ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4445 din 4 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, reclamanții T.F. și T.F. s-au adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Consiliul Județean Timiș și W.M. și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 1291 din 26 iulie 1988 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Timiș, în baza căreia imobilul situat în Municipiul Timișoara, a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu consecința rectificării cărții funciare.

Prin încheierea nr. 693 din 1 octombrie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției civile ale aceleiași instanțe, apreciind că actul contestat nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 554/2004. La Secția civilă a Tribunalului Timiș, reclamanții și-au precizat cadrul procesualpasiv cât și obiectul cererii, solicitând chemarea în judecată în calitate de pârâți a Municipiului Timișoara, prin primar, Statul Român prin Consiliul Local Timișoara și M.F.P., precum și constatarea nevalabilității titlului statului de preluare a imobilului, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, susținând că au dreptul la cota de 1/3 din imobilul aflat în litigiu.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Timiș a invocat excepția lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanții nu sunt succesorii pârâtului W.M., precum și excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că imobilul solicitat constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 și ca atare, nu poate fi revendicat pe dreptul comun. Prin sentința civilă nr. 906/P.I. din 5 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 7281/30/2007 Tribunalul Timiș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții T.F. și T.F., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timișoara și Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă, întrucât din conținutul cărții funciare a imobilului aflat în litigiu a rezultat că între cei doi comoștenitori S.E.

(antecesoarea reclamanților) și C.C. (autorul pârâtului W.M.) a avut loc o ieșire din indiviziune în urma căreia imobilul a intrat în cota de 1/1 în proprietatea coindivizorului C.C., și nu în proprietatea autoarei reclamanților. S-a concluzionat că reclamanții nu și-au justificat calitatea procesuală activă, conform art. 112 C. proc. civ., calitate ce presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății. Împotriva hotărârii respective, la data de 12 mai 2009 au declarat apel reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis de la autori către reclamanți pe calea unor acte juridice succesive, iar la data trecerii în proprietatea statului, imobilul nu se afla în proprietatea exclusivă a pârâtului W.M.

Prin Decizia civilă nr. 185 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții T.F. și T.F., reținându-se că, în mod întemeiat, prima instanță a constatat lipsa calității procesuale active a acestora. Împotriva deciziei respective, la data de 6 august 2009, în termen legal, au declarat recurs reclamanții T.F. și T.F., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în condițiile în care ambele instanțe au soluționat cauza, în mod greșit, pe excepția lipsei calității procesuale active.

În subsidiar, au solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza, pe fond, să se admită cererea așa cum a fost formulată. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, reclamanții au susținut că, instanța de apel a reținut o stare de fapt greșită, întrucât, în urma dezbaterii succesorale a averii rămase de pe urma defunctei M.M., prin sentința civilă nr. 8435 din 25 noiembrie 1981, imobilul aflat în litigiu a fost dobândit de cei doi descendenți C.C., în cotă de 2/3 din imobil și de S.E. în cotă de 1/3 din imobil, ei fiind succesorii numitei S.E. iar pârâtul W.M., succesorul testamentar a lui C.C.

S-a mai arătat faptul că decizia de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 este greșită, întrucât acesta nu era în proprietatea exclusivă a pârâtului W.M., iar, pe de altă parte, la data emiterii Deciziei nr. 1291 din 26 iulie 1988 acesta din urmă nu părăsise definitiv țara, plecarea fiind efectuată în anul 1991. La data de 14 ianuarie 2010, pârâtul Consiliul Județean Timiș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât reclamanții nu au calitate procesuală activă. Recursul declarat de reclamanți se privește ca fiind întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Astfel, în cauză, cele două instanțe au soluționat cauza, pe excepție, reținând lipsa calității procesuale active a reclamanților T.F. și T.F., fără ca împrejurările de fapt pe baza cărora s-a reținut această excepție, să fi fost pe deplin stabilite și lămurite. În acest sens, s-a reținut că la data de 25 noiembrie 1981 Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 8435/1981 prin care s-a constatat că moștenitorii fostei proprietare tabulare M.M., cu privire la imobilul situat în Municipiul Timișoara, județul Timiș, sunt numiții S.E. și C.C., în calitate de descendenți, s-a dispus emiterea unui certificat de moștenitor pentru fiica S.E. în cotă de 1/3 din imobil și pentru fiul C.C. în cotă de 2/3 din imobil.

S-a mai reținut și faptul că, la data 28 ianuarie 1983, între cei doi moștenitori, deveniți coindivizari, a avut loc o ieșire din indiviziune în urma căreia întreg imobilul în litigiu devine proprietatea numitului C.C., astfel cum se menționează în C.F. Această din urmă mențiune a fost reținută de cele două instanțe, ceea ce a dus în final la constatarea lipsei calității procesuale active a reclamanților, fără a se cerceta în profunzime și a se stabili cu claritate, dacă într-adevăr, între cei doi coindivizari, a avut loc o ieșire din indiviziune. Aceasta întrucât, prin hotărârea judecătorească depusă la dosar, nu s-a sistat starea de indiviziune dintre autorii părților, respectiv S.E. și C.C., ci numai s-a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctei M.M., moștenitorii și cotele lor succesorale și s-a dispus emiterea unui certificat de moștenitor în acest sens.

Pe de altă parte, cartea funciară a imobilului aflat în litigiu a fost reconstituită, conform susținerilor părților și a mențiunii aflată la fila nr. 49 din dosarul primei instanțe, iar reclamanții au afirmat în mod constant faptul că, cu ocazia acestei reconstituiri, mențiunile din cartea funciară a imobilului au fost înscrise în mod greșit. În această privință, la fila nr. 50 în dosarul Tribunalului Timiș, se află depusă, în copie, cartea funciară a imobilului unde, este menționat ca proprietar tabular numitul C.C., în calitate de proprietar al imobilului, pe bază de ieșire din indiviziune, fără însă a se arăta în concret pe ce bază ( hotărâre judecătorească sau partaj voluntar autentificat la Notariatul de Stat) s-a realizat sistarea stării de indiviziune între cei doi coindivizari, C.C.

și S.E. Se impune așadar completarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se putea stabili cu claritate dacă între cei doi coproprietari, deveniți coindivizari, s-a sistat starea de indiviziune cu privire la imobilul aflat în litigiu, și dacă mențiunile din cartea funciară, în urma reconstituirii acesteia, sunt corecte și complete. Aceasta întrucât instanța a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților, pe seama mențiunilor din cartea funciară care fac trimitere la o ieșire din indiviziune, despre care nu există nicio dovadă la dosar că s-ar fi produs cu privire la imobilul aflat în litigiu, și unde este menționat în calitate de proprietar exclusiv, pârâtul W.M., în calitate de moștenitor testamentar a lui C.F.

Prin urmare, se va reține faptul că instanțele au reținut excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe seama unei situații de fapt care nu a fost pe deplin lămurită și a unui probatoriu insuficient administrat în cauză. În consecință, față de cele arătate și în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Timișoara va completa probatoriul administrat în cauză pentru a se putea stabili cu certitudine dacă a avut loc o ieșire din indiviziune între autorii reclamanților și a pârâtului W.M. cu privire la imobilul aflat în litigiu, și dacă la momentul preluării de către Statul Român prin Decretul nr. 223/1974, imobilul respectiv se află în proprietatea exclusivă a pârâtului în calitate de moștenitor testamentar a soților C.C.

și F. sau era în proprietatea indiviză. Numai după lămurirea acestui aspect esențial al cauzei, se va statua dacă reclamanții au, sau nu, calitate procesuală activă și în funcție de aceasta, cererea va fi soluționată, pe fond, sau pe excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții T.F. și T.F. împotriva Deciziei nr. 185 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.