ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2010

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 23 octombrie 2007, astfel cum a fost precizată, reclamanta P.L.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Consiliul Local Timișoara, S.A., S.R.F., S.M., G.V., G.F., B.I.A., B.F., M.I., M.M., S.S.I., ș.a., cerând să se dispună rectificarea mențiunilor din C.F. 8400 Timișoara, nr. cadastral 17182 și C.F. nr. 24809 Timișoara, nr. cadastral 17183, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea autorului său P.V., invocând incidența art. 480-481 C. civ.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timișoara a statuat cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele înscrise în cărțile funciare menționate, motiv pentru care se impune reînscrierea dreptului de proprietate în aceste cărți funciare în favoarea autorului său P.V., cu mențiunea că în același proces s-a dispus și cu privire la radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătorilor construcțiilor (apartamentelor) în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 5441 din 22 aprilie 2008, Judecătoria Timișoara, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. și valoarea obiectului pricinii, 7.800.000 lei vechi, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 3804/PI din 3 decembrie 2008, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, și a dispus rectificarea mențiunilor înscrise în C.F. 8400 Timișoara, sub nr. cadastral 17182, în C.F. nr. 24809 Timișoara, sub nr. cadastral 17183 și în C.F. 118822 Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantei P.V. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția autorității de lucru judecată.

În motivarea sentinței instanța a reținut că nu poate primi excepția autorității de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timișoara a dispus cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele preluate din patrimoniul autorului reclamantei, însă nu a dispus și cu privire la rectificarea cărții funciare, justificat de faptul că o astfel de măsură nu poate fi încuviințată atâta timp cât nu au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriașii apartamentelor din clădire.

Instanța a constatat că sentința menționată a fost însă modificată prin decizia civilă nr. 131/2006 a Tribunalului Timiș, prin care s-a reținut că titlul statului nu este valabil pentru imobilele înscrise în cărțile funciare pe numele autorului reclamantei și că nu este dată excepția puterii de lucru judecat în raport de mențiunile deciziei nr. 186 din 27 ianuarie 1999, dar că se impune rectificarea mențiunilor din cărțile funciare privitoare la apartamentele nr. 9, 15 și 16 din imobil, justificat de faptul că acestea se află și în prezent în patrimoniul statului, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate pentru aceste apartamente în favoarea autorului reclamantei.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că în prezenta cauză, referitor la petitul privind rectificarea mențiunilor înscrise în cărțile funciare cu privire la terenuri, nu este dată excepția autorității de lucru judecat în raport de mențiunile deciziei civile nr. 131/2006 a Tribunalului Timiș, întrucât pentru a se reține această excepție era necesar, pe lângă tripla identitate de părți, obiect și cauză, ca să existe și o soluție pronunțată de instanță cu privire la acest petit, ceea ce nu este cazul în speță. Prin decizia civilă nr. 100 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Timișoara, în reprezentarea Statului Român, S.R.F.

și S.M., precum și cererea de aderare la apel formulată de pârâtul C.O. și a schimbat, în parte sentința, în sensul că a admis, în parte, cererea reclamantei și a dispus rectificarea C.F. 8400 Timișoara, nr. top 17182, a C.F. 24809 Timișoara, nr. top 17183/IX și a C.F. 118822 Timișoara, nr. top 17182/11 și top 17182/III, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român doar pentru terenul aferent apartamentelor nr. 9, 15 și 16 din imobil și, respectiv, restabilirea situației anterioare prin înscrierea dreptului în favoarea antecesorului reclamantei, P.V., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea deciziei instanța a reținut că reclamanta a dedus judecății o acțiune în rectificare de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Referitor la dreptul de proprietate înscris în cărțile funciare în litigiu, instanța a constatat că într-adevăr, prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timișoara a statuat cu privire la nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare menționate, în componența avută la data de 20 august 1956. Instanța reține însă că prin aceeași sentință s-a constatat și valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de stat pentru parte din apartamentele situate în imobil, consolidându-se astfel titlurile cumpărătorilor acestor apartamente.

Instanța a constatat, totodată, că sentința menționată a fost modificată în apel, în sensul că instanța de apel a dispus rectificarea mențiunilor din cărțile funciare cu privire la apartamentele nr. 9, 15 și 16, rămase în proprietatea statului, omițând însă să dispună rectificarea mențiunilor din aceleași cărți funciare și cu privire la terenul aferent acestor apartamente, caz în care, sub acest aspect, al terenurilor aferente apartamentelor mai sus arătate, prezenta cerere formulată de reclamantă, de radiere a dreptului de proprietate a statutului, este întemeiată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta P.L.S., solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor și a cererii de aderare la apel, fără a indica motivul de recurs pe care își fundamentează pretențiile, precum și pârâtul Municipiul Timișoara, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului reclamanta prezintă cuprinsul hotărârilor judecătorești - sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Timișoara, nr. 131 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Timiș și deciziei nr. 2153/R72006 a Curții de Apel Timișoara - și principalele momente ale judecății desfășurată în fața instanțelor de fond, cu evidențierea momentelor în care s-a pus în discuție și analizat excepția autorității de lucru judecat, inclusiv a argumentelor pentru care prima instanță nu a primit excepția, precum și a considerentelor deciziei instanței de apel potrivit cu care proprietarii apartamentelor cumpărate în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 au doar un drept de folosință și nu un drept de proprietate cu privire la apartamentele cumpărate.

În motivarea recursului pârâtul Municipiul Timișoara susține că instanțele de fond au respins greșit excepția autorității de lucru judecat, susținând că există identitate de părți, cauză și obiect între prezenta pricină și cea a cărei judecată a fost finalizată prin sentința civilă nr. 376 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Timișoara, rămasa definitivă și irevocabilă prin deciziile nr. 2153/R72006, nr. 2843/A/2001, nr. 4167/2003, hotărâri în baza cărora s-a restabilit situația în cărțile funciare nr. 118822, nr. 8400, nr. 28553 și nr. 28408 Timișoara, referitor la topurile nr. 17183/IX, 17182/11 și 17182/III în favoarea autorului reclamantei, P.V., cu mențiunea că încheierile de carte funciară emise în aplicarea deciziilor menționate nu au fost atacate cu apel.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată ca nu pot fi primite pentru următoarele considerente: Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se fundamenteze pe hotărârea recurată, soarta sa depinzând în mod determinant de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. In consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.

Prin cererea de recurs formulată reclamanta s-a rezumat să prezinte cuprinsul mai multor hotărâri judecătorești pronunțate în procesele inițiate în scopul recuperării proprietăților autorului său, P.V., naționalizate de stat prin Decretul nr. 92/1958, precum și a principalelor momente ale judecății în fața instanțelor de fond, fără însă a dezvolta vreo critică concretă, de nelegalitate, cu privire la soluția recurată sau la adresa considerentelor de drept reținute de instanța de apel în argumentarea acesteia. Așa fiind, în raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, reținând și că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, urmează a constata nulitatea recursului dedus judecății de reclamantă.

Referitor la recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara se constată că, prin cererea formulată, acesta dezvoltă doar o singură critică, referitoare la soluția dispusă de instanțele de fond cu privire la excepția autorității de lucru judecat, critică care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând această critică, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente: Verificând cuprinsul hotărârilor judecătorești în raport de care se invocă excepția mai sus arătată, se observă că prin sentința civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timișoara a admis, în parte, cererea reclamantei și a constatat că imobilele evidențiate în C.F.

nr. 8400 Timișoara, sub nr. top 17182 și în C.F. nr. 28409 Timișoara, sub nr. top 17183, în componența existentă la data de 20 august 1956, au fost naționalizate de stat cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. Prin aceeași sentință, judecătoria a respins cererea reclamantei de anulare a contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 10, 2, 14, 14 (boxa), 15/A și nr. 17 și, pe cale de consecință, și cererea de rectificare a mențiunilor cărților funciare în care acestea sunt evidențiate, precum și cererea reclamantei de dezbatere a succesiunii după defunctul P.V. Prin decizia civilă 2843/A din 3 decembrie 2001, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părți împotriva sentinței menționate, hotărâre care însă a fost casată prin decizia nr. 4167 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, Tribunalul Timiș, prin decizia nr. 131/A din 14 februarie 2006, a admis apelul reclamantei și a schimbat, în parte sentința, în sensul că a dispus rectificarea mențiunile din C.F. nr. 8400 Timișoara, nr. top 17182 și din C.F. nr. 28409 Timișoara, nr. top 17183, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele nr. 9, 15 și 16 din imobil, dispunând restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra acestor apartamente în favoarea lui P.V., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie, tribunalul a respins apelurile declarate de pârâți.

Soluția de admitere a apelului reclamantei a fost justificată de împrejurarea că apartamentele nr. 9, 15 și 16 din clădirea în litigiu au rămas în proprietatea statului, caz în care, urmare a constatării nevalabilității titlului statului, se impune reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei, spre deosebire de restul apartamentelor, care nu se mai găsesc în proprietatea statului, întrucât au fost înstrăinate în mod valabil către chiriași în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 (care au dobândit un drept de proprietate atât cu privire la apartamente cât și cu privire la cota - parte indiviză din terenul aferent), și pentru care nu mai poate fi reînscris dreptul de proprietate în favoarea autorului reclamantei.

Decizia menționată a rămas irevocabilă, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 2153 din 8 noiembrie 2006 prin care Curtea de Apel Timișoara a constatat nulitate recursului declarat de reclamantă și a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Timișoara, ca nefondat. Or, în raport de cuprinsul hotărârilor judecătorești mai sus arătate, în mod just instanțele de fond au constatat că nu poate opera autoritatea de lucru judecat cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat rectificarea mențiunilor de carte funciare relative la terenul aferent apartamentelor nr. 9, 15 și 16 din clădire, justificat de faptul că, prin decizia nr. 131/ 2006, Tribunalul Timiș nu a pronunțat o soluție cu privire la acesta.

Concluzia se impune în raport de mențiunile dispozitivului deciziei și de cuprinsul considerentelor care le explicitează, potrivit cu care instanța a apreciat cu privire la temeinicia pretenției reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate al autorului său numai cu privire la apartamentele din clădire deținute de stat la momentul judecății și, respectiv, cu privire la netemeinicia cererii de restituire a apartamentelor înstrăinate în favoarea pârâților, cumpărători de bună credință, cu privire la acest din urmă aspect, tribunalul menținând dispozițiile sentinței primei instanțe.

In atare situație, dispunând rectificarea mențiunilor de carte funciară referitoare la cele trei apartamente {înțelegând prin aceasta o locuință situată într-o clădire mai mare, compusă din mai multe locuințe - apartamente) deținute de stat și, pe cale de consecință, reînscrierea dreptului de proprietate asupra lor în favoarea autorului reclamantei, în mod evident tribunalul a omis să se pronunțe cu privire petitul prin care se solicita a se dispune aceeași soluție și cu privire la cotele părți din terenul pe care este edificată clădirea și care sunt aferente acestor apartamente. In lipsa unei soluții prin care să se fi dispus prin hotărârea judecătorească în raport de care se invocă excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitul mai sus arătat, în mod just instanțele de fond au statuat că în prezenta cauză nu este incidență excepția invocată de pârât și, pe cale de consecință, au statuat în sensul respingerii acesteia.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, urmează a respinge recursul dedus judecății de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta P.L.S. împotriva deciziei nr. 100 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții la 4420,60 lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte S.M. și S.R.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.