ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4167/2003

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 942 din 15

octombrie 2002, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații:

- N.M.,

- în baza art. 211 alin. (2) lit.

a), c), d) și e) C. pen.

[

(prin

schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen.)], cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 13 C. pen., la 2 ani și 6

luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

- R.D.C. la 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

raportat la art. 100 C. pen. și art. 110

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de

încercare de 3 ani și 6 luni.

Conform art. 86

3

C. pen.,

a fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de reintegrare

socială de pe lângă Tribunalul București, urmând să se supună măsurilor de

supraveghere arătate de art. 86

3

alin. (1) lit. a) și d) C. pen.

Au fost puse în vedere inculpatului

dispozițiile art. 86

4

C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut, în fapt, că în

seara de 21 februarie 2002, cei doi inculpați s-au întâlnit în zona blocurilor

din București, str. Pâncata, și au convenit să însceneze o tâlhărie, în urma

căreia să-l deposedeze de telefonul mobil pe minorul C.M.I. Conform

scenariului, inculpatul R.D. urma să-l ademenească pe minorul parte vătămată în

scara blocului 12 sub pretextul de a-i introduce câteva melodii în telefonul

mobil, timp în care, inculpatul N.M., mascat, ar fi apărut și simulând

exercitarea de violențe asupra inculpatului R.D., i-ar fi smuls acestuia din

mână telefoanele mobile.

În aceeași seară, inculpatul R.D.

l-a întâlnit pe minorul C.M.I. și i-a promis că a doua zi îi va introduce

melodiile în telefonul mobil, stabilind locul de întâlnire în scara blocului

care l-a transformat în cagulă.

În seara de 22

februarie 2002, aproximativ orele 19,30, în timp ce inculpatul R.D. se afla la

etajul I pe scările blocului 12, în care locuia, cu minorul C.M.I., având în

mâini cele două telefoane mobile (propriu și al părții vătămate), a apărut

inculpatul N.M., cu cagula pe față și printr-un gest brusc, fără vreo opoziție,

a smuls telefoanele din mâinile inculpatului R.D., simulând apoi că îl lovește

cu palma, a fugit. Sesizând atitudinea pasivă a inculpatului R.D., minorul

parte vătămată l-a urmărit pe inculpatul N.M. pentru a-l împiedica să dispară

și chiar l-a lovit cu piciorul.

Dată fiind diferența de constituție

fizică, inculpatul N.M. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în față și

profitând de căderea acesteia, a fugit.

În tot acest timp inculpatul R.D.

s-a rezumat la a striga și după fuga inculpatului N.M. a plecat cu partea

vătămată în urmărirea acestuia, abandonând după cca. 200 m.

Dându-și seama de implicarea

inculpatului R.D. în deposedare, partea vătămată a mers în aceeași seară la

domiciliul acestuia, amenințându-l că va sesiza poliția dacă nu i se va

restitui telefonul.

După circa o oră minorul, însoțit de

mama sa, a sesizat secția 7 poliție.

Aflând despre acest demers,

inculpatul a mers și el la același organ de poliție, reclamând sustragerea

telefonului său mobil, indicând însă alte împrejurări.

Fiind confruntat în aceeași seară cu

partea vătămată, inculpatul R.D. a sfârșit prin a dezvălui scenariul pus la

cale împreună cu inculpatul N.M.

Pe baza acestor date, polițiștii au

reușit să-l identifice pe inculpatul N.M., care aștepta la locul de întâlnire

stabilit anterior cu inculpatul R.D.

Recunoscând implicarea sa în

comiterea faptei, inculpatul N.M. a facilitat recuperarea telefoanelor mobile

de la numitul B.V., la care acesta le dusese în aceeași seară, fără a-i

comunica martorului împrejurările în care le-a dobândit.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel cei doi inculpați, inculpatul N.M. criticând-o pentru greșita

individualizare a pedepsei, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.,

iar inculpatul R.D. pentru greșita condamnare, susținând că nu a avut o

înțelegere prealabilă cu celălalt inculpat.

Prin decizia penală nr. 856 din 20

decembrie 2002, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate de

inculpați, constatând că, participarea acestora cu vinovăție la săvârșirea

faptei, conform scenariului pus la cale, este dovedită de probe, versiunea

susținută ulterior de către inculpatul R.D., fiind infirmată chiar de martorii

propuși în apărare.

În privința pedepselor, instanța de

apel a reținut că au fost corect individualizate.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs, nemotivat, de către cei doi inculpați.

Prin decizia penală nr. 3174 din 2

iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a disjuns soluționarea recursului

declarat de inculpatul R.D., fixând termen de judecată la 1 octombrie 2003 și a

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.

S-a motivat soluția de disjungere pe

împrejurarea că inculpatul N.M. se află în arest preventiv, în timp ce

inculpatul R.D., în stare de libertate, a solicitat un nou termen, pentru a-și

putea susține examenul de bacalaureat.

La termenul din 1 octombrie 2003,

când s-a soluționat și recursul declarat de inculpatul R.D., s-a susținut oral,

atât prin apărător din oficiu, cât și personal, că este nevinovat, solicitând

achitarea pe considerent că nu a comis fapta de tâlhărie dedusă judecății.

Verificând hotărârile atacate în

raport de probele administrate, dar și de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., caz de casare pe care se

întemeiază critica formulată, se constată că susținerea este nefondată.

Este adevărat că pe parcursul

procesului penal, inculpatul R.D. a avut o poziție procesuală oscilantă, dar în

contextul probator administrat este evident că aceasta este și nesinceră.

După ce mai întâi s-a prezentat la

poliție pentru a reclama fapta, dar în condițiile în care aflase că partea

vătămată se deplasase la poliție în același scop, recurentul inculpat a

recunoscut activitatea infracțională derulată în baza unei înțelegeri

anterioare cu coinculpatul N.M., în timp ce era confruntat cu partea vătămată

C.M.I.

Din procesul verbal semnat atât de

inculpat, cât și de partea vătămată și mama acesteia rezultă, fără echivoc,

înțelegerea intervenită între cei doi, modul de acționare al fiecărui inculpat

în cadrul activității infracționale desfășurate, condițiile în care au procurat

fesul transformat în cagulă, precum și locul unde cei doi urmau să se întâlnească,

după consumarea activității infracționale.

Pe baza acestor elemente prezentate

amplu de inculpatul R.D., în aceeași seară, organul de poliție a depistat pe

inculpatul N.M. în locul indicat de inculpatul R.D.

Ascultat fiind, inculpatul N.M. a

confirmat în totul susținerile inculpatului R.D., prezentând aceleași aspecte

care au caracterizat înțelegerea prealabilă și condițiile în care trebuie să se

desfășoare înscenarea tâlhăriei asupra inculpatului R.D.

Spre deosebire de acesta din urmă,

inculpatul N.M., audiat în prezența apărătorului, a menținut declarațiile

inițiale, declarând în mod constant aceleași împrejurări, care ulterior au fost

negate de inculpatul R.D.

Poziția adoptată de inculpatul R.D.

este contrazisă nu numai de inculpatul N.M., dar și de partea vătămată C.M.I.

și chiar de martorii propuși în apărare de acest inculpat.

Varianta susținută ulterior de

inculpat, în apărare, potrivit căreia ar fi plecat în urmărirea agresorului

imediat, însoțit de partea vătămată este contrazisă de martorii P.C., I.F. și

S.M.

Din declarațiile date de acești

martori, la procuror, rezultă că, inculpatul a ieșit din bloc după circa 10

minute de când aceștia ieșiseră în fața blocului și a plecat împreună cu

aceștia, dar fără partea vătămată, în urmărirea agresorului.

Mai mult, în baza relatărilor

sincere ale inculpatului N.M. a fost depistată persoana unde au fost lăsate

cele două telefoane mobile, cât și persoana de la care acest inculpat a

împrumutat fesul transformat în cagulă.

În consecință, apărarea construită de

inculpat este infirmată de materialul probator administrat și ea nu poate

singură conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, așa cum s-a solicitat

de recurent.

Sub acest aspect, soluția de

condamnare, pronunțată de instanța de fond și menținută în apel este legală,

urmând a fi menținută, ca atare, prin respingerea criticii formulate, ca

nefondată.

Dar, recursul declarat de acest

inculpat se va admite, hotărârile urmând a fi casate doar cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei.

Se apreciază că modalitatea de

executare dispusă de instanța de fond și menținută în apel, respectiv,

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 86

1

C. pen., nu corespunde, în totul, pericolului social al faptei și făptuitorului

și poate, în acest context să nu realizeze cerințele legii.

În considerarea contribuției și

participării concrete a acestui inculpat la săvârșirea tâlhăriei, dar și a

datelor ce caracterizează pozitiv persoana sa, minor, aflat în clasele

superioare ale unui colegiu tehnic, cu o bună caracterizare de la școală și

domiciliu, cu o familie organizată, preocupată de creșterea și educarea sa, se

apreciază că reeducarea sa poate fi realizată și fără o efectivă executare a

pedepsei.

Pe cale de consecință, se va dispune

admiterea recursului potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., casarea hotărârilor numai cu privire la modalitatea de executare a

pedepsei aplicate acestui inculpat.

Procedând la rejudecare în limitele

casării, se vor înlătura prevederile art. 86

1

C. pen. și prin

aplicarea art. 110 C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani.

Se va face aplicarea art. 359 C.

proc. pen. și se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul R.D.C. împotriva deciziei penale nr. 856 din 20 decembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia și sentința penală

nr. 942 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, numai

cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen.

Conform art. 110 C. pen., suspendă

condiționat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata unui

termen de încercare de 3 ani.

Face aplicarea art. 359 C. proc.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.