ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în dosarul nr. 12991.1/325/2006 al Tribunalului Timiș, reclamanta L.E.(E.K.) a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2818 din 17 octombrie 2002 emis în baza H.G. nr. 834/1991, prin care s-a atestat dreptul de proprietate al pârâtei SC A.T.T. SA Timișoara asupra imobilului identificat cu nr. top. 23368 și nr. top. 23369 din C.F. nr. 12894 Timișoara. In motivarea excepției, reclamanta a arătat că imobilul asupra căruia s-a atestat dreptul de proprietate al pârâtei SC A.T.T. SA a fost înscris inițial în C.F.

nr. 12894 Timișoara, constând din două parcele de teren, după cum urmează: nr. top. 23368 - grădină de 4333 mp - și nr. top. 23369 - casă și curte în Cocaie în suprafață de 595 mp. Descrierea celor două parcele Ia foaia A, a cărții funciare s-a rectificat în anul 2002 în sensul că s-a înscris o singură parcelă, constând din teren industrial de 4.928 mp. Potrivit pozițiilor B1-3 ale C.F. nr. 12S94 Timișoara, imobilul în discuție a fost deținut în proprietate în cote egale de câte 1/3 parte de numitele D.E. născută S., S.I. (I.) născută G. și B.B. născută S (una și aceeași cu B.B.R.), reclamanta fiind succesoarea sus-numitelor proprietare dinainte de naționalizare. În 1963 întregul imobil a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951 (poziția B4 a cărții funciare).

La data preluării, imobilul consta din casă, curte și grădină. Rectificarea de la pozițiile A1 și A2 ale cărții funciare, s-a făcut în anul 2002, conform mențiunii de la poziția B7, iar imobilul a fost evidențiat ca teren industrial de 4.928 mp, fiind radiată casa. Prin aceeași operațiune de carte funciară (poziția B7) s-a înscris în favoarea SC A.T.T. SA dreptul de proprietate asupra întregului imobil, cu titlul de atestare în baza HG. nr. 834/1991. Ulterior pârâta SC A.T.T. SA a vândut imobilul pârâtei A.H.T. SA, imobil intabulat la poziția B8 a cărții funciare. In baza încheierii nr. 30404 din 17 noiembrie 2003, cartea funciară nr. 12894 Timișoara a fost sistată, iar terenul identificat ce nr. top 23368 și nr. top 23369 s-a transcris în C.F.

nr. 132511 Timișoara. Conform mențiunii de la poziția B26 a acestei cărți funciare, parcelele în discuție s-au unificat cu alte parcele formând o suprafață de 48.555 mp, care s-a evidențiat sub numărul topografic nou 31250. Proprietară a întregii parcele nou create, de 48.555 mp este tot pârâta A.H.T. SA cu titlu de cumpărare de la SC A.T.T. SA. Reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea în constatarea nevalabilității titlului statului și a nulității transferurilor succesive de proprietate, din dosarul nr. 12991.113251/2006 al Tribunalului Timiș, în condițiile în care Decretul nr. 111/1951 în temeiul căruia s-a preluat imobilul de către stat, a fost greșit aplicat. Prevederile acestui act normativ privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare nu erau incidente acestui imobil.

Autoarele sale, proprietare tabulare la data preluării, nu au abandonat casa și terenul care le revenea în proprietate. Așadar, nu se poate reține că imobilul ar fi rămas fără stăpân sau că imobilul s-ar fi aflat în una din situațiile descrise în art. 1 lit. a)-g) din Decretul nr. 111/1951, mai ales că, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor emis în favoarea sa în urma numitei B.B.(B.R.), aceasta a avut la data decesului ei din 1994, domiciliul în Timișoara. Reclamanta a arătat că, dispozițiile Decretului nr. 111/1951 s-au aplicat în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al autoarelor sale, drept consfințit și apărat de art. 481 C. civ., fiind întrunite cerințele art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că imobilul nu se regăsește printre cele la care face referire alin. (1) al textului, pentru că nu a intrat în proprietatea stalului în temeiul unui titlul valabil și cu respectarea Constituției de la acea vreme.

Drept consecință, conform art. 6 alin. (2) și (3) din aceeași lege, a apreciat că este îndreptățită să îl revendice pe calea dreptului comun, pentru că, datorită nevalabilității titlului statului, se consideră că el nu a părăsit niciodată patrimoniul autoarelor sale, revenindu-i în prezent cu titlul de succesiune. Cât privește dreptul de proprietate ai pârâtei SC A.T.T. SA devenită proprietară prin atestarea acestui drept în temeiul H.G. nr. 834/1991 a arătat că dobândirea proprietății de la stat în asemenea condiții nu se putea realiza în mod valabil, câtă vreme statul nu a deținut niciodată un titlu valabil asupra terenului nefiind așadar proprietar al acestuia la data atestării dreptului de proprietate.

Nevalabilitatea titlului statului atrage nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, mai ales că ulterior anului 1989 era de notorietate faptul că odată cu abolirea regimului totalitar, foștii proprietari sau moștenitorii lor, vor revendica imobilele preluate abuziv. Pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara, Primarul municipiului Timișoara și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă ținând cont că actul administrativ, a cărei excepție de nelegalitate se solicită a fi constatată, este un act cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Totodată Municipiul Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara au invocat prin întâmpinarea formulată și excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 315 din 16 iunie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiului Timișoara - Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarului Municipiului Timișoara. A admis excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara, Primarul municipiului Timișoara și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A respins excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2818 din 17 octombrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A obligat reclamanta L.E. (E.K., născută B.) la plata către pârâta A.G.T. SA la plata sumei de 1.190 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarului Municipiului Timișoara, invocată de acești pârâți, este nefondată, întrucât, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în cauză calitate procesuală are nu numai emitentul actului a cărui nelegalitate se solicită, ci și părțile din procesul de fond.

În procesul de fond având ca obiect nevalabilitatea titlului de preluare de către statul român a imobilului din litigiu, pârâții sunt reprezentanții statului român, astfel că aceștia au calitate procesuală în litigiul de față, având ca obiect excepția de nelegalitate a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, deoarece efectele unei astfel de excepții se răsfrâng exclusiv interpartes litigantes . Relativ la excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, excepție invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, prima instanță a constatat următoarele: Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar conform art. 5 alin. (2) din aceiași lege, ce reglementează „actele nesupuse controlului și limitele controlului", „nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile prevăzute de textul legal aflat în discuție,

printre care și existența unei alte proceduri judiciare prin care se poate cere modificarea sau desființarea actului administrativ, însă partea interesată nu a apelat la aceasta, reprezintă un fine de neprimire pentru o astfel de excepție.

Conform art. 5 alin. (1) din H.G nr. 834 din 14 decembrie 1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat ,,(1) Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară". Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2818 din 17 octombrie 2002 emis de Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București este unul administrativ, emis de o autoritate publica centrala, după semnificația termenilor definiți de art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 și, deci, cauza prezintă natura contenciosului administrativ, ceea ce înseamnă că putea fi atacat de către partea interesată, în speță reclamanta, în condițiile prevederilor art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Instanța a mai constatat că actul administrativ suspus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Într-adevăr, este de menționat că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5 art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării. Insă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie apreciat faptul că judecătorului național ii revine roiul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

In acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor Convenției, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2. M.Of.

nr. 830 din 05 decembrie 2007). Așadar prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, instanța prima instanță a apreciat că se impune înlăturarea aplicării în speță a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, modificată, care permite cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., reclamanta E.(E.K.) L.(născută B.) a fost obligată la plata către pârâta SC A.T.T. SA Timișoara a sumei de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform facturii fiscale nr. 535 din 25 februarie 2010, aflată la din dosar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L.C.(E.) criticând-o ca nelegală și netemeinică. Reclamanta a susținut în esență că excepția de nelegalitate invocată este admisibilă în condițiile art. 4 alin. (1) teza I, din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, potrivit căruia legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Considerentele vizând o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale este nefondată, a mai susținut recurenta-reclamantă. Prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu contravin dispozițiilor art. 6 din Convenție ci dimpotrivă asigură accesul la justiție în situații în care printr-un act administrativ individual s-a încălcat principiul legalității în materia actelor administrative. În speță, imobilul asupra căruia s-a atestat dreptul de proprietate al atei SC A.T.T. SA a fost deținut în proprietate în cote egale de câte 1/3 parte de antecesoarele sale D.E. născută S., S.I. (I.) născută G. și B.B. născută S. (una și aceeași cu B.B.R.).

în anul 1963 întregul imobil a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951. în anul 2002, imobilul a fost evidențiat ca teren industrial de 4.928 mp, fiind radiată casa și prin aceeași operațiune de carte funciară s-a înscris în favoarea SC A.T.T. SA dreptul de proprietate asupra întregului imobil, cu titlul de atestare în baza H.G. nr. 834/1991. Ulterior pârâta SC A.T.T. SA a vândut imobilul pârâtei S.C. A.H.T. SA., iar terenul identificat cu nr. top. 23368 și nr. top. 23369 s-a transcris în C.F. nr. 132511 Timișoara, apoi parcelele în discuție s-au unificat cu alte parcele având o suprafață de 48.555 mp care s-a evidențiat sub numărul topografic nou 31250. Proprietară a întregii parcele nou create, de 48.555 mp, este acum pârâta S.C.

A.H.T. SA. cu titlul de cumpărare de la SC A.T.T. SA. Recurenta a promovat acțiunea în constatarea nevalabilității titlului statului și a nulității transferurilor succesive de proprietate, în dosarul nr. 12991.1/325/2006 al Tribunalului Timiș, în condițiile în care Decretul nr. 111/1951, în temeiul căruia s- a preluat imobilul de către stat, a fost greșit aplicat, neputându-se reține că imobilul ar fi rămas fără stăpân sau că s-ar fi aflat în una din situațiile descrise în art. 1 lit. a) - g) din Decretul nr. 111/1951. în aceste condiții, dobândirea proprietății asupra terenului de către pârâta SC A.T.T. SA, prin atestarea acestui drept în temeiul H.G. nr. 834/1991, nu se putea realiza în mod valabil, câtă vreme statul nu a deținut niciodată un titlu valabil asupra terenului, nefiind așadar proprietar la data atestării dreptului de proprietate.

Aceste argumente privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat ar fi trebuit să fie analizate de către instanța de fond, care a respins în mod greșit ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, încălcând prin soluția pronunțată dispozițiile exprese ale art. 4 alin. (1) teza I și alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul dar cu următoarele considerente: Obiectul excepției de nelegalitate soluționată de instanța de fond îl constituie un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 prevăd că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând pe cale de excepție. Însă judecătorul, în soluționarea unei cauze și în interpretarea prevederilor legale, are rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu privire la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaționale la care România este parte, în cazul în care apreciază că normele de drept interne contravin acestora și de a verifica compatibilitatea și concordanța normelor de drept intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște faptul că judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Convenției, preeminența lor față de orice altă prevedere contrară din legislația națională fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (Cauza Vermeiere contra Belgiei, Cauza Dumitru Popescu contra României). Și în privința normelor dreptului comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a statuat că instanța națională este competentă să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act administrativ care i s-ar opune.

Acestea dovedesc că judecătorul poate înlătura dispozițiile dintr-un act normativ, cum sunt cele din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii pentru că acestea încalcă principii fundamentale convenționale și comunitare. Pentru că este prevăzută posibilitatea cenzurării oricând a legalității unui act administrativ cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului dar și principiul securității raporturilor juridice.

Chiar dacă Curtea europeană s-a pronunțat în sensul că nu trebuie instituită posibilitatea de a anula tară limită în timp o hotărâre judecătorească pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, și în cazul excepției de nelegalitate pot fi reținute aceste susțineri pentru că există similitudinea de efecte juridice între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de o autoritate și necenzurat potrivit prevederilor legale ulterioare Legii nr. 554/2004.

Tot prin similitudine trebuie aplicată și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg care a stabilit, în privința posibilității de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acțiunii,trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate a acestui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/2006 și C- 385/2006). În aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituție, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, excepția de nelegalitate invocată va fi respinsă.

In consecință, pentru toate aceste motive,în baza art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.E. împotriva sentinței civile nr. 315 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.