ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2010

Deliberând asupra recursului de față, reține

următoarele:

Reclamantul S.E. a chemat în judecată pe pârâții

Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul

local al municipiului Timișoara, U.A.T. municipiul Timișoara, solicitând ca

prin hotărâre judecătorească să fie obligați aceștia să emită și să-i comunice

dispoziția de soluționare a notificării nr. 580/2001 prin care a solicitat

restituirea imobilului din Timișoara, jud. Timiș, înscris în C.F. 8096

Timișoara, nr.top. 17037.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 821 din 2 martie 2009 a respins acțiunea

civilă formulată de către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut

incidentă cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților,

invocată de către aceștia prin întâmpinare (f.153).

Astfel, tribunalul a avut în vedere că prin sentința

civilă nr. 2144/PI din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în

dosarul nr. 3445/30/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 59/R din 10 martie

2008 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin nerecurare, s-a statuat cu

putere de lucru judecat că obligația de a soluționa notificarea reclamantului

revine Consiliului județean Timiș și Președintelui Consiliului Județean Timiș.

Față de împrejurarea că raportul juridic s-a născut

între reclamant și Consiliul Județean Timiș, prima instanță a decis că prezenta

acțiune este îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel

reclamantul S.E., care a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia nr. 173 din 16 iunie 2009.

Curtea a reținut, în considerentele sale, că prin

sentința civilă nr. 2144/PI din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Timiș au fost obligați Consiliul județean Timiș, U.A.T. a județului Timiș și

Președintele Consiliului județean Timiș să emită și să comunice reclamantului

dispoziția de admitere sau de respingere a cererii de restituire în natură a

imobilului ce constituie obiectul prezentului litigiu.

Prin dispoziția nr. 332 din 10 decembrie 2008

Președintele Consiliului județean Timiș a dispus restituirea în natură către

reclamant a imobilului.

Curtea a considerat că în mod corect, față de această

împrejurare, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților și a respins acțiunea reclamantului.

În raport de această rezolvare a petitului

principal, critica din apel vizând neacordarea cheltuielilor de judecată a fost

găsită neîntemeiată, atât timp cât nu s-a reținut o culpă procesuală a

pârâților.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

reclamantul, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ.,

care sunt sediul materiei pentru calea de atac a apelului.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a

formulat, în esență, următoarele critici:

- instanțele de fond au greșit în aprecierea ca

incidentă cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților,

întrucât aceștia, în calitate de unitate deținătoare, au fost puși în

întârziere la momentul înregistrării notificării, pe care nu au soluționat-o în

termenul legal de 60 de zile, sens în care au fost încălcate dispozițiile art. 25

din Legea nr. 10/2001;

- instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 274

C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât pârâții se

află în culpă procesuală, prezentul litigiu fiind generat de faptul că Primăria

municipiului Timișoara nu și-a îndeplinit obligația de a face, respectiv de a

da un răspuns notificării, în termen de 60 de zile, cum prevede legea.

Analizând criticile de nelegalitate formulate de

reclamant, care se pot circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că acestea nu sunt fondate pentru

următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

Potrivit dispozițiilor

art. 129 pct. 5 judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, rolul activ al instanței

limitându-se la cadrul procesual care a învestit instanța și neputând exceda

acestuia.

În acest context

al analizei, Înalta Curte reține că prima instanță respectând principiul

disponibilității care guvernează procesul civil, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților, considerând că în cauză se legitimează

procesual Consiliul județean Timiș, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru

judecat într-un litigiu anterior finalizat prin sentința civilă nr. 2144 din 22

octombrie 2007 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă.

Este adevărat că

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60

de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură, legea neprevăzând sancțiuni pentru nerespectarea acestui

termen, astfel încât sunt aplicabile normele legale de drept comun.

Prevederea din

art. 275 C. proc. civ., privind punerea în întârziere, se referă la diligența

reclamantului care, într-un caz de drept comun, trebuie să anunțe intenția

declanșării unui litigiu în caz de neexecutare de bună voie a obligației de

către viitorul pârât, adică de debitorul obligației de executat, dispoziții

aplicabile în cazul litigiilor care au ca obiect obligații contractuale

susceptibile de această procedură.

Or, obligația de

soluționare a notificării reclamantului și respectiv emiterea dispoziției prin

care i s-a restituit acestuia în natură imobilul, s-a stabilit în sarcina altei

persoane decât a pârâților din prezenta cauză, chestiune dezlegată deja în

litigiul anterior.

Așa fiind,

manifestarea de voință a reclamantului prin care să pretindă executarea acestei

obligații sub forma punerii în întârziere nu se justifică și nu poate fi

analizată în prezenta cauză .

Se constată

totodată că instanța de apel a reținut în mod just că pârâții nu sunt în culpă

procesuală, atât timp cât nu au fost obligați la nicio prestație,

nelegitimându-se procesual pasiv.

Pe cale de consecință, criticile

formulate sunt nefondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât,

recursul va fi respins în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ

.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul S.E. împotriva

deciziei civile nr. 173 din 16 iunie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.