ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3711/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 332 din 10

decembrie 2008, președintele Consiliului Județean Timiș, a admis notificarea

formulată - în baza Legii nr. 10/2001 - de S.E., căruia i-a restituit în natură

imobilul situat în Timișoara, în cotă de ½ parte din construcții și

teren, fostă proprietate tabulară a defunctului S.L.

Prin aceeași dispoziție, s-a respins

notificarea formulată de G.A.G., pentru cealaltă cotă de ½ parte, din

imobil, fostă proprietate tabulară a defunctei S.P..

S-a instituit obligația de a menține

pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a dispoziției,

afectațiunea de unitate sanitară (Clinica de psihiatrie „Eduard Pamfil”

Timișoara) pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F. nr. 138337 Timișoara.

La 18 decembrie 2008, G.A.G. a

contestat susmenționata dispoziție, solicitând instanței - în contradictoriu cu

Consiliul Județean Timiș, Municipiul Timișoara și Statul Român, prin Consiliul

local Municipal Timișoara - anularea în parte a actului și restituirea în

natură a cotei de ½ parte din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș,

fostă proprietate a autoarei sale S.P. precum și înscrierea în cartea funciară

a dreptului său de proprietate asupra imobilului, după rectificarea acesteia și

radierea dreptului de proprietate al Statului Român.

Investit în primă instanță, Tribunalul

Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1477/P.I. din 2 iunie 2009, a admis

excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice,

pentru Statul Român și a anulat în consecință acțiunea formulată în

contradictoriu cu acest pârât.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara prin Consiliul local și

Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Timișoara, respingând

acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.

A admis în parte acțiunea principală

formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timiș, Președintele

Consiliului Județean Timiș și Județul Timiș.

A anulat în parte dispoziția atacată

pe care a modificat-o în sensul admiterii notificării formulată de G.A.G. și restituirii

în natură către acesta a cotei de ½ din imobilul situat în Timișoara, fostă

proprietate tabulară a autoarei S.P., cu obligarea persoanei îndreptățite de a

menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în

vigoare a dispoziției.

A menținut în rest dispoziția

contestată, astfel cum a fost modificată.

A respins cererea de rectificare a

cărții funciare, în sensul restabilirii situației anterioare, prin radierea

dreptului de proprietate sau de administrare al Statului Român, Județului Timiș,

Consiliului Județean Timiș și Municipiului Timișoara.

A dispus înscrierea în cartea

funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire

conform Legii nr. 10/2001.

A constatat că acțiunea subsidiară a

rămas fără obiect.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui S.P.

și S.L., de la care a fost preluat și trecut în proprietatea statului, prin Decretul

nr. 92/1950.

Tot astfel, la 13 februarie 2003, asupra

imobilului s-a înscris dreptul de proprietate publică al pârâtului Județul

Timiș, pentru ca la 8 august 2007 să fie trecut în domeniul public al

Municipiului Timișoara.

Analizând, pe fond, contestația

formulată de persoana îndreptățită, instanța a apreciat că aceasta este

întemeiată în parte, întrucât din actele depuse la dosar, certificate pentru

conformitate, rezultă că reclamantul este persoană îndreptățită, fiind

moștenitorul lui G.W., care, la rândul ei, era moștenitoarea proprietarului

tabular, S.P.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 228 din 27 octombrie

2009, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat, apelul intimaților

Consiliul Județean Timiș, prin Președinte, Unitatea Administrativ Teritorială –

Județul Timiș și Președintele Consiliului Județean Timiș.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, pârâtul Consiliul Județean Timiș, care, invocând temeiul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile pronunțate pe

considerentul greșitei admiteri a acțiunii în condițiile în care reclamantul nu

a reușit, prin probele administrate, să facă dovada calității sale de persoană

îndreptățită la restituirea unei cote părți din imobilul în litigiu.

Astfel, se arată, reclamantul nu a

putut prezenta nici instanței de apel, originalele testamentelor din 4

octombrie 1963 și respectiv 10 octombrie 1963, de care s-a prevalat în proces

pentru dovedirea calității sale de persoană îndreptățită.

Or, aceste acte trebuiau depuse în

forma cerută de lege (copii legalizate sau certificate) cum de altfel prevede

în mod expres art. 4 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată și punctele

4.2, 4.4, 23.1 și 23.3 din Normele metodologice texte aplicate corect de

Comisie care, nu putea stabili calitatea de persoană îndreptățită a

notificatorului.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și,

în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate (…), pot fi depuse

până la data soluționării notificării.

Întrucât textul nu conține prevederi

speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei

îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar,

regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare

imobiliară, sunt cele aplicabile.

Din economia textului, rezultă că

dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a notificatorului se dovedesc

cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris

constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu

efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție

relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.

În dovedirea calității de persoană

îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri care se

întregesc cu cele originare sau, după caz, le prezumă

iuris tantum

.

Cât privește dovada calității de

moștenitor, aceasta se face, de regulă, cu certificatul de moștenitor sau

legatar ori hotărâre judecătorească irevocabilă iar în lipsa acestora, prin

orice probe scrise care să ateste acceptarea moștenirii.

Tot astfel, printr-o practică

devenită constantă instanțele cu decis că sintagma „până la data soluționării

notificării” vizează doar procedura derulată, ulterior notificării, de către

entitatea investită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor

reparatorii, nu și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției în

fața instanței judecătorești.

În adevăr, din nicio dispoziție a

legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere

a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte

calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al

imobilului ce face obiectul cererii de restituire.

În speță, prin probele administrate,

reclamantul a făcut dovada atât a calității sale de unic moștenitor al

defunctei G.V.T. (a se vedea certificatul de moștenitor nr. 2109 emis la 20

noiembrie 1989 de fostul Notariat de Stat Timișoara – f. 25 dosar fond) cât și

a împrejurării că autoarea sa a fost legatara universală a P.S., fosta

proprietară tabulară a imobilului.

Tot astfel, actele depuse în copie

la dosarul cauzei, de către reclamant - testamente, certificat de moștenitor și

hotărâri judecătorești - suficiente pentru a demonstra îndreptățirea acestuia

la formularea notificării, au fost confruntate de ambele instanțe, cu actele

originale.

Ca atare, în mod judicios a reținut

instanța de apel că hotărârile judecătorești invocate de cel în cauză (ce

dovedesc transmiterea moștenirii de la S.P. la G.V.T. și respectiv de la

aceasta din urmă, la contestator) se bucură de autoritate de lucru judecat în

raport cu prezentul litigiu, tranșând fără echivoc, calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantului G.A.G..

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei nr. 228 din 27 octombrie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie

2010.