ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

25 martie 2008, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

Timișoara prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând anularea dispoziției nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtul

Municipiul Timișoara prin Primar și restituirea în natură a imobilului situat

în Timișoara, județul Timiș, înscris în C.F. nr. 2579 Timișoara, sub nr. top.

11876 și transcris în C.F. col. 127522 Timișoara, cu consecința rectificării

înscrierilor de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al

Statului Român și înscrierea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate

asupra imobilului menționat cu titlu de restituire și moștenire. Pentru parte

din imobil înstrăinat de Statul Român au solicitat atribuirea în compensare a

altor imobile aflate pe raza aceleiași localități, echivalente valoric, cu

înscrierea mențiunilor corespunzătoare în evidențele de carte funciară.

La termenul de judecată din 11 iunie

2008, SC R.I. SRL a depus cerere de intervenție accesorie în interesul

pârâtului Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând respingerea contestației

dedusă judecății justificat de nedovedirea calității reclamantului de persoană

îndreptățită, întrucât certificatul de vacanță succesorală a fost menținut ca

valabil prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1416/R din 29 noiembrie 2004.

Prin sentința civilă nr. 3777 din 26

noiembrie 2008, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a

respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.

A fost admisă în parte acțiunea

reclamantului și anulată dispoziția nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de

Primarul Municipiului Timișoara.

S-a dispus restituirea în natură a

imobilelor din Timișoara, str. Romulus nr. 32, județul Timiș, cu nr. top.

11876/111 constând din apartamentul nr. 2, în corpul de clădire B din curte,

compus dintr-o cameră, bucătărie, cămară, alimente, magazie în curte, cu 4,18%

p.c. generale, 52/1250 mp teren, 19,98% p.c. ale corpului B și nr. top.

11876/v, constând din spațiu de alimentație publică, restaurant în corpul de

clădirea A, compus din patru săli de mese, sală de protocol, hol, hol de

intrare, grup sanitar, duș, opt magazii, bucătărie, două coridoare, spălătorie,

două garderobe, cameră frig, birou, două grupuri sanitare, coborâre subsol, grădină

de vară, terasă la parter, iar la subsol trei săli de mese, bar, două

coridoare, hol intrare, magazii, 65% din p.c. generale, 820/1250 mp teren și

82,95% p.c. ale corpului A.

A dispus înscrierea dreptului de

proprietate al reclamantei asupra imobilelor menționate cu cotele aferente din

părțile comune și teren, cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și

moștenire în C.F. 2579 nr.top. 11876, C.F. 127522 și C.F. 127523.

A fost respinsă cererea de

compensare a imobilelor înstrăinate de Statul Român cu alte bunuri imobile

aflate pe raza localității Timișoara, precum și cererea de radiere și înscriere

a acestor drepturi în cartea funciară.

A fost respinsă ca rămasă fără

obiect cererea privind obligarea pârâtului Municipiul Timișoara prin Primar să

emită o nouă dispoziție.

A fost obligat pârâtul Municipiul

Timișoara prin Primar să transmită dosarul administrativ Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru acordarea de despăgubiri bănești pentru

imobilele înstrăinate (apartamentul 1 A, 1 B, 10) din imobilul în litigiu.

A fost respinsă cererea de

intervenție accesorie formulată de SC R.I. SRL.

Prima instanță a reținut, în esență,

că notificarea reclamantei formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001

echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce lipsește de eficiență actul

prin care Statul Român a cules moștenirea rămasă de pe urma antecesorului

reclamantei, J.M., sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă.

Reținând că reclamanta a făcut

dovada calității de moștenitoare a proprietarilor bunului, expropriat în baza

Decretului nr. 111/1951 și având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus în sensul celor

reținute în dispozitivul sentinței.

Apelul declarat de pârâtul

Municipiul Timișoara prin Primar a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 165 A din 15 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că vocația la restituire recunoscută de actul normativ de reparație nu

este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunțat expres la

moștenire, legea oferind protecție celor care nu au făcut acte de acceptare a

succesiunii.

Opțiunea de acceptare a moștenirii,

manifestată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/0201 are drept

efect înlăturarea Statului de la succesiune vacantă a fostului proprietar,

lipsind de eficiență juridică însuși certificatul de vacanță succesorală și

reactivând calitatea de succesori a celor în drept.

Chiar în absența actului de

expropriere, nu este necesară o hotărâre distinctă privind constatarea

nulității certificatului de vacanță succesorală pentru ca bunul să poată fi

restituit persoanei îndreptățite.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar și intervenienta SC R.I.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate pe dispozițiile art.

304 pct. 8, 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului său,

pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză,

calitate ce revine, în raport de obiectul pricinii și de dispozițiile Legii nr.

10/2001, primarului localității și nu unității administrativ teritoriale

locale.

Au arătat că întrucât actul de

preluare a bunului – certificatul de succesiune vacantă – nu a fost desființat,

titlul statului este valabil și consolidat prin dispozițiile deciziei nr. 1416

din 19 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara care a respins

cererea reclamantei de anulare a certificatului de vacanță succesorală.

Ca urmare, reclamanta nu are

calitate de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat, motiv

pentru care sunt greșite dispozițiunile instanțelor prin care au recunoscut

reclamantei această calitate, ca și cele privind restituirea bunului în natură,

cu încălcarea prerogativelor unității administrative în soluționarea cererilor

întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Recurenta intervenientă SC R.I. SRL

a învederat, alăturat criticilor invocate de pârât, și pe cele privind

neregularitățile actelor de care s-a folosit reclamanta în cauză, apărare ce

greșit nu a fost reținută de cele două instanțe.

Referitor la recursurile deduse

judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată

aplicare, “în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ –

teritoriale restituirea în natură sau prin echivalentul către persoana

îndreptățită să face prin dispoziția motivată a primarilor”.

Ca urmare, entitatea administrativ –

teritorială în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentat prin primar,

are calitate procesuală pasivă în acțiunea introdusă în temeiul art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată.

Astfel fiind, chemarea în judecată a

unității administrativ – teritoriale în al cărei patrimoniu se află imobilul,

reprezentată prin emitentul actului supus cenzurii instanțelor judecătorești

este în spiritul dispozițiilor legale analizate, motiv pentru care criticile

invocate sub acest aspect se vădesc a nu fi fondate.

Cât privește critica privind

neîndeplinirea cerinței de către reclamantă de persoană îndreptățite la

restituire se reține că, astfel cum legal au constatat cele două instanțe,

aceasta întrunește calitatea menționată, corect reținută în cauză.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi, beneficiază moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Alineatul (3) al textului, dispune

că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea,

sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile

care fac obiectul legii.

Cererea de restituire are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul acestui act normativ.

Vocația la restituire și în această

materie, asemenea celorlalte acte normative de reparație (legile fondului

funciar) nu este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunțat

expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de

acceptare a moștenirii.

Este și cazul în speță, instanțele

reținând corectă că notificarea formulată în baza art. 22 din lege în termen

legal, echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce lipsește de eficiență

actul prin care statul a cules moștenirea defunctului sub pretextul că aceasta

ar fi fost vacantă (fără a se impune în determinarea acestei calități, în

accepțiunea legii speciale, a anulării actului de acceptare a succesiunii de

către stat).

Întrucât, în cauză, reclamanta a

făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarilor bunului, preluat abuziv

de către stat, se constată ca legale dispozițiunile instanțelor prin care s-a

reținut îndreptățirea acesteia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de

legea specială.

Nu pot fi primite nici criticile

privind depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești, întrucât în exercitarea

controlului legalității actului administrativ atacat și în virtutea

plenitudinii sale de jurisdicție, instanța de judecată are competența să

dispună nu doar anularea actului emis în faza administrativă a procedurii, cum

greșit susține recurentul, ci și cu privire la natura măsurilor reparatorii cuvenite,

aceasta constituind de fapt finalitatea controlului de legalitate prevăzut de

legea specială [art. 26 alin. (3) din lege].

Ca urmare, față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului urmează a fi

respins ca nefondat.

În temeiul art. 246 C. proc. civ. se

va lua act de renunțarea intervenientei la judecarea cererii sale de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 265 A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Ia act de renunțarea la recursul

declarat împotriva aceleiași decizii de intervenientul SC R.I. SRL.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta B.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2010

.