederilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel trebuia să aibă în

vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză cu atât mai mult cu

cât instanța de apel însăși motivează că raportul de expertiză întocmit la fond

nu a ținut seama de prețurile menționate în contracte de vânzare-cumpârare, ci

de oferte de vânzare, iar experții au apreciat ca nu exista tranzacții concrete

care să poată fi folosite drept comparabile.

Totodată, noua expertiză trebuia să

aibă în vedere comparabile reprezentate de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii

raportului de expertiză efectuat în apel, iar nu la data expertizei întocmite

la fond, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

În aceste condiții, văzând și

dispozițiile art 305 C. proc civ, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit,

dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care

să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

aceiași fel în unitatea administrațiv-teritorială în care se află terenurile în

litigiu, așa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv

încheiate în perioada relevantă, cea a întocmirii expertizei, solicitând, în

acest sens, și relații de la C.N.P., Serviciul de taxe și impozite locale al

Primăriei și O.C.P.I.

Totodată, Înalta Curte apreciază

asupra caracterului fondat al motivelor de recurs referitoare la nedovedirea

condițiilor prejudiciului acordat în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanța de apei să administreze probe,

inclusiv prin intermediul noii expertize ce va fi efectuată în cauză, din care

să rezulte cu certitudine existența prejudiciului și întinderea acestuia.

Față de soluția casării cu trimitere

spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea

motivelor de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată în faza

apelului, iar în ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de

judecată acordate la instanța de fond, urmează a fi cercetate de instanța de

apel, în măsura în care au fost invocate în cadrul unui motiv de apel.

Pentru toate aceste considerente,

reținându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ.

în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

casa decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantului

C.S.M. la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 127/A din 22

octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă

Admite recursul declarat de pârâtul

Statului Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie 2014.