ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2008, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând anularea dispoziției nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, județul Timiș, înscris în C.F. nr. 2579 Timișoara, sub nr. top. 11876 și transcris în C.F. col. 127522 Timișoara, cu consecința rectificării înscrierilor de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat cu titlu de restituire și moștenire.

Pentru parte din imobil înstrăinat de Statul Român au solicitat atribuirea în compensare a altor imobile aflate pe raza aceleiași localități, echivalente valoric, cu înscrierea mențiunilor corespunzătoare în evidențele de carte funciară. La termenul de judecată din 11 iunie 2008, SC R.I. SRL a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând respingerea contestației dedusă judecății justificat de nedovedirea calității reclamantului de persoană îndreptățită, întrucât certificatul de vacanță succesorală a fost menținut ca valabil prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1416/R din 29 noiembrie 2004. Prin sentința civilă nr. 3777 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.

A fost admisă în parte acțiunea reclamantului și anulată dispoziția nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara. S-a dispus restituirea în natură a imobilelor din Timișoara, str. Romulus nr. 32, județul Timiș, cu nr. top. 11876/111 constând din apartamentul nr. 2, în corpul de clădire B din curte, compus dintr-o cameră, bucătărie, cămară, alimente, magazie în curte, cu 4,18% p.c. generale, 52/1250 mp teren, 19,98% p.c. ale corpului B și nr. top. 11876/v, constând din spațiu de alimentație publică, restaurant în corpul de clădirea A, compus din patru săli de mese, sală de protocol, hol, hol de intrare, grup sanitar, duș, opt magazii, bucătărie, două coridoare, spălătorie, două garderobe, cameră frig, birou, două grupuri sanitare, coborâre subsol, grădină de vară, terasă la parter, iar la subsol trei săli de mese, bar, două coridoare, hol intrare, magazii, 65% din p.c.

generale, 820/1250 mp teren și 82,95% p.c. ale corpului A. A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menționate cu cotele aferente din părțile comune și teren, cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și moștenire în C.F. 2579 nr.top. 11876, C.F. 127522 și C.F. 127523. A fost respinsă cererea de compensare a imobilelor înstrăinate de Statul Român cu alte bunuri imobile aflate pe raza localității Timișoara, precum și cererea de radiere și înscriere a acestor drepturi în cartea funciară. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului Municipiul Timișoara prin Primar să emită o nouă dispoziție. A fost obligat pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar să transmită dosarul administrativ Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele înstrăinate (apartamentul 1 A, 1 B, 10) din imobilul în litigiu.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de SC R.I. SRL. Prima instanță a reținut, în esență, că notificarea reclamantei formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce lipsește de eficiență actul prin care Statul Român a cules moștenirea rămasă de pe urma antecesorului reclamantei, J.M., sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă. Reținând că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarilor bunului, expropriat în baza Decretului nr. 111/1951 și având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus în sensul celor reținute în dispozitivul sentinței.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 165 A din 15 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Instanța de apel a reținut, în esență, că vocația la restituire recunoscută de actul normativ de reparație nu este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunțat expres la moștenire, legea oferind protecție celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii. Opțiunea de acceptare a moștenirii, manifestată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/0201 are drept efect înlăturarea Statului de la succesiune vacantă a fostului proprietar, lipsind de eficiență juridică însuși certificatul de vacanță succesorală și reactivând calitatea de succesori a celor în drept.

Chiar în absența actului de expropriere, nu este necesară o hotărâre distinctă privind constatarea nulității certificatului de vacanță succesorală pentru ca bunul să poată fi restituit persoanei îndreptățite. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar și intervenienta SC R.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului său, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, calitate ce revine, în raport de obiectul pricinii și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, primarului localității și nu unității administrativ teritoriale locale.

Au arătat că întrucât actul de preluare a bunului – certificatul de succesiune vacantă – nu a fost desființat, titlul statului este valabil și consolidat prin dispozițiile deciziei nr. 1416 din 19 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara care a respins cererea reclamantei de anulare a certificatului de vacanță succesorală. Ca urmare, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat, motiv pentru care sunt greșite dispozițiunile instanțelor prin care au recunoscut reclamantei această calitate, ca și cele privind restituirea bunului în natură, cu încălcarea prerogativelor unității administrative în soluționarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Recurenta intervenientă SC R.I. SRL a învederat, alăturat criticilor invocate de pârât, și pe cele privind neregularitățile actelor de care s-a folosit reclamanta în cauză, apărare ce greșit nu a fost reținută de cele două instanțe. Referitor la recursurile deduse judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare, “în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalentul către persoana îndreptățită să face prin dispoziția motivată a primarilor”. Ca urmare, entitatea administrativ – teritorială în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentat prin primar, are calitate procesuală pasivă în acțiunea introdusă în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Astfel fiind, chemarea în judecată a unității administrativ – teritoriale în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentată prin emitentul actului supus cenzurii instanțelor judecătorești este în spiritul dispozițiilor legale analizate, motiv pentru care criticile invocate sub acest aspect se vădesc a nu fi fondate. Cât privește critica privind neîndeplinirea cerinței de către reclamantă de persoană îndreptățite la restituire se reține că, astfel cum legal au constatat cele două instanțe, aceasta întrunește calitatea menționată, corect reținută în cauză. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi, beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Alineatul (3) al textului, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ. Vocația la restituire și în această materie, asemenea celorlalte acte normative de reparație (legile fondului funciar) nu este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunțat expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.

Este și cazul în speță, instanțele reținând corectă că notificarea formulată în baza art. 22 din lege în termen legal, echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce lipsește de eficiență actul prin care statul a cules moștenirea defunctului sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă (fără a se impune în determinarea acestei calități, în accepțiunea legii speciale, a anulării actului de acceptare a succesiunii de către stat). Întrucât, în cauză, reclamanta a făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarilor bunului, preluat abuziv de către stat, se constată ca legale dispozițiunile instanțelor prin care s-a reținut îndreptățirea acesteia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.

Nu pot fi primite nici criticile privind depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești, întrucât în exercitarea controlului legalității actului administrativ atacat și în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, instanța de judecată are competența să dispună nu doar anularea actului emis în faza administrativă a procedurii, cum greșit susține recurentul, ci și cu privire la natura măsurilor reparatorii cuvenite, aceasta constituind de fapt finalitatea controlului de legalitate prevăzut de legea specială [art. 26 alin. (3) din lege]. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat. În temeiul art. 246 C. proc.

civ. se va lua act de renunțarea intervenientei la judecarea cererii sale de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 265 A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Ia act de renunțarea la recursul declarat împotriva aceleiași decizii de intervenientul SC R.I. SRL. Obligă pe recurenți la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta B.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010 .