ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2014

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 9 iunie 200% astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul C.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și comuna Tureni, prin Primarul Comunei Tureni, să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii de declanșare a procedurilor de expropriere cu privire la imobilul în suprafață de 7.287 mp, aflat în proprietatea sa, parte dîn imobilul înscris în C.F. Tureni, cu destinația arabil în suprafață totală de 17.400 mp, constatându-se calitatea sa de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 198/2004, la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului, precum și să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la eliberarea, în favoarea sa, a despăgubirilor în cuantum de 15 euro pentru flecare metru pătrat din imobil, afectat de autostradă.

Reclamantul a arătata că este titular al dreptului de proprietate cu privire ia imobilul înscris în C.F. Tureni, cu destinația arabil, în suprafață totală de 17.400 mp în temeiul sentinței civile nr. 3390/2007 pronunțată de Judecătoria Turda, parțial, pentru suprafața de 7.287 mp afectată de trecerea autostrăzii Transilvania. Cu privire la teren, au fost emise H.G. nr. 1255/2004 și nr. 190/2009, precum și hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 februarie 2005 și nr. 5 din data de 27 martie 2009 și procesele-verbale aferente ce nu îl vizează, iar despăgubirile nu îi sunt destinate, deși a comunicat pârâtului actele din care rezultă că este proprietarul imobilului în suprafață de 7.287 mp.

Prin sentința civilă nr. 752 din 26 octombrie 2012, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și, admițând, în parte, acțiunea civilă precizată, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 7.287 mp, identificat în tarlaua 59, din comuna Tureni, județul Cluj și a obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantului suma de 194.160 lei, reprezentând contravaloarea terenului și 13.591 lei cu titlu de daune, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Guvernul României și obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R.

SA, să achite reclamantului 5.553,5 lei cheltuieli de judecată parțiale. Cât privește lipsa calității procesuale active, tribunalul a constatat că există identitate între persoana reclamantului și persoana care este titulară a dreptului în raportul juridic dedus judecății deoarece, în urma expertizei tehnice topografice efectuate în cauză, s-a stabilit că suprafața de 7287 mp înscrisă în C.F. Tureni, este afectată de expropriere, reprezentând ampriza autostrăzii Brașov-Borș, iar reclamantul este ipotetic persoană îndreptățită la despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, incidență la momentul exproprierii.

Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, apreciind că există identitate între cel obligat în raportul juridic dedus judecății și persoana pârâtuiui, deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 198/2004, Guvernul aprobă prin hotărâre pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează expropriatorului și sursa de finanțare raportat la pretenția formulată împotriva sa de obligare la declanșarea procedurii de expropriere.

A fost respinsă și excepția decăderii, întemeiată de prevederile art. 9 din Legea nr, 198/2004, tribunalul reținând că, prin Hotărârile din 2005 și respectiv din 2009 de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au expropriat suprafețele de 11.467,83 mp cu număr cadastral, din tarlaua 58, și respectiv suprafața de 244 mp pășune extravilan, situată în tarla 59, identificată prin număr cadastral, persoană aparent îndreptățită să primească despăgubirile fiind Comuna Tureni. Instanța a reținut că, potrivit expertizei tehnice topografice, reclamantul este proprietarul suprafeței de 5.800 mp din tarla 59, a suprafeței de 5.800 mp din aceeași tarla și a suprafeței de 5.800 mp din tarla 59/1, parcele înscrise în T.P.

din 2002 emis în favoarea lut A.T. ș.a., respectiv T.P. din 2005 emis în favoarea lui A.V. ș.a., și respectiv T.P. din 2002 emis în favoarea lui A.I., din aceste suprafețe, o parte, respectiv 7.043 mp, cu nr. cadastral și 244 mp, cu nr. cadastral, fiind afectate de ampriza autostrăzii Brașov-Borș, conform planului de amplasament anexă, suprafață ce se suprapune parțial peste terenurile care fac obiectul celor două hotărâri de expropriere menționate anterior. Față de situația de fapt, instanța de fond a reținut că termenul de 3 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 nu poate curge de la momentul comunicării hotărârii comisiei pentru că nu îl vizau, ci doar de la data intrării în vigoare a H.G., în speța de față fiind vorba de H.G.

nr. 1255/2004 și H.G. 190/2009, pentru aceasta din urmă nemaipunându-se problema decăderii, acțiunea introductivă fiind depusă în data de 9 iunie 2009. în ceea ce privește strict hotărârea de guvern în discuție, H.G. nr. 1255/2004, tribunalul a concluzionat în sensul că în cuprinsul anexei la respectiva hotărâre este menționat numărul cadastral 301, căruia îi corespunde, raportat la planul cadastral întocmit în temeiul legii fondului funciar, un număr de tarla și parcelă eronat, fiind bine știut faptul că planurile de situație întocmite de expropriator au avut în vedere cele întocmite în materia fondului funciar. Totodată s-a reținut că există inadvertențe și între anexa hotărârii de guvern și hotărârea de expropriere.

Legiuitorul a stabilit ca moment de începere al termenului de decădere data intrării în vigoare a hotărârii de guvern considerând că prin anexă se aduc la cunoștința persoanelor interesate toate datele de identificare ale terenurilor supuse exproprierii pentru a putea să formuleze eventuale pretenții în legătură cu acestea. Cum reclamantul nu a avut însă posibilitatea reală de a lua la cunoștință de suprafața efectiv expropriată prin raportare la actele emise în baza Legii nr. 198/2004, nu este decăzut din termenul de a emite pretenții.

În privința fondului pretențiilor, în baza art. 9 din Legea 198/2004 constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 7.287 mp, tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R să achite reclamantului suma de 194.160 lei, având în vedere prețul de circulație actual al terenului stabilit prin expertiza de evaluare efectuată în cauză de comisia de experți și răspunsul la obiecțiuni. Cu privire la daunele cauzate de expropriere, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, tribunalul a apreciat că acestea sunt justificate doar din perspectiva poluării gazoase, a formei înguste a terenului ca urmare a "decupării" unei iașii din întregul teren deținut de reclamant în urma construirii autostrăzii și a restricțiilor de folosire a terenului limitrof autostrăzii, conform H.G.

nr. 36/1996. Tribunalul apreciat că nu este justificată dauna pentru lipsa accesului la un drum public în condițiile în care, nici înainte de momentul exproprierii, terenul în integralitate nu avea acces la drumul public în mod direct, și nici cea pentru poluare sonoră în condițiile în care terenul nu avea destinația de teren pentru construit, situat în intravilan. Prin Decizia civilă nr. 127/A din data de 22 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția l civilă, a admis, în parte, apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 752 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că suma ce i se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubire aferentă suprafeței de teren expropriate este de 162.883 lei, iar nu de 194.160 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe apelantă la a-i plăti reclamantului intimat suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Instanța de apel a respins, ca nefondate, motivele de apel referitoare la modul de soluționare a excepției tardivității acțiunii reclamantului. Constatând incidența dispozițiilor art. 9 din forma inițială a Legii nr. 198/2004, instanța de apel a dezlegat în sensul că, în cauză, nu este incident termenul de 15 zile de la data la care persoanei interesate i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire, ci termenul de 3 ani, de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege, deoarece, față de reclamant nu s-a procedat, în anul 2005, ia comunicarea Hotărârii nr. 164 din 22 februarie 2005 de stabilire a despăgubirilor, în cuprinsul acestei hotărâri, nefiind el indicat ca persoană aparent îndreptățită la primirea despăgubirilor, ci comuna Tureni.

Curtea a apreciat că dispozițiilor legale trebuie interpretate în sensul că termenul de 3 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a H.G. sub condiția ca în cuprinsul acesteia să se afle identificat în mod corect și complet imobilul supus exproprierii, astfel ca orice persoană afectată de măsură să poată determina cu ușurință că imobilul ce-i aparține face, în tot sau în parte, obiectul exproprierii, cerință ce nu este îndeplinită în cauză. Analizând probele administrate în cauză, inclusiv expertiza topo, instanța a constatat că în titlurile de proprietate din 984 emis în anul 2002, din 1579 emis în anul 2005, deținute de reclamant, terenurile afectate de lucrările de execuție a lucrării sunt identificate exclusiv prin număr de tarla (solă) și număr de parcelă, respectiv tarlalele, în vreme ce prin H.G.

nr. 1255/2004 identificarea este făcută exclusiv prin număr cadastral, respectiv suprafața de 7.043 mp prin nr. cadastral iar suprafața de 244 mp. Această diferență în utilizarea elementelor de identificare, coroborată cu faptul că în cuprinsul hotărârii de guvern, proprietar aparent al terenului era menționat exclusiv comuna Tureni, era de natură a-l pune pe reclamant în imposibilitatea de a avea certitudinea ca, într-adevăr, o parte din terenul său era vizat de măsura exproprieri, motiv pentru care nu se poate considera că, împotriva reclamantului, termenul de 3 ani prevăzut la art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1255/2004.

Curtea de apei a apreciat că este nefondat și motivul de apel potrivit căruia prima instanță ar fi dat mai mult decât s-a cerut, pe motivul că pretențiile la dezdăunare ale reclamantului ar fi fost pentru prima oară formulate abia prin înscrisul ce conținea obiecțiuni la raportul de expertiză de evaluare a terenului, formulate în fața instanței de fond. Instanța de apel a reținut că, față de dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită expropriatului are o dublă componentă: prima, reprezentată de prețul de vânzare al unor imobile de același fel în aceeași unitate administrațiv-teritorială; a doua, reprezentată de daunele aduse proprietarului ca urmare a exproprierii.

Prin cererea introductivă de instanță și prin precizarea ulterioară de acțiune, reclamantul a invocat că are calitatea de persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 198/2004 la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 7.287 mp, indicând generic termenul „despăgubiri", ceea ce trimite la. concluzia că a avut în vedere ambele categorii de sume pe care legea ie recunoaște și a făcut referire la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, arătând în mod expres, că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Instanța de apel a apreciat însă că este întemeiat motivul de apel privitor la stabilirea de către prima instanță a unei valori prea ridicate a despăgubirilor, în urma noii analize efectuate de comisia de experți rezultând un cuantum al despăgubirilor de 162.883 lei, mai mic față de suma inițial stabilită de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a avut în vedere expertiza efectuată în cauză ce a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 43.722 euro (echivalentă cu 194.160 lei, la o paritate de 44.408 lei/euro) pentru suprafața expropriată de 7.287 mp, respectiv de 6 euro/mps în cadrul căreia experții au arătat că terenul este situat în extravilanul localității Tureni, raportându-se la „ofertele din piața imobiliară comparabile cu terenul de evaluat, iar contracte autentice nu au fost identificate în zonă". Față de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și față de împrejurarea că data expertizei de evaluare înaintea primei instanțe nu au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare privitoare la terenuri de același fel cu cel expropriat, instanța de apel a dispus efectuarea unor adrese către O.C.P.I.

Turda, Primăria comunei Tureni și C.N.P. Cluj în urma cărora au fost comunicate copii ale contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică încheiate în perioada 2011-2012 și până la zi cu privire la terenuri situate în extravilanul comunei Tureni de către B.C.P.I. Turda. Instanța de apel a solicitat comisiei de experți să facă o nouă analiză în vederea stabilirii valorii terenului supus exproprierii, comisia de experți stabilind valoarea terenului expropriat de la reclamant la suma de 161.801 lei pentru data de 22 mai 2012, când, în sensul legii, a fost efectuat raportul de expertiză îa instanța de fond.

Au fost menținute și dispozițiile referitoare la obligarea pârâtei la a-i plăti reclamantului suma de 13,591 lei cu titlu de daune, prima instanță stabilind în mod corect că poluarea gazoasă a suprafeței de teren rămasă neexpropriată de la reclamant este de natură a afecta culturile agricole, fiind fără relevanță că nu s-ar fi făcut dovada că reclamantul nu ar fi exploatat agricol terenul până în prezent. La data de 3 februarie 2013, reclamantul C.S.M. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei pronunțate în sensul respingerii apelului formulat de pârâta CN A.D.N.R. SA și menținerea sentinței nr. 752/2012 a Tribunalului Cluj.

Prin recursul declarat la data de 22 ianuarie 2014, întemeiat de dispozițiile art, 304 pct. 6 și 9 C., proc. civ. pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat, în principal, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul admiterii în parte a apelului declarat de pârâtă și, în consecință respingerea capetelor de cerere privind majorarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea din 22 februarie 2005 și din data de 27 martie 2009 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., în vederea administrării probei cu expertiza judiciară, pentru următoarele motive: 1. Instanța de apel a respins, în mod greșit, excepția decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de 7.043 mp, parte din terenul Tureni, expropriat în temeiul Hotărârii de stabilire de despăgubiri din 2005. Recurenta susține că, dreptul reclamantului ia a solicita constatarea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri sau majorarea despăgubirii s-a născut sub imperiul Legii nr. 198/2004 în forma inițială, nemodificată, deoarece Hotărârea de stabilire de despăgubiri din 2005 s-a născut sub imperiul acestui act normativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Pentru acest motiv, în condițiile în care H.G. nr. 1255/2004 a intrat în vigoare la data de 27 august 2004, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 9 iunie 2009, ce a fost 3 ani. Instanța de apei a apreciat greșit ca termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de ia data intrării în vigoare a H.G. sub condiția ca în cuprinsul acesteia sa fie corect și complet identificat imobilul supus exproprierii, deși nu există în cuprinsul art. 9 o atare prevedere, instanța de apel adăugând la lege. Susține recurenta că art. 9 din Legea nr. 198/2004 instituie un termen care curge independent de datele cuprinse în anexele hotărârii de guvern emise în temeiul actului normativ, legiuitorul având în vedere teza unui proprietar diligent care trebuie să întreprindă minime demersuri pentru a-și proteja dreptul său real sau pentru a putea contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, interpretarea contrară golind textul de lege de conținut.

Totodată, în cazul în care ar fi fost identificat corect proprietarul în H.G. nr. 1255/2004și în hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2005, atunci termenul pe care l-ar fi avut ia dispoziție contestatorul ar fi fost termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Mai susține recurenta că: - imobilul a fost corect identificat în anexa la H.G. nr. 1255/2004 iar nespecificarea numelui proprietarului nu îi poate fi imputată expropriatorului deoarece datele referitoare la titularii de drepturi reale sunt puse la dispoziție de Comisia locală Tureni de aplicare a Legii nr. 18/1991. - cum încă din anul 2005, atât o parte din terenul învecinat cu număr cadastral 299 Tureni și o parte din terenul reclamantului a fost ocupat de lucrările de edificare a autostrăzii, reclamantul putea ax propriis sensibus să constate că imobilul proprietate sa este afectat de o lucrare de utilitate publică.

De asemenea recurenta susține că decăderea intervine și în raport de art. 9 alin. (2) din Legea nr- 198/2004 ce prevede, un termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, in cazul în care hotărârea nu a fost comunicată sub sancțiunea decăderii, afișarea realizându-se la 6 aprilie 2004. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 129 și 274 C. proc. civ, deoarece raportui omologat de instanța de judecată a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții întemeindu-și raportul de evaluare pe oferte de vânzare nepertinente, iar nu pe tranzacții autentice relevante depuse la dosarul cauzei de către instituțiile abilitate.

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2005 s-a întemeiat pe tranzacții exprimate în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică și, cu toate acestea, deși instanța a avut la dispoziție respectivele tranzacții, precum șî raportul de evaluare din Dosarul nr. 5258/117/2009 prin care s-a stabilit că partea rămasă din imobilul Tureni are o valoare de 1,95 euro/mp, s-a dat preferință raportului de evaluare ce a stabilit o valoare de 5 euro/mp, deși experții au reținut că sunt mai relevante ofertele de vânzare de pe teritoriul localității Tureni, iar nu contractele de vânzare-cumpărare din raza comunei Tureni, iar practica Înaltei Curți de Casație și Justiție definește noțiunea de preț de vânzare ca fiind prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare.

A mai susținut recurenta că, deși instanța de apei a dispus efectuarea unui raport de expertiză în apel, au fost nesocotite dispozițiile legale referitoare la stabilirea valorii de despăgubire la momentul întocmirii lucrării, deoarece, deși raportul a fost întocmit în mai 2013, s-a ținut seama de data efectuării expertizei la fond, mai 2012. Încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, se referă la faptul că hotărârea se întemeiază pe o gravă eroare de drept decurgând din greșita apreciere a probelor administrate, în primul rând expertiza tehnică evaîuatorie. Au fost încălcate dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece deși numai recurenta a formulat apel, admis, a fost obligată plata de cheltuieli de judecată în apel, deși nu s-a aflat în culpă procesuală.

De asemenea, ar fi trebuit admisă cererea de exonerare la plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei, dată fiind raportarea ia înscrisurile relevante administrate în cauză, respectiv cele patru contracte autentice care confirma justețea cuantumului despăgubirilor stabilit prin Hotărârea nr. 164/2005. III. Recurenta a mai susținut că este nelegală soluția instanței de judecată cu privire la acordarea unei sume cu titlu de daune, deoarece instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. (304 pct, 6 C. proc. civ.). Prin cererea de chemare în judecată s~a solicitat obligarea CN A.D.N.R.

SA Ia acordarea de despăgubiri în cuantum de 15 euro/mp pentru fiecare metru pătrat de autostradă pentru imobilul în suprafață de 7.287 mp, iar cu prilejul obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit pe fondul cauzei, la data de 29 iunie 2012, la trei ani de la introducerea cererii introductive de instanță, reclamantul a solicitat daune pentru terenul rămas în proprietate sa de 10,113 mp., deși nu a fost efectuată o cerere precizatoare sau modificatoare în termen legai. Prin menținerea obligării la suma de 13.591 Iei cu titlu de daune, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut fiind încălcate și prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În subsidiar, este nelegală acordarea de despăgubiri cu titlu de daune dat fiind faptul că: - prejudiciul nu există și nu este cert deoarece nu există vreo dovadă că terenul a fost exploatata în vreun fel deși se reține în expertiză faptul că terenul având destinația de laneață nu poate fi exploatata decât în scop agricol.

Reținerea instanței în sensul că nu are relevanță dacă a fost sau nu exploatata terenul este în contradicție cu noțiunea de prejudiciu reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994. - modalitatea de caicul a prejudiciului ce l-ar suferi urmare reducerii valorii terenului urmare a poluării gazoase nu are un suport probator, experții evaluând subiectiv și pur prezumativ că daunele cu privire la poluarea gazoasă s-ar cifra la 13.591 lei. - nu se poate stabili un prejudiciu, deoarece terenul rămas își va menține destinația de teren agricol. - prejudiciul a fost reparat deoarece valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 165/2005 se compune din prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane luând în considerare dovezile prezentate.

Daunele, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu rezultă dintr-o faptă delictuală ci dintr-un act de putere și, în consecință, nu pot fi evaluate prin factor ipotetici, ci potrivit art. 1169 C. civ. La data de 30 aprilie 2014, recurenta CN A.D.N.R. SA a depus întâmpinare la recursul declarat de către recurentul-reclamant prin care a solicitat respingerea ca nefundat. La data de 30 mai 2014 recurentul-reclamant C.S.M. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând pe de o parte faptul că nu se înscrie în motivele de nelegalitate prevăzute de art 304 C. proc. civ, precum și caracterul fondat al hotărârii instanței de apel.

Investită cu soluționarea recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant C.S.M., Înalta Curte va lua act de renunțarea acestuia la judecata căii de atac, având în vedere următoarele: La termenul de judecată din data de 12 iunie 2014, recurentul-reclamant C.S.M. a învederat instanței de judecată că înțelege să renunțe la judecata recursului. Înalta Curte reține că renunțarea la judecată este un act de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursui judecății, putându-se face atât în primă instanță cât și în căile de atac. Instituția renunțării la judecată și a renunțării la drept este reglementată în Titlul III Procedura înaintea primei instanțe, cap. 10 - Judecata, Secțiunea V C. proc.

civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ., raportat Ia art. 298 C. proc. civ, dispozițiile de procedură privind judecata în apei, respectiv în primă instanță, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol Prin urmare, renunțarea la judecarea unei cereri, așa cum este reglementată prin dispozițiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ., nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C. proc. civ., astfel că acestea se aplica și în instanța de recurs. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. S.A. instanța urmează a-l admite, reținând următoarele:: Înalta Curte constată că este nefondată critica privind greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condițiile prevăzute la art. 6, se comunică petentuiui și se afișează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat, precum și la sediul expropriatorului. Conform art. 9 din aceeași lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită Ia despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a fost respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubiri.

În speță, H.G. nr. 1255/2004 a intrat în vigoare la data de 27 august 2004, iar cererea reclamantului a fost promovată, prin poștă, la data de 5 mai 2009. Însă, în raport de situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel și pe care instanța de recurs nu o mai poate reaprecia, data fiind greșita și incompleta identificare a imobilului supus exproprierii, atât prin anexa la H.G.

în discuție, nr. 1255/2004, cât și în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, precum și a proprietarului acestuia, în sensul că, în locul reclamantului, în calitate de proprietar, a fost menționată comuna Tureni, acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de conținutul actelor de expropriere, comunicarea acestora realizându-se, la cererea reclamantului, abia la data de 22 mai 2009. Câtă vreme reclamantului nu i-a fost comunicată hotărârea de expropriere, iar potrivit art 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit nici obligațiile prevăzute de art. 5 alin. (4) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, acordând despăgubirile pentru terenul în litigiu altuia decât adevăratul titular al dreptului, respectiv comunei Tureni.

În această situație, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu a curs față de reclamant, care a fost privat atât de terenul în suprafață de 7.287 mp, cât și de despăgubirile cuvenite pentru expropriere și nu ar fi putut fi sigur, față de conținutul imprecis al actelor de expropriere, că terenul său este cel vizat de respectiva măsură. Înalta Curte mai reține că este corectă interpretarea dată de instanța de apel, în sensul că legiuitorul a stabilit ca moment al începerii termenului de decădere data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern considerând că, prin anexă, se aduc la cunoștință persoanelor interesate toate datele de identificare ale terenurilor suspuse exproprierii pentru a putea să formuleze eventuale pretenții în legătură cu acestea, interpretarea nefiind una prin care se adaugă la lege ci relevă însăși rațiunea juridică a textului de lege aplicat, în contextul celorlalte texte de lege mai sus indicate.

Interpretarea contrară ar conduce la concluzia absurdă că, deșî persoana vizată nu dispune de elementele necesare pentru a fi sigură că imobilul ce îi aparține este sau nu afectat de expropriere, termenul de prescripție curge împotriva sa, profitând astfel expropriatorului cuplabil de erorile cuprinse în actele de expropriere. În măsura în care, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor din data de 22 februarie 2005 s-a expropriat suprafața de 11.467, 83 mp, persoana aparent îndreptățită să primească despăgubirile apare ca fiind comuna Tureni prin primar, care, de altfel a și acceptat cuantumul respectivelor despăgubiri, nici termenul prevăzut de dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 nu curge, nefiind identificați, prin respectiva hotărâre, nici reclamantul în calitate de persoană îndreptățită și nici terenul expropriat, conform titlurilor deținute de acesta.

Nu este fondată nici critica, întemeiată de dispozițiile art. 304 pct. 6 C proc. civ., în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, acordând și prejudiciul cauzat proprietarului, deși acesta nu ar fi fost solicitat, nici prin cererea introductivă de instanță, nici prin modificarea acesteia, realizată potrivit dispozițiilor legale. Înalta Curte reține că, potrivit celor arătate de instanța de apel, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat calitatea de persoană îndreptățită la primirea despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 arătând expres, în motivare, faptul că despăgubirile cuprind atât valoarea reală a imobilului, cât și prejudiciul nerealizat.

Înalta Curte constată însă că este fondată critica privind încălcarea prevederilor art 26 din Legea nr. 33/1994. Înalta Curte reține că în materia specială a expropierii, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să se conformeze normei imperative ce decurge din dispozițiile art. 26 alin, (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora « la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vindea, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportidui de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea.

În cauză, se reține că, față de critica formulată de apelanta-pârâtă, în sensul că la efectuarea expertizei tehnice au fost avute în vedere oferte de vânzare de terenuri, iar nu contracte autentice de vânzare-cumpărare, instanța de apel a dispus, prin încheiere din data de 19 februarie 2013, efectuarea de adrese către oficiu! de C.P.I. Turda, primăria Tureni și C.N.P. Cluj, în vederea comunicării de copii ale unor contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, încheiate eu privire la terenuri situate în extravilanul comunei Tureni, în anii 2011, 2012 până la zi.

Ulterior, prin încheiere din data de 19 martie 2013, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertoză de către aceeași comisie de experți ce a întocmit raportul de expertiză la fond, în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat, ținând seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse în concordanță cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma reanalizei efectuate, experții stabilind un cuantum al despăgubirilor de 162.883 lei, în loc de 194.160 lei, calculate la data de 22 mai 2012, data întocmirii primului raport de expertiză, cuantum omologat de instanța de judecată. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora «Instanța va putea încuviința refacererea sau completarea probelor administrate la prima instanță (...) dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei». Apreciind, prin încheierea din date de 19 martie 2013, asupra faptului că prin expertiza efectuată la fond, comisia de experți desemnată a efectuat un raport de expertiză cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză cu atât mai mult cu cât instanța de apel însăși motivează că raportul de expertiză întocmit la fond nu a ținut seama de prețurile menționate în contracte de vânzare-cumpârare, ci de oferte de vânzare, iar experții au apreciat ca nu exista tranzacții concrete care să poată fi folosite drept comparabile.

Totodată, noua expertiză trebuia să aibă în vedere comparabile reprezentate de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză efectuat în apel, iar nu la data expertizei întocmite la fond, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În aceste condiții, văzând și dispozițiile art 305 C. proc civ, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea administrațiv-teritorială în care se află terenurile în litigiu, așa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate în perioada relevantă, cea a întocmirii expertizei, solicitând, în acest sens, și relații de la C.N.P., Serviciul de taxe și impozite locale al Primăriei și O.C.P.I.

Totodată, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al motivelor de recurs referitoare la nedovedirea condițiilor prejudiciului acordat în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanța de apei să administreze probe, inclusiv prin intermediul noii expertize ce va fi efectuată în cauză, din care să rezulte cu certitudine existența prejudiciului și întinderea acestuia. Față de soluția casării cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea motivelor de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată în faza apelului, iar în ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond, urmează a fi cercetate de instanța de apel, în măsura în care au fost invocate în cadrul unui motiv de apel.

Pentru toate aceste considerente, reținându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ. în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea reclamantului C.S.M. la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 127/A din 22 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă Admite recursul declarat de pârâtul Statului Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2014.