ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la

data de 23 octombrie 2007,

astfel

cum a fost precizată, reclamanta P.L.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul

Român, prin Consiliul Local Timișoara, S.A., S.R.F., S.M., G.V., G.F., B.I.A., B.F.,

M.I., M.M., S.S.I., ș.a., cerând să se dispună rectificarea mențiunilor din C.F.

8400 Timișoara, nr. cadastral 17182 și C.F. nr. 24809 Timișoara, nr. cadastral

17183, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea

situației anterioare de carte funciară, prin înscrierea dreptului de

proprietate în favoarea autorului său P.V., invocând incidența art. 480-481 C.

civ.

În motivarea cererii reclamanta

a susținut că prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria

Timișoara a statuat cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire

la imobilele înscrise în cărțile funciare menționate, motiv pentru care se

impune reînscrierea dreptului de proprietate în aceste cărți funciare în

favoarea autorului său P.V., cu mențiunea că în același proces s-a dispus și cu

privire la radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătorilor

construcțiilor (apartamentelor) în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995.

Prin

sentința civilă nr. 5441 din 22 aprilie 2008, Judecătoria Timișoara,

în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ. și valoarea obiectului pricinii, 7.800.000 lei vechi, și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin

sentința civilă nr. 3804/PI din 3 decembrie 2008, Tribunalul Timiș,

secția civilă,

a admis cererea, astfel cum a fost precizată, și a

dispus rectificarea mențiunilor înscrise în C.F. 8400 Timișoara, sub nr.

cadastral 17182, în C.F. nr. 24809 Timișoara, sub nr. cadastral 17183 și în C.F.

118822 Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român

și restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin înscrierea

dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantei P.V.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă excepția autorității de lucru

judecată.

În motivarea sentinței instanța

a reținut că nu poate primi excepția autorității de lucru judecat, întrucât

prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timișoara a dispus

cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele preluate

din patrimoniul autorului reclamantei, însă nu a dispus și cu privire la

rectificarea cărții funciare, justificat de faptul că o astfel de măsură

nu poate fi încuviințată atâta timp cât nu au fost anulate contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriașii apartamentelor din clădire.

Instanța a constatat că

sentința menționată a fost însă modificată prin decizia civilă nr. 131/2006 a

Tribunalului Timiș, prin care s-a reținut că titlul statului nu este valabil

pentru imobilele înscrise în cărțile funciare pe numele autorului reclamantei

și că nu este dată excepția puterii de lucru judecat în raport de mențiunile

deciziei nr. 186 din 27 ianuarie 1999, dar că se impune rectificarea

mențiunilor din cărțile funciare privitoare la apartamentele nr. 9, 15 și 16

din imobil, justificat de faptul că acestea se află și în prezent în

patrimoniul statului, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate pentru

aceste apartamente în favoarea autorului reclamantei.

Prin urmare, prima instanță a

apreciat că în prezenta cauză, referitor la petitul privind rectificarea

mențiunilor înscrise în cărțile funciare cu privire la terenuri, nu este dată

excepția autorității de lucru judecat în raport de mențiunile deciziei civile

nr. 131/2006 a Tribunalului Timiș, întrucât pentru a se reține această excepție

era necesar, pe lângă tripla identitate de părți, obiect și cauză, ca să existe

și o soluție pronunțată de instanță cu privire la acest petit, ceea ce nu este

cazul în speță.

Prin

decizia civilă nr. 100 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă,

a admis apelurile declarate de pârâții Consiliul

Local Timișoara, în reprezentarea Statului Român, S.R.F. și S.M., precum și

cererea de aderare la apel formulată de pârâtul C.O. și a schimbat, în parte

sentința, în sensul că a admis, în parte, cererea reclamantei și a dispus

rectificarea C.F. 8400 Timișoara, nr. top 17182, a C.F. 24809 Timișoara, nr.

top 17183/IX și a C.F. 118822 Timișoara, nr. top 17182/11 și top 17182/III,

prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român doar pentru terenul

aferent apartamentelor nr. 9, 15 și 16 din imobil și, respectiv, restabilirea

situației anterioare prin înscrierea dreptului în favoarea antecesorului

reclamantei, P.V., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei instanța

a reținut că reclamanta a dedus judecății o acțiune în rectificare de carte

funciară întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Referitor la dreptul de

proprietate înscris în cărțile funciare în litigiu, instanța a constatat că

într-adevăr, prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria

Timișoara a statuat cu privire la

nevalabilitatea titlului

statului asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare menționate, în

componența avută la data de 20 august 1956.

Instanța reține însă că prin

aceeași sentință s-a constatat și valabilitatea contractelor de vânzare

cumpărare încheiate de stat pentru parte din apartamentele situate în imobil,

consolidându-se astfel titlurile cumpărătorilor acestor apartamente.

Instanța a constatat, totodată,

că sentința menționată a fost modificată în apel, în sensul că instanța de apel

a dispus rectificarea mențiunilor din cărțile funciare cu privire la

apartamentele nr. 9, 15 și 16, rămase în proprietatea statului, omițând însă să

dispună rectificarea mențiunilor din aceleași cărți funciare și cu privire la

terenul aferent acestor apartamente, caz în care, sub acest aspect, al

terenurilor aferente apartamentelor mai sus arătate, prezenta cerere formulată

de reclamantă, de radiere a dreptului de proprietate a statutului, este

întemeiată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta P.L.S., solicitând modificarea deciziei recurate în

sensul respingerii apelurilor și a cererii de aderare la apel, fără a indica motivul

de recurs pe care își fundamentează pretențiile, precum și pârâtul Municipiul

Timișoara, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului

reclamanta

prezintă cuprinsul

hotărârilor judecătorești - sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001 a

Judecătoriei Timișoara, nr. 131 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Timiș și

deciziei nr. 2153/R72006 a Curții de Apel Timișoara - și principalele momente

ale judecății desfășurată în fața instanțelor de fond, cu evidențierea

momentelor în care s-a pus în discuție și analizat excepția autorității de

lucru judecat, inclusiv a argumentelor pentru care prima instanță nu a primit

excepția, precum și a considerentelor deciziei instanței de apel potrivit cu

care proprietarii apartamentelor cumpărate în procedura prevăzută de Legea nr.

112/1995 au doar un drept de folosință și nu un drept de proprietate cu privire

la apartamentele cumpărate.

În

motivarea recursului pârâtul Municipiul Timișoara

susține că

instanțele de fond au respins greșit excepția

autorității de lucru judecat, susținând că există identitate de părți, cauză și

obiect între prezenta pricină și cea a cărei judecată a fost finalizată prin

sentința civilă nr. 376 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Timișoara, rămasa

definitivă și irevocabilă prin deciziile nr. 2153/R72006, nr. 2843/A/2001, nr.

4167/2003, hotărâri în baza cărora s-a restabilit situația în cărțile funciare

nr. 118822, nr. 8400, nr. 28553 și nr. 28408

Timișoara,

referitor la topurile nr. 17183/IX, 17182/11 și 17182/III în favoarea autorului

reclamantei, P.V., cu mențiunea că încheierile de carte funciară emise în

aplicarea deciziilor menționate nu au fost atacate cu apel.

Analizând

recursurile, Înalta Curte constată ca nu pot fi primite pentru

următoarele considerente:

Recursul este o cale

extraordinară de atac care trebuie să se fundamenteze pe hotărârea recurată,

soarta sa depinzând în mod determinant de modul cum sunt formulate motivele de

recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost

dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligația părții de a arăta

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este

prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

In consecință, în măsura în

care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi

încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de

nulitate.

Prin

cererea de recurs formulată reclamanta

s-a rezumat să prezinte

cuprinsul mai multor hotărâri judecătorești

pronunțate în procesele inițiate în scopul recuperării proprietăților autorului

său, P.V., naționalizate de stat prin Decretul nr. 92/1958, precum și a

principalelor momente ale judecății în fața instanțelor de fond, fără însă a

dezvolta vreo critică concretă, de nelegalitate, cu privire la soluția recurată

sau la adresa considerentelor de drept reținute de instanța de apel în argumentarea

acesteia.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

legale mai sus arătate, Înalta Curte, reținând și că în cauză nu sunt date

motive de ordine publică, urmează a constata nulitatea recursului dedus

judecății de reclamantă.

Referitor

la recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara

se

constată că, prin cererea formulată, acesta dezvoltă

doar o singură critică, referitoare la soluția dispusă de instanțele de fond cu

privire la excepția autorității de lucru judecat, critică care se încadrează în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând această critică, Înalta

Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Verificând cuprinsul

hotărârilor judecătorești în raport de care se invocă excepția mai sus arătată,

se observă că prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria

Timișoara a admis, în parte, cererea reclamantei și a constatat că imobilele

evidențiate în C.F. nr. 8400 Timișoara, sub nr. top 17182 și în C.F. nr. 28409

Timișoara, sub nr. top 17183, în componența existentă la data de 20 august

1956, au

fost naționalizate de stat cu nerespectarea

dispozițiilor Decretului nr. 92/1950.

Prin aceeași sentință,

judecătoria a respins cererea reclamantei de anulare a contractelor de vânzare

cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 10, 2, 14, 14 (boxa),

15/A și nr. 17 și, pe cale de consecință, și cererea de rectificare a

mențiunilor cărților funciare în care acestea sunt evidențiate, precum și

cererea reclamantei de dezbatere a succesiunii după defunctul P.V.

Prin decizia civilă 2843/A din 3

decembrie 2001, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de părți împotriva sentinței menționate, hotărâre care însă a fost casată prin

decizia nr. 4167 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, Tribunalul

Timiș, prin decizia nr. 131/A din 14 februarie 2006, a admis apelul reclamantei

și a schimbat, în parte sentința, în sensul că a dispus rectificarea mențiunile

din C.F. nr. 8400 Timișoara, nr. top 17182 și din C.F. nr. 28409 Timișoara, nr.

top 17183, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu

privire la apartamentele nr. 9, 15 și 16 din imobil, dispunând restabilirea

situației anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra

acestor apartamente în favoarea lui P.V., menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Prin aceeași decizie,

tribunalul a respins apelurile declarate de pârâți.

Soluția de admitere a apelului

reclamantei a fost justificată de împrejurarea că apartamentele nr. 9, 15 și 16

din clădirea în litigiu au rămas în proprietatea statului, caz în care, urmare

a constatării nevalabilității titlului statului, se impune reînscrierea

dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei, spre deosebire de

restul apartamentelor, care nu se mai găsesc în proprietatea statului, întrucât

au fost înstrăinate în mod valabil către chiriași în procedura prevăzută de

Legea nr. 112/1995 (care au dobândit un drept de proprietate atât cu privire la

apartamente cât și cu privire la cota - parte indiviză din terenul aferent), și

pentru care nu mai poate fi reînscris dreptul de proprietate în favoarea

autorului reclamantei.

Decizia menționată a rămas

irevocabilă, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 2153 din 8 noiembrie

2006 prin care Curtea de Apel Timișoara a constatat nulitate recursului

declarat de reclamantă și a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local

al municipiului Timișoara, ca nefondat.

Or, în raport de cuprinsul

hotărârilor judecătorești mai sus arătate, în mod just instanțele de fond au

constatat că nu poate opera autoritatea de lucru judecat cu privire la capătul

de cerere prin care reclamanta a solicitat rectificarea mențiunilor de carte funciare

relative la terenul aferent apartamentelor nr. 9, 15 și 16 din clădire,

justificat de faptul că, prin decizia nr. 131/ 2006, Tribunalul Timiș nu a

pronunțat o soluție cu privire la acesta.

Concluzia se impune în raport

de mențiunile dispozitivului deciziei și de cuprinsul considerentelor care le

explicitează, potrivit cu care instanța a apreciat cu privire la temeinicia

pretenției reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate al autorului

său numai cu privire la apartamentele din clădire deținute de stat la momentul

judecății și, respectiv, cu privire la netemeinicia cererii de restituire a

apartamentelor înstrăinate în favoarea pârâților, cumpărători de bună credință,

cu privire la acest din urmă aspect, tribunalul menținând dispozițiile sentinței

primei instanțe.

In atare situație, dispunând

rectificarea mențiunilor de carte funciară referitoare la cele trei apartamente

{înțelegând prin aceasta o

locuință situată

într-o clădire mai mare, compusă din mai multe locuințe -

apartamente) deținute

de stat și, pe cale de consecință, reînscrierea dreptului de proprietate asupra

lor în favoarea autorului reclamantei, în mod evident tribunalul a omis să se

pronunțe cu privire petitul prin care se solicita a se dispune aceeași soluție

și cu privire la cotele părți din terenul pe care este edificată clădirea și

care sunt aferente acestor apartamente.

In lipsa unei soluții prin care

să se fi dispus prin hotărârea judecătorească în raport de care se invocă

excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitul mai sus arătat, în

mod just instanțele de fond au statuat că în prezenta cauză nu este incidență

excepția invocată de pârât și, pe cale de consecință, au statuat în sensul

respingerii acesteia.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, urmează a respinge recursul dedus

judecății de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de reclamanta P.L.S. împotriva deciziei nr. 100 din 5 mai 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva

aceleiași decizii.

Obligă recurenții la 4420,60

lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte S.M. și S.R.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2010.