ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3711/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 332 din 10 decembrie 2008, președintele Consiliului Județean Timiș, a admis notificarea formulată - în baza Legii nr. 10/2001 - de S.E., căruia i-a restituit în natură imobilul situat în Timișoara, în cotă de ½ parte din construcții și teren, fostă proprietate tabulară a defunctului S.L. Prin aceeași dispoziție, s-a respins notificarea formulată de G.A.G., pentru cealaltă cotă de ½ parte, din imobil, fostă proprietate tabulară a defunctei S.P.. S-a instituit obligația de a menține pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a dispoziției, afectațiunea de unitate sanitară (Clinica de psihiatrie „Eduard Pamfil” Timișoara) pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F.

nr. 138337 Timișoara. La 18 decembrie 2008, G.A.G. a contestat susmenționata dispoziție, solicitând instanței - în contradictoriu cu Consiliul Județean Timiș, Municipiul Timișoara și Statul Român, prin Consiliul local Municipal Timișoara - anularea în parte a actului și restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, fostă proprietate a autoarei sale S.P. precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului, după rectificarea acesteia și radierea dreptului de proprietate al Statului Român. Investit în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1477/P.I. din 2 iunie 2009, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român și a anulat în consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara prin Consiliul local și Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Timișoara, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia. A admis în parte acțiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timiș, Președintele Consiliului Județean Timiș și Județul Timiș. A anulat în parte dispoziția atacată pe care a modificat-o în sensul admiterii notificării formulată de G.A.G. și restituirii în natură către acesta a cotei de ½ din imobilul situat în Timișoara, fostă proprietate tabulară a autoarei S.P., cu obligarea persoanei îndreptățite de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a dispoziției.

A menținut în rest dispoziția contestată, astfel cum a fost modificată. A respins cererea de rectificare a cărții funciare, în sensul restabilirii situației anterioare, prin radierea dreptului de proprietate sau de administrare al Statului Român, Județului Timiș, Consiliului Județean Timiș și Municipiului Timișoara. A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire conform Legii nr. 10/2001. A constatat că acțiunea subsidiară a rămas fără obiect. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui S.P. și S.L., de la care a fost preluat și trecut în proprietatea statului, prin Decretul nr. 92/1950.

Tot astfel, la 13 februarie 2003, asupra imobilului s-a înscris dreptul de proprietate publică al pârâtului Județul Timiș, pentru ca la 8 august 2007 să fie trecut în domeniul public al Municipiului Timișoara. Analizând, pe fond, contestația formulată de persoana îndreptățită, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, întrucât din actele depuse la dosar, certificate pentru conformitate, rezultă că reclamantul este persoană îndreptățită, fiind moștenitorul lui G.W., care, la rândul ei, era moștenitoarea proprietarului tabular, S.P. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 228 din 27 octombrie 2009, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat, apelul intimaților Consiliul Județean Timiș, prin Președinte, Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Timiș și Președintele Consiliului Județean Timiș.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Județean Timiș, care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile pronunțate pe considerentul greșitei admiteri a acțiunii în condițiile în care reclamantul nu a reușit, prin probele administrate, să facă dovada calității sale de persoană îndreptățită la restituirea unei cote părți din imobilul în litigiu. Astfel, se arată, reclamantul nu a putut prezenta nici instanței de apel, originalele testamentelor din 4 octombrie 1963 și respectiv 10 octombrie 1963, de care s-a prevalat în proces pentru dovedirea calității sale de persoană îndreptățită.

Or, aceste acte trebuiau depuse în forma cerută de lege (copii legalizate sau certificate) cum de altfel prevede în mod expres art. 4 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată și punctele 4.2, 4.4, 23.1 și 23.3 din Normele metodologice texte aplicate corect de Comisie care, nu putea stabili calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate (…), pot fi depuse până la data soluționării notificării. Întrucât textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară, sunt cele aplicabile.

Din economia textului, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a notificatorului se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. În dovedirea calității de persoană îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri care se întregesc cu cele originare sau, după caz, le prezumă iuris tantum . Cât privește dovada calității de moștenitor, aceasta se face, de regulă, cu certificatul de moștenitor sau legatar ori hotărâre judecătorească irevocabilă iar în lipsa acestora, prin orice probe scrise care să ateste acceptarea moștenirii.

Tot astfel, printr-o practică devenită constantă instanțele cu decis că sintagma „până la data soluționării notificării” vizează doar procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției în fața instanței judecătorești. În adevăr, din nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire. În speță, prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada atât a calității sale de unic moștenitor al defunctei G.V.T.

(a se vedea certificatul de moștenitor nr. 2109 emis la 20 noiembrie 1989 de fostul Notariat de Stat Timișoara – f. 25 dosar fond) cât și a împrejurării că autoarea sa a fost legatara universală a P.S., fosta proprietară tabulară a imobilului. Tot astfel, actele depuse în copie la dosarul cauzei, de către reclamant - testamente, certificat de moștenitor și hotărâri judecătorești - suficiente pentru a demonstra îndreptățirea acestuia la formularea notificării, au fost confruntate de ambele instanțe, cu actele originale. Ca atare, în mod judicios a reținut instanța de apel că hotărârile judecătorești invocate de cel în cauză (ce dovedesc transmiterea moștenirii de la S.P. la G.V.T. și respectiv de la aceasta din urmă, la contestator) se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu prezentul litigiu, tranșând fără echivoc, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului G.A.G..

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei nr. 228 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.