ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2010

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4445 din 4

iunie 2007 pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ,

reclamanții T.F. și T.F. s-au adresat instanței, formulând cerere de chemare în

judecată împotriva pârâților Consiliul Județean Timiș și W.M. și solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 1291

din 26 iulie 1988 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Timiș, în baza

căreia imobilul situat în Municipiul Timișoara, a trecut în proprietatea

statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu consecința rectificării cărții

funciare.

Prin încheierea nr. 693

din 1 octombrie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției

civile ale aceleiași instanțe, apreciind că actul contestat nu intră în sfera

de aplicare a Legii nr. 554/2004.

La Secția

civilă a

Tribunalului Timiș, reclamanții și-au precizat cadrul procesualpasiv cât și

obiectul cererii, solicitând chemarea în judecată în calitate de pârâți a

Municipiului Timișoara, prin primar, Statul Român prin Consiliul Local

Timișoara și M.F.P., precum și constatarea nevalabilității titlului statului de

preluare a imobilului, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, susținând că

au dreptul la cota de 1/3 din imobilul aflat în litigiu.

Prin întâmpinare,

pârâtul Consiliul Județean Timiș a invocat excepția lipsei calității procesuale

active, întrucât reclamanții nu sunt succesorii pârâtului W.M., precum și

excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că imobilul solicitat

constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 și ca atare, nu poate fi

revendicat pe dreptul comun.

Prin sentința civilă nr.

906/P.I. din 5 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 7281/30/2007 Tribunalul

Timiș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții T.F. și T.F., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timișoara și Statul Român

reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală

activă, întrucât din conținutul cărții funciare a imobilului aflat în litigiu a

rezultat că între cei doi comoștenitori S.E. (antecesoarea reclamanților) și C.C.

(autorul pârâtului W.M.) a avut loc o ieșire din indiviziune în urma căreia

imobilul a intrat în cota de 1/1 în proprietatea coindivizorului C.C., și nu în

proprietatea autoarei reclamanților.

S-a concluzionat că

reclamanții nu și-au justificat calitatea procesuală activă, conform art. 112 C.

proc. civ., calitate ce presupune existența unei identități între reclamant și

cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Împotriva hotărârii

respective, la data de 12 mai 2009 au declarat apel reclamanții, criticând-o ca

fiind nelegală, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis

de la autori către reclamanți pe calea unor acte juridice succesive, iar la

data trecerii în proprietatea statului, imobilul nu se afla în proprietatea

exclusivă a pârâtului W.M.

Prin Decizia civilă nr.

185 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanții T.F. și T.F., reținându-se că, în mod

întemeiat, prima instanță a constatat lipsa calității procesuale active a

acestora.

Împotriva deciziei

respective, la data de 6 august 2009, în termen legal, au declarat recurs

reclamanții T.F. și T.F., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând

modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii

primei instanțe care să fie desființată cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare, în condițiile în care ambele instanțe au soluționat cauza, în mod

greșit, pe excepția lipsei calității procesuale active.

În subsidiar, au

solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza, pe fond, să se admită

cererea așa cum a fost formulată.

Prin motivele de

recurs depuse odată cu cererea, reclamanții au susținut că, instanța de apel a

reținut o stare de fapt greșită, întrucât, în urma dezbaterii succesorale a averii

rămase de pe urma defunctei M.M., prin sentința civilă nr. 8435 din 25

noiembrie 1981, imobilul aflat în litigiu a fost dobândit de cei doi descendenți

C.C., în cotă de 2/3 din imobil și de S.E. în cotă de 1/3 din imobil, ei fiind

succesorii numitei S.E. iar pârâtul W.M., succesorul testamentar a lui C.C.

S-a mai arătat faptul

că decizia de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974

este greșită, întrucât acesta nu era în proprietatea exclusivă a pârâtului W.M.,

iar, pe de altă parte, la data emiterii Deciziei nr. 1291 din 26 iulie 1988

acesta din urmă nu părăsise definitiv țara, plecarea fiind efectuată în anul

1991.

La data de 14

ianuarie 2010, pârâtul Consiliul Județean Timiș a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât reclamanții nu au

calitate procesuală activă.

Recursul declarat de

reclamanți se privește ca fiind întemeiat și se va admite, avându-se în vedere

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea

atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au

fost pe deplin stabilite.

Astfel, în cauză,

cele două instanțe au soluționat cauza, pe excepție, reținând lipsa calității

procesuale active a reclamanților T.F. și T.F., fără ca împrejurările de fapt

pe baza cărora s-a reținut această excepție, să fi fost pe deplin stabilite și

lămurite.

În acest sens, s-a

reținut că la data de 25 noiembrie 1981 Judecătoria Timișoara a pronunțat

sentința civilă nr. 8435/1981 prin care s-a constatat că moștenitorii fostei

proprietare tabulare M.M., cu privire la imobilul situat în Municipiul

Timișoara, județul Timiș, sunt numiții S.E. și C.C., în calitate de

descendenți, s-a dispus emiterea unui certificat de moștenitor pentru fiica S.E.

în cotă de 1/3 din imobil și pentru fiul C.C. în cotă de 2/3 din imobil.

S-a mai reținut și

faptul că, la data 28 ianuarie 1983, între cei doi moștenitori, deveniți

coindivizari, a avut loc o ieșire din indiviziune în urma căreia întreg

imobilul în litigiu devine proprietatea numitului C.C., astfel cum se

menționează în C.F.

Această din urmă

mențiune a fost reținută de cele două instanțe, ceea ce a dus în final la

constatarea lipsei calității procesuale active a reclamanților, fără a se

cerceta în profunzime și a se stabili cu claritate, dacă într-adevăr, între cei

doi coindivizari, a avut loc o ieșire din indiviziune.

Aceasta întrucât,

prin hotărârea judecătorească depusă la dosar, nu s-a sistat starea de

indiviziune dintre autorii părților, respectiv S.E. și C.C., ci numai s-a

constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctei M.M., moștenitorii și

cotele lor succesorale și s-a dispus emiterea unui certificat de moștenitor în

acest sens.

Pe de altă parte,

cartea funciară a imobilului aflat în litigiu a fost reconstituită, conform susținerilor

părților și a mențiunii aflată la fila nr. 49 din dosarul primei instanțe, iar

reclamanții au afirmat în mod constant faptul că, cu ocazia acestei

reconstituiri, mențiunile din cartea funciară a imobilului au fost înscrise în

mod greșit.

În această privință,

la fila nr. 50 în dosarul Tribunalului Timiș, se află depusă, în copie, cartea

funciară a imobilului unde, este menționat ca proprietar tabular numitul C.C.,

în calitate de proprietar al imobilului, pe bază de ieșire din indiviziune,

fără însă a se arăta în concret pe ce bază ( hotărâre judecătorească sau partaj

voluntar autentificat la Notariatul de Stat) s-a realizat sistarea stării de

indiviziune între cei doi coindivizari, C.C. și S.E.

Se impune așadar

completarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se putea stabili cu

claritate dacă între cei doi coproprietari, deveniți coindivizari, s-a sistat starea

de indiviziune cu privire la imobilul aflat în litigiu, și dacă mențiunile din

cartea funciară, în urma reconstituirii acesteia, sunt corecte și complete.

Aceasta întrucât

instanța a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților, pe seama

mențiunilor din cartea funciară care fac trimitere la o ieșire din indiviziune,

despre care nu există nicio dovadă la dosar că s-ar fi produs cu privire la

imobilul aflat în litigiu, și unde este menționat în calitate de proprietar

exclusiv, pârâtul W.M., în calitate de moștenitor testamentar a lui C.F.

Prin urmare, se va

reține faptul că instanțele au reținut excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților pe seama unei situații de fapt care nu a fost pe deplin

lămurită și a unui probatoriu insuficient administrat în cauză.

În consecință, față

de cele arătate și în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de reclamanți, va casa decizia recurată și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării, Curtea de Apel Timișoara va completa probatoriul administrat în

cauză pentru a se putea stabili cu certitudine dacă a avut loc o ieșire din indiviziune

între autorii reclamanților și a pârâtului W.M. cu privire la imobilul aflat în

litigiu, și dacă la momentul preluării de către Statul Român prin Decretul nr. 223/1974,

imobilul respectiv se află în proprietatea exclusivă a pârâtului în calitate de

moștenitor testamentar a soților C.C. și F. sau era în proprietatea indiviză.

Numai după lămurirea

acestui aspect esențial al cauzei, se va statua dacă reclamanții au, sau nu,

calitate procesuală activă și în funcție de aceasta, cererea va fi soluționată,

pe fond, sau pe excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții T.F. și T.F. împotriva Deciziei nr. 185 din 18 iunie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.